CASE OF MICALLEF v. MALTA

Reclamantul este un național maltez și trăiește în Vittoriosa. Reclamantul este fratele dnei M. În 1985, acesta a fost o parte la proceduri civile referitoare la un litigiu între vecini care trăiesc într-un bloc de apartamente. Doamna M. a trăit mai presus de dl F. Dizbaterea se referă la opoziția dlui F față de obiceiul dnei M. de a agăța hainele ude pentru a se usca peste curtea dlui F., ceea ce se presupune că interferează cu drepturile sale de proprietate. Dl F. se bazează pe dispozițiile art. 403 din Codul Civil Maltez în acest sens. În așteptarea procesului disputei, dl F. solicită o injecție pentru a restricționa doamna M. de a agăța hainele până la uscare în curtea sa. Într-o ocazie în cadrul cererii de injuncție, și după ce dna M. și avocatul ei, dr. A., au părăsit deja sala de judecată, judecătorul președinte a schimbat data unei viitoare ședințe, care erau deja stabilite. În consecință, dna M. nu a fost conștientă de noua dată și nu a fost prezentă la ședință. În absența ei, judecătorul președinte a eliberat injuncția în favoarea dlui F. La 6 martie 1992, instanța relevantă care pronunță meritul acțiunii civile a dlui F., constatate împotriva dnei M, a eliberat o injuncție permanentă împotriva dnei M. La o dată neespecificată, dna M. Curtea Civilă (Prima Sală) în jurisdicția sa ordinară, susținând că injuncția a fost eliberată în absența ei și fără a-i da posibilitatea de a depune mărturie. Prin hotărârea din 15 octombrie 1990, Curtea Civilă a susținut afirmația ei. Acesta a susținut că principiul audi alteram partem este aplicabil procedurii de eliberare a unei injuncții. Referindu-se la art. 873 alineatul (2) din Codul de Organizație și Procedură Civilă, care a afirmat că nu ar trebui eliberată o injuncție, cu excepția cazului în care Curtea a concluzionat că este necesară pentru a păstra orice drept al persoanei care îl solicită, Curtea Civilă a susținut că testul relevant este o chestiune de discreție a instanței. Cu toate acestea, în cazul în care instanța a considerat necesar să audă părțile, acestea ar trebui să fie auzite în mod corespunzător în conformitate cu principiile justiției naturale. În cazul în cauză, instanța a susținut că, prin nici o vină a ei, dna M. și-a refuzat dreptul de a fi auzită și, prin urmare, mandatul respectiv a fost nul și nul. 10. Dl F., cealaltă parte la procedură civilă, a recurs împotriva hotărârii din 15 octombrie 1990. În procedura de primă instanță, dl F. a fost asistat de dr U., în timp ce în etapa de apel a numit fiul acestuia, dr C. Curtea de Apel a fost prezisă de judecător șef, care stătea cu alți doi judecători. Judecătorul-șef a fost fratele dr. U. și unchiul dr. C... 11. La audierea de recurs din 12 octombrie 1992, judecătorul-șef, după ce a pus câteva întrebări, a afirmat că comportamentul dr. A. nu a fost etic, așa cum a impugnat, fără justificare, comportamentul avocatului dlui F. Când s-a observat că în procedura de primă instanță dl F. a fost reprezentat de fratele judecătorului-șef, judecătorul-șef a amenințat că va trimite cazul la „autoritățile competente”. În plus, el a dictat o notă în acest sens, care a citit după cum urmează: „Curtea îl întreabă pe dr. A., care însuși declară că data audierii în primă instanță a fost schimbată atunci când el și clientul său au părăsit deja sala de judecată, de ce a insistat că această schimbare a datei a avut loc ca urmare a unei cereri de un avocat. Răspunsul drului A. este: „Am dedus așa, deoarece au existat doi avocați prezent: dr U. și mine.” ... avocatul dnei M. afirmă fapte și nu are nici o problemă de ipoteză despre comportamentul alt avocat și judecătorul, după ce el și clientul său au ieșit din sala de judecată.” 12. Dr. A. a declarat câteva cuvinte în propria sa apărare, dar nu au fost auzite ipoteci orale cu privire la meritele apelului. Judecătorul-șef a suspendat audierea și a mers la camerele sale. Câteva minute mai târziu, avocații ambelor părți au fost chemați în camerele judecătorului-șef. Explicații au fost ascultate și nu se pare că au fost luate alte măsuri. 