Micallef împotriva Maltei

Reclamantul este un național maltez și trăiește în Vittoriosa. Reclamantul este fratele dnei M. În 1985, acesta a fost o parte la proceduri civile referitoare la un litigiu între vecini care trăiesc într-un bloc de apartamente. Doamna M. a trăit mai presus de dl F. Dizbaterea se referă la opoziția dlui F față de obiceiul dnei M. de a agăța hainele ude pentru a se usca peste curtea dlui F., ceea ce se presupune că interferează cu drepturile sale de proprietate. Dl F. se bazează pe dispozițiile art. 403 din Codul Civil Maltez în acest sens. În așteptarea procesului disputei, dl F. solicită o injecție pentru a restricționa doamna M. de a agăța hainele până la uscare în curtea sa. Într-o ocazie în cadrul cererii de injuncție, și după ce dna M. și avocatul ei, dr.

A., au părăsit deja sala de judecată, judecătorul președinte a schimbat data unei viitoare ședințe, care erau deja stabilite. În consecință, dna M. nu a fost conștientă de noua dată și nu a fost prezentă la ședință. În absența ei, judecătorul președinte a eliberat injuncția în favoarea dlui F. La 6 martie 1992, instanța relevantă care pronunță meritul acțiunii civile a dlui F., constatate împotriva dnei M, a eliberat o injuncție permanentă împotriva dnei M. La o dată neespecificată, dna M. Curtea Civilă (Prima Sală) în jurisdicția sa ordinară, susținând că injuncția a fost eliberată în absența ei și fără a-i da posibilitatea de a depune mărturie. Prin hotărârea din 15 octombrie 1990, Curtea Civilă a susținut afirmația ei.

Acesta a susținut că principiul audi alteram partem este aplicabil procedurii de eliberare a unei injuncții. Referindu-se la art. 873 alineatul (2) din Codul de Organizație și Procedură Civilă, care a afirmat că nu ar trebui eliberată o injuncție, cu excepția cazului în care Curtea a concluzionat că este necesară pentru a păstra orice drept al persoanei care îl solicită, Curtea Civilă a susținut că testul relevant este o chestiune de discreție a instanței. Cu toate acestea, în cazul în care instanța a considerat necesar să audă părțile, acestea ar trebui să fie auzite în mod corespunzător în conformitate cu principiile justiției naturale. În cazul în cauză, instanța a susținut că, prin nici o vină a ei, dna M. și-a refuzat dreptul de a fi auzită și, prin urmare, mandatul respectiv a fost nul și nul.

10. Dl F., cealaltă parte la procedură civilă, a recurs împotriva hotărârii din 15 octombrie 1990. În procedura de primă instanță, dl F. a fost asistat de dr U., în timp ce în etapa de apel a numit fiul acestuia, dr C. Curtea de Apel a fost prezisă de judecător șef, care stătea cu alți doi judecători. Judecătorul-șef a fost fratele dr. U. și unchiul dr. C... 11. La audierea de recurs din 12 octombrie 1992, judecătorul-șef, după ce a pus câteva întrebări, a afirmat că comportamentul dr. A. nu a fost etic, așa cum a impugnat, fără justificare, comportamentul avocatului dlui F. Când s-a observat că în procedura de primă instanță dl F. a fost reprezentat de fratele judecătorului-șef, judecătorul-șef a amenințat că va trimite cazul la „autoritățile competente”.

În plus, el a dictat o notă în acest sens, care a citit după cum urmează: „Curtea îl întreabă pe dr. A., care însuși declară că data audierii în primă instanță a fost schimbată atunci când el și clientul său au părăsit deja sala de judecată, de ce a insistat că această schimbare a datei a avut loc ca urmare a unei cereri de un avocat. Răspunsul drului A. este: „Am dedus așa, deoarece au existat doi avocați prezent: dr U. și mine.” ... avocatul dnei M. afirmă fapte și nu are nici o problemă de ipoteză despre comportamentul alt avocat și judecătorul, după ce el și clientul său au ieșit din sala de judecată.” 12. Dr. A. a declarat câteva cuvinte în propria sa apărare, dar nu au fost auzite ipoteci orale cu privire la meritele apelului.

