AFFAIRE LEPORE c. ITALIE

AFFAIRE LEPORE c. ITALIE (CtEDO, 2008)

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA LEPORE c. ITALIA (solicitarea nr. 43466/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 15 ianuarie 2008 DEFINITIVF 15/04/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Lepore c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Francoise Tulkens, Președinte, Ireneu Cabral Barreto, Riza Türmen, Mindia Ugrekhelidze, Vladimiro Zagrebelsky, Antonella Mularoni, Dragoljub Popović, judecători și Sally Dolle Graffière de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 11 decembrie 2007, înmânarea hotărârii, adoptată la această dată de procedură La originea cazului se află o cerere (n 43466/04) îndreptat împotriva Republicii Italiene și al cărui resortisant al acestui stat, dl Tonino Lepore, a sesizat Curtea la 29 noiembrie 2004 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Giovanni Romano și Stefano Pescatore, avocați din Benevent. Guvernul italian ( ol'e') este reprezentat de agentul său, dl Ivo Maria Braguglia, și co-adjunctul său, dl Nicola Lettieri. La 13 octombrie 2005, Curtea a decis să comunice guvernului obiecțiunile prevăzute la articolele 6 alineatul (1), 8 și 13 din convenție. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 alineatul (3), Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. Prin hotărârea pronunțată la 24 februarie 1981, Tribunalul din Benevent a declarat falimentul personal al reclamantului. La 27 aprilie 1981, sindicatul a prezentat un raport. În urma a patru audieri, la 15 iunie 1981, statul pasiv al falimentului a fost declarat executoriu. Între 14 martie 1981 și 4 iunie 1987, au fost depuse 72 de cereri de admitere la pasivul falimentului în fața instanței. Între timp, la o dată nespecificată din 1982, lichidatorul a inițiat o procedură pentru recuperarea bunurilor destinate masei active a falimentului. Această procedură se încheie cu o hotărâre depusă la o dată nespecificată din 1996. La o dată nespecificată, pârâta a atacat această hotărâre în fața Curții de Apel din Napoli. 10. Între 6 martie 1996 și 3 decembrie 1997, au fost stabilite patru audieri pentru vânzarea prin licitație a anumitor bunuri care fac parte din activele falimentului. 11. În cadrul unei alte proceduri civile, printr-o hotărâre din 31 octombrie 2000, Curtea de Apel din Napoli a aprobat falimentul 87 La o dată nespecificată, lichidatorul a inițiat o procedură de executare a hotărârii menționate. Conform informațiilor furnizate de solicitant, această procedură era pendinte la 23 mai 2007. La 5 decembrie 2005, lichidatorul a prezentat un raport în care arăta judecătorului delegat că durata procedurii de faliment era legată de cea a procedurii de recuperare începută în 1982 și a procedurii de executare aferente. 13. Conform informațiilor furnizate de solicitant, procedura de faliment era pendinte la 22 mai 2007. B. Procedura introdusă în conformitate cu legea Pinto 14. La 27 octombrie 2004, reclamantul a introdus o acțiune în fața Curții de Apel din Roma în conformitate cu legea Pinto. El a solicitat să se obțină repararea prejudiciului pe care îl considera a fi suferit din cauza duratei procedurii de faliment, precum și a incapacităților care derivă din aceasta. 15. Printr-o decizie depusă la 7 iulie 2005, Curtea de Apel a considerat că durata procedurii a fost excesivă, având în vedere, printre altele, prelungirea incapacităților civile și politice care derivă din punerea în faliment a reclamantului, aceasta a acordat acestuia din urmă 19 000 EUR ca compensație morală. II. DREPTUL INTERN PERTINENT 16. Dreptul intern relevant este descris în Hotărârile Campagnano c. Italia 77955/01, § 19-22, 23 martie 2006), Albanese c. Italia 77924/01, § 23-26, 23 martie 2006) și Vitiello c. Italia 77962/01, § 17-20, 23 martie 2006). ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLELOR 8 ȘI 10 DIN CONVENȚIE (în ceea ce privește dreptul la respectarea CORRESPONDANȚEi), 1 DIN PROTOCOLUL nr. 1 - CONVENȚIA ȘI 2 DIN PROTOCOLUL N 4 ÎN CONVENȚIA 17. Invocând articolele 8 și 10 din Convenție, 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție, reclamantul se plânge de încălcarea dreptului său la corespondență, a libertății de exprimare, a dreptului său la respectarea bunurilor sale și a libertății sale de circulație, în special din cauza duratei procedurii 18. Curtea consideră de la bun început că motivul întemeiat pe limitarea dreptului reclamantului la respectarea corespondenței sale trebuie analizat numai în conformitate cu art. 8 din Convenție (a se vedea Collarile c. Italia, n 10644/02, § 17, 8 iunie 2006). 19. Curtea arată că, în cazul de față, reclamantul a omis să se aplice în recurs împotriva deciziei Curții de Apel de la Roma depusă la 7 iulie 2005. 20. Prin urmare, aceasta consideră că această parte a cererii este inadmisibilă pentru neobosirea căilor de atac interne și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și art. 4 din convenție (a se vedea Martellacci Italia, nr. 33447/02, § 39-40, 28 septembrie 2006). II. PRIVIND ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 3 DIN PROTOCOLUL nr. 1 CONVENȚIA 21. Invocând art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul se plânge de limitarea drepturilor sale electorale 22. Curtea ia notă de faptul că pierderea drepturilor electorale ca urmare a falimentului nu poate depăși cinci ani de la data hotărârii de declarare a falimentului. Or, întrucât această hotărâre a fost depusă la 24 februarie 1981, reclamantul ar fi trebuit să-și prezinte plângerea până la 24 august 1986 cel târziu, ținând seama și de termenul de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) din convenție. Întrucât cererea a fost depusă la 29 noiembrie 2004, Curtea consideră că acest motiv este întârziat și că acesta trebuie respins în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și art. 4 din Convenția III. