ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 766/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2014, la data de 12 decembrie 2014 pe rolul Tribunalului București, reclamantul Municipiul București, prin reprezentant Primarul General, a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând următoarele: să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 6 iunie 2008, încheiat de reclamant, în calitate de vânzător, cu B., în calitate de cumpărător, având ca obiect imobilul situat în București, str. x,; constatarea nulității absolute a convenției de dare în plată autentificată sub nr. x din 11 octombrie 2013 de către Societatea Profesională Notarială C., D. și Asociații; să fie obligat pârâtul să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul ce a făcut obiectul actelor juridice sus arătate; să se rectifice înscrierile din Cartea funciară, în sensul înscrierii reclamantului, în calitate de proprietar și să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința nr. 860 din 1 iulie 2016, a fost respinsă excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, excepție invocată de pârâtul A.

A fost admisă atât acțiunea principală, cât și cererea de intervenție în interesul reclamantului, formulată de intervenienta E. și, în consecință:

S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 6 iunie 2008 încheiat de Municipiul București cu B., având ca obiect imobilul situat în București, str. x, cu suprafață utilă 346,69 m.p., împreună cu cota indiviză de 76,81% din spațiile și dependințele comune, aflate în coproprietate forțată.

S-a constatat nulitatea absolută a actului juridic intitulat "convenție de plată", autentificat sub nr. x din 11 octombrie 2013, încheiat de B. cu pârâtul A.

A constatat că imobilul ce a făcut obiectul celor două acte desființate reintră de drept în patrimoniul unității administrativ-teritoriale - Municipiul București.

A obligat pe pârâtul A. să lase reclamantului în deplină proprietate și pașnică folosință imobilul descris mai sus.

A dispus rectificarea Cărții Funciare nr. x în sensul întabulării dreptului de proprietate asupra imobilului identificat în precedent în favoarea unității administrativ teritoriale - Municipiul București și comunicarea sentinței către OCPJ Sector 5 București.

A obligat pe pârâtul A. la plata sumei de 31.433 RON către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul A., înregistrat la data de 22 februarie 2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Prin Decizia nr. 635/A din 21 iulie 2017, apelul declarat de pârât a fost respins, ca nefondat.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs pârâtul A., înregistrat la data de 22 august 2017 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

Decizia instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.).

În dezvoltarea acestui motiv de casare, a susținut, în esență, că prin întâmpinarea formulată în fața primei instanțe, a invocat că cererea de chemare în judecată nu îndeplinește cerințele art. 194 C. proc. civ. În concret, capetele de cerere nr. x, 4 și 5 nu sunt motivate în fapt și în drept și, contrar prevederilor art. 196 alin. (1) și art. 200 C. proc. civ., instanța de fond a omis a aplica sancțiunea prevăzută de lege, anume anularea cererii.

Mai mult decât atât, deși a invocat aceste motive de nelegalitate prin cererea de apel, instanța de prim control judiciar a considerat, în mod nelegal, că este decăzut din dreptul de a mai invoca aceste cauze de nulitate.

Apreciază recurentul că au fost încălcate, pe lângă prevederile legale sus arătate, și dispozițiile art. 6 și art. 7, precum și ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cât și art. 6 din CEDO.

Aceluiași motiv de casare recurentul subscrie și neanalizarea, de către instanța de prim control judiciar, a tuturor motivelor de apel cu care a fost învestită. În concret, a arătat că nu au fost analizate motivele de apel nr. 5, 6 și 7.

A mai relevat recurentul-pârât că decizia atacată cuprinde motive contradictorii (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.).

Astfel, a susținut că, din considerente, nu rezultă care este opinia instanței, referitoare la izvorul inalienabilitate, în sensul că, prin încheierea convenției de dare în plată a fost încălcată fie o clauză contractuală, fie o interdicție de înstrăinare, stabilită printr-o normă legală imperativă.

Totodată, apreciază recurentul că, în considerente, au fost inserate motive străine de natura cauzei, anume cele referitoare la prețul de achiziționare al imobilului de către partidul politic cumpărător sau la destinația imobilului, de locuință a vicepreședintelui acelui partid.

În sfârșit, recurentul-reclamant a susținut că instanța de apel a încălcat normele de drept material incidente speței (motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

În dezvoltarea acestei critici, a arătat că atât instanța de fond, cât și cea de apel, au încălcat principiile aplicării în timp a legii civile, anume neretroactivitatea legii civile noi și aplicarea imediată a legii civile noi.

Astfel, la data încheierii convenției de dare în plată și, ulterior, la data soluționării litigiului de față, dispozițiile art. 9 și art. 7 din Legea nr. 90/2003 fuseseră modificate. Interdicția de înstrăinare a imobilelor dobândite de partidele politice fusese reduse de la 10, la 3 ani, și era aplicabilă numai în situația achiziționării bunului cu plata prețului în rate.

