SECȚIUNEA A DOUA CECCOLELLA c. ITALIA (solicitarea nr 314/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 15 ianuarie 2008 DEFINITIVF 15/04/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Ciccolella c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Francoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Riza Türmen, Mindia Ugrekhelidze, Vladimiro Zagrebelsky, Antonella Mularoni, Dragoljub Popović, judecători, și de Sally olle graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 11 decembrie 2007, Renunță hotărârea care a fost adoptată la această dată de procedură La originea cazului (n 314/04) îndreptată împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant al acestui stat, dl Sergio Ciccolella ( La 13 octombrie 2005, Curtea a decis să comunice guvernului obiecțiile prevăzute în art. 6 alin. (1), (8) și (13) din Convenție. Prevalând de dispozițiile art. 29 alin. CIRCONSTANȚELE SPĂLĂȚII Reclamantul s-a născut în 1940 și este rezident în Formia. A. Procedura de faliment printr-o hotărâre depusă la 5 iulie 1990, tribunalul din Latina (denumit în continuare: " tribunalul") a declarat falimentul reclamantului, exercitând o activitate de construcție de clădiri, și a fixat ședința pentru verificarea stării de pasiv al falimentului la 7 noiembrie 1990. La 9 iulie 1990, sindicatul a aplicat sigilări și, la 24 iulie 1990, a întocmit inventarul bunurilor reclamantului. La 24 iulie 1990, lichidatorul, considerând că reclamantul era creditor al societății GPA, a solicitat judecătorului delegat să numească un avocat pentru a iniția procedurile necesare pentru protejarea patrimoniului falimentului. La 2 octombrie 1990, sindicatul i-a cerut judecătorului permisiunea de a deschide un cont curent al falimentului. La 11 decembrie 1990, un expert i-a cerut judecătorului remunerația datorată pentru un raport de expertiză întocmit de acesta și, la 8 aprilie 1991, judecătorul a acceptat această cerere. La 6 martie și 15 iunie 1991, unele bunuri care făceau parte din activele falimentului au fost vândute la licitație. 11. Între timp, la 20 martie 1991, sindicatul a prezentat un raport. 12. La 10 octombrie 1991 s-a stabilit o audiere și, la acea dată, aceaceasta a fost amânată la 17 octombrie 1991 13. Prin hotărârea din 28 noiembrie 1991, Tribunalul a declarat falimentul soției reclamantului ca partener de fapt al acestuia din urmă. 14. La 22 iulie 1991, lichidatorul a cerut judecătorului să poată percepe o sumă din contul curent al falimentului. 15. La 16 august 1996, expertul a prezentat un raport. 16. Cu ocazia anului 1996, institutul bancar B.A.V. a introdus în fața instanței o procedură împotriva stării pasive a falimentului. 17. Conform informațiilor furnizate de solicitant, procedura de faliment era pendinte la 1 octombrie 2007. B. Procedura introdusă în conformitate cu Legea Pinto 18. La 7 iunie 2004, reclamantul a introdus o acțiune în fața Curții de Apel din Peru, în conformitate cu Legea Pinto, care se plângea de durata procedurii de faliment și de prelungirea incapacităților care derivau din falimentul acesteia. 19. printr-o decizie depusă la 4 noiembrie 2005, Curtea de Apel a aprobat recurentului 8 2000 EUR (EUR) pentru despăgubiri morale și 750 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. II. DREPTUL INTERN PERTINENT 20. Dreptul intern relevant este descris în Hotărârea Campagnano c. Italia 77955/01, §§ 19-22, 23 martie 2006), Albanese c. Italia 77924/01, § 23-26, 23 martie 2006) și Vitiello c. Italia 77962/01, §§ 17-20, 23 martie 2006). PRIVIND ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLELOR 8 ȘI 10 DIN CONVENȚIE (care se referă la dreptul la respectarea CORRESPONDENȚEI), 1 DIN PROTOCOLUL N 1 CONVENȚIEI ȘI 2 DIN PROTOCOLUL N 4 CONVENȚIEI 21. Invocând articolele 8 și 10 din Convenție, 1 din Protocolul nr 1 la convenție și 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție, reclamantul se plânge de încălcarea dreptului său de a-și respecta corespondența și libertatea de exprimare, dreptul la respectarea proprietăților și libertății sale de circulație, în special din cauza duratei procedurii 22. Curtea consideră de la început că motivul întemeiat pe limitarea dreptului reclamantului la respectarea corespondenței sale trebuie analizat numai în conformitate cu art. 8 din Convenție (a se vedea Collarile c. Italia, n 10644/02, § 17, 8 iunie 2006). 23. Curtea arată că, în cazul de față, reclamantul a omis să se aplice în recurs împotriva deciziei Curții de Apel din Peru depusă la 4 noiembrie 2005. 