AFFAIRE CITARELLA c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

15.01.2008

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 8;Violation de l'art. 13

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE CITARELLA c. ITALIE (CtEDO, 2008)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA CITARELLA c. ITALIA (solicitarea nr. 28466/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 15 ianuarie 2008 DEFINITIVF 15/04/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Citarella c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Francoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Riza Türmen, Mindia Ugrekhelidze, Vladimiro Zagrebelsky, Antonella Mularoni, Dragoljub Popović, judecători, și de Sally Dolle graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 11 decembrie 2007, Renunță hotărârea pe care a adoptat-o aceasta, adoptată la această dată de procedură La originea cazului (n 28466/03) îndreptat împotriva Republicii Italiene și al cărui resortisant al acestui stat, domnul Gennaro Citarella ( Alessandro Ferrara și Massimiliano Ricciardi, avocați din Benevent. Guvernul italian ( mai) este reprezentat de agentul său, dl Ivo Maria Braguglia, și de co-adjunctul său, dl Nicola Lettieri. La 13 octombrie 2005, Curtea a decis să comunice guvernului obiecțiunile prevăzute la articolele 6 alineatul (1), 8 și 13 din convenție. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 alineatul (3), Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. Într-o hotărâre pronunțată la 30 iunie 1997, Tribunalul din Benevent a declarat falimentul reclamantului în calitate de asociat unic al societății M.S. Ședința pentru verificarea stării de pasiv al falimentului a fost stabilită la 27 ianuarie 1998. La 14 iulie 1997, lichidatorul a efectuat inventarul bunurilor societății. La ședința din 2 februarie 1998, verificarea stării pasive a falimentului a fost trimisă la 7 mai 1998 din cauza absenței lichidatorului. La această dată, ședința a fost amânată la 9 noiembrie 1998 și, ulterior, la 20 mai 1999 din cauza abținerii avocaților din baroul din Benevent. La această ultimă dată, ședința a fost amânată cu patru zile. La 14 decembrie 1998, a fost constituit un comitet provizoriu al creditorilor. 10. La 7 și 24 iunie 1999, verificarea statului a avut loc. 11. La această ultimă dată, a fost constituit comitetul definitiv al creditorilor și starea pasivului falimentului a fost declarată executorie. 12. La 1 octombrie 2002, un expert a solicitat judecătorului delegat (denumit în continuare "judecătorul"). 13 la 23 aprilie 2003, lichidatorul i-a cerut judecătorului să poată iniția două proceduri pentru recuperarea unei creanțe a reclamantului și, respectiv, a unui apartament al cărui proprietar era acesta. La 9 mai 2003, judecătorul a acceptat această cerere 14. La 13 octombrie 2003, un bun imobil care face parte din activul falimentului a fost vândut la licitație. 15. La 30 decembrie 2003, sindicatul a prezentat un raport în care îi arăta judecătorului evoluția procedurilor de recuperare. La 2 decembrie 2005, lichidatorul a prezentat raportul de gestiune și, la 6 decembrie 2005, a prezentat un raport care arăta că procedura fusese deosebit de complexă din cauza procedurilor inițiate pentru recuperarea bunurilor destinate masei active. 17. Conform informațiilor furnizate de solicitant, printr-o decizie din 10 august 2006, instanța a închis procedura de faliment. B. Procedura introdusă în conformitate cu legea Pinto 18. La 27 octombrie 2003, reclamantul a introdus o acțiune în fața Curții de Apel de la Roma în conformitate cu Legea privind Curtea de Apel din Roma. El a solicitat obținerea a 10 000 EUR (EUR) ca despăgubiri pentru durata procedurii de faliment, precum și a incapacităților civile și politice care derivă din aceasta 19. Printr-o decizie depusă la 26 februarie 2004, Curtea de Apel a considerat că procedura era deosebit de complexă din cauza numărului de cereri de admitere la pasivul falimentului și, pe de altă parte, a procedurilor de dobândire a anumitor bunuri la masa activă și, prin urmare, a respins cererea reclamantului. 