Prin legea de modificare a legii partidelor politice nu s-a consacrat expres supraviețuirea legii vechi, astfel că instanța de apel ar fi trebuit să aplice legea nouă situațiilor juridice în curs de formare (fapte și efecte în curs de desfășurare la intrarea în vigoare a legii noi).

Totodată, în soluționarea criticilor din apel, relative la lipsa de interes a cererii reclamantului, instanța de apel a ignorat prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 90/2003 modificată. Astfel, în cazul încetării activității unui partid politic, sediile proprietatea acestuia vor primi destinația arătată în actul de înființare, statut sau în hotărârea luată cu ocazia dizolvării, de organele chemate a o decide. În concret, interesul în promovarea acțiunii în constatare nulitate convenție de dare în plată ar aparține F., care a preluat, la data radierii partidului politic, toate bunurile acestuia, iar nu reclamantului.

În sfârșit, recurentul a mai relevat faptul că, dacă la data încheierii convenției de dare în plată, interdicția legală de înstrăinare a imobilului ar mai fi existat, prin încheierea registratorului de carte funciară nu s-ar fi dispus radierea acesteia, anterior perfectării actului.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intervenienta E. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, întrucât decizia pronunțată în apel este legală.

De asemenea, și intimatul-reclamant Municipiul București, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând susținerile și apărările formulate în fazele procesuale anterioare.

Conform prevederilor art. 493 alin. (2) - (4) C. proc. civ., s-a întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părților.

Prin Încheierea din 31 ianuarie 2019, recursul a fost admis în principiu și s-a fixat termen de judecată pe fond a căii de atac, cu citarea părților, la 4 aprilie 2019, potrivit dispozițiilor art. 497 alin. (7) C. proc. civ.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Criticile subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., referitoare la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, nu pot fi primite. Este adevărat că pârâtul a invocat, prin întâmpinare, nerespectarea de către reclamant a dispozițiilor legale privitoare la conținutul cererii de chemare în judecată, anume lipsa motivelor de fapt și de drept pentru ultimele trei capete de cerere, cerință prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Însă, contrar celor susținute de către reclamant atât prin motivele de apel, cât și prin motivele de recurs, în cursul procedurii de verificare și regularizare a cererii, în condițiile art. 200 alin. (2) C. proc. civ., reclamantul a complinit lipsurile cererii, imputate prin întâmpinarea părții adverse, în sensul că, prin scriptul depus la data de 27 noiembrie 2015, a precizat acele împrejurări faptice care constituie izvorul material al pretențiilor deduse judecății. Concret, a arătat că bunul imobil se reîntoarce în patrimoniul vânzătorului, potrivit principiului retroactivității efectelor nulității și repunerii părților în situația anterioară și a indicat temeiul de drept incident (art. 7 alin. (2) din Legea nr. 90/2003). În atare condiții, judecătorul fondului a constatat că nu se impune anularea cererii, în condițiile art. 200 alin. (3) și următoarele raportat la art. 196 alin. (1) C. proc. civ.

De altfel, chiar și dacă complinirea lipsurilor nu ar fi intervenit pârâtul nu a indicat, în condițiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., ce vătămare a intereselor sale procesuale s-ar fi putut cauza printr-o motivare mai succintă a cererii de chemare în judecată, vătămare care să nu poată fi înlăturată după parcurgerea etapei judecății fondului și a căii de atac a apelului, etape în care au fost supuse dezbaterii contradictorii a părților toate elementele de fapt și temeiurile de drept relevante cauzei.

Totodată, constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 178 alin. (4) C. proc. civ., constatând că partea interesată a renunțat, tacit, la invocarea nulității relative, câtă vreme, dacă ar fi apreciat că lipsurile cererii de chemare în judecată nu au fost remediate, nu a înțeles să invoce această pretinsă cauză de nulitate în cursul judecății fondului, ci doar prin cererea de apel.

Referitor la critica potrivit căreia instanța de prim control judiciar nu s-ar fi pronunțat cu privire la "motivele de apel 5, 6 și 7", încadrată de parte în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., constată că se impune recalificarea acesteia, întrucât se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 (nemotivarea hotărârii).

Constată că decizia pronunțată în apel corespunde exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., incluzând motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, în raport de stadiul procesual în care a fost dată. Contrar susținerilor recurentului, nu a fost omisă de la analiză nici una din criticile formulate pe calea apelului, însă instanța de prim control judiciar nu era obligată să își structureze analiza în raport de conținutul cererii. În realitate susținerile părții de la "motivele 5, 6 și 7" se referă la realitatea creanței pretins stinsă prin convenția de dare în plată și au fost cenzurate, pe larg, în decizia ce face obiectul prezentei căi de atac.