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 8 DIN CONVENȚIE (care reglementează dreptul la dreptul la dreptul la dreptul la dreptul la viață privată și dreptul la familie) 23. Invocând art. 8 din convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la respectarea vieții sale private și de familie, în măsura în care, din cauza înscrierii numelui său în registrul persoanelor care au suferit un accident, acesta nu poate desfășura nicio activitate profesională sau comercială. În plus, acesta denunță faptul că, în conformitate cu art. 143 din Legea privind falimentul, reabilitarea acesteia, care pune capăt acestor deficiențe personale, nu poate fi solicitată decât la cinci ani de la încheierea procedurii de faliment. În ceea ce privește partea din acest motiv referitoare la dreptul la respectarea vieții de familie, Curtea constată că reclamantul a omis să îl susțină și decide să o respingă pentru nefondare vădită în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și cu art. 4 din convenție. 25. În ceea ce privește restul plângerii, referitoare la dreptul la respectarea vieții private, Curtea constată că acesta nu este în mod vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și subliniază, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarat admisibil. Curtea consideră că, având în vedere natura automată a înscrierii numelui reclamantului în registrul persoanelor care nu au fost afectate, lipsa unei evaluări și a unui control jurisdicțional asupra aplicării incapacităților aferente, precum și durata prevăzută pentru obținerea reabilitării, a existat o interferență în dreptul reclamantului de a-și respecta viața privată. 27. Curtea a tratat deja cazuri care ridică probleme similare celor din speță și a constatat încălcarea articolului 8 din convenție, dat fiind că o astfel de interferență nu era necesară într-o societate democratică, în sensul articolului 8 alineatul (2) din Convenție (a se vedea, printre altele, Campagnano c. Italia, citată anterior, §§ 50-66, Albanese c. Italia , citată anterior, § 50-66 și Vitiello c. Italia, citată anterior, §§ 44-62). 28. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument convingător care să conducă la o concluzie diferită în acest caz. Prin urmare, Curtea consideră că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție. IV. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLELOR 6 alineatul (1) ȘI 13 DIN CONVENȚIE 29. Invocând articolele 6 alineatul (1) și 13 din convenție, reclamantul se plânge că nu dispune de o cale de atac eficientă pentru a se plânge de incapacitatea sa de-a lungul întregului proces de faliment. Cu privire la admisibilitate 30. Curtea constată de la început că acest motiv trebuie analizat numai din perspectiva articolului 13 din convenție (a se vedea Bottaro c. Italia, nr 56298/00, 17 iulie 2003) 31. În al doilea rând, în ceea ce privește partea plângerii referitoare la limitarea prelungită a dreptului la respectarea bunurilor (art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție), a corespondenței (art. 8 din convenție) și a libertății de circulație a reclamantului (art. 2 din Protocolul nr. 2) 4 la Convenție), Curtea reamintește că a ajuns la concluzia de mai sus că aceste obiecții sunt inadmisibile și, prin urmare, consideră că, în cazul în care nu este vorba de un motiv întemeiat pe Convenție, această parte a plângerii formulate în art. 13 din Convenție trebuie respinsă ca fiind vădit nefondată în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. 32. În ceea ce privește partea plângerii referitoare la lipsa unei căi de atac efective pentru a se plânge de incapacitatea personală de a deriva de la înscrierea numelui celui ratat în registrul celor care au suferit și care persistă până la obținerea reabilitării civile, Curtea constată că aceasta nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Pe de altă parte, Curtea constată că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate; prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Pe fond 33. Curtea a tratat deja cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 13 din convenție (a se vedea, printre altele, Botaro c. Italia, citată anterior, §§ 41-46 și Campagnano c. Italia , citată anterior, §§ 67-77). 34. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument convingător care să ducă la o concluzie diferită în cazul de față. 35. Prin urmare, Curtea concluzionează că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 893,20 EUR (EUR) pentru prejudiciul material și moral pe care l-ar fi suferit. 38. Guvernul se opune acestor pretenții. 39. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, având în vedere toate circumstanțele cauzei, constatările de Încălcările prevăzute în prezenta hotărâre oferă ele însele o satisfacție echitabilă suficientă. Comisioane și cheltuieli de judecată 40. Reclamantul solicită, de asemenea, 30 775,89 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții. 41. Guvernul se opune acestor pretenții. 42. Curtea constată că reclamantul a fost admis în beneficiul asistenței judiciare și a primit 850 EUR de la Consiliul Europei în acest sens. În lumina actelor realizate de reprezentantul său, Curtea consideră că nu trebuie acordată nicio sumă suplimentară reclamantului în acest sens. cererea admisibilă cu privire la obiecțiunile formulate în temeiul articolului 8 din convenție (cu privire la dreptul la respectarea vieții private) și al articolului 13 din convenție, în ceea ce privește absența unei căi de atac pentru a se plânge de incapacitatea personală care derivă din înscrierea numelui celui ratat în registrul celor care au suferit un accident, și inadmisibilă pentru surplusul menționat că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenția Sintet că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție afirmă că constatările de încălcare care figurează în prezenta hotărâre oferă ele însele o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 15 ianuarie 2008 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Rançois ulkens Module președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE

