ÎCCJ, decizie (scj.ro #82756)

Contract de împrumut. Principiul

nominalismului monetar. Actualizarea sumei împrumutate

Dispozițiile art.1578

alin.2 C.civ., potrivit cărora, în cazul împrumutului în bani, la scadență trebuie

să fie restituită suma  împrumutată, indiferent de scăderea sau sporirea valorii

banilor, nu  sunt  aplicabile  atunci când nu a fost  determinată

convențional o „epocă a plății”, iar

debitorul, într-o

perioadă previzibil inflaționistă, profitând de nestipularea termenului de

restituire, nu a achitat voit suma timp îndelungat, tocmai pentru a determina,

prin neexecutarea obligației, scăderea valorii banilor  împrumutați.

Secția civilă,

decizia nr.2081 din 27 mai 2002

Tribunalul Hunedoara, Secția civilă,

prin sentința nr.48 din 23 martie 2000, a admis în parte acțiunea reclamantei

C.G. și l-a obligat pe pârâtul A.D. să-i restituie suma de 68.515.000 lei, plus

dobânda practicată de Banca Agricolă S.A. la depozitele persoanelor fizice la

data introducerii acțiunii și până la achitarea sumei datorate, fiind respinse

celelalte pretenții ale reclamantei.

Apelul promovat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca

nefondat, prin decizia nr.103/A din 5 septembrie 2000, pronunțată de Curtea de

Apel Alba Iulia, Secția civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanțele au reținut și motivat că, potrivit art.1576

C.civ., împrumutul este un contract prin care o parte dă celeilalte o câtime de

lucruri, cu îndatorirea pentru aceasta din urmă de a restitui tot atâtea

lucruri, de aceeași natură și calitate. Principala obligație a împrumutatului

este de a restitui la scadență lucruri de același gen, cantitate și calitate –

art.1584 C.civ., indiferent de eventuala sporire sau scădere a valorii

lucrurilor din momentul încheierii contractului și acela al plății.

În speță,   instanțele au reținut că nu s-a încheiat un act scris în

legătură cu suma împrumutată, ci s-a făcut un transfer de bani din contul

reclamantei în cel al pârâtului, ambele conturi fiind deschise la Banca

Agricolă S.A., părțile contractante nestipulând clauze concrete în legătură cu

data scadenței și consecințele nerestituirii împrumutului.

De asemenea, s-a motivat în sensul că, în materie de împrumut, nu poate opera

actualizarea sumei datorate în raport cu rata inflației, pentru că, în

conformitate cu art.1578 C.civ., obligația ce rezultă dintr-un împrumut în bani

este întotdeauna pentru aceeași sumă  contractată. Situația obligațiilor

ce au ca obiect o sumă de bani este reglementată în mod special prin art.1088

C.civ. care precizează că, într-un asemenea caz, daunele-interese pentru

neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, acestea fiind datorate numai

din ziua chemării în judecată, dobânda nereprezentând o despăgubire

compensatorie pentru neexecutarea obligației de plată din partea debitorului,

ci constituie o daună pentru plata cu întârziere.

Prin urmare, instanțele au apreciat că nu este posibilă, potrivit legii,

obligarea pârâtului la plata unei sume de bani reprezentând valoarea

actualizată a sumei de bani împrumutate și nerestituite, astfel cum a solicitat

reclamantul, motiv pentru care acțiunea a fost admisă doar în parte.

Recursul declarat de reclamantă este fondat.

Contractul de împrumut este acel contract real prin care împrumutatorul

transmite împrumutatului folosința sau proprietatea bunului împrumutat,

împrumutatul  fiind obligat, după ce se va folosi de el, să-l restituie în

natura sa specifică sau să restituie bunuri de aceeași cantitate și calitate.

În dreptul nostru civil împrumutul poate fi de două feluri.

Primul, este împrumutul de folosință (comodatum), în care caz trebuie restituit

însuși bunul ce a fost remis, deoarece prin contractul de comodat se transmite

numai folosința lucrului.

Al doilea, care interesează în speță,

este împrumutul propriu-zis, cunoscut și sub denumirea de împrumut de

consumație (mutum), prin care se transmite însăși proprietatea bunului, cu

obligația restituirii altui bun, de aceeași cantitate și calitate. Întotdeauna,

obiectul contractului de împrumut de consumație îl formează bunurile

consumptibile sau fungibile, în special banii.

Potrivit art.1584 C.civ., principala obligație a împrumutatului  este de a

restitui lucrurile împrumutate în aceeași calitate și cantitate, și la timpul

stipulat.