Constată, de asemenea, că decizia recurată nu cuprinde nici motive contradictorii, astfel că, nici din această perspectivă, nu pot fi primite criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Ceea ce a reținut instanța de apel este faptul că, la data vânzării spațiului cu destinația de sediu partid politic, în anul 2008, de către unitatea administrativ teritorială, legea în temeiul căreia s-a făcut vânzarea, respectiv art. 7 alin. (2) din Legea nr. 90/2003 (în formă în vigoare la acea dată), instituia o limitare a circulației juridice a bunului astfel dobândit (inalienabilitate temporară legală), pentru o perioadă de 10 ani.

Această restricție adusă atributului dispoziției juridice din conținutul dreptului de proprietate a fost transpusă, de părți și în contractul de vânzare-cumpărare. Prin urmare, ceea ce a reținut instanța de apel a fost doar faptul că această inalienabilitate legală a fost transpusă de către părți în convenție, ceea ce nu transformă cauza de inalienabilitate, din una legală, în una voluntară.

Așadar, considerentele deciziei pronunțate în apel nu au caracter contradictoriu și oricum, indiferent de izvorul inalienabilității sancțiunea înstrăinării unui bun temporar scos din circuitul civil este aceeași, anume nulitatea.

Cât privește criticile subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constată că nici acestea nu sunt întemeiate.

Astfel, atât judecătorul fondului, cât și instanța de apel au făcut o corectă aplicare a regulilor fundamentale privind soluționarea conflictelor de legi civile în timp. Astfel, la data vânzării imobilului cu destinația de sediu de partid în anul 2008, era în vigoare Legea nr. 90/2003, nemodificată prin Legea nr. 48/2013, lege care a instituit o inalienabilitate legală a imobilului, temporară, respectiv de 10 ani de la data dobândirii. Este adevărat că, la data perfectării actului subsecvent (convenția de dare în plată, din anul 2013), Legea privind vânzarea spațiilor aflate în proprietatea privată a statului, a unităților administrativ teritoriale sau a regulilor autonome, destinate sediilor partidelor politice suferise mai multe modificări succesive una dintre ele vizând, printre altele, reducerea interdicției de vânzare, de la 10, la 3 ani.

Însă, regula neretroactivității legii civile, instituite, în anul 2008, atât prin art. 1 din C. civ. din 1864, cât și prin art. 15 alin. (2) din Constituție, dispune în sensul că trecutul scapă acțiunii legii noi. Așadar, noua lege (Legea nr. 48/2013) nu putea aduce atingere situațiilor juridice definitiv formate, constituite, și nici efectelor pe care acestea le-au produs înainte de intrarea sa în vigoare, în sensul că imobilul era scos din circuitul civil, pentru o perioadă de 10 ani, la data încheierii convenției din anul 2013. Așadar, noua lege nu putea atribui actului juridic încheiat în anul 2008 alte efecte decât cele produse de legea care era în vigoare la data perfectării acestuia. Per a contrario, rezultă că legea nouă nu putea modifica sau stinge aceste efecte.

Constată, de asemenea, că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a normelor legale incidente reținând că reclamantul a justificat un interes personal, în sensul art. 33 C. proc. civ., în promovarea acțiunii de față. Astfel, este adevărat că desființarea convenției de dare în plată, dat fiind principiul desființării retroactive a contractului lovit de nulitate, are ca efect repunerea părților în situația anterioară și restituirea prestației, respectiv a imobilului, în general, în patrimoniul succesorului în drepturi al vânzătorului (respectiv celui care culege bunurile partidului politic, după radierea acestuia). Recurentul-pârât omite însă a observa că reclamantul-intimat a solicitat nu numai desființarea actului subsecvent, respectiv a convenției de dare în plată, încheiată cu încălcarea interdicției de a înstrăina (deci, având ca obiect un bun scos din circuitul civil), ci și a contractului de vânzare-cumpărare inițial, din 2008. Or, desființarea acestei convenții are ca efect reîntoarcerea imobilului în proprietatea unității administrativ teritoriale. De altfel, prin dispozițiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 90/2003 se instituie o cauză de nulitate specială atât a contractului încheiat cu încălcarea interdicției de înstrăinare, cât și a actului de vânzare a sediului partidului politic, ce a determinat nașterea inalienabilității legale temporare. Acest aspect rezultă din sintagma "nerespectarea dispozițiilor alin. (1) atrage [...] reîntoarcerea de drept a bunului în proprietatea statului sau a unității administrativ teritoriale".

Față de considerentele ce preced, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul A. împotriva Deciziei civile nr. 635A din 21 iulie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 4 aprilie 2019.

Procesat de GGC - MM