Judecătorul-șef a suspendat audierea și a mers la camerele sale. Câteva minute mai târziu, avocații ambelor părți au fost chemați în camerele judecătorului-șef. Explicații au fost ascultate și nu se pare că au fost luate alte măsuri. 13. Prin hotărârea din 5 februarie 1993, Curtea de Apel a constatat împotriva dnei M. și a anulat hotărârea Curții Civile. Acesta a considerat că principiile justiției naturale nu sunt obligatorii și nu pot fi invocate în cadrul procedurii preliminare care sunt esențial condiționale și de natură temporară. În plus, Curtea de Apel nu a fost de acord cu problema de fapt menționată în hotărârea de primă instanță.

14. La 25 mai 1993, dna M. întâmpinând art. 6 din Convenție, ea a susținut că președintele Curții de Apel (Judecătorul-șef) nu are imparțialitate obiectivă din cauza legăturilor familiale cu avocații celelalte părți și că acest lucru s-a manifestat în incidentul din 12 octombrie 1992. Având în vedere faptul că Curtea de Apel a negat faptele deja dovedite, ea a susținut, de asemenea, că dreptul la un proces echitabil a fost încălcat. 15. Având în vedere că doamna M. a murit înainte de a putea fi determinată reclamația constituțională, la 22 mai 2002, reclamantul a intervenit în cadrul procedurii în fața Curții Civile în calitate de frate al reclamantului. 16. Într-o hotărâre din 29 ianuarie 2004, Curtea Civilă a respins cererea dnei M. ca fiind frivolă și vexativă.

Deși a remarcat că reclamantul nu a solicitat justiției șef să se retragă din cauza înainte de pronunțarea hotărârii finale, a respins motivul guvernului de neepuizare a măsurilor obișnuite și a hotărât să își exercite jurisdicția constituțională. În ceea ce privește fondul, aceasta a efectuat o analiză aprofundată a noțiunilor și drepturilor emanate de art. 6 din Convenție, inclusiv egalitatea armelor, dar a pus accent deosebit asupra cerinței de imparțialitate a Curții Civile. Cu toate acestea, nu a putut găsi nicio legătură între incidentul din 12 octombrie 1992 și conținutul hotărârii din 5 februarie 1993. însuși, incidentul a fost dezamăgit; totuși, acest lucru nu ar fi putut da doamna M. sau avocatul ei nici o așteptare că Curtea de Apel va decide în favoarea ei.

În plus, Curtea de Apel a fost compusă din alți doi judecători, care nu au fost implicați în incident, și nu a existat nici o îndoială că hotărârea, care părea motivată, a fost eliberată de banca în ansamblul său. 17. Reclamantul a apelat la Curtea Constituțională. 18. Prin hotărârea din 24 octombrie 2005, Curtea Constituțională a declarat recursul inadmisibil și a reiterat că, în conformitate cu art. 46 § 5 din Constituție, niciun recurs nu impune o decizie care respinge o cerere ca nevinovată și vexativă. 19. art. 873 din titlul VI, subtitulul V din Codul Organizației și Procedura Civilă, cu privire la mandatele de injuncție interzisă, se citește după cum urmează: „(1) Obiectivul unui mandat de injuncție interzisă este să împiedice o persoană să facă orice lucru care ar putea fi prejudicial persoanei care îl înjură.

(2) Curtea nu emite niciun astfel de mandat, cu excepția cazului în care este satisfăcut că acest mandat este necesar pentru a păstra orice drept al persoanei care îl înjură, și că prima facie o astfel de persoană pare să aibă acest drept.” 20. În temeiul legii malteze, așa cum se afla în momentul prezentului caz, un judecător ar putea fi contestat sau ar putea să se abțină de la audiere un caz dacă una dintre părți era reprezentată de fiul sau fiica fostului, soțul sau ascendentul. Nimic nu a împiedicat un judecător să stea într-un caz în cazul în care reprezentantul în cauză era fratele sau unchiul ei.

