ÎCCJ, decizie (scj.ro #82756)

Contract de împrumut. Principiul nominalismului monetar. Actualizarea sumei împrumutate Dispozițiile art.1578 alin.2 C.civ., potrivit cărora, în cazul împrumutului în bani, la scadență trebuie să fie restituită suma împrumutată, indiferent de scăderea sau sporirea valorii banilor, nu sunt aplicabile atunci când nu a fost determinată convențional o „epocă a plății”, iar debitorul, într-o perioadă previzibil inflaționistă, profitând de nestipularea termenului de restituire, nu a achitat voit suma timp îndelungat, tocmai pentru a determina, prin neexecutarea obligației, scăderea valorii banilor împrumutați. Secția civilă, decizia nr.2081 din 27 mai 2002 Tribunalul Hunedoara, Secția civilă, prin sentința nr.48 din 23 martie 2000, a admis în parte acțiunea reclamantei C.G.

și l-a obligat pe pârâtul A.D. să-i restituie suma de 68.515.000 lei, plus dobânda practicată de Banca Agricolă S.A. la depozitele persoanelor fizice la data introducerii acțiunii și până la achitarea sumei datorate, fiind respinse celelalte pretenții ale reclamantei. Apelul promovat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat, prin decizia nr.103/A din 5 septembrie 2000, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, Secția civilă. Pentru a hotărî astfel, instanțele au reținut și motivat că, potrivit art.1576 C.civ., împrumutul este un contract prin care o parte dă celeilalte o câtime de lucruri, cu îndatorirea pentru aceasta din urmă de a restitui tot atâtea lucruri, de aceeași natură și calitate.

Principala obligație a împrumutatului este de a restitui la scadență lucruri de același gen, cantitate și calitate – art.1584 C.civ., indiferent de eventuala sporire sau scădere a valorii lucrurilor din momentul încheierii contractului și acela al plății. În speță, instanțele au reținut că nu s-a încheiat un act scris în legătură cu suma împrumutată, ci s-a făcut un transfer de bani din contul reclamantei în cel al pârâtului, ambele conturi fiind deschise la Banca Agricolă S.A., părțile contractante nestipulând clauze concrete în legătură cu data scadenței și consecințele nerestituirii împrumutului. De asemenea, s-a motivat în sensul că, în materie de împrumut, nu poate opera actualizarea sumei datorate în raport cu rata inflației, pentru că, în conformitate cu art.1578 C.civ., obligația ce rezultă dintr-un împrumut în bani este întotdeauna pentru aceeași sumă contractată.

Situația obligațiilor ce au ca obiect o sumă de bani este reglementată în mod special prin art.1088 C.civ. care precizează că, într-un asemenea caz, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, acestea fiind datorate numai din ziua chemării în judecată, dobânda nereprezentând o despăgubire compensatorie pentru neexecutarea obligației de plată din partea debitorului, ci constituie o daună pentru plata cu întârziere. Prin urmare, instanțele au apreciat că nu este posibilă, potrivit legii, obligarea pârâtului la plata unei sume de bani reprezentând valoarea actualizată a sumei de bani împrumutate și nerestituite, astfel cum a solicitat reclamantul, motiv pentru care acțiunea a fost admisă doar în parte.

Recursul declarat de reclamantă este fondat. Contractul de împrumut este acel contract real prin care împrumutatorul transmite împrumutatului folosința sau proprietatea bunului împrumutat, împrumutatul fiind obligat, după ce se va folosi de el, să-l restituie în natura sa specifică sau să restituie bunuri de aceeași cantitate și calitate. În dreptul nostru civil împrumutul poate fi de două feluri. Primul, este împrumutul de folosință (comodatum), în care caz trebuie restituit însuși bunul ce a fost remis, deoarece prin contractul de comodat se transmite numai folosința lucrului. Al doilea, care interesează în speță, este împrumutul propriu-zis, cunoscut și sub denumirea de împrumut de consumație (mutum), prin care se transmite însăși proprietatea bunului, cu obligația restituirii altui bun, de aceeași cantitate și calitate.

