ÎCCJ, decizie (scj.ro #82082)

Cerere de restituire în natură sau în echivalent a unui imobil

preluat în mod abuziv de stat, formulată de o persoană juridică. Calitatea de

persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001.

Cuprins

pe materii.

Drept civil. Persoane. Persoane juridice.

Cerere de restituire în natură sau în echivalent a unui imobil preluat în mod

abuziv de stat, formulată de o persoană juridică. Calitatea de persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001.

Index

alfabetic

. Drept civil.

-

Persoană juridică;

-

Cerere de restituire în natură sau în echivalent a unui imobil

preluat în mod abuziv de stat, formulată de o persoană juridică;

-

Calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în baza

Legii nr. 10/2001.

Legea nr. 10/2001: art. 3 lit.c

Acordarea măsurilor reparatorii persoanelor juridice potrivit

prevederilor Legii nr. 10/2001 este condiționată de continuarea activității

persoanei juridice din patrimoniul căreia s-a produs preluarea abuzivă sau de

existența unei hotărâri judecătorești prin care să se constate că este aceeași

persona juridică cu cea care a fost desființată sau interzisă.

Î.C.C.J.,

Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 950 din 30 ianuarie

2006

Prin sentința civilă nr.683 din 21 aprilie 2004 a Tribunalului

Hunedoara, secția civilă a fost respinsă contestația formulată de Federalcoop

Hunedoara Deva în contradictoriu cu Primarul Municipiului Deva, Consiliul Local

Deva, Primăria municipiului Deva, Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice și Prefectura județului Hunedoara prin care s-a solicitat anularea

dispoziției nr.923 din 7 octombrie 2003 emisă de Primarul municipiului Deva și

obligarea acestuia să emită dispoziția de restituire în natură sau prin

echivalent bănesc în sumă de 8407 de euro – pentru imobilul – apartament 29

compus din  2 camere și dependințe situat în Deva, donat statului în anul

1964 în temeiul Decretului nr.478/1954.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a avut în vedere în esență că apartamentul în

litigiu a fost donat statului în anul 1964 fiind respinsă prin hotărâre

irevocabilă acțiunea având ca obiect   constatarea nulității

contractului de donație.

S-a reținut că reclamanta nu are calitate de  persoană îndreptățită la

restituire sau măsuri reparatorii în  sensul art.3 lit.c din Legea

nr.10/2001.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca

nefondat prin  decizia nr.2001 din 21 decembrie 2004 a Curții de Apel Alba

Iulia, secția civilă.

S-a reținut că instanța de fond a dat o corectă interpretare prevederilor art.3

lit.c din Legea nr.10/2001 stabilind că reclamanta nu este persoană

îndreptățită și ca atare în mod corect s-a adoptat soluția de respingere a

solicitării de despăgubire.

Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recursul de față, ce a fost

înregistrat și a primit termen de judecată tot la Curtea de Apel Alba Iulia.

Această instanță și-a declinat competența în favoarea Înaltei Curți de Casație

și Justiție, prin  decizia nr.771 din 4 octombrie 2005, în aplicarea

prevederilor art.4 C.pr.civ., potrivit căruia această instanță judecă

recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel cum este cazul în

speță.

În motivarea recursului se susține că instanța de apel, ca și cea de fond a

făcut o greșită aplicare a prevederilor art.3 lit.c din Legea nr.10/2001

considerând că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptățită, precum și

a prevederilor art.2 lit.c din lege, întrucât pentru imobilele donate statului

în baza unor acte normative speciale admiterea cererii de despăgubire nu este

condiționată de admiterea  acțiunii în anularea donației.

Recursul nu este întemeiat urmând a fi respins.

Așa cum rezultă și din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului instanțele

și-au întemeiat soluția de respingere a contestației în principal pe

considerentul că reclamanta nu întrunește calitatea de persoană îndreptățită în

sensul art.3 lit.c din Legea nr.10/2001.