Articolele relevante ale Codului de Organizație și Procedura Civilă, în măsura în care este relevant, se citesc după cum urmează: art. 733 „Judecătorii nu pot fi contestați, nici nu se pot abține de la așezarea în nici un motiv adus în fața instanței în care sunt desemnați să se așeze, cu excepția oricărui motiv menționat în continuare.” art. 734 „(1) Un judecător poate fi contestat sau abținut de la așezarea în fața unei cauze - ... (e) dacă el, sau soțul său, este interesat direct sau indirect de cazul procesului; (f) în cazul în care avocatul sau procuratorul juridic care pledează în fața unui judecător este fiul sau fiica, soțul sau ascendentul acestui judecător;” articolul relevant din Codul de Organizație și Procedura Civilă a fost modificat în 2007 pentru a include un alt motiv: „(g) în cazul în care avocatul sau procuratorul juridic care pledează în fața unui judecător este fratele sau sora acestui judecător;”

5. The applicant is a Maltese national and lives in Vittoriosa. 6. The applicant is the brother of Mrs M. In 1985 the latter was a party to civil proceedings concerning a dispute between neighbours living in a block of apartments. Mrs M. lived above Mr F. The dispute related to Mr F’s objection to Mrs M.’s habit of hanging out wet clothes to dry over Mr F.’s yard, thereby allegedly interfering with his property rights. Mr F. relied on the provisions of section 403 of the Maltese Civil Code in this connection. Pending the trial of the dispute, Mr F. applied for an injunction to restrain Mrs M. from hanging out clothes to dry over his yard. 7. On one occasion during the application for injunction proceedings, and after Mrs M. and her lawyer, Dr A., had already left the court room, the presiding magistrate changed the date of a future hearing, which had already been fixed.

As a consequence, Mrs M. was not aware of the new date and was not present at the hearing. In her absence the presiding magistrate issued the injunction in favour of Mr F. On 6 March 1992 the relevant court trying the merits of Mr F.’s civil action found against Mrs M and issued a permanent injunction against her. 8. On an unspecified date Mrs M. instituted proceedings before the Civil Court (First Hall) in its ordinary jurisdiction, claiming that the injunction had been issued in her absence and without giving her the opportunity to testify. 9. By a judgment of 15 October 1990, the Civil Court upheld her claim. It held that the audi alteram partem principle was applicable to the procedure for issuing an injunction.

Referring to Article 873 (2) of the Code of Organisation and Civil Procedure, which stated that an injunction should not be issued unless the court was satisfied that it was necessary in order to preserve any right of the person seeking it, the Civil Court held that the relevant test was a matter for the court’s discretion. However, if the court found it necessary to hear the parties, they should be duly heard in accordance with the principles of natural justice. In the present case, the court held that through no fault of her own, Mrs M. had been denied her right to be heard and therefore the said warrant was null and void. 10. Mr F., the other party to the civil proceedings, appealed against the judgment of 15 October 1990. In the first-instance proceedings, Mr F. had been assisted by Dr U., while at the appeal stage he had appointed the latter’s son, Dr C. The Court of Appeal was presided over by the Chief Justice, who sat with two other judges.

The Chief Justice was Dr U.’s brother and Dr C.’s uncle. 11. At the appeal hearing of 12 October 1992, the Chief Justice, after asking some questions, alleged that the conduct of Dr A. was unethical, as he had impugned, without justification, the conduct of Mr. F’s lawyer. When it was noted that in the first-instance proceedings Mr F. had been represented by the Chief Justice’s brother, the Chief Justice threatened to refer the case to “the competent authorities”. Furthermore, he dictated a note to this effect, which read as follows: “The Court is asking Dr A., who himself is declaring that the date of the hearing at first instance had been changed when he and his client had already left the courtroom, why he insisted that the said change of date occurred consequent to a request by a lawyer.

