ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 423/2019

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 836 din 13 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțate în Dosarul nr. x/2005 s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov împotriva Deciziei penale nr. 25/Ap din 28 februarie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a casat în parte Decizia penală nr. 25/Ap din 28 februarie 2012 și Sentința penală nr. 251/S/01.06.2010, pronunțată de Tribunalul Brașov și rejudecând în fond:

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. combinat cu art. 124 C. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț incompatibile cu funcția, îndeplinită în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani sau alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 12 lit. a) teza a I a din Legea nr. 78/2000, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În baza art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit cele două pedepse de câte 3 ani închisoare și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 33 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 și art. 118 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a apartamentului nr. x situat în municipiul Oradea, județul Bihor.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 349.543.468 RON (ROL) și a fost obligat la plata acestei sume către stat.

În baza art. 163 C. proc. pen., art. 20 din Legea nr. 78/2000 și art. 32 din Legea nr. 656/2002 s-a dispus luarea măsurii asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului A. până la concurența sumei confiscate, respectiv a contravalorii apartamentului.

S-a menținut măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanța procurorului din data de 9.03.2005 privind indisponibilizarea sumelor de 8.000 euro și 20.000 dolari, sume ce au fost depuse la B. la dispoziția parchetului potrivit notelor contabile nr. x din 29.03.2005, respectiv nr. x din 29.03.2005.

S-au menținut restul dispozițiilor din hotărârile atacate care nu contravin prezentei.

S-au respins ca nefondate recursurile declarate de inculpatul A. și partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov împotriva aceleași decizii.

S-a arătat că inculpatul A. personal a dobândit - ca urmare a săvârșirii infracțiunii prev. de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, ascunzând atât sursa (respectiv, suma de 10 miliarde de RON virată de C. Oradea în contul lui D. ca preț de vânzare cumpărare a spațiului comercial situat în Oradea B-dul x nr. 40), prin transferuri bancare succesive, cât și destinația finală a aceleiași sume de bani deja menționate - un apartament situat în jud. Bihor.

Din acest punct de vedere, s-a reținut că din documentele contabile ale S.C. E. S.R.L. și actele autentice de vânzare-cumpărare depuse la dosar rezultă că sub numărul x/31.03.2003 a fost autentificat la BNP F. contractul de vânzare-cumpărare asupra imobilului situat în jud. Bihor înscris în CF individual Oradea nr. x și CF colectiv nr. x Oradea cu nr. top x la y, intervenit între G. S.A. jud. Timiș prin reprezentant legal H. și S.C. E. S.R.L. prin reprezentant legal D., prețul vânzării fiind de 852.360.000 RON (ROL), inclusiv TVA,prețul fiind efectiv virat vânzătorului potrivit ordinului de plată. Societatea vânzătoare sus-indicată a emis factura fiscală nr. x/27.03.2003 din care rezultă că prețul de vânzare a fost de 716.268.908 RON (ROL), din care valoarea TVA a fost de 13.609.109 RON (ROL).

În consecință, în baza art. 33 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 și art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a bunului dobândit prin săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor deja descris mai sus, respectiv apartamentul nr. x situat în jud. Bihor, iar în baza art. 254 alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 349.543.468 RON (ROL), care a făcut obiectul luării de mită și-l va obliga la plata acestei sume către stat.

De asemenea, în baza art. 163 din C. proc. pen., art. 20 din Legea nr. 78/2000 și art. 32 din Legea nr. 656/2002 s-a dispus luarea măsurii asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului A. până la concurența sumei confiscate, și, respectiv a contravalorii apartamentului și s-a menținut măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanța procurorului din data de 9 martie 2005 privind indisponibilizarea sumelor de 8000 euro și 20.000 dolari, sume ce au fost depuse la B. la dispoziția parchetului, potrivit notelor contabile nr. x din 29 martie 2005, respectiv x din 29 martie 2005.

Împotriva Deciziei penale nr. 836 din 13 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțate în Dosarul nr. x/2005 a formulat contestație la executare Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F.

În susținerea contestației s-a arătat că, în ceea ce privește executarea confiscării speciale a apartamentului din Oradea, măsură de siguranță dispusă prin hotărârea definitivă a instanței, organele de valorificare au solicitat întabularea dreptului de proprietate al statului, cerere respinsă de OCPI Bihor pe motiv că "imobilul nu este proprietatea numitului A., ci a numitului I. care l-a dobândit în 27.02.2015 de la fostul proprietar J., reținându-se dispozițiile art. 893 C. civ. potrivit cărora înscrierea se poate cere doar împotriva celui care, la data înregistrării cererii, este titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează a fi făcută.