Se constată că s-a făcut o corectă aplicare a acestor dispoziții pentru că

organizațiile cooperatiste nu sunt incluse în categoria persoanelor

îndreptățite cum se susține prin recurs. Textul se referă expres la persoanele

juridice proprietare ale imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de

organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după 6 martie

1945.

Un prim aspect ce se impune a fi subliniat relativ la această categorie de

persoane îndreptățite este acela că prin persoane juridice în sensul legii,

trebuie înțelese atât societățile comerciale în fiecare din formele

reglementate de art.77 din  Codul Comercial, asociațiile fără scop

lucrativ și fundațiile  înființate și organizate sub imperiul Legii

nr.21/1924 partidele politice, orice altă persoană juridică titulară a unei

personalități juridice.

Dar, pentru a putea beneficia de prevederile art.3 lit.c din lege solicitantul

trebuie să facă dovada îndeplinirii condiției prevăzută de teza II a art.3

lit.c din lege, care dispune că acordarea măsurilor reparatorii „este

condiționată de continuarea activității ca persoană juridică până la intrarea

în vigoare a acestei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fi fost

interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, iar

acestea să-și fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă prin

hotărâre judecătorească se constată că sunt aceeași persoană juridică cu cea

desființată sau interzisă.

Textul menționat are în vedere în esență societățile comerciale de tip

capitalist și în nici un caz organizațiile cooperatiste, care nu sunt indicate

ca persoane îndreptățite, ci sunt menționate numai ca posibile beneficiare ale

preluării unor imobile în mod abuziv.

Așa fiind rezultă că este corectă interpretarea dată de  instanță

prevederilor art.3 lit.c din Legea nr.10/2001, în raport de care s-a decis că

reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii.

Tot astfel, este de reținut că nici critica adusă hotărârii prin recurs,

raportat la aplicarea prevederilor art.2 lit.c din lege nu este întemeiată.

Textul vizează imobilele donate atât statului cât și unor persoane juridice, în

baza unor acte normative speciale și care  n-au făcut obiectul unor

acțiuni de drept comun în anularea sau constatarea nulității absolute a actului

de donație, acestea fiind definite ca imobile preluate în mod abuziv.

În afară de acestea, textul prevede că pot constitui obiect de restituire și

acele imobile care au fost donate statului, însă donațiile respective au fost

desființate prin hotărâri judecătorești irevocabile pe calea dreptului comun.

Situația din speță se regăsește parțial în prima ipoteză menționată, pentru că

donația în discuție a făcut obiectul unei acțiuni în anulare de drept comun ce

a fost respinsă prin sentința civilă nr.371 din 12 februarie 2003 a

Judecătoriei Deva, definitivă și irevocabilă. În această situație, în care s-a

recunoscut  practic valabilitatea transmiterii dreptului de proprietate

prin  donație, nu este posibil a se constata și preluarea abuzivă, caz în

care sunt aferente măsurile reparatorii.

Pe de altă parte este de observat în combaterea motivelor de recurs și că

Decretul nr.478/1954 privitor la donațiile făcute statului constituie norma de

drept generală în această materie a donațiilor făcute statului și nu un act

normativ special în baza căruia s-ar fi perfectat donația, caz în care nu era

necesară admiterea acțiunii în anularea donației pentru a se putea considera

preluarea abuzivă.

De altfel, nici în cuprinsul actului de donație, autentificat sub nr.625 din 11

mai 1964 de Notariatul de Stat Hunedoara Deva nu este indicat actul normativ

special în temeiul căruia a fost încheiat, astfel că este de reținut că în

cazul de față, măsurile reparatorii puteau fi acordate numai în teza a II-a a

textului menționat, anume dacă s-a admis acțiunea în anulare sau în constatarea

nulității donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

Așa fiind, în condițiile în care o astfel de hotărâre nu  există rezultă

că în condițiile legii a fost respinsă contestația de față, fiind menținută

astfel dispoziția de respingere a cererii de  acordare de măsuri

reparatorii.

De aceea recursul a fost respins ca nefondat.