ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 565/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 10.03.2017 pe rolul Judecătoriei sectorului 4 București, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală de Poliție a municipiului București - Brigada Rutieră și a solicitat instanței să dispună, prin hotărârea pe care o va pronunța, obligarea pârâtei la plata sumei de 2.530 RON, reprezentând amenda contravențională și cheltuielile de judecată efectuate în cadrul Dosarului civil nr. x/2015 al Judecătoriei sectorului 4 București, având ca obiect plângere împotriva procesului-verbal de contravenție nr. x, emis la data de 12.11.2015, cu cheltuieli de judecată ocazionate de prezentul proces, constând în taxă de timbru și onorariu de avocat.

Prin Sentința civilă nr. 8976 din 12.07.2017, pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul A., astfel cum a fost precizată. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.320 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în Dosarul nr. x/2015. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 792,4 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Prin Decizia nr. 111 A din 16 ianuarie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă Direcția Generală de Poliție a municipiului București - Brigada Rutieră împotriva Sentinței nr. 8976 din 12.07.2017, pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București. A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1.520 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în Dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei sectorului 4 București. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței atacate.

Împotriva Deciziei nr. 111 A din 16 ianuarie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă a declarat recurs recurentul-reclamant A.

Prin Decizia civilă nr. 540 din 23.10.2018, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declinat competența soluționării recursului în favoarea instanței supreme.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 14 ianuarie 2019.

Prin rezoluția din 12 februarie 2019, s-a fixat termen la 13 martie 2019, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului de față, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente:

Hotărârea de declinare a competenței nu poate realiza o legală învestire a instanței supreme, nejustificându-se competența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului într-o cauză soluționată în primă instanță de judecătorie și în apel de tribunal, care are ca obiect pretenții, cu o valoare sub pragul de 200.000 RON.

Prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, pronunțată de Înalta Curte în recurs în interesul legii în Dosarul nr. x/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 965 din 14 noiembrie 2018, s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel.

Potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept de către Completul competent să judece recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, respectiv 14 noiembrie 2018, impunându-se astfel cu caracter obligatoriu la momentul soluționării excepției de necompetență materială a Înaltei Curți.

Prin respectiva decizie, s-a constatat că dispozițiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care stabilesc competența Înaltei Curți ca instanță de recurs, statuează expres că este vorba despre "hotărârile curților de apel sau alte hotărâri prevăzute de lege", care pot face obiectul unui astfel de control în fața instanței supreme.

În interpretarea acestor dispoziții legale, s-a reținut, prin decizia menționată, că "textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competența instanței supreme în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curților de apel la cazurile de atribuire expresă a competenței. Prin acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție ar judeca și recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel".

Or, în speță, obiectul recursului nu se circumscrie celor două ipoteze ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ., nefiind vorba nici de o hotărâre a curții de apel și nici de o altă hotărâre, într-o materie anume prevăzută de lege, pentru a fi dedusă judecății recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Nici dispozițiile art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ., la care face referire curtea de apel, nu sunt de natură să demonstreze o plenitudine de competență în materia recursurilor pentru instanța supremă.

Astfel, prin decizia Înaltei Curți nr. 18/2018, s-a arătat că, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înțelesul acestor dispoziții "trebuie să reiasă din decelerarea intenției legiuitorului, care constă doar în explicarea scopului recursului".

S-a reținut că, în raport de prevederile art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., același scop îl urmărește și recursul soluționat de tribunale sau curți de apel.

Așadar, norma procedurală menționată are ca obiect de reglementare natura și scopul recursului, cale extraordinară de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate.

În ceea ce privește obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă în recurs, el se determină cu observarea normei de competență înscrisă în art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în termenii menționați anterior.

Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat astfel că Înalta Curte nu este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei noi reguli de competență, care, în raport de dispozițiile art. 122 C. proc. civ., pot fi stabilite numai prin modificarea normelor acestui cod.

Nici referirea la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017 nu este aptă să demonstreze competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului.

Referitor la efectele acestei decizii, prin decizia menționată, s-a constatat că, în viziunea instanței de contencios constituțional, conformitatea cu Constituția este asigurată prin simpla recunoaștere a dreptului la recurs și nu prin accesul la o anumită instanță.

În continuare, instanța supremă, constatând că nici dispozițiile art. 96 pct. 3 și nici cele ale art. 483 alin. (4) C. proc. civ. nu prevăd, în mod expres, în favoarea curților de apel competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, a apreciat că se impune a fi identificată o instanță competentă pentru soluționarea acestora.

Față de principiul organizării judecătorești "în sistem ierarhic de tip piramidal a instanțelor judecătorești", ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cu modificările și completările ulterioare și art. 94-97 C. proc. civ. care "presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă", Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat în sensul că revine curților de apel competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale.

Pentru toate aceste considerente, judecata recursului va fi declinată la Curtea de Apel București, căreia îi revine competența de soluționare, ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină în favoarea Curții de Apel București competența de soluționare a recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei nr. 111 A din 16 ianuarie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 martie 2019.

Procesat de GGC - GV