ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1771/2019

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ, reclamanta SC A. SRL Galați a solicitat suspendarea efectelor Deciziei de impunere nr. x din 23 mai 2017, emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Galați, până la pronunțarea instanței de fond, în temeiul art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 156/2017 din 6 iulie 2017, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea promovată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 156/2017 din 6 iulie 2017 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, solicitând casarea hotărârii recurate, cu consecința admiterii cererii de suspendare. În drept, recurenta-reclamant a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., republicat, fără a-și structura însă criticile în mod corespunzător temeiurilor de drept indicate. În esență, recurenta-reclamantă a arătat că sentința este nelegală, pentru că instanța a realizat o judecată trunchiată, în care nu au fost analizate argumentele părții, probele administrate și jurisprudența europeană în materie. A mai arătat că motivarea sentinței conține aspecte care nu au fost puse în discuția părților și prejudecă fondul, fără a examina în mod efectiv condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, După formularea criticilor la adresa sentinței recurate, recurenta-reclamantă a reiterat argumentele pentru care a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru suspendarea executării actului administrativ contestat, cu referire la probele cauzei, la conținutul actului administrativ fiscal contestat și a actelor care au stat la baza emiterii acestuia și la jurisprudența europeană pe care o consideră relevantă.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați a depus la dosar, la data de 04 octombrie 2017, întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală.

Procedura de soluționare a recursului Prin încheierea din 09 octombrie 2018, Înalta Curte a stabilit termenul pentru judecata pe fond a recursului, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. II. Soluția instanței de recurs Examinând legalitatea sentinței recurate, în raport cu motivele de casare invocate, ținând seama de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat și urmează a-l admite, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Motivul de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sancționează situațiile în care, prin hotărârea pronunțată, instanța a încălcat regulile de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității. Recurenta-reclamantă a indicat acest motiv de recurs fără a-l dezvolta într-o manieră care să permită identificarea neregularităților ce ar putea fi subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu toate că, sub imperiul motivului de casare menționat, se includ cele mai variate neregularități de ordin procedural, care privesc atât nesocotirea normelor de ordine publică, precum și a celor stabilite în interesul exclusiv al părților. În temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Argumentele invocate de recurentă nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de norma procedurală menționată, fiind contrazise de conținutul hotărârii recurate, care expune în mod clar, logic și coerent raționamentul instanței, fiind în măsură să expliciteze, în fapt și în drept, soluția pronunțată în dispozitiv. Înalta Curte constată însă întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constatând că sentința atacată a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor legale care definesc condițiile ce trebuie îndeplinite pentru suspendarea actului administrativ. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. Art. 2 alin. (1) lit. t) din aceeași lege definește cazurile bine justificate ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. În cadrul procedurii suspendării de executare nu se poate face o analiză aprofundată a conținutului raportului juridic dedus judecății, pentru a nu se prejudeca fondul cauzei, dar aparența de nelegalitate, care poate viza și aspecte de drept material, poate fi decelată pe baza unor motive evidente, care să nu implice examinarea fondului. În speță, prima instanță a reținut că nu există o aparență de nelegalitate a actului fiscal a cărui suspendare s-a solicitat, în care se punea problema de drept a scutirii de plata TVA pentru livrări intracomunitare, în temeiul art. 143 alin. (2) lit. a) C. fisc. , pentru că nu s-a făcut dovada că bunurile pentru care s-a cerut scutirea au părăsit teritoriul României și au fost transportate într-un alt stat membru al Uniunii Europene. În esență, s-a reținut că scrisorile de trăsură nu îndeplinesc cerințele impuse în art. 5 și 6 din Convenția privind contractul pentru transportul internațional de mărfuri pe șosele (CMR) încheiată la Geneva la 19 mai 1956 și ratificată de România prin Decretul nr. 451/1972, nu cuprind mențiuni privind natura, denumirea și valoarea declarată a mărfii transportate, bunurile nu au fost asigurate, deși aveau o valoare semnificativă, iar partenerul contractual din Ungaria nu a respectat termenele de plată. În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri, în condițiile art. 492 C. proc. civ., probă în cadrul căreia recurenta-reclamantă a depus la dosar Ordonanța nr. x/2017, prin care Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați a clasat cauza privind săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 C. pen., cu motivarea că faptele nu sunt prevăzute de legea penală - art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. Referatul cu propunerea de clasare întocmit de Inspectoratul de Poliție Județean Galați - Serviciul de Investigare a Infracțiunilor Economice, care a stat la baza ordonanței de clasare (dosar recurs) conține o descriere detaliată a situației de fapt cu privire la operațiunile de livrare intracomunitară de mărfuri, concluzia fiind aceea că, în urma actelor de urmărire penală, nu au rezultat indicii că livrările intracomunitare către B. Malta și către C. Ungaria au fost fictive. Aceste înscrisuri noi, fundamentate pe probele administrate în cauza penală, sunt în măsură să creeze, la o analiză sumară, fără prejudecarea fondului, în limitele specifice procedurii de suspendare a executării actului administrativ, o îndoială serioasă asupra legalității deciziei de impunere, de vreme ce principalul argument al autorității fiscale emitente, preluat și de prima instanță, a fost acela a unor inadvertențe documentare care au pus sub semnul întrebării însăși realitatea operațiunilor de livrare intracomunitară. Și în ceea ce privește condiția pagubei iminente, sentința este criticabilă din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8, pentru că se limitează la a reține că paguba, din punct de vedere juridic, constă doar într-o diminuare ilicită a patrimoniului, iar faptul că în cauză nu a fost răsturnată prezumția de legalitate a actului administrativ - în viziunea primei instanțe - se repercutează și asupra condiției referitoare la prevenirea unei pagube iminente. Sub acest aspect, Înalta Curte reține că paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, este o condiție distinctă, ce trebuie îndeplinită cumulativ cu cerința cazului bine justificat, fără a se confunda sau a se subsuma acesteia. Instanța trebuia să verifice gravitatea și iminența prejudiciului în funcție de toate circumstanțele pricinii, cu respectarea principiului proporționalității, în acest context prezentând relevanță cuantumul sumei impuse în speță și declanșarea procedurii de executare silită fiscală în condițiile în care procedura administrativă de contestare, după cum rezultă din probele administrate în cauză, nu a fost încă finalizată, fiind suspendată prin Decizia nr. 323 din 21 septembrie 2017, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor. Această ultimă decizie a fost anulată în primă instanță prin Sentința nr. 144 din 16 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. x/2018, dar cauza nu a fost soluționată definitiv, recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, cu termen la 29 octombrie 2020. În întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă a invocat inadmisibilitatea parțială a cererii reclamantei, cu motivarea că decizia de impunere a stabilit un debit de 1.400.243 RON, în timp ce contestația administrativă are ca obiect doar suma de 1.098.691 RON, dar această apărare, ce nu a fost detaliată de partea care a formulat-o, poate fi valorificată în litigiul de fond, iar nu în procedura limitată a suspendării de executare. Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., raportat la art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată și, rejudecând cauza, va admite cererea de suspendare a executării formulată de reclamantă. În temeiul art. 453 C. proc. civ., intimata-pârâtă va fi obligată să-i plătească recurentei- reclamante cheltuielile de judecată aferente ambelor stadii procesuale, constând în taxe judiciare, cheltuieli de transport și onorarii avocațiale, conform dovezilor aflate la filele x ale dosarului de recurs, urmând ca în privința onorariului de avocat, Înalta Curte să facă aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., reducându-l proporțional cu obiectul și complexitatea cauzei și cu activitatea depusă în apărare.