ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1175/2019

HOTĂRÂRE

11.06.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1175/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 5 septembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, a solicitat instanței:

- obligarea operatorului la ștergerea datelor sale cu caracter personal, din sistemul de evidență al C. SA, prelucrate ilegal;

- să se constate faptul că datele reclamantului cu caracter personal au fost prelucrate ilegal, începând cu data de 14 aprilie 2009, deoarece "nu au fost respectate regulile generale cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și a drepturilor persoanelor vizate", deoarece operatorii grupului au omis să facă o informare prealabilă simetrică, clară și exactă, conform art. 9 alin. (1) din decizia ANSPDCP nr. 105/2007, coroborat cu art. 3 alin. (3) și art. 5 alin. (1) lit. b), c) și j) și alin. (2) din decizia ANSPDCP nr. 132/2011, ceea ce pune în discuție inclusiv legalitatea datelor sub aspectul respectării art. 6 și 7 raportat la art. 12 GDPR;

- obligarea operatorului la plata unor despăgubiri morale în valoare de 10.000 RON pentru faptul că a fost victima unui abuz, prin încălcarea dreptului la viață intimă, familiară și privată, drept apărat efectiv de Regulamentul UE nr. 679 din data de 27 aprilie 2016 - GDPR, Directiva nr. 95/46/CE transpusă în legislația națională prin Legea nr. 677/2001, decizia ANSPDCP nr. 105/2007 și decizia ANSPDCP nr. 132/2001, acte normative obligatorii;

- să se constate faptul că operatorul conform art. 1349 C. civ., coroborat cu art. 26 și 82 GDPR, este răspunzător direct de încălcarea legislației cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, răspunderea civilă delictuală fiind pe deplin incidentă;

- obligarea operatorului la plata unor daune materiale în valoare de 1.200 RON, reprezentând consultanța și reprezentarea din procedura prealabilă cu operatorul;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Judecătoriei Sectorului 1 București, prin Sentința civilă nr. 8053 din data de 17 decembrie 2018 pronunțată în Dosarul nr. x/2018, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vânju Mare.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 1 București a reținut că domiciliul reclamantului este în județul Mehedinți și a făcut aplicarea dispozițiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, potrivit cărora instanța competentă este cea în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Vânju Mare la data de 15 ianuarie 2019, sub același număr de dosar.

Prin Sentința civilă nr. 371 din data de 17 aprilie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Judecătoria Vânju Mare a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Astfel, a reținut că, în raport de dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 102/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, modificată prin Legea nr. 129/2018, instanța competentă este cea de la sediul operatorului sau al persoanei împuternicite de operator ori de la reședința obișnuită a persoanei vizate.

A apreciat că, având în vedere caracterul personal al acestei acțiuni, în speță competența teritorială este una alternativă, fiind competente deopotrivă instanța de la domiciliul reclamantului și cea de la sediul operatorului sau al persoanei împuternicite de operator, astfel că judecătorul, raportat la dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., nu putea invoca din oficiu necompetența de ordine privată.

Instanța a reținut și că, potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe competente, situație în care instanța nu se poate dezînvesti prin declinarea competenței.

A constatat că, întrucât reclamantul a optat pentru instanța de la sediul operatorului, în speță Judecătoria Sector 1 București, această instanță este competentă să soluționeze cauza.

În ceea ce privește art. 18 alin. (3) din Legea nr. 677/2001, a reținut că acest act normativ a fost abrogat prin Legea nr. 129/2018 începând cu data de 25 mai 2018, la data soluționării excepției, respectiv 17 decembrie 2018, fiind în vigoare dispozițiile legale prevăzute de art. 24 din Legea nr. 102/2005.

Asupra prezentului conflict negativ de competență, cu a cărui soluționare este legal învestită conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În speță, Judecătoria Sectorului 1 București și Judecătoria Vânju Mare și-au declinat reciproc competența de soluționare a pricinii, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de reținerile diferite ale celor două judecătorii cu privire la dispozițiile legale în temeiul cărora se stabilește instanța competentă teritorial a soluționa litigiul.