24. În consecință, aceasta consideră că această parte a cererii este inadmisibilă pentru neobosirea căilor de atac interne și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și art. 4 din convenție (a se vedea Martellacci Italia, nr. 33447/02, § 39-40, 28 septembrie 2006). II. PRIVIND ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 3 DIN PROTOCOLUL nr. 1 CONVENȚIA 25. Invocând art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul se plânge de limitarea drepturilor sale electorale ca urmare a falimentului său. 26. Curtea ia notă de faptul că pierderea drepturilor electorale ca urmare a falimentului nu poate depăși cinci ani de la data hotărârii de declarare a falimentului. Or, această hotărâre fiind depusă la 5 iulie 1990, reclamantul ar fi trebuit să-și prezinte plângerea până la 5 ianuarie 1996 cel târziu, având în vedere, de asemenea, termenul de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) din convenție. Întrucât cererea a fost formulată la 5 decembrie 2003, Curtea consideră că acest motiv este întârziat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și art. 4 din Convenție. III. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 8 DIN CONVENȚIE (care reglementează dreptul la respectarea dreptului la viaa privată și la familială) 27. Invocând art. 8 din convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la respectarea vieții sale private și de familie, în măsura în care, din cauza înscrierii numelui său în registrul persoanelor care au suferit un accident, acesta nu poate desfășura nicio activitate profesională sau comercială. În plus, acesta denunță faptul că, în conformitate cu art. 143 din Legea privind falimentul, reabilitarea acesteia, care pune capăt acestor deficiențe personale, nu poate fi solicitată decât la cinci ani de la încheierea procedurii de faliment. În ceea ce privește partea din acest motiv referitoare la dreptul la respectarea vieții de familie, Curtea constată că reclamantul a omis să susțină acest motiv și decide să îl respingă pentru nefondare vădită în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. 29. În ceea ce privește restul plângerii referitoare la dreptul la respectarea vieții private, Curtea constată că acesta nu este în mod vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și subliniază, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarat admisibil. Curtea consideră că, având în vedere natura automată a înscrierii numelui reclamantului în registrul persoanelor care nu au avut rezultate slabe, lipsa unei evaluări și a unui control jurisdicțional asupra aplicării incapacităților aferente, precum și durata prevăzută pentru obținerea reabilitării, a existat o interferență în dreptul reclamantului de a-și respecta viața privată. 31. Curtea a tratat deja cazuri care ridică probleme similare celor din speță și a constatat încălcarea articolului 8 din convenție, dat fiind că o astfel de interferență nu era necesară într-o societate democratică, în sensul articolului 8 alineatul (2) din Convenție (a se vedea, printre altele, Campagnano c. Italia, citată anterior, §§ 50-66, Albanese c. Italia , citată anterior, §§ 50-66 și Vitiello c. Italia , citată anterior, §§ 44-62. 32. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Prin urmare, Curtea consideră că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție. IV. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLELOR 6 alineatul (1) ȘI 13 DIN CONVENȚIE 33. Invocând articolele 6 alineatul (1) și 13 din convenție, recurentul se plânge că nu dispune de o cale de atac eficientă pentru a se plânge de incapacitatea sa de-a lungul întregului proces de faliment. Cu privire la admisibilitate 34. Curtea constată de la început că acest motiv trebuie analizat numai din perspectiva articolului 13 din convenție (a se vedea Bottaro c. Italia, nr 56298/00, 17 iulie 2003) 35. În al doilea rând, în ceea ce privește partea plângerii referitoare la limitarea prelungită a dreptului la respectarea bunurilor (art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție), a corespondenței (art. 8 din convenție) și a libertății de circulație a reclamantului (art. 2 din Protocolul nr. 2) 4 la Convenție), Curtea reamintește că a ajuns la concluzia de mai sus că aceste obiecții sunt inadmisibile și, prin urmare, consideră că, în cazul în care nu este vorba de un motiv întemeiat pe Convenție, această parte a plângerii formulate în art. 13 din Convenție trebuie respinsă ca fiind vădit nefondată în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. 36. În ceea ce privește partea plângerii referitoare la lipsa unei căi de atac efective pentru a se plânge de incapacitatea personală de a deriva de la înscrierea numelui celui ratat în registrul celor care au suferit și care persistă până la obținerea reabilitării civile, Curtea constată că aceasta nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Pe de altă parte, Curtea subliniază că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate; prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Pe fond 37. Curtea a tratat deja cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 13 din convenție (a se vedea, printre altele, Botaro c. Italia, citată anterior, §§ 41-46 și Campagnano c. Italia , citată anterior, §§ 67-77). 38. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument convingător care să ducă la o concluzie diferită în cazul de față. 39. Prin urmare, Curtea concluzionează că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 42. Guvernul se opune acestor pretenții. 43. Nu văd o legătură de cauzalitate între încălcările constatate și pretinsa prejudiciu material, Curtea respinge prima cerere. În ceea ce privește prejudiciul moral, aceasta consideră că, având în vedere toate circumstanțele cazului, constatările cu privire la Încălcarea prezentei hotărâri oferă în sine o satisfacție echitabilă suficientă. Comisioane și cheltuieli de judecată 44. Reclamantul solicită, de asemenea, 15 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții, fără totuși să prezinte documente justificative. 45. Guvernul se opune acestor pretenții. 46. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea arată că reclamantul nu a furnizat documente în sprijinul cererii sale și o respinge pe aceasta din urmă. cererea admisibilă cu privire la obiecțiunile formulate în temeiul articolelor 8 din convenție (respectarea vieții private) și 13 din convenție, în ceea ce privește absența unei căi de atac pentru a se plânge de incapacitatea personală care derivă din înscrierea numelui celui rămas în registru și inadmisibilă pentru surplusul declarat că a avut loc o încălcare a articolului 8 din Convenția menționată că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție afirmă că constatările de încălcare care figurează în prezenta hotărâre oferă ele însele o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 15 ianuarie 2008 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Francoise ulkens Module președinte
DEUXIÈME SECTION
CICCOLELLA c. ITALIE
(Requête n
o
314/04)
ARRÊT
15 janvier 2008
15/04/2008
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Ciccolella c. Italie,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
Ireneu Cabral Barreto,
Riza Türmen,
Mindia Ugrekhelidze,
Vladimiro Zagrebelsky,
Antonella Mularoni,
Dragoljub Popović,
juges,
et de Sally
D
ollé
,
greffière de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 11 décembre 2007,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
314/04) dirigée contre la République italienne et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Sergio
Ciccolella («
le requérant
»), a saisi la Cour le 5 décembre 2003 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
e
Michele de Cerbo, avocat à Rome. Le gouvernement italien («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. Ivo Maria Braguglia, et par son coagent adjoint, M. Nicola Lettieri.
3.
Le 13 octobre 2005, la Cour a décidé de communiquer au Gouvernement les griefs tirés des articles 6 § 1, 8 et 13 de la Convention. Se prévalant des dispositions de l'article 29 § 3, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de l'affaire.
I.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
4.
Le requérant est né en 1940 et réside à Formia.
5.
Par un jugement déposé le 5 juillet 1990, le tribunal de Latina (ci-après
: «
le tribunal
») déclara la faillite du requérant, exerçant une activité de construction de bâtiments, et fixa l'audience pour la vérification de l'état du passif de la faillite au 7
novembre 1990.
6.
Le 9 juillet 1990, le syndic procéda à l'apposition de scellés et, le 24
juillet 1990, il établit l'inventaire des biens du requérant.
7.
Le 24 juillet 1990, le syndic, considérant que le requérant était créancier de la société G.P.A., demanda au juge délégué de nommer un avocat afin d'entamer les procédures nécessaires à la protection du patrimoine de la faillite.
8.
Le 2 octobre 1990, le syndic demanda au juge l'autorisation à ouvrir un compte courant de la faillite.
9.
Le 11 décembre 1990, un expert demanda au juge la rémunération qui lui était due pour un rapport d'expertise qu'il avait rédigé et, le 8 avril 1991, le juge fit droit à cette demande.
10.
Les 6 mars et 15 juin 1991, certains biens faisant partie de l'actif de la faillite furent vendus aux enchères.
11.
Entre-temps, le 20 mars 1991, le syndic déposa un rapport.
12.
Une audience fut fixée au 10 octobre 1991 et, à cette date, celle-ci fut reportée au 17 octobre 1991.
13.
Par un jugement du 28 novembre 1991, le tribunal déclara la faillite de l'épouse du requérant en tant qu'associée de fait de ce dernier.
