ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1434/2018
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1434/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 24.08.2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, anularea deciziei emisă de pârât de invalidare a certificatului de conformitate eliberat acestuia de organismul de inspecție B. pentru anul 2014, decizie transmisă Direcțiilor Agricole Județene cu adresa nr. x/15.01.2015, precum și obligarea pârâtului să-i recunoască validitatea certificatului eliberat pentru anul 2014.
Soluția instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 346 din 10 decembrie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal s-a luat act de renunțarea pârâtului la cererea de introducere în cauză în calitate de pârâtă a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, precum și la cererea de chemare în garanție formulată.
Instanța a respins cererea reclamantului A., ca inadmisibilă.
Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul A., fiind invocate, în susținerea căii de atac formulate, motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.
Recurentul a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unei probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, nu a stăruit pentru aflarea adevărului cu privire la obiectul dedus judecății, iar instanța s-a pronunțat cu privire la alt obiect decât al cererii de chemare în judecată.
De asemenea, s-a arătat că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea normelor de drept material.
Astfel, recurentul precizează că prin plângerea prealabilă a solicitat revocarea deciziei MADR de invalidare a certificatului de conformitate eliberat acestuia de organismul de inspecție B. pentru anul 2014, decizie transmisă Direcțiilor Agricole Județene cu adresa nr. x/15.01.2015 și comunicată recurentului-reclamant cu adresa DAJ Caraș Severin nr. 127/19.01.2015. S-a arătat că în conformitate cu această adresă, certificatele de conformitate emise în baza raportelor de inspecție întocmite după data de 24.07.2014 și care au aplicată ștampila C. nu sunt eliberate în conformitate cu prevederile legislative naționale și comunitare în vigoare din domeniul agriculturii ecologice.
S-a arătat că prin această adresă intimatul-pârât recunoaște adoptarea unei decizii de invalidare a certificatului de conformitate eliberat reclamantului de partenerul contractual, chiar dacă nu o face direct și nu indică și nu comunică actul administrativ prin care s-a concretizat respectiva decizie. S-a arătat că în acest mod intimatul încearcă să inducă în eroare instanța de judecată prin prezentarea adresei nr. x/15.01.2015 ca fiind actul atacat și nu decizia MADR de invalidare a certificatului de conformitate eliberat reclamantului de organismul de inspecție B. pentru anul 2014, decizie transmisă Direcțiilor Agricole Județene cu adresa nr. x/15.01.2015.
Apărările intimatului
Prin întâmpinarea depusă la dosar de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii instanței de fond ca fiind legală.
II. Procedura de soluționare a recursului
Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 14.12.2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
Prin încheierea din 05.02.2018 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.
Cu privire la fondul recursului
2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.
Din modul de formulare a obiectului cererii de chemare în judecată se reține că acesta este reprezentat de solicitarea de anulare a deciziei de invalidare a certificatului de conformitate eliberat reclamantului pentru anul 2014, de organismul de inspecție B., decizie transmisă Direcțiilor Agricole Județene cu adresa nr. x/15.01.2015.
Se înțelege cu certitudine din cererea introductivă că se solicită anularea deciziei de invalidare a certificatului de conformitate și nu anularea adresei cu care această decizie a fost transmisă.
Faptul că aceasta este solicitarea reclamantului este confirmată atât de cele arătate în cererea introductivă, dar și prin motivele de recurs formulate.
În speță s-a emis, inițial, Nota de control nr. x/16.12.2014, iar ulterior, s-a procedat la emiterea actului subsecvent - adresa nr. x/15.01.2015.
Înalta Curte constată că, din moment ce recurentul-reclamant solicită anularea deciziei ministerului pârât de invalidare a certificatului de conformitate care i-a fost eliberat de organismul de inspecție B. pentru anul 2014, decizie transmisă Direcțiilor agricole județene cu adresa nr. x/15.01.2015, se impunea ca instanța de fond să se pronunțe pe obiectul cererii de chemare în judecată.
În cererea de chemare în judecată reclamantul arată că "MADR, prin adresa cu nr. x/15.01.2015 transmisă Direcției Agricole Județene Caras Severin și al cărei conținut a fost comunicat subsemnatului cu adresa sus mentionată decide că "certificatele de conformitate emise în baza rapoartelor de inspectie intocmite după data de 24.07.2014 și care au aplicata stampila C. S.R.L. nu sunt eliberate în conformitate cu prevederile legislative naționale și comunitare în vigoare din domeniul agriculturii ecologice", iar Înalta Curte reține că respectiva constatare este cuprinsă în Nota de control anterior menționată, din conținutul căreia sunt redate paragrafe în această adresă.
Împrejurarea că reclamantul susține că prin adresa (...) MADR decide (...) nu este de natură să ducă la concluzia că pretinsa decizie de invalidare a certificatului a fost luată prin adresa de comunicare, câtă vreme în cuprinsul acesteia doar sunt redate constatările activității de control finalizate prin încheierea notei amintite.
Obligația de a lămuri obiectul cererii de chemare în judecată îi revenea instanței potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotarari temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau întampinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevazute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Or, instanța de fond a soluționat cauza fără a lămuri cadrul procesual sub aspectul obiectului cererii de chemare în judecată, analizând legalitatea adresei nr. x/15.01.2015, deși reclamantul solicitase anularea deciziei de invalidare a certificatului de conformitate care îi fusese eliberat pentru anul 2014, iar respectiva adresă nu constituie decizia de invalidare.
Având în vedere că această adresă nu reprezintă decizia de invalidare a certificatului de conformitate al reclamantului, iar în afara înscrisurilor depuse la dosar și a celor la care acestea fac trimitere, ministerul pârât nu a emis un alt înscris prin care să dispună invalidarea certificatului de conformitate deținut de reclamant, era necesar ca instanța de fond să solicite reclamantului să precizeze care este actul a cărui anulare o solicită, respectiv care este, în opinia sa, actul prin care i-a fost invalidat certificatul de conformitate și pe care îl consideră vătămător, în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. a din Legea nr. 554/2004.
Prima instanță a procedat la analizarea adresei nr. x/15.01.2015, apreciind că se solicita anularea acesteia, cu toate că aspectele privind eliberarea certificatelor de conformitate fără respectarea prevederilor legislative naționale și comunitare în vigoare în domeniul agriculturii ecologice erau cuprinse, așa cum s-a arătat, în Nota de constatare, iar prin adresă se solicita direcțiilor pentru agricultură județene să-i informeze pe operatorii clienți ai D. - Sucursala Iernut/C. S.R.L. cu privire la aspectele semnalate.
În aceste condiții, se constată că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., referitor la pronunțarea hotărârii cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.
Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor prevăzute la art. 488 alin. (1)-(4), precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.
În speță se reține încălcarea principiului rolului judecătorului în aflarea adevărului, încălcare ce constă în faptul că nu a fost lămurit cadrul procesual sub aspectul obiectului cererii de chemare în judecată, respectiv nu s-a stabilit, cu respectarea principiului disponibilității care guvernează desfășurarea procesului civil, care este actul administrativ supus cenzurii instanței de contencios administrativ, analiza instanței de fond vizând un alt act decât cel a cărui anulare s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată.
2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 și art. 498 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamant; va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 346 din 10 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2018.