S-a arătat că, întrucât instanța civilă a respins definitiv plângerea formulată de organul de valorificare, acesta s-a aflat în imposibilitatea de a pune în executare această măsură de siguranță a confiscării speciale.

De asemenea, s-a menționat că, dată fiind întreaga situație de fapt, organul de valorificare este în imposibilitatea de a proceda la punerea în executare a măsurii de siguranță a confiscării speciale dispusă cu privire la bunul imobil reprezentat de apartamentul nr. x situat în municipiul Oradea, județul Bihor.

S-a precizat că, în speță, împiedicarea la executare este generată, pe de o parte, de imposibilitatea confiscării imobilului din Oradea de la inculpatul A., acesta nefiind, în prezent, proprietarul bunului, iar pe de altă parte de lipsa unei dispoziții exprese a instanței de confiscare a echivalentului în RON a acestui imobil. În subsidiar, împiedicarea ar viza și modul de stabilire a contravalorii acestui imobil confiscat, respectiv a datei în raport de care se va face evaluarea.

S-a susținut că în hotărârea rămasă definitivă nu se specifică, în concret, dacă instanța a avut în vedere, în ceea ce privește imobilul confiscat, aplicarea dispozițiilor art. 118 alin. (4) și nici data în raport de care urmează să fie stabilită de organul de valorificare eventuala contravaloare a bunului, motiv pentru care s-a solicitat a se constata că există un impediment la executarea măsurii de siguranță a confiscării speciale dispusă prin Decizia penală nr. 836/13.02.2013. În aceste condiții, pentru corecta aplicare a dispozițiilor hotărârii judecătorești, este necesară indicarea în concret a măsurii de siguranță a confiscării în echivalent și a modalității exacte de calculare a acestei contravalori.

În susținerea solicitării s-a precizat că inculpatul a achitat prejudiciul datorat părții civile, cheltuielile de judecată și suma de 349.543.468 RON (ROL) reprezentând confiscare în echivalent, rămânând de executat doar măsura de siguranță a confiscării bunului imobil menționat anterior, iar aceasta, și în temeiul dispozițiilor Deciziei civile nr. 1288/AP/20.07.2017 a Curții de Apel Brașov, secția civilă care a respins apelul formulat de reclamantul A. Împotriva încheierii nr. 54/S/10.04.2017 a Tribunalului Brașov reținându-se că instanța a dispus confiscarea apartamentului de la autorului cererii de chemare în judecată și în considerarea acestei sancțiuni a luat față de aceiași persoană măsura asiguratorie a sechestrului în vederea garantării executării confiscării. Statul Român nu a reușit să pună în executare măsura confiscării fiind împiedicată la intabularea în vederea valorificării, iar simpla apărare a proprietarului bunurilor sechestrate în sensul că apartamentul confiscat de instanță de la acesta nu mai este proprietatea sa nu poate înlătura rolul de garantare a executării confiscării, al sechestrului asigurator, care este încă unul activ.

De asemenea, s-a menționat că inculpatul a formulat memorii și chiar plângere penală organelor de valorificare solicitând reținerea, din sumele în valută indisponibilizate asigurător de instanță prin hotărârea penală, a contravalorii apartamentului confiscat la valoarea ce rezultă din contractul de vânzare prin care acest imobil a fost înstrăinat, concomitent cu restituirea diferenței până la valoarea sumelor indisponibilizate (8.000 euro și 20.000 $). S-a menționat însă că imobilul în cauză a fost înstrăinat în anul 2003, anterior pronunțării acestei decizii penale definitive a cărei lămurire s-a solicitat, la prețul de 85.236 RON (852.360.000 RON (ROL)), iar în ianuarie 2019 acest imobil a fost evaluat la valoarea de piață de 368.430 RON RON (cca. 79.200 euro).

În raport de toate aceste aspecte, în măsura în care în speță este dispusă confiscarea contravalorii acestui imobil, s-a considerat că devine esențial să se determine în concret, de către instanță, momentul la care urmează să fie stabilită această valoare, dată fiind perioada mare de timp ce a trecut de la înstrăinarea bunului (2003) și oscilațiile pieței imobiliare.

S-au invocat dispozițiile art. 598 C. proc. pen.: (1) Contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: (...) c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 11.04.2019.

Prin încheierea din data de 21 mai 2019, Completul 7 al Înaltei Curți a dispus emiterea unei adrese către Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. pentru a comunica care este obiectul contestației la executare.