20. La 23 martie 2004, reclamantul s-a ocupat de casare. Prin hotărârea depusă la data de 22, Curtea de Casație a acceptat cererea reclamantului și a trimis cauza unei alte secțiuni a Curții de Apel. 22. Conform informațiilor furnizate de solicitant, această procedură era pendinte la 5 aprilie 2007. II. DREPTUL INTERN PERTINENT 23. Dreptul intern relevant este descris în Hotărârile Campagnano c. Italia 77955/01, §§ 19-22, 23 martie 2006), Albanese c. Italia 77924/01, §§ 23-26, 23 martie 2006) și Vitiello c. Italia 77962/01, § 17-20, 23 martie 2006). ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLELOR 8 ȘI 10 DIN CONVENȚIE (în ceea ce privește dreptul la respectarea CORESPONDANȚA), 1 DIN PROTOCOLUL nr. 1 CONVENȚIEI ȘI 2 DIN PROTOCOLUL nr. 4 CONVENȚIEI 24. Invocând articolele 8 și 10 din Convenție, 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și 2 la Protocolul nr. 4 la convenție, reclamantul se plânge de încălcarea dreptului său la corespondență, a libertății de exprimare, a dreptului său la respectarea bunurilor sale și a libertății sale de circulație, în special din cauza duratei procedurii. 25. Curtea consideră de la început că motivul întemeiat pe limitarea dreptului reclamantului la respectarea corespondenței sale trebuie analizat numai din perspectiva articolului 8 din Convenție (a se vedea Collarile c. Italia, n 10644/02, § 17, 8 iunie 2006). 26. Reclamantul susține că observațiile guvernului au fost prezentate cu întârziere, contrar articolului 38 din Regulamentul de procedură 27. Curtea constată că, la 24 ianuarie 2006, a stabilit termenul pentru prezentarea observațiilor guvernului și că acestea au fost trimise la 20 ianuarie 2006. 28. În aplicarea jurisprudenței sale constante (a se vedea, printre altele, Ciaramella c. Italia, n 6597/03, §§ 28-33, 6 iulie 2006), Curtea apreciază că, procedura introdusă în sensul legii întrucât această parte a cererii este pendinte la 5 aprilie 2007 și trebuie respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne în sensul art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 3 DIN PROTOCOLUL nr. 1 CONVENȚIA 29. 1 la Convenție, reclamantul se plânge de limitarea drepturilor electorale ca urmare a falimentului. 30. Curtea constată că pierderea drepturilor electorale ca urmare a falimentului nu poate depăși cinci ani de la data hotărârii de declarare a falimentului. Or, având în vedere că hotărârea a fost depusă la 30 iunie 1997, reclamantul ar fi trebuit să-și prezinte plângerea până la 30 decembrie 2002, având în vedere și termenul de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) din convenție. Cererea a fost depusă la 29 august 2003, Curtea consideră că acest motiv este întârziat și ar trebui respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și cu art. 4 din convenție. III. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 8 DIN CONVENȚIE (în ceea ce privește dreptul la respectarea vieții private și a familiei) 31. Invocând art. 8 din convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la respectarea vieții sale private și de familie, în măsura în care, din cauza înscrierii numelui lor în registrul persoanelor care au suferit un accident, acesta nu poate desfășura nicio activitate profesională sau comercială. În plus, acesta denunță faptul că, în conformitate cu art. 143 din Legea privind falimentul, reabilitarea acesteia, care pune capăt acestor deficiențe personale, nu poate fi solicitată decât la cinci ani de la încheierea procedurii de faliment. În ceea ce privește partea din acest motiv referitoare la dreptul la respectarea vieții de familie, Curtea constată că reclamantul a omis să susțină acest motiv și decide să respingă această parte a cererii pentru nefondare vădită în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. 33. În ceea ce privește restul plângerii, Curtea constată că acesta nu este în mod vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarat admisibil. Curtea consideră că ansamblul incapacităților care derivă din înscrierea numelui celui ratat în registru antrenează, în sine, o interferență în dreptul la respectarea vieții private a reclamantului, care, ținând seama de natura automată a înscrierii, de absența unei evaluări și a unui control jurisdicțional asupra aplicării incapacităților aferente, precum și de intervalul de timp prevăzut pentru obținerea reabilitării, nu este care este necesară într-o societate democratică, astfel cum este definită la art. 8 alineatul (2) din Convenție [a se vedea Campagnano c. Italia, citată anterior, § 50-66, Albanese c. Italia, citată anterior, § 50-66 și Vitiello c. Italia, citată anterior, § 44-62]. Prin urmare, Curtea consideră că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție. IV. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLELOR 6 alineatul (1) ȘI 13 DIN CONVENȚIA 35. Invocând articolele 6 alineatul (1) și 13 din convenție, reclamantul se plânge în sfârșit că nu dispune de o cale de atac eficientă pentru a se plânge de incapacitatea sa de-a lungul întregului proces de faliment. Cu privire la admisibilitate 36. Curtea constată de la început că acest motiv trebuie analizat numai din perspectiva articolului 13 din convenție (a se vedea Bottaro c. Italia, nr 56298/00, din 17 iulie 2003) 37. În continuare, în ceea ce privește partea privind limitarea prelungită a dreptului la respectarea bunurilor (art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție), a corespondenței (art. 8 din Convenție) și a libertății de circulație a reclamantului (art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție), Curtea reamintește că a ajuns mai sus la inadmisibilitatea acestor obiecții; prin urmare, Curtea consideră că, în ceea ce privește nu este vorba de o obiecție deprovocat mai sus, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind vădit nefondată în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. 38. În ceea ce privește partea din cauza incapacităilor personale care derivă din înscrierea numelui celui ratat în registrul celor care nu au suferit și care persistă până la obținerea reabilitării civile, Curtea constată că aceasta nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază, de asemenea, că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă. În fond 39. Curtea a tratat deja cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 13 din convenție (a se vedea, printre multe altele, Bottaro c. Italia, citată anterior, §§ 41-46 și Campagnano c. Italia, citată anterior, §§ 67-77). 40. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în acest caz. Prin urmare, Curtea concluzionează că a existat o încălcare a articolului 13 din convenție. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 41. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 568 EUR (EUR) prejudiciul material pe care l-ar fi suferit. Această sumă corespunde salariului minim (pensie socială) pe care reclamantul l-ar fi primit din declarația sa de faliment. Reclamantul solicită, de asemenea, 150 000 EUR pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 43. Guvernul se opune acestor pretenții. 44. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcările constatate și prejudiciul material pretins și respinge cererea. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, având în vedere toate circumstanțele cauzei, constatările încălcărilor prevăzute în prezenta hotărâre oferă ele însele o satisfacție echitabilă suficientă. 568,8 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții, precum și 2 077,58 EUR pentru cheltuielile de expertiză. 46. Guvernul se opune acestor pretenții. 47. Curtea constată că reclamantul a fost admis în beneficiul asistenței judiciare. Curtea acordă reclamantului suma de 1 150 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Interese moratorii 48. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. cererea admisibilă cu privire la obiecțiunile formulate în temeiul articolului 8 din convenție (cu privire la dreptul la respectarea vieții private) și al articolului 13 din convenție (cu privire la lipsa unei căi de atac pentru a se plânge de incapacitatea personală care derivă din înscrierea numelui celui ratat în registrul celor care au suferit un accident) și inadmisibilă pentru surplusul menționat că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenția Sintet faptul că a existat o încălcare a articolului 13 din convenție afirmă că constatările privind încălcarea care figurează în prezenta hotărâre oferă ele însele o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 1 150 EUR (o mie o sută cincizeci EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit decât de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va fi majorată cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 15 ianuarie 2008 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Sally Dolle rençois ulkens Module președinte