14.
Le 22 juillet 1991, le syndic demanda au juge de pouvoir prélever une somme du compte courant de la faillite.
15.
Le 16 août 1996, l'expert déposa un rapport.
16.
Au courant de l'année 1996, l'institut bancaire B.A.V. introduisit devant le tribunal une procédure en opposition à l'état passif de la faillite.
17.
Selon les informations fournies par le requérant, la procédure de faillite était pendante au 1
er
octobre 2007.
18.
Le 7 juin 2004, le requérant introduisit un recours devant la cour d'appel de Pérouse conformément à la loi Pinto, se plaignant de la durée de la procédure de faillite et du prolongement des incapacités dérivant de sa mise en faillite.
19.
Par une décision déposée le 4 novembre 2005, la cour d'appel accorda au requérant 8
000 euros (EUR) à titre de dédommagement moral ainsi que 750 EUR pour frais et dépens.
II.
20.
Le droit interne pertinent est décrit dans les arrêts
Campagnano c.
Italie
(n
o
77955/01,
§§ 19-22, 23
mars 2006),
Albanese c. Italie
(n
o
77924/01, §§ 23-26, 23 mars 2006) et
Vitiello c. Italie
(n
o
77962/01, §§
17-20, 23 mars 2006).
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DES ARTICLES 8 ET 10 DE LA CONVENTION (QUANT AU DROIT AU RESPECT DE LA CORRESPONDANCE), 1 DU PROTOCOLE N
o
o
21.
Invoquant les articles 8 et 10 de la Convention, 1 du Protocole n
o
1 à la Convention et 2 du Protocole n
o
4 à la Convention, le requérant se plaint de la violation de son droit au respect de sa correspondance et de sa liberté d'expression, de son droit au respect de ses biens et de sa liberté de circulation, notamment en raison de la durée de la procédure.
22.
La Cour estime d'emblée que le grief tiré de la limitation du droit du requérant au respect de sa correspondance doit s'analyser uniquement sous l'angle de l'article 8 de la Convention (voir
Collarile c. Italie
, n
o
10644/02, § 17, 8 juin 2006).
23.
La Cour relève que, dans le cas d'espèce, le requérant a omis de se pourvoir en cassation contre la décision de la cour d'appel de Pérouse déposée le 4 novembre 2005.
24.
Elle estime partant que cette partie de la requête est irrecevable pour non-épuisement des voies de recours internes et doit être rejetée conformément à l'article 35 §§ 1 et 4 de la Convention (voir
Martellacci
c.
Italie
, n
o
33447/02, §§ 39-40, 28
septembre 2006).
II.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 3 DU PROTOCOLE N
o
25.
Invoquant l'article 3 du Protocole n
o
1 à la Convention, le requérant se plaint de la limitation de ses droits électoraux suite à sa mise en faillite.
26.
La Cour note que la perte des droits électoraux suite à la mise en faillite ne peut pas excéder cinq ans à partir de la date du jugement déclarant la faillite. Or, ce jugement ayant été déposé le 5 juillet 1990, le requérant aurait dû introduire son grief au plus tard le 5 janvier 1996, compte tenu aussi du délai de six mois prévu par l'article 35 § 1 de la Convention. La requête ayant été introduite le 5 décembre 2003, la Cour considère que ce grief est tardif et doit être rejeté conformément à l'article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
III.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 8 DE LA CONVENTION (QUANT AU DROIT AU RESPECT DE LA VIE PRIVÉE ET FAMILIALE)
27.
Invoquant l'article 8 de la Convention, le requérant se plaint d'une atteinte à son droit au respect de sa vie privée et familiale dans la mesure où, en raison de l'inscription de son nom dans le registre des faillis, il ne peut exercer aucune activité professionnelle ou commerciale. En outre, il dénonce le fait que, selon l'article 143 de la loi sur la faillite, sa réhabilitation, qui met fin à ces incapacités personnelles, ne peut être demandée que cinq ans après la clôture de la procédure de faillite.
A.
Sur la recevabilité
28.
Quant à la partie de ce grief portant sur le droit au respect de la vie familiale, la Cour note que le requérant a omis d'étayer ce grief et décide de le rejeter pour défaut manifeste de fondement selon l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
29.
Quant au restant du grief portant sur le droit au respect de la vie privée, la Cour constate que celui-ci n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Elle relève par ailleurs qu'il ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
B.
Sur le fond
30.