13. Prin hotărârea din 5 februarie 1993, Curtea de Apel a constatat împotriva dnei M. și a anulat hotărârea Curții Civile. Acesta a considerat că principiile justiției naturale nu sunt obligatorii și nu pot fi invocate în cadrul procedurii preliminare care sunt esențial condiționale și de natură temporară. În plus, Curtea de Apel nu a fost de acord cu problema de fapt menționată în hotărârea de primă instanță. 14. La 25 mai 1993, dna M. întâmpinând art. 6 din Convenție, ea a susținut că președintele Curții de Apel (Judecătorul-șef) nu are imparțialitate obiectivă din cauza legăturilor familiale cu avocații celelalte părți și că acest lucru s-a manifestat în incidentul din 12 octombrie 1992. Având în vedere faptul că Curtea de Apel a negat faptele deja dovedite, ea a susținut, de asemenea, că dreptul la un proces echitabil a fost încălcat. 15. Având în vedere că doamna M. a murit înainte de a putea fi determinată reclamația constituțională, la 22 mai 2002, reclamantul a intervenit în cadrul procedurii în fața Curții Civile în calitate de frate al reclamantului. 16. Într-o hotărâre din 29 ianuarie 2004, Curtea Civilă a respins cererea dnei M. ca fiind frivolă și vexativă. Deși a remarcat că reclamantul nu a solicitat justiției șef să se retragă din cauza înainte de pronunțarea hotărârii finale, a respins motivul guvernului de neepuizare a măsurilor obișnuite și a hotărât să își exercite jurisdicția constituțională. În ceea ce privește fondul, aceasta a efectuat o analiză aprofundată a noțiunilor și drepturilor emanate de art. 6 din Convenție, inclusiv egalitatea armelor, dar a pus accent deosebit asupra cerinței de imparțialitate a Curții Civile. Cu toate acestea, nu a putut găsi nicio legătură între incidentul din 12 octombrie 1992 și conținutul hotărârii din 5 februarie 1993. însuși, incidentul a fost dezamăgit; totuși, acest lucru nu ar fi putut da doamna M. sau avocatul ei nici o așteptare că Curtea de Apel va decide în favoarea ei. În plus, Curtea de Apel a fost compusă din alți doi judecători, care nu au fost implicați în incident, și nu a existat nici o îndoială că hotărârea, care părea motivată, a fost eliberată de banca în ansamblul său. 17. Reclamantul a apelat la Curtea Constituțională. 18. Prin hotărârea din 24 octombrie 2005, Curtea Constituțională a declarat recursul inadmisibil și a reiterat că, în conformitate cu art. 46 § 5 din Constituție, niciun recurs nu impune o decizie care respinge o cerere ca nevinovată și vexativă. 19. art. 873 din titlul VI, subtitulul V din Codul Organizației și Procedura Civilă, cu privire la mandatele de injuncție interzisă, se citește după cum urmează: „(1) Obiectivul unui mandat de injuncție interzisă este să împiedice o persoană să facă orice lucru care ar putea fi prejudicial persoanei care îl înjură. (2) Curtea nu emite niciun astfel de mandat, cu excepția cazului în care este satisfăcut că acest mandat este necesar pentru a păstra orice drept al persoanei care îl înjură, și că prima facie o astfel de persoană pare să aibă acest drept.” 20. În temeiul legii malteze, așa cum se afla în momentul prezentului caz, un judecător ar putea fi contestat sau ar putea să se abțină de la audiere un caz dacă una dintre părți era reprezentată de fiul sau fiica fostului, soțul sau ascendentul. Nimic nu a împiedicat un judecător să stea într-un caz în cazul în care reprezentantul în cauză era fratele sau unchiul ei. Articolele relevante ale Codului de Organizație și Procedura Civilă, în măsura în care este relevant, se citesc după cum urmează: art. 733 „Judecătorii nu pot fi contestați, nici nu se pot abține de la așezarea în nici un motiv adus în fața instanței în care sunt desemnați să se așeze, cu excepția oricărui motiv menționat în continuare.” art. 734 „(1) Un judecător poate fi contestat sau abținut de la așezarea în fața unei cauze - ... (e) dacă el, sau soțul său, este interesat direct sau indirect de cazul procesului; (f) în cazul în care avocatul sau procuratorul juridic care pledează în fața unui judecător este fiul sau fiica, soțul sau ascendentul acestui judecător;” articolul relevant din Codul de Organizație și Procedura Civilă a fost modificat în 2007 pentru a include un alt motiv: „(g) în cazul în care avocatul sau procuratorul juridic care pledează în fața unui judecător este fratele sau sora acestui judecător;”