Lepore împotriva Italiei

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA LEPORE c. ITALIA (solicitarea nr. 43466/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 15 ianuarie 2008 DEFINITIVF 15/04/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție.

În cauza Lepore c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Francoise Tulkens, Președinte, Ireneu Cabral Barreto, Riza Türmen, Mindia Ugrekhelidze, Vladimiro Zagrebelsky, Antonella Mularoni, Dragoljub Popović, judecători și Sally Dolle Graffière de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 11 decembrie 2007, înmânarea hotărârii, adoptată la această dată de procedură La originea cazului se află o cerere (n 43466/04) îndreptat împotriva Republicii Italiene și al cărui resortisant al acestui stat, dl Tonino Lepore, a sesizat Curtea la 29 noiembrie 2004 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Giovanni Romano și Stefano Pescatore, avocați din Benevent.

Guvernul italian ( ol'e') este reprezentat de agentul său, dl Ivo Maria Braguglia, și co-adjunctul său, dl Nicola Lettieri. La 13 octombrie 2005, Curtea a decis să comunice guvernului obiecțiunile prevăzute la articolele 6 alineatul (1), 8 și 13 din convenție. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 alineatul (3), Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. Prin hotărârea pronunțată la 24 februarie 1981, Tribunalul din Benevent a declarat falimentul personal al reclamantului. La 27 aprilie 1981, sindicatul a prezentat un raport. În urma a patru audieri, la 15 iunie 1981, statul pasiv al falimentului a fost declarat executoriu. Între 14 martie 1981 și 4 iunie 1987, au fost depuse 72 de cereri de admitere la pasivul falimentului în fața instanței.

Între timp, la o dată nespecificată din 1982, lichidatorul a inițiat o procedură pentru recuperarea bunurilor destinate masei active a falimentului. Această procedură se încheie cu o hotărâre depusă la o dată nespecificată din 1996. La o dată nespecificată, pârâta a atacat această hotărâre în fața Curții de Apel din Napoli. 10. Între 6 martie 1996 și 3 decembrie 1997, au fost stabilite patru audieri pentru vânzarea prin licitație a anumitor bunuri care fac parte din activele falimentului. 11. În cadrul unei alte proceduri civile, printr-o hotărâre din 31 octombrie 2000, Curtea de Apel din Napoli a aprobat falimentul 87 La o dată nespecificată, lichidatorul a inițiat o procedură de executare a hotărârii menționate.

Conform informațiilor furnizate de solicitant, această procedură era pendinte la 23 mai 2007. La 5 decembrie 2005, lichidatorul a prezentat un raport în care arăta judecătorului delegat că durata procedurii de faliment era legată de cea a procedurii de recuperare începută în 1982 și a procedurii de executare aferente. 13. Conform informațiilor furnizate de solicitant, procedura de faliment era pendinte la 22 mai 2007. B. Procedura introdusă în conformitate cu legea Pinto 14. La 27 octombrie 2004, reclamantul a introdus o acțiune în fața Curții de Apel din Roma în conformitate cu legea Pinto. El a solicitat să se obțină repararea prejudiciului pe care îl considera a fi suferit din cauza duratei procedurii de faliment, precum și a incapacităților care derivă din aceasta.

15. Printr-o decizie depusă la 7 iulie 2005, Curtea de Apel a considerat că durata procedurii a fost excesivă, având în vedere, printre altele, prelungirea incapacităților civile și politice care derivă din punerea în faliment a reclamantului, aceasta a acordat acestuia din urmă 19 000 EUR ca compensație morală. II.

DREPTUL INTERN PERTINENT 16. Dreptul intern relevant este descris în Hotărârile Campagnano c. Italia 77955/01, § 19-22, 23 martie 2006), Albanese c. Italia 77924/01, § 23-26, 23 martie 2006) și Vitiello c. Italia 77962/01, § 17-20, 23 martie 2006). ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLELOR 8 ȘI 10 DIN CONVENȚIE (în ceea ce privește dreptul la respectarea CORRESPONDANȚEi), 1 DIN PROTOCOLUL nr. 1 - CONVENȚIA ȘI 2 DIN PROTOCOLUL N 4 ÎN CONVENȚIA 17. Invocând articolele 8 și 10 din Convenție, 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție, reclamantul se plânge de încălcarea dreptului său la corespondență, a libertății de exprimare, a dreptului său la respectarea bunurilor sale și a libertății sale de circulație, în special din cauza duratei procedurii 18. Curtea consideră de la bun început că motivul întemeiat pe limitarea dreptului reclamantului la respectarea corespondenței sale trebuie analizat numai în conformitate cu art. 8 din Convenție (a se vedea Collarile c. Italia, n 10644/02, § 17, 8 iunie 2006). 19. Curtea arată că, în cazul de față, reclamantul a omis să se aplice în recurs împotriva deciziei Curții de Apel de la Roma depusă la 7 iulie 2005. 20. Prin urmare,