LEPORE c. ITALIE

(Requête n

o

43466/04)

ARRÊT

STRASBOURG

15 janvier 2008

DÉFINITIF

15/04/2008

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l'affaire Lepore c. Italie,

La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de

:

Françoise Tulkens,

présidente,

Ireneu Cabral Barreto,

Riza Türmen,

Mindia Ugrekhelidze,

Vladimiro Zagrebelsky,

Antonella Mularoni,

Dragoljub Popović,

juges,

et de Sally Dollé

,

greffière de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 11 décembre 2007,

Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n

o

43466/04) dirigée contre la République italienne et dont un ressortissant de cet Etat, M.

Tonino Lepore («

le requérant

»), a saisi la Cour le 29 novembre 2004 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le requérant, qui a été admis au bénéfice de l'assistance judiciaire, est représenté par M

es

Giovanni Romano et Stefano Pescatore, avocats à Bénévent. Le gouvernement italien («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M. Ivo Maria Braguglia, et son coagent adjoint, M.

Nicola

Lettieri.

3.

Le 13 octobre 2005, la Cour a décidé de communiquer au Gouvernement les griefs tirés des articles 6 § 1, 8 et 13 de la Convention. Se prévalant des dispositions de l'article 29 § 3, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de l'affaire.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE

4.

Le requérant est né en 1934 et réside à Bénévent.

A. La procédure de faillite

5.

Par un jugement déposé le 24 février 1981, le tribunal de Bénévent déclara la faillite personnelle du requérant.

6.

Le 27 avril 1981, le syndic déposa un rapport.

7.

A la suite de quatre audiences, le 15 juin 1981, l'état du passif de la faillite fut déclaré exécutoire.

8.

Entre le 14 mars 1981 et le 4 juin 1987, soixante-douze demandes d'admission au passif de la faillite furent déposées devant le tribunal.

9.

Entre-temps, à une date non précisée de 1982, le syndic entama une procédure afin de récupérer des biens destinés à la masse active de la faillite. Cette procédure se conclut avec un jugement déposé à une date non précisée de 1996. A une date non précisée, la partie défenderesse attaqua ce jugement devant la cour d'appel de Naples.

10.

Entre le 6 mars 1996 et le 3 décembre 1997, quatre audiences furent fixées pour la vente aux enchères de certains biens faisant partie de l'actif de la faillite.

11.

Dans le cadre d'une autre procédure civile, par un arrêt du 31

octobre 2000, la cour d'appel de Naples accorda à la faillite 87

800 euros (EUR). A une date non précisée, le syndic entama une procédure d'exécution dudit arrêt. Selon les informations fournies par le requérant, cette procédure était pendante au 23

mai 2007.

12.

