ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4144/2018

HOTĂRÂRE

23.11.2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4144/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 05.09.2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, a solicitat, în principal, obligarea pârâților Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție să înceteze prelucrarea datelor sale personale și ingerințele din viața sa privată prin modalitățile stabilite în protocolul încheiat între cele două instituții și să-i comunice măsurile prin care să facă imposibil accesul la datele sale personale deținute de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, prin intermediul aplicației informatice ce face obiectul protocolului. În subsidiar, a invocat nulitatea relativă a "Protocolului de colaborare între Direcția Națională Anticorupție și Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară", înregistrat sub nr. x/20.01.2014 la pârâta Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și sub nr. x/2013 la Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție.

Prin Sentința civilă nr. 240/15.01.2018, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.

În motivarea sentinței, s-a reținut că în cazul acțiunilor personale îndreptate împotriva unor instituții publice devin incidente în materia competenței teritoriale a instanțelor de judecată prevederile art. 111 C. proc. civ. potrivit cărora competentă aparține judecătoria de la sediul pârâtului sau de la sediul reclamantului.

S-a reținut că se impune stabilirea competenței teritoriale în judecarea cauzei la instanța de la domiciliul reclamantului, astfel cum acesta și-a manifestat voința și nu la una dintre pârâte, însă domiciliu trebuie să fie determinat potrivit legii de procedură în vigoare.

Instanța a reținut că potrivit fișei Direcției pentru Evidența Populației și Administrarea Bazelor de Date depusă la dosarul cauzei, din oficiu, și declarației reclamantului dată în fața instanței, domiciliul acestuia este în municipiul Pitești.

Conform art. 86, 89 și 91 C. civ., dovada domiciliului se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate, ca urmare a declarațiilor făcute la organele administrative competente, iar schimbarea domiciliului ca locuință principală în alte condiții decât cele arătate în textul legal nu va putea fi opusă unor terți.

Instanța a mai reținut că potrivit legii procesuale nu se pot aplica interpretări în sensul celor invocate de reclamant în ceea ce privește noțiunea de domiciliu, întrucât în caz contrar s-ar ajunge la situația în care părțile, prin simple declarații, pot să își aleagă instanța care să judece cauzele cu ignorarea normelor legale imperative.

Judecătoria Pitești, prin Sentința nr. 5957 din 5 iulie 2018, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat, la rândul său, competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a-l soluționa.

Instanța a reținut că pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, cum este cazul în speță, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului potrivit art. 116 C. proc. civ., iar, în cauză, opțiunea reclamantului a fost în sensul soluționării cauzei de către instanța de la domiciliul pârâtelor situat în municipiul București.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Așa cum au reținut ambele instanțe, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 111 C. proc. civ., potrivit cărora cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public, cum este cazul de față, pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului.

Textul legal menționat prevede un caz de competență teritorială alternativă în care interesul ocrotit prin această normă aparține reclamantului și îi acordă acestuia dreptul de a decide care va fi instanța sesizată cu rezolvarea litigiului, dintre două sau mai multe instanțe deopotrivă competente teritorial.

În acest sens sunt dispozițiile art. 116 C. proc. civ., potrivit cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

În cauză, reclamantul și-a manifestat voința ca acțiunea să fie judecată de instanța de la domiciliul său și nu de la cel al pârâtelor.

Este însă de reținut că domiciliul trebuie să fie determinat potrivit dispozițiilor legale.

Noțiunea de domiciliu este definită de dispozițiile art. 87 din C. civ., potrivit căruia "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală".

De asemenea, art. 89 din același cod prevede că:

"(1) Stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispozițiilor legii speciale.

(2) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenția de a avea acolo locuința principală.

(3) Dovada intenției rezultă din declarațiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declarații, din orice alte împrejurări de fapt.".

În cuprinsul dispozițiilor art. 87 C. civ. legiuitorul a folosit termenul de "declarare", iar în cuprinsul dispozițiilor art. 89 C. civ., când s-a referit la stabilirea sau schimbarea domiciliului a folosit expresia "cu intenția de a avea acolo locuința principală".

Reiese deci, că noțiunea de domiciliu este legată de existența intenției manifestate de o persoane în sensul de a-și stabili locuința principală într-un anumit loc.

În cauză, din înscrisurile aflate la dosar - fișa de evidență a Direcției pentru Evidența Populației și Administrarea Bazelor de Date - și potrivit declarației reclamantului consemnată în încheierea de la termenul din 8 ianuarie 2018 a Judecătoriei Sectorului 5, rezultă că domiciliul reclamantului este în municipiul Pitești.

Susținerile reclamantului în sensul că deși potrivit cărții de identitate domiciliul său este în localitatea Pitești, dar că în fapt locuiește în București, str. x nu prezintă relevanță juridică în stabilirea instanței competente să soluționeze cauza, întrucât dovada domiciliului se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate, ca urmare a declarațiilor făcute la organele administrative competente.

Se reține că potrivit dispozițiilor legale schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenția de a avea acolo locuința principală, or, în cauză, reclamantul nu a făcut dovada că a îndeplinit formalitățile legale pentru stabilirea locuinței principale în municipiul București, iar simpla declarație că locuiește într-un anumit loc nu poate produce efecte juridice în stabilirea competenței teritoriale în favoarea unei anumite instanțe.

În caz contrar, s-ar ajunge în situația în care prin simple declarații părțile ar putea să-și aleagă instanța care să judece litigiul.

De asemenea, nici locul unde reclamantul și-a ales domiciliul nu este relevant și nu poate atrage competența Judecătoriei Sectorului 5, având în vedere că unicul scop al alegerii de domiciliu este acela al comunicării actelor de procedură.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) raportat la art. 111 și ale art. 116 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.