aceasta consideră că această parte a cererii este inadmisibilă pentru neobosirea căilor de atac interne și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și art. 4 din convenție (a se vedea Martellacci Italia, nr. 33447/02, § 39-40, 28 septembrie 2006). II. PRIVIND ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 3 DIN PROTOCOLUL nr. 1 CONVENȚIA 21. Invocând art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul se plânge de limitarea drepturilor sale electorale 22. Curtea ia notă de faptul că pierderea drepturilor electorale ca urmare a falimentului nu poate depăși cinci ani de la data hotărârii de declarare a falimentului. Or, întrucât această hotărâre a fost depusă la 24 februarie 1981, reclamantul ar fi trebuit să-și prezinte plângerea până la 24 august 1986 cel târziu, ținând seama și de termenul de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) din convenție.

Întrucât cererea a fost depusă la 29 noiembrie 2004, Curtea consideră că acest motiv este întârziat și că acesta trebuie respins în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și art. 4 din Convenția III. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 8 DIN CONVENȚIE (care reglementează dreptul la dreptul la dreptul la dreptul la dreptul la viață privată și dreptul la familie) 23. Invocând art. 8 din convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la respectarea vieții sale private și de familie, în măsura în care, din cauza înscrierii numelui său în registrul persoanelor care au suferit un accident, acesta nu poate desfășura nicio activitate profesională sau comercială. În plus, acesta denunță faptul că, în conformitate cu art. 143 din Legea privind falimentul, reabilitarea acesteia, care pune capăt acestor deficiențe personale, nu poate fi solicitată decât la cinci ani de la încheierea procedurii de faliment.

În ceea ce privește partea din acest motiv referitoare la dreptul la respectarea vieții de familie, Curtea constată că reclamantul a omis să îl susțină și decide să o respingă pentru nefondare vădită în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și cu art. 4 din convenție. 25. În ceea ce privește restul plângerii, referitoare la dreptul la respectarea vieții private, Curtea constată că acesta nu este în mod vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și subliniază, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarat admisibil. Curtea consideră că, având în vedere natura automată a înscrierii numelui reclamantului în registrul persoanelor care nu au fost afectate, lipsa unei evaluări și a unui control jurisdicțional asupra aplicării incapacităților aferente, precum și durata prevăzută pentru obținerea reabilitării, a existat o interferență în dreptul reclamantului de a-și respecta viața privată.

27. Curtea a tratat deja cazuri care ridică probleme similare celor din speță și a constatat încălcarea articolului 8 din convenție, dat fiind că o astfel de interferență nu era necesară într-o societate democratică, în sensul articolului 8 alineatul (2) din Convenție (a se vedea, printre altele, Campagnano c. Italia, citată anterior, §§ 50-66, Albanese c. Italia , citată anterior, § 50-66 și Vitiello c. Italia, citată anterior, §§ 44-62). 28. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument convingător care să conducă la o concluzie diferită în acest caz. Prin urmare, Curtea consideră că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție. IV.

PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLELOR 6 alineatul (1) ȘI 13 DIN CONVENȚIE 29. Invocând articolele 6 alineatul (1) și 13 din convenție, reclamantul se plânge că nu dispune de o cale de atac eficientă pentru a se plânge de incapacitatea sa de-a lungul întregului proces de faliment.

Cu privire la admisibilitate 30. Curtea constată de la început că acest motiv trebuie analizat numai din perspectiva articolului 13 din convenție (a se vedea Bottaro c. Italia, nr 56298/00, 17 iulie 2003) 31. În al doilea rând, în ceea ce privește partea plângerii referitoare la limitarea prelungită a dreptului la respectarea bunurilor (art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție), a corespondenței (art. 8 din convenție) și a libertății de circulație a reclamantului (art. 2 din Protocolul nr. 2) 4 la Convenție), Curtea reamintește că a ajuns la concluzia de mai sus că aceste obiecții sunt inadmisibile și, prin urmare, consideră că, în cazul în care nu este vorba de un motiv întemeiat pe Convenție, această parte a plângerii formulate în art. 13 din Convenție trebuie respinsă ca fiind vădit nefondată în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție.