Astfel, Judecătoria Sectorului 1 București a făcut aplicarea dispozițiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 677/2001, în timp ce Judecătoria Vânju Mare a dat eficiență dispozițiilor art. 116 C. proc. civ. raportat la art. 24 alin. (4) din Legea nr. 102/2005, reținând și că, raportat la dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Sectorului 1 București nu putea invoca din oficiu necompetența de ordine privată.

Prin demersul judiciar cu care a învestit instanța de judecată, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. SA la ștergerea datelor sale cu caracter personal din sistemul de evidență a C. SA, precum și obligarea acesteia la plata daunelor morale și materiale, susținând neîndeplinirea de către aceasta a obligațiilor impuse de legislația privind datele cu caracter personal.

În drept, reclamantul a invocat Regulamentul UE nr. 679 din data de 27 aprilie 2016-GDPR, Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, Deciziile A.N.S.P.D. C. pen. nr. 105/2017 și nr. 132/2011, Legea nr. 506/2004, art. 71, 77, 1206, 1207, 1214, 1215, 1349, 1357, 1364, 1381, 1385 C. civ., O.U.G. nr. 50/2010, Constituția României, Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene.

Prioritar, în ceea ce privește Legea nr. 677/2001, act normativ reținut de către una dintre cele două instanțe aflate în conflict, Înalta Curte constată că aceasta a fost abrogată la data de 25 mai 2018, prin dispozițiile art. V din Legea nr. 129/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 102/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, precum și pentru abrogarea Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.

Prin urmare, la data inițierii prezentului litigiu - 5 septembrie 2018 - acest act normativ nu mai era în vigoare, astfel că prevederile acestuia nu au relevanță în stabilirea instanței competențe a soluționa cauza.

Cu referire la obiectul prezentei pricini, Înalta Curte reține că reclamantul, invocând, atât temeiurile de drept vizând răspunderea civilă delictuală cât legislația națională și europeană cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, a solicitat ștergerea datelor sale cu caracter personal din sistemul de evidență a C. SA și repararea unui pretins prejudiciu pe care l-ar fi suferit în calitate de consumator ca urmare a faptelor săvârșite de un profesionist.

Potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în afară de instanțele prevăzute la art. 107 - 112 din același cod, mai este competentă și instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor.

Totodată, legea specială ce reglementează prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date - Legea nr. 102/2005 - la art. 24 alin. (3) și (4) stipulează că "(3) Orice persoană care a suferit un prejudiciu în urma unei prelucrări de date cu caracter personal, efectuată ilegal, se poate adresa instanței competente pentru repararea acestuia. (4) Instanța competentă este cea de la sediul operatorului sau al persoanei împuternicite de operator ori de la reședința obișnuită a persoanei vizate. Cererea este scutită de taxă de timbru."

Or, competența teritorială astfel reglementată, este una de ordine privată, iar, în raport de prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât în termenul stabilit de lege.

În condițiile în care această excepție nu este invocată de către pârât, instanța învestită nu o poate invoca din oficiu, aceasta rămânând competentă să soluționeze pricina.

În speță, pârâta nu a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, ci excepția a fost invocată, din oficiu, de către instanță.

Prin urmare, față de prevederile legale sus-menționate, Judecătoria Sectorului 1 București, chiar dacă nu ar fi fost competentă să judece cauza, nu putea să invoce din oficiu necompetența sa teritorială și să se desesizeze în acest fel de soluționarea pricinii.

În conformitate cu prevederile art. 116 C. proc. civ., alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente aparține reclamantului, iar, în cauză, acesta a ales să se adreseze judecătoriei în a cărei circumscripție se află sediul operatorului de date, pârâta B. SA, astfel că, în lipsa invocării excepției necompetenței teritoriale de către pârâtă, instanța inițial sesizată este competentă a soluționa pricina.

Prin urmare, față de cele anterior reținute, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.