La Cour estime que, compte tenu de la nature automatique de l'inscription du nom du requérant dans le registre des faillis, de l'absence d'une évaluation et d'un contrôle juridictionnel sur l'application des incapacités y relatives ainsi que du laps de temps prévu pour l'obtention de la réhabilitation, il y a eu ingérence dans le droit du requérant au respect de sa vie privée.
31.
La Cour a déjà traité d'affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article 8 de la Convention, étant donné qu'une telle ingérence n'était pas «
nécessaire dans une société démocratique
» au sens de l'article 8 § 2 de la Convention (voir, parmi beaucoup d'autres,
Campagnano c. Italie
, précité, §§
50-66,
Albanese c.
Italie
, précité, §§ 50-66 et
Vitiello c. Italie
, précité, §§
44-62).
32.
La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n'a fourni aucun fait ni argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. La Cour estime donc qu'il y a eu violation de l'article 8 de la Convention.
IV.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DES ARTICLES 6 § 1 ET 13 DE LA CONVENTION
33.
Invoquant les articles 6 § 1 et 13 de la Convention, le requérant se plaint de ne pas disposer d'un recours effectif pour se plaindre des incapacités le touchant tout au long de la procédure de faillite.
A.
Sur la recevabilité
34.
La Cour note d'emblée que ce grief doit être analysé uniquement sous l'angle de l'article 13 de la Convention (voir
Bottaro c. Italie
, n
o
56298/00, du 17
juillet 2003)
35.
Ensuite, quant à la partie du grief lié à ceux concernant la limitation prolongée du droit au respect des biens (article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention), de la correspondance (article 8 de la Convention) et de la liberté de circulation du requérant (article 2 du Protocole n
o
4 à la Convention), la Cour rappelle avoir conclu ci-dessus à l'irrecevabilité de ces griefs. Elle estime donc que, ne s'agissant pas de griefs «
défendables
» au regard de la Convention, cette partie du grief tiré de l'article 13 de la Convention doit être rejetée comme étant manifestement mal fondée selon l'article 35 §§
3 et 4 de la Convention.
36.
Quant à la partie du grief portant sur l'absence d'un recours effectif pour se plaindre des incapacités personnelles dérivant de l'inscription du nom du failli dans le registre des faillis et perdurant jusqu'à l'obtention de la réhabilitation civile, la Cour constate qu'elle n'est pas manifestement mal fondée au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Elle relève par ailleurs que celle-ci ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de la déclarer recevable.
B.
Sur le fond
37.
La Cour a déjà traité d'affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article 13 de la Convention (voir, parmi beaucoup d'autres,
Bottaro c. Italie
, précité, §§ 41-46 et
Campagnano c. Italie
, précité, §§ 67-77).
38.
La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n'a fourni aucun fait ni argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent.
39.
Partant, la Cour conclut qu'il y a eu violation de l'article 13 de la Convention.
V.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
40.
Aux termes de l
'
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
41.
Le requérant réclame 96
000 euros (EUR) à titre de dédommagement matériel et 150
000 EUR à titre de dédommagement moral pour les préjudices qu'il aurait subis.
42.
Le Gouvernement s'oppose à ces prétentions.
43.
N'apercevant pas de lien de causalité entre les violations constatées et le dommage matériel allégué, la Cour rejette la première demande. Quant au préjudice moral, elle estime que, eu égard à l'ensemble des circonstances de l'affaire, les
constats de
violation figurant dans le présent arrêt fournissent en eux-mêmes une satisfaction équitable suffisante.
B.
Frais et dépens
44.
Le requérant demande également 15
000 EUR pour les frais et dépens encourus devant la Cour sans toutefois présenter des documents à l'appui.
45.
Le Gouvernement s'oppose à ces prétentions.
46.
Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l'espèce et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour relève que le requérant n'a pas fourni de documents à l'appui de sa demande et rejette cette dernière.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable quant aux griefs tirés des articles 8 de la Convention (respect de la vie privée) et 13 de la Convention, en ce qui concerne l'absence d'un recours pour se plaindre des incapacités personnelles dérivant de l'inscription du nom du failli dans le registre des faillis, et irrecevable pour le surplus
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 8 de la Convention
;
3.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 13 de la Convention
;
4.
Dit
que les constats de violation figurant dans le présent arrêt fournissent par eux-mêmes une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral
;
5.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le
15 janvier 2008 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Sally Dollé
Françoise
T
ulkens
Greffière
Présidente