Le 5 décembre 2005, le syndic déposa un rapport indiquant au juge délégué que la durée de la procédure de faillite était liée à celle de la procédure de récupération entamée en 1982 ainsi que de la procédure d'exécution y relative.

13.

Selon les informations fournies par le requérant, la procédure de faillite était pendante au 22 mai 2007.

B. La procédure introduite conformément à la loi «

Pinto

»

14.

Le 27 octobre 2004, le requérant introduisit un recours devant la cour d'appel de Rome conformément à la loi «

Pinto

». Il demanda d'obtenir la réparation du dommage qu'il estimait avoir subi en raison de la durée de la procédure de faillite ainsi que des incapacités dérivant de celle-ci.

15.

Par une décision déposée le 7 juillet 2005, la cour d'appel estima que la durée de la procédure avait été excessive. Compte tenu, entre autres, du prolongement des incapacités civiles et politiques dérivant de la mise en faillite du requérant, elle accorda à ce dernier 19

000 EUR à titre de dédommagement moral.

II.

LE DROIT INTERNE PERTINENT

16.

Le droit interne pertinent est décrit dans les arrêts

Campagnano c.

Italie

(n

o

77955/01,

§§ 19-22, 23

mars 2006),

Albanese c. Italie

(n

o

77924/01, §§ 23-26, 23 mars 2006) et

Vitiello c. Italie

(n

o

77962/01, §§

17-20, 23 mars 2006).

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DES ARTICLES 8 ET 10 DE LA CONVENTION (QUANT AU DROIT AU RESPECT DE LA CORRESPONDANCE), 1 DU PROTOCOLE N

o

1 À LA CONVENTION ET 2 DU PROTOCOLE N

o

4 À LA CONVENTION

17.

Invoquant les articles 8 et 10 de la Convention, 1 du Protocole n

o

1 à la Convention et 2 du Protocole n

o

4 à la Convention, le requérant se plaint de la violation de son droit au respect de la correspondance, de sa liberté d'expression, de son droit au respect de ses biens et sa liberté de circulation notamment en raison de la durée de la procédure.

18.

La Cour estime d'emblée que le grief tiré de la limitation du droit du requérant au respect de sa correspondance doit s'analyser uniquement sous l'angle de l'article 8 de la Convention (voir

Collarile c. Italie

, n

o

10644/02, § 17, 8 juin 2006).

19.

La Cour relève que, dans le cas d'espèce, le requérant a omis de se pourvoir en cassation contre la décision de la cour d'appel de Rome déposée le 7 juillet 2005.

20.

Elle estime partant que cette partie de la requête est irrecevable pour non-épuisement des voies de recours internes et doit être rejetée conformément à l'article 35 §§ 1 et 4 de la Convention (voir

Martellacci

c.

Italie

, n

o

33447/02, §§ 39-40, 28

septembre 2006).

II.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 3 DU PROTOCOLE N

o

1 À LA CONVENTION

21.

Invoquant l'article 3 du Protocole n

o

1 à la Convention, le requérant se plaint de la limitation de ses droits électoraux.

22.

La Cour note que la perte des droits électoraux suite à la mise en faillite ne peut pas excéder cinq ans à partir de la date du jugement déclarant la faillite. Or, ce jugement ayant été déposé le 24 février 1981, le requérant aurait dû introduire son grief au plus tard le 24 août 1986, compte tenu aussi du délai de six mois prévu par l'article 35 § 1 de la Convention. La requête ayant été introduite le 29

novembre 2004, la Cour considère que ce grief est tardif et qu'il doit être rejeté conformément à l'article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.

III.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 8 DE LA CONVENTION (QUANT AU DROIT AU RESPECT DE LA VIE PRIVÉE ET FAMILIALE)

23.

Invoquant l'article 8 de la Convention, le requérant se plaint d'une atteinte à son droit au respect de sa vie privée et familiale dans la mesure où, en raison de l'inscription de son nom dans le registre des faillis, il ne peut exercer aucune activité professionnelle ou commerciale. En outre, il dénonce le fait que, selon l'article 143 de la loi sur la faillite, sa réhabilitation, qui met fin à ces incapacités personnelles, ne peut être demandée que cinq ans après la clôture de la procédure de faillite.

A.

Sur la recevabilité

24.

Quant à la partie de ce grief portant sur le droit au respect de la vie familiale, la Cour note que le requérant a omis de l'étayer et décide de la rejeter pour défaut manifeste de fondement selon l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

25.

Quant au restant du grief, portant sur le droit au respect de la vie privée, la Cour constate que celui-ci n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Elle relève par ailleurs qu'il ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.

B.