Dr A.’s reply is: “I deduce so, as there were two lawyers present: Dr U. and me.” ... Mrs M.’s lawyer asserts facts and has no problem hypothesising about the behaviour of another lawyer and the judge, after he and his client had walked out of the courtroom.” 12. Dr A. said a few words in his own defence, but no oral submissions regarding the merits of the appeal were heard. The Chief Justice suspended the hearing and went to his chambers. A few minutes later the lawyers of both parties were called into the Chief Justice’s chambers. Explanations were heard and no further action appears to have been taken. 13. By a judgment of 5 February 1993, the Court of Appeal found against Mrs M. and reversed the judgment of the Civil Court.

It held that principles of natural justice were not mandatory and could not be invoked in preliminary proceedings that were essentially conditional and of a temporary nature. Moreover, the Court of Appeal did not agree with the issue of fact mentioned in the first-instance judgment. 14. On 25 May 1993 Mrs M. instituted proceedings before the Civil Court (First Hall) in its constitutional jurisdiction. Relying on Article 6 of the Convention, she alleged that the President of the Court of Appeal (the Chief Justice) lacked objective impartiality by reason of his family ties with the other party’s lawyers and that this had been manifest in the incident of 12 October 1992. Observing that the Court of Appeal had denied facts which had been already proved, she further submitted that her right to a fair trial had been violated.

15. As Mrs M. had died before her constitutional claim could be determined, on 22 May 2002 the applicant intervened in the proceedings before the Civil Court in his capacity as brother of the plaintiff. 16. In a judgment of 29 January 2004, the Civil Court dismissed Mrs M.’s claim as frivolous and vexatious. Although it noted that the plaintiff had failed to request the Chief Justice to withdraw from the case before the pronouncement of the final judgment, it rejected the Government’s plea of non-exhaustion of ordinary remedies and decided to exercise its constitutional jurisdiction. As to the merits, it made a thorough analysis of the notions and rights emanating from Article 6 of the Convention, including equality of arms, but placed particular emphasis on the requirement of impartiality of the Civil Court.

However, it was unable to find any link between the incident of 12 October 1992 and the content of the judgment of 5 February 1993. As confirmed by Dr A. himself, the incident had been defused; however, this could not have given Mrs M. or her lawyer any expectation that the Court of Appeal would rule in her favour. Furthermore, the Court of Appeal was composed of two other judges, who had not been involved in the incident, and there had been no doubt that the judgment, which appeared to be well-reasoned, had been delivered by the bench as a whole. 17. The applicant appealed to the Constitutional Court. 18. By a judgment of 24 October 2005, the Constitutional Court declared the appeal inadmissible.

It reiterated that in accordance with Article 46 § 5 of the Constitution, no appeal lay against a decision dismissing an application as frivolous and vexatious. 19. Article 873 of Title VI, Sub-Title V of the Code of Organisation and Civil Procedure, regarding warrants of prohibitory injunction, reads as follows: “(1) The object of a warrant of prohibitory injunction is to restrain a person from doing anything whatsoever which might be prejudicial to the person suing out the warrant. (2) The court shall not issue any such warrant unless it is satisfied that such warrant is necessary in order to preserve any right of the person suing out the warrant, and that prima facie such person appears to possess such right.” 20. Under Maltese law, as it stood at the time of the present case, a judge could be challenged or could abstain from hearing a case if one of the parties was represented by the former’s son or daughter, spouse or ascendant.

Nothing prevented a judge from sitting in a case if the representative in issue was his or her brother or uncle. The pertinent articles of the Code of Organisation and Civil Procedure, in so far as relevant, read as follows: Article 733 “The judges may not be challenged, nor may they abstain from sitting in any cause brought before the court in which they are appointed to sit, except for any of the reasons hereinafter mentioned.” Article 734 “(1) A judge may be challenged or abstain from sitting in a cause - ... (e) if he, or his spouse, is directly or indirectly interested in the event of the suit; (f) if the advocate or legal procurator pleading before a judge is the son or daughter, spouse or ascendant of the said judge;” The relevant article of the Code of Organisation and Civil Procedure was amended in 2007 to include another ground: “(g) if the advocate or legal procurator pleading before a judge is the brother or sister of the said judge;”