32. În ceea ce privește partea plângerii referitoare la lipsa unei căi de atac efective pentru a se plânge de incapacitatea personală de a deriva de la înscrierea numelui celui ratat în registrul celor care au suferit și care persistă până la obținerea reabilitării civile, Curtea constată că aceasta nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Pe de altă parte, Curtea constată că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate; prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Pe fond 33. Curtea a tratat deja cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 13 din convenție (a se vedea, printre altele, Botaro c. Italia, citată anterior, §§ 41-46 și Campagnano c. Italia , citată anterior, §§ 67-77).

34. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument convingător care să ducă la o concluzie diferită în cazul de față. 35. Prin urmare, Curtea concluzionează că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 893,20 EUR (EUR) pentru prejudiciul material și moral pe care l-ar fi suferit. 38. Guvernul se opune acestor pretenții. 39. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere.

În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, având în vedere toate circumstanțele cauzei, constatările de Încălcările prevăzute în prezenta hotărâre oferă ele însele o satisfacție echitabilă suficientă. Comisioane și cheltuieli de judecată 40. Reclamantul solicită, de asemenea, 30 775,89 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții. 41. Guvernul se opune acestor pretenții. 42. Curtea constată că reclamantul a fost admis în beneficiul asistenței judiciare și a primit 850 EUR de la Consiliul Europei în acest sens. În lumina actelor realizate de reprezentantul său, Curtea consideră că nu trebuie acordată nicio sumă suplimentară reclamantului în acest sens.

cererea admisibilă cu privire la obiecțiunile formulate în temeiul articolului 8 din convenție (cu privire la dreptul la respectarea vieții private) și al articolului 13 din convenție, în ceea ce privește absența unei căi de atac pentru a se plânge de incapacitatea personală care derivă din înscrierea numelui celui ratat în registrul celor care au suferit un accident, și inadmisibilă pentru surplusul menționat că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenția Sintet că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție afirmă că constatările de încălcare care figurează în prezenta hotărâre oferă ele însele o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.

Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 15 ianuarie 2008 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Rançois ulkens Module președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE LEPORE c. ITALIE (Requête n o 43466/04) ARRÊT STRASBOURG 15 janvier 2008 DÉFINITIF 15/04/2008 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l'affaire Lepore c. Italie, La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : Françoise Tulkens, présidente, Ireneu Cabral Barreto, Riza Türmen, Mindia Ugrekhelidze, Vladimiro Zagrebelsky, Antonella Mularoni, Dragoljub Popović, juges, et de Sally Dollé , greffière de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 11 décembre 2007, Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE

4. Le requérant est né en 1934 et réside à Bénévent. A. La procédure de faillite

LE DROIT INTERNE PERTINENT

16. Le droit interne pertinent est décrit dans les arrêts Campagnano c. Italie (n o 77955/01, §§ 19-22, 23 mars 2006), Albanese c. Italie (n o 77924/01, §§ 23-26, 23 mars 2006) et Vitiello c. Italie (n o 77962/01, §§ 17-20, 23 mars 2006). EN DROIT I. SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DES ARTICLES 8 ET 10 DE LA CONVENTION (QUANT AU DROIT AU RESPECT DE LA CORRESPONDANCE), 1 DU PROTOCOLE N o

1 À LA CONVENTION ET 2 DU PROTOCOLE N

o

4 À LA CONVENTION

17. Invoquant les articles 8 et 10 de la Convention, 1 du Protocole n o 1 à la Convention et 2 du Protocole n o 4 à la Convention, le requérant se plaint de la violation de son droit au respect de la correspondance, de sa liberté d'expression, de son droit au respect de ses biens et sa liberté de circulation notamment en raison de la durée de la procédure.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 3 DU PROTOCOLE N

o

1 À LA CONVENTION

21. Invoquant l'article 3 du Protocole n o 1 à la Convention, le requérant se plaint de la limitation de ses droits électoraux.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DES ARTICLES 6 § 1 ET 13 DE LA CONVENTION

29. Invoquant les articles 6 § 1 et 13 de la Convention, le requérant se plaint de ne pas disposer d'un recours effectif pour se plaindre des incapacités le touchant tout au long de la procédure de faillite. A. Sur la recevabilité

SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

36. Aux termes de l ' article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage