ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2092/2018

Circumstanțele cauzei. 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția Contencios Administrativ și Fiscal, sub nr. x/2013, la data de 1 octombrie 2013, reclamanta Regia Autonomă pentru Activități Nucleare prin Administrator Judiciar A. SPRL, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a formulat contestație împotriva încheierii nr. 99/10 septembrie 2013, solicitând admiterea contestației și anularea parțială a Deciziei Curții de Conturi nr. 21/1 iulie 2013, în sensul de a se constata nelegalitatea măsurilor 1, 5, 12, 13, 14, 15. 1.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 424/2015 din 21 octombrie 2015, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și Fiscal a admis în parte contestația formulată de reclamanta Regia Autonomă pentru Activități Nucleare, prin administrator judiciar A. SPRL, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României și, în consecință, a dispus: - anularea, în parte, a încheierii nr. 99/10.09.2013; - anularea, în parte, a Deciziei nr. 21/01.07.2013 în ceea ce privește constatările de la pct. 3 și măsura dispusă la pct. II.5 pentru întreaga sumă de 22187 RON, în ceea ce privește constatările de la pct. 13 și măsura dispusă la pct. II.13 pentru întreaga sumă de 4.258.818 RON, în ceea ce privește constatările de la pct. 14 și măsura dispusă la pct. II.14 pentru suma de 10.972.042,66 RON aferentă anului 2012. Totodată, a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. 1.

Cererile de recurs Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au promovat recurs, atât reclamanta Regia Autonomă pentru Activități Nucleare prin administrator judiciar A. SPRL și administrator special B., cât și pârâta Curtea de Conturi a României, în condițiile art. 483 din Noul C. proc. civ. Recursul reclamantei Prin recursul declarat, reclamanta Regia Autonomă pentru Activități Nucleare, fără a indica vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul respingerii contestației împotriva măsurilor dispuse la pct. I.1, II.12 și II.15 și admiterea parțială a măsurii dispuse la pct. II.14, argumentele expuse în susținerea criticilor sentinței atacate fiind încadrabile la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 1. Cu referire la constatările de la pct. 2 și măsura I.1 din Decizie - "nerespectarea prevederilor legale privind aplicarea măsurilor reducere a cheltuielilor la regiile autonome" - arată că nu au fost încălcate dispozițiile art. 24 din O.U.G. nr. 34/2009, O.U.G. nr. 55/2010 și O.U.G. nr. 44/2011, suma de 117.461 RON. reprezintă costul de achiziție a unor scaune destinate sălii de instruire și protecție a muncii pentru secția Căi Ferate Uzinale și pentru camerele de comandă a instalațiilor Sucursalei C. cu foc continuu, deci nu au fost achiziționate obiecte de inventar în scopul dotării spațiilor de birou, așa cum în mod neîntemeiat susțin organele de control. 2. Cu referire la măsura II.12 din Decizie, respectiv abaterea de la punctul 12 din constatări "Necalcularea penalităților de întârziere în sumă de 208.682,04 RON, pentru neexecutarea lucrărilor la termenul contractual" arată că în mod greșit echipa de control nu a ținut cont de faptul că lucrarea « Instalație dozare combustibil alternativ », având ca termen de execuție contractat 23.05.2012, a fost sistată la solicitarea Sucursalei C. din lipsă de fonduri (adresa S.R.T. nr. x/21.05.2012) și reluată la solicitarea Sucursalei C. la 10.12.2012 (adresa S.R.T. x). Prin urmare, greșit s-au calculat penalități pentru întreaga perioadă de întârziere, de la 23.05.2012 până la data controlului (312 zile), întrucât numărul de zile de întârziere a execuției trebuia diminuată cu perioada în care întreruperea lucrării s-a efectuat la cererea Sucursalei C., în acest interval neexistand culpa constructorului (23.05.2012-10.12.2012 =200 zile). Prin această diminuare, cuantumul penaliăților datorate de constructor se reduce cu 203*0,04%* 1617402=129.392 RON, devenind 79.290 RON. 3. Măsura II.15 din Decizie, respectiv abaterea de la punctul 15 din constatări "Nerespectarea prevederilor legale în vigoare privind scoaterea produselor din rezerva de stat" a arătat că utilizare stocului din rezerva de stat s-a datorat unor dificultăți financiare, imposibilitatea de reducere a cheltuielilor cu producerea apei grele în condițiile în care nu se înregistrau venituri, nefiind posibilă asigurarea necesarului de materii prime contractual, întrucât în lipsa surselor financiare contractele de cărbune și păcură, ca și altele, de altfel, înregistrau mari întârzieri la plată, ceea ce conduce la sistarea livrărilor. Cantitatea utilizată din stocul rezervă de stat fără aprobările legale este aceea stabilită prin procesele-verbale de inventariere încheiate cu reprezentanții ANRSPS-UT 515, astfel: - pentru păcură, 4.753,72 tone, consemnate în Procesul-verbal nr. x; - pentru cărbune, 292.388,70 tone, consemnate în Procesele-verbale nr. S6/29.02.2012 (243.51.8,70 tone) și, respectiv, nr. S4/30.03.2012 (48.870 tone). Cauzele care au condus la această situație au depășit capacitatea de rezolvare de la nivelul managementului R.A.A.N. sau al Sucursalei C., acestea luând toate măsurile de asigurare pentru funcționarea în siguranță pe platforma industrială și de eliminare a riscurilor tehnologice de poluare a mediului și afectare a populației în situația opririi instalațiilor din lipsa materiilor prime, având în vedere cantitatea de gaz toxic hidrogen sulfurat existentă în instalațiile D. Din aceste motive plățile către furnizorii de cărbune și păcură, care sunt cele mai mari din portofoliul R.A.A.N. s-au efectuat cu foarte mari dificultăți, conducând Ia situația de criză în care s-a utilizat combustibil din rezerva de stat.

