ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1705/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată inițial Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Episcopia Romano-Catolică a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Retrocedare a Proprietăților, obligarea pârâtei la îndeplinirea obligațiilor ce-i revin conform O.U.G. nr. 94/2000, având în vedere decizia irevocabilă nr. 2003/19.09.2011 pronunțată în dosarul nr. x de Tribunalul Gorj, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 794/PI/NCA/2015 din 15 mai 2015 a Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția de necompetență materială a instanței și a fost declinată competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 288 din 2 noiembrie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Episcopia Romano-Catolică și a fost respinsă acțiunea acesteia ca fiind formulată de o persoană care nu justifică calitate procesuală activă.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta Episcopia Romano-Catolică, arătând, în esență că în mod greșit a concluzionat instanța de fond că nu are calitate procesuală activă în cauză, întrucât, așa cum rezultă din înscrisurile prezentate în cauză, este doar împuternicită de Ordinul Surorilor de B. în vederea preluării și punerii în posesie și a intabulării dreptului de proprietate în favoarea Ordinului Surorilor de B., privind imobilele dobândite de acestea prin restituire în baza Legii nr. 501/2002.

La data de 05.02.2016 a formulat întâmpinare Primăria Municipiului Timișoara, prin care a reiterat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în litigiul de fond.

Prin întâmpinarea depusă la data de 24.02.2016, intimata Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând, în esență, că sentința atacată este legală, deoarece reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată în nume propriu.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 14.12.2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 15.02.2018 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Examinând sentința recurată, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din noul C. proc. civ.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta Episcopia Romano-Catolică a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Retrocedare a Proprietăților, obligarea pârâtei la îndeplinirea obligațiilor ce-i revin conform O.U.G. nr. 94/2000, având în vedere decizia irevocabilă nr. 2003/19.09.2011 pronunțată în dosarul nr. x de Tribunalul Gorj.

Prin sentința atacată, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, reținând că din analiza cărții funciare nr. x a localității Timișoara rezultă că proprietari tabulari al imobilelor solicitate spre retrocedare de către reclamantă a fost Ordinul Surorilor "de B.", Casa Principală Timișoara - C. Din cererea de retrocedare rezultă că Ordinul Surorilor "B." a fost reactivat încă din anul 1993.

Cererea de retrocedare nr. x a fost formulată în numele Ordinului Surorilor "de B." de către Episcopia Romano-Catolică Timișoara.

Curtea de apel a reținut că prin procura specială încheiată la data de 06.04.2006, numita Sora A., superioară provincială a Surorilor "de B.", reprezentantă legală a "Ordinului Surorilor de B." a împuternicit Episcopia Romano-Catolică din Timișoara să reprezinte Ordinul Surorilor "de B." la toate organele puterii și administrației de stat, în vederea preluării și punerii în posesie, precum și a întabulării dreptului de proprietate în favoarea Ordinului în ceea ce privește imobilele dobândite de Ordinul Surorilor "de B." prin restituire în baza Legii nr. 501/2002. În aceeași procură se arată că mandatara Episcopia Romano-Catolică, în numele Ordinului Surorilor "de B.", va formula cereri și declarații, va propune și administra probe, va întocmi documentații, va face orice act legal și necesar pentru preluarea imobilelor restituite . Prin urmare, Ordinul Surorilor "de B." a împuternicit Episcopia Romano-Catolică să îl reprezinte în vederea întabulării dreptului de proprietate asupra imobilelor dobândite prin restituire în baza Legii nr. 501/2002. Așadar, Episcopia Romano-Catolică avea calitatea de mandatar al Ordinului Surorilor "de B.".

Judecătorul fondului a constatat că Episcopia Romano-Catolică avea posibilitatea să formuleze cererea de chemare în judecată, în calitate de mandatar al Ordinului Surorilor "de B.", cu respectarea prevederilor art. 82 și 83 N. C. proc. civ. Din modul în care a fost redactată cererea de chemare în judecată, curtea de apel a constatat că cererea a fost formulată de Episcopia Romano-Catolică în nume personal, fără a preciza că promovează această acțiune în numele Ordinului Surorilor "de B.", în calitate de mandatar al acestuia.

Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății.

Față de cuprinsul cererii de chemare în judecată, obiectul acesteia este determinat de obligarea pârâtei de a-și îndeplini obligațiile stabilite în O.U.G. nr. 94/2000 în sensul de a lua toate măsurile ce se impun în vederea retrocedării terenurilor arabile, proprietatea Ordinului Surorilor "de B.".

Văzând că proprietara imobilelor solicitate spre restituire este Ordinul Surorilor "de B.", precum și împrejurarea că cererea de retrocedare a fost formulată în numele Ordinului Surorilor "de B.", Episcopia Romano-Catolică ar avea posibilitatea doar să reprezinte Ordinul Surorilor "de B." iar nu să formuleze acțiuni în nume propriu.

Înalta Curte apreciază drept întemeiate criticile recurentei-reclamante privind admiterea în mod eronat de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale active, dat fiind că aceasta a încălcat prevederile art. 36 din noul C. proc. civ.

Astfel, se constată că acțiunea dedusă judecății, având ca obiect refuzul nejustificat al Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România de a soluționa cererea de retrocedare nr. x, este formulată de aceeași persoană care a formulat cererea de retrocedare cu numărul menționat. Înalta Curte reține că prin această cerere s-a solicitat de către reclamantă reconstituirea dreptului de proprietate conform prevederilor O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilele la care se referă decizia nr. 2003/19.09.2011 a Tribunalului Gorj, secția civilă, iar, după cum rezultă din considerentele acestei decizii, imobilele menționate s-au aflat în proprietatea Ordinului Surorilor B., al cărui reprezentant legal, prin procura autentificată la data de 06.04.2006 a împuternicit-o pe recurenta-reclamantă să îl reprezinte în fața oricăror organe ale administrației de stat, inclusiv în fața instanțelor judecătorești, în vederea redobândirii dreptului de proprietate asupra imobilelor ce fac obiectul legislației reparatorii referitoare la imobilele care au aparținut cultelor religioase.

Chiar dacă s-ar aprecia, în mod formalist, că cererea de retrocedare nr. x ar fi fost formulată de recurenta-reclamantă în nume propriu (nici în cuprinsul acesteia nu se menționează expressis verbis calitatea de reprezentant al Ordinului Surorilor de B.), persoana vătămată prin refuzul nejustificat de soluționare a acestei cereri ar fi chiar aceasta, calitatea sa procesuală în formularea acțiunii având obiectul mai sus menționat fiind, ca urmare, în ambele situații, de necontestat.

În consecință, sentința atacată este lovită de nulitate, conform prevederilor art. 175 alin. (1) din noul C. proc. civ., dat fiind că, prin respingerea acțiunii, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală, s-a pricinuit reclamantei o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin desființarea sentinței.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Față de considerentele mai sus expuse și constatând că prin greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale active, prima instanță s-a pronunțat fără a judeca fondul, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Episcopia Romano-Catolică împotriva sentinței civile nr. 288 din 2 noiembrie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 aprilie 2018.