Sur le fond

26.

La Cour estime que, compte tenu de la nature automatique de l'inscription du nom du requérant dans le registre des faillis, de l'absence d'une évaluation et d'un contrôle juridictionnel sur l'application des incapacités y relatives ainsi que du laps de temps prévu pour l'obtention de la réhabilitation, il y a eu ingérence dans le droit du requérant au respect de sa vie privée.

27.

La Cour a déjà traité d'affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article 8 de la Convention, étant donné qu'une telle ingérence n'était pas «

nécessaire dans une société démocratique

» au sens de l'article 8 § 2 de la Convention (voir, parmi beaucoup d'autres,

Campagnano c. Italie

, précité, §§

50-66,

Albanese c.

Italie

, précité, §§ 50-66 et

Vitiello c. Italie

, précité, §§

44-62).

28.

La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n'a fourni aucun fait ni argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle estime donc qu'il y a eu violation de l'article 8 de la Convention.

IV.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DES ARTICLES 6 § 1 ET 13 DE LA CONVENTION

29.

Invoquant les articles 6 § 1 et 13 de la Convention, le requérant se plaint de ne pas disposer d'un recours effectif pour se plaindre des incapacités le touchant tout au long de la procédure de faillite.

A.

Sur la recevabilité

30.

La Cour note d'emblée que ce grief doit être analysé uniquement sous l'angle de l'article 13 de la Convention (voir

Bottaro c. Italie

, n

o

56298/00, du 17

juillet 2003)

31.

Ensuite, quant à la partie du grief lié à ceux concernant la limitation prolongée du droit au respect des biens (article 1 du Protocole n

o

1 à la Convention), de la correspondance (article 8 de la Convention) et de la liberté de circulation du requérant (article 2 du Protocole n

o

4 à la Convention), la Cour rappelle avoir conclu ci-dessus à l'irrecevabilité de ces griefs. Elle estime donc que, ne s'agissant pas de griefs «

défendables

» au regard de la Convention, cette partie du grief tiré de l'article 13 de la Convention doit être rejetée comme étant manifestement mal fondée selon l'article 35 §§

3 et 4 de la Convention.

32.

Quant à la partie du grief portant sur l'absence d'un recours effectif pour se plaindre des incapacités personnelles dérivant de l'inscription du nom du failli dans le registre des faillis et perdurant jusqu'à l'obtention de la réhabilitation civile, la Cour constate qu'elle n'est pas manifestement mal fondée au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Elle relève par ailleurs que celle-ci ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de la déclarer recevable.

B.

Sur le fond

33.

La Cour a déjà traité d'affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article 13 de la Convention (voir, parmi beaucoup d'autres,

Bottaro c. Italie

, précité, §§ 41-46 et

Campagnano c. Italie

, précité, §§ 67-77).

34.

La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n'a fourni aucun fait ni argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent.

35.

Partant, la Cour conclut qu'il y a eu violation de l'article 13 de la Convention.

V.

SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

36.

Aux termes de l

'

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

37.

Le requérant réclame 460

893,20 euros (EUR) au titre du préjudice matériel et moral qu'il aurait subi.

38.

Le Gouvernement s'oppose à ces prétentions.

39.

La Cour n'aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. Quant au préjudice moral, elle estime que, eu égard à toutes les circonstances de l'affaire, les

constats de

violations figurant dans le présent arrêt fournissent par eux-mêmes une satisfaction équitable suffisante.

B.

Frais et dépens

40.

Le requérant demande également 30

775,89 EUR pour les frais et dépens encourus devant la Cour.

41.

Le Gouvernement s'oppose à ces prétentions.

42.

La Cour constate que le requérant a été admis au bénéfice de l'assistance judiciaire et a reçu 850 EUR par le Conseil de l'Europe à ce titre. Eu égard aux actes accomplis par son représentant, la Cour estime qu'aucune somme additionnelle ne doit être accordée au requérant à ce titre.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable quant aux griefs tirés des articles 8 de la Convention (quant au droit au respect de la vie privée) et 13 de la Convention, en ce qui concerne l'absence d'un recours pour se plaindre des incapacités personnelles dérivant de l'inscription du nom du failli dans le registre des faillis, et irrecevable pour le surplus

;

2.

Dit

qu'il y a eu violation de l'article 8 de la Convention

;

3.

Dit

qu'il y a eu violation de l'article 13 de la Convention

;

4.

Dit

que les constats de violation figurant dans le présent arrêt fournissent par eux-mêmes une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral

;

5.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le

15 janvier 2008 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Sally Dollé

F

rançoise

T

ulkens

Greffière

Présidente