Întotdeauna, obiectul contractului de împrumut de consumație îl formează bunurile consumptibile sau fungibile, în special banii. Potrivit art.1584 C.civ., principala obligație a împrumutatului este de a restitui lucrurile împrumutate în aceeași calitate și cantitate, și la timpul stipulat. Speța dedusă judecății are însă particularitățile sale determinate de împrejurarea că împrumutul – operațiune necontestată de părțile în litigiu -, nu s-a realizat în mod obișnuit prin remiterea fizică a banilor de la împrumutator la împrumutat, ci aceasta a avut mai mult un caracter „intelectual”, adică nefizic, nematerial, îndeplinit printr-o simplă operațiune bancară prin care reclamanta a transmis scriptic proprietatea banilor săi către pârât.

Specificitatea speței are corespondent și pe plan probatoriu, deoarece între părți nu s-a încheiat un act în înțelesul clasic de înscris doveditor, astfel că nu s-a putut stabili termenul pentru care s-a dat împrumutul, dacă împrumutul a fost oneros sau cu titlu gratuit și ce consecințe au stabilit părțile în caz de neexecutare a obligației de către debitor. În orice caz, de particularitățile realizării împrumutului, a transmiterii sumei împrumutate și de inexistența unor clauze minimale referitoare la termen și consecințele neplății a profitat din plin pârâtul, care, aproape timp de trei ani, nu a restituit suma primită, urmărind să beneficieze și beneficiind chiar de efectele procesului inflaționist specific perioadei de tranziție către o economie de piață.

El a primit împrumut o sumă de bani importantă ca valoare în 1996 și a restituit, peste trei ani, doar aparent aceeași sumă, cu mult diminuată ca putere de cumpărare, și, oricum, nu „în aceeași calitate și cantitate” ,cum îl obliga art.1584 C.civ. În speță, s-a încheiat un contract de împrumut, dar din motivele enunțate clauzele lui nu pot fi aduse în justiție. La aceasta se adaugă imprudența sau poate buna-credință a creditorului,de ele profitând patrimonial doar debitorul pârât. Dacă totuși s-a încheiat un contract, iar clauzele lui nu pot fi dovedite integral în justiție, atunci sunt incidente regulile generale de interpretare a contractelor, una din acestea fiind stipulată în art.970 alin.2 C.civ., potrivit cu care convențiile obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa.

Pe de altă parte, art.981 C.civ. prevede principiul conform căruia clauzele obișnuite într-un contract se subînțeleg ,deși nu sunt exprese într-însul. Cum, în speță, pârâtul a primit suma împrumutată în anul 1996 și nu a restituit-o timp de trei ani, perioadă în care puterea de cumpărare a banilor de care reclamanta a fost lipsită a fost serios erodată de procesul inflaționist, cel puțin echitatea la care face trimitere art.970 C.civ. impune obligarea împrumutatului de a restitui împrumutătorului o sumă de bani în aceeași calitate și cantitate, adică la aceeași putere de cumpărare din momentul împrumutului. Se constată, astfel, că, în speță, instanțele au dat o interpretare greșită prevederilor art.1578 alin.2 C.civ.

în conformitate cu care „întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plății”. Or, nefiind determinată convențional o „epocă a plății”, textul este inaplicabil în cauză, astfel că debitorul nu se poate bucura de beneficiul restituirii sumei numerice împrumutate, deoarece, prin neplată timp îndelungat, a urmărit să producă „o scădere a prețului monedelor” și de a-l păgubi astfel pe creditor.

Instanțele erau datoare să interpreteze textul citat în sensul că debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată numai atunci când „scăderea prețului monedelor” a avut un caracter obiectiv și neprevăzut de părți la contractare, nu și atunci când debitorul, într-o perioadă previzibil inflaționistă, profitând de nestipularea termenului de restituire, nu a achitat voit suma timp îndelungat tocmai pentru a determina, prin neexecutarea obligației, scăderea prețului banilor împrumutați. Față de cele ce preced, hotărârile pronunțate în cauză se casează și se admite în parte acțiunea, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 381.205.811 lei, reprezentând valoarea actuală a sumei împrumutate stabilită la suma de 449.720.811 lei, stabilită pe cale de expertiză contabilă, din care s-a scăzut suma de 68.515.000 lei plătită de pârât în timpul procesului.

De asemenea, va fi respins capătul de cerere privind dobânzile, deoarece, pe de o parte, din punct de vedere probatoriu nu s-a putut stabili dacă împrumutul a fost cu titlu oneros, iar, pe de altă parte, prin suma acordată reclamantei s-a compensat pierderea patrimonială determinată de neexecutarea obligației de restituire.