Prin încheierea din data de 18 iunie 2019, Completul 7 al Înaltei Curți, având în vedere precizările transmise de Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F., în sensul că cererea formulată are ca obiect lămurirea dispozitivului Deciziei penale nr. 836 din 13 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2005, precum și dispozițiile art. 598 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., a dispus trimiterea contestației la executare formulată de contestatorul Ministerul Finanțelor Publice - ANAF împotriva Deciziei nr. 836 din 13 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțate în Dosarul nr. x/2005, privind pe intimatul A., spre competentă soluționare completului de judecată C3, care a pronunțat hotărârea ce se execută, cu termen la data de 18 septembrie 2019.

Prin rezoluția președintelui secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 111 alin. (6) ROI, s-a stabilit compunerea completului de judecată.

Examinând contestația la executare formulată de Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F., prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Prealabil, Înalta Curte constată că este competentă să judece contestația formulată de Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. apreciind că obiectul dedus judecății îl reprezintă o contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 lit. c) C. proc. pen. (contestație la titlu).

Potrivit dispozițiilor art. 598 C. proc. pen.: (1) Contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

Contestația la executare este o procedură jurisdicțională de rezolvare a situațiilor relative la executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia.

Pe această cale nu se poate pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea și nu se poate ajunge la modificarea hotărârii rămasă definitivă, instanța fiind abilitată să verifice doar aspectele indicate limitativ de textul legal.

Confiscarea dispusă poartă asupra bunului în materialitatea sa. Imposibilitatea executării în natură nu se poate traduce într-un efort suplimentar implicat de procedura executării silite, ci este determinat de lipsa bunului din mâinile persoanei urmărite, vizate de măsură. Instanța penală nu are abilitatea de a valorifica în cadrul contestației la executare, buna credință a subdobânditorului imobilului. În prezenta cauză, la aproximativ doi ani de la rămânerea definitivă a Deciziei nr. 836 din 13 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, imobilul a fost înstrăinat către I. care l-a dobândit la data de 27.02.2015 de la fostul proprietar J.

Prin Decizia nr. 19/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție (Complet RIL) a stabilit că: atunci când se instituie măsuri asigurătorii în procesul penal, nu este necesar să se indice sau să se dovedească ori să se individualizeze bunurile asupra cărora se înființează măsura asigurătorie. Ca urmare, bunurile determinate vor putea fi evaluate în faza executării.

Potrivit art. 706 alin. (1) C. proc. civ. Dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia drepturilor reale, termenul de prescripție este de 10 ani.

(2) Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită. În cazul hotărârilor judecătorești și arbitrale, termenul de prescripție începe să curgă de la data rămânerii lor definitive.

Executorul este obligat să evalueze bunurile urmărite silit, inclusiv prin apelarea la un expert (art. 757, 835 C. proc. civ.).

Înalta Curte constată că a fost amânat momentul punerii în executare a măsurii confiscării astfel încât există o discrepanță între valoarea imobilului de la momentul pronunțării deciziei și valoarea din prezent. Această amânare nu poate fi imputată debitorului.

În privința momentului evaluării bunurilor acesta trebuie să coincidă cu momentul nașterii dreptului la executare silită, respectiv rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a luat măsura confiscării. Înalta Curte constată că valorificarea imobilului supus confiscării prin decizia a cărei lămurire se solicită trebuie stabilită în raport de momentul pronunțării deciziei, respectiv 13 februarie 2013.

În aceste condiții de fapt și de drept la care se adaugă art. 112 alin. (3) C. pen., măsura stabilită în sarcina inculpatului A. va viza suma de bani reprezentând contravaloarea imobilului la data pronunțării hotărârii definitive prin care s-a dispus confiscarea specială, iar nu valoarea trecută în contractul de vânzare-cumpărare. În condițiile dispunerii măsurii confiscării, evaluarea bunului va avea în vedere data rămânerii definitive a hotărârii deoarece la acel moment se "naște" posibilitatea valorificării sale prin procedura executării silite, se "naște" dreptul de a obține executarea silită. În măsura în care executarea asupra bunului propriu-zis (imobilului) nu poate sau nu mai poate fi pusă în executare se va confisca o sumă egală cu valoarea bunului la data nașterii dreptului de a cere executarea silită.

Conchizând, se constată că valoarea imobilului se stabilește la momentul pronunțării deciziei a cărei lămurire se solicită, respectiv 13 februarie 2013.

Văzând dispozițiile art. 275 C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de contestatorul Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. împotriva Deciziei nr. 836 din 13 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțate în Dosarul nr. x/2005.

Constată că valoarea imobilului supus măsurii confiscării se stabilește la momentul pronunțării deciziei, respectiv la data de 13 februarie 2013.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18 septembrie 2019.

Procesat de GGC - NN