Speța dedusă judecății are însă particularitățile sale determinate de

împrejurarea că împrumutul – operațiune necontestată de părțile în litigiu -,

nu s-a realizat în mod obișnuit prin remiterea fizică a banilor de la

împrumutator la împrumutat, ci aceasta a avut mai mult un caracter

„intelectual”, adică nefizic, nematerial, îndeplinit printr-o simplă operațiune

bancară prin care reclamanta a transmis scriptic proprietatea banilor săi către

pârât.

Specificitatea speței are corespondent și pe plan probatoriu, deoarece între

părți nu s-a încheiat un act în înțelesul clasic de înscris doveditor, astfel

că  nu s-a putut stabili termenul pentru care s-a dat împrumutul, dacă

împrumutul a fost oneros sau cu titlu gratuit și ce consecințe au stabilit

părțile în caz de neexecutare a obligației de către debitor.

În orice caz, de particularitățile realizării împrumutului, a transmiterii

sumei împrumutate și de inexistența unor clauze minimale referitoare la termen

și consecințele neplății a profitat din plin pârâtul, care, aproape timp de

trei ani, nu a restituit suma primită, urmărind să beneficieze și beneficiind

chiar de efectele procesului inflaționist specific perioadei de tranziție către

o economie de piață. El a primit împrumut o sumă de bani importantă ca valoare

în 1996 și a restituit, peste trei ani, doar aparent aceeași sumă, cu mult

diminuată ca putere de cumpărare, și, oricum, nu „în aceeași calitate și

cantitate” ,cum îl obliga art.1584 C.civ.

În speță, s-a încheiat un contract de împrumut, dar din motivele enunțate

clauzele lui nu pot fi aduse în justiție. La aceasta se adaugă imprudența sau

poate buna-credință a creditorului,de ele profitând patrimonial doar debitorul

pârât.

Dacă totuși s-a încheiat un contract, iar clauzele lui nu pot fi dovedite

integral în justiție, atunci sunt incidente regulile generale de interpretare a

contractelor, una din acestea fiind stipulată în art.970 alin.2 C.civ.,

potrivit cu care convențiile obligă  nu numai la ceea ce este expres

într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației,

după natura sa. Pe de altă parte, art.981 C.civ. prevede principiul conform

căruia clauzele obișnuite într-un contract se subînțeleg ,deși nu sunt exprese

într-însul.

Cum, în speță, pârâtul a primit suma împrumutată în anul 1996 și nu a

restituit-o timp de trei ani, perioadă în care puterea de cumpărare a banilor

de care reclamanta a fost lipsită a fost serios erodată de procesul

inflaționist, cel puțin echitatea la care face trimitere art.970 C.civ. impune

obligarea împrumutatului de a restitui împrumutătorului o sumă de bani în

aceeași calitate și cantitate, adică la aceeași putere de cumpărare din

momentul împrumutului.

Se constată, astfel, că, în speță, instanțele au dat o interpretare greșită

prevederilor art.1578 alin.2 C.civ. în conformitate cu care „întâmplându-se o

sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății,

debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a

restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plății”.

Or, nefiind determinată convențional o „epocă a plății”, textul este

inaplicabil în cauză, astfel că debitorul nu se poate bucura de beneficiul

restituirii sumei numerice împrumutate, deoarece, prin neplată timp îndelungat,

a urmărit să producă „o scădere a prețului monedelor” și de a-l păgubi astfel

pe creditor. Instanțele erau datoare să interpreteze textul citat în sensul că

debitorul trebuie să  restituie suma numerică împrumutată numai atunci

când „scăderea prețului monedelor” a avut un caracter obiectiv și neprevăzut de

părți la contractare, nu și atunci când debitorul, într-o perioadă previzibil

inflaționistă, profitând de nestipularea termenului de restituire, nu a achitat

voit suma timp îndelungat tocmai pentru a determina, prin neexecutarea

obligației, scăderea prețului banilor împrumutați.

Față de cele ce preced,   hotărârile pronunțate în cauză se casează

și se admite în parte acțiunea, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de

381.205.811 lei, reprezentând valoarea actuală a sumei împrumutate stabilită la

suma de 449.720.811 lei, stabilită  pe cale de expertiză contabilă, din

care s-a scăzut suma de 68.515.000 lei plătită de pârât  în timpul

procesului.

De asemenea, va fi respins capătul de cerere privind dobânzile, deoarece, pe de

o parte, din punct de vedere probatoriu nu s-a putut stabili dacă împrumutul a

fost cu titlu oneros, iar, pe de altă parte, prin suma acordată reclamantei s-a

compensat pierderea patrimonială determinată de neexecutarea obligației de

restituire.