ÎCCJ, decizie (scj.ro #84288)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84288) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Recurs. Caz de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 4 C. proc. pen. Declararea ședinței secrete. Condiții Cuprins pe materii : Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile de atac ordinare. Recursul Indice alfabetic : Drept procesual penal - recurs - caz de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 4 C. proc. pen. - declararea ședinței secrete C. proc. pen., art. 290, art. 385 9 alin. (1) pct. 4 Încălcarea dispozițiilor art. 290 C. proc. pen., referitoare la publicitatea ședinței de judecată, de către instanță, prin declararea ședinței secrete nemotivat și fără a asculta părțile prezente și procurorul, precum și prin omisiunea de a menționa dacă această măsură este valabilă pentru tot cursul procesului sau numai pentru acea ședință de judecată, atrage incidența cazului de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 4 C. proc.
pen. I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 3499 din 31 mai 2006 Prin sentința penală nr. 331 din 14 decembrie 2005 a Tribunalului Sibiu s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuienta M.M. împotriva sentinței penale nr. 331 din 10 decembrie 2004 a aceleiași instanțe, modificată prin decizia penală nr. 4/2005 a Curții de Apel Alba Iulia, prin care aceasta a fost condamnată la pedeapsa de 11 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, luându-se față de ea măsura de siguranță a obligării la tratament medical, pe considerentul că motivele invocate de condamnată - că la data comiterii faptei era minoră, iar când a fost ascultată de organele judiciare nu era conștientă de cele declarate - nu se încadrează în cazurile prevăzute în art. 394 C. proc.
pen. Prin decizia penală nr. 23 din 11 aprilie 2006, Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelul declarat de condamnata revizuientă. Împotriva acestei decizii, condamnata revizuientă a declarat recurs, fără a preciza în scris motivele de recurs. Examinând recursul, din oficiu, prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 4 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este întemeiat. La termenele de judecată din 21 martie 2006 și 11 aprilie 2006 - când s-au audiat doi martori și au avut loc dezbaterile - ședința a fost separată, fără ca instanța să respecte prevederile art. 290 C. proc. pen.
Astfel, la termenul din 21 martie 2006, instanța de apel declară ședința separată luând în considerare, din oficiu, calitatea condamnatei revizuiente și obiectul dosarului în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere, fără a asculta părțile prezente și procurorul și fără a menționa dacă această măsură este valabilă pentru tot cursul procesului sau numai pentru acea ședință. Situația este aceeași și la termenul din 11 aprilie 2006, când au avut loc și dezbaterile, instanța declarând ședința nepublică, fără nici o motivare și fără a asculta părțile; decizia recurată poartă mențiunea că respectiva ședință a fost separată. Cum publicitatea ședinței de judecată constituie regula, iar dispozițiile privitoare la publicitatea ședinței de judecată sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, potrivit art. 197 alin. (2) C. proc.
pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, față de încălcarea prevederilor art. 290 din același cod de către instanța de apel, se află în imposibilitate de a exercita controlul judiciar asupra legalității modului în care această instanță a restrâns publicitatea ședinței, întrucât pe de o parte instanța de apel nu a arătat în ce constă atingerea adusă intereselor vreunei părți, din mențiunea „calitatea revizuientei” nerezultând în ce mod aceasta ar fi vătămată prin publicitatea ședinței, iar în ce privește obiectul dosarului (infracțiunea de omor), acesta nu atrage automat declararea ședinței secrete și, pe de altă parte, nu a ascultat condamnata revizuientă, nici avocatul acesteia și nici procurorul.
Totodată, mențiunile de pe încheierea de ședință și decizia atacată fac referire la ședință separată, în loc de secretă, ceea ce lasă să se înțeleagă că instanța de apel a aplicat, în mod eronat, dispozițiile referitoare la desfășurarea judecății în cauzele cu inculpați minori, unde ședința este separată. În consecință, recursul a fost admis, decizia atacată a fost casată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Alba Iulia.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.