Cu referire la măsura II.14 din Decizia nr. 21/2013, respectiv abaterea de la punctul 14 din constatări "Înregistrarea unor minusuri la inventarierea stocului de cărbune peste limitele de perisabilități legale acceptate (68.055 tone cărbune la 31.12.2011 și 243.667,85 tone cărbune la data de 31.12.2012) pentru care nu au fost stabilite cauzele producerii lor" Invocă dispozițiile art. 1, 2 și 11 din Norma din 27/05/2004, anexa la H.G. nr. 831/2004 privind limitele admisibile de perisabilitate la mărfuri în procesul de comercializare, precum și regimul pierderilor sau scăderilor cantitative care depășesc normele de perisabilitate, potrivit cărora pot fi inregistrate în contabilitate atât perisabilități în limita normelor maxim admise, cât și perisabilități peste norme. Cum din Raportul comisiei de control a RAAN nr. x/19.03.2013 nu au rezultat indicii sau probe care să dovedească neglijența sau culpabilitatea unor persoane privind minusul de inventar constatat, conducerea R.A.A.N. a aprobat măsura 9 din Raport privind înregistrarea de perisabilități peste normele maxim admise în condițiile art. 11 din H.G. nr. 831/2004, perisabilități care au fost considerate nedeductibile fiscal. Ca urmare, înregistrarea în cont 601.01.1.04 a acestor perisabilități nu a afectat cuantumul impozitul pe profit datorat bugetului statului. De altfel, R.A.A.N. a înregistrat ca și cheltuieli nedeductibile atât perisabilitatile in limite maxim admise, cat și cele peste aceasta limita. Minusul de cărbune nu a fost inclus în normele de consum tehnologic, nefiind întocmit bon de consum pentru această cantitate de cărbune, acesta fiind și motivul înregistrării lui ca perisabilitate peste norme, fără încălcarea art. 2 din Norme. Deoarece periodic s-a constatat apariția fenomenului de lipsă în gestiunea de cărbune, RAAN a întreprins cercetări proprii interne în decursul activității, luând în analiză toate aspectele apărute de-a lungul anilor și s-au identificat mai multe deficiențe în procedurile de recepție, în procedurile de măsurare, în condițiile calitative acceptate la contractare, în procedura indirectă de stabilire a consumului, acesta nefiind măsurat ci estimat și regularizat. De-a lungul timpului s-au luat măsuri cu personalul din secția Combustibil, s-a externalizat serviciul de recepție calitativă, s-a internalizat din nou acest serviciu, concluziile tuturor cercetărilor au condus la viciu de proceduri. În măsura în care cercetările în curs efectuate de organele de anchetă vor identifica alte cauze care au determinat aceste diferente de inventar, se vor corecta înregistrările contabile în cauză, însă înainte de finalizarea acestor anchete nu se justifică efecuarea înregistrărilor dispuse prin măsura. Față de toate aceste motive, solicită admiterea recursului formulat. Recursul pârâtei Pârâta Curtea de Conturi a României, prin recursul formulat, a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul admiterii în parte a acțiunii, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinței atacate și, în urma rejudecării cauzei în fond, respingerea cererii de chemare in judecată cu privire la anularea încheierii nr. 99/10.09.2013 și a măsurilor dispuse la pct. II.5, II.13 și II.14 prin Decizia nr. 21/01.07.2013 emise de Curtea de Conturi, ca fiind neîntemeiată. În dezvoltarea motivului de recurs invocat a arătat următoarele: 1 Față de interpretarea eronată a instanței de fond privind măsura II.5 din decizie, prin care s-a stabilit pentru Conducerea Regiei Autonome pentru Activități Nucleare să dispună masuri și să urmărească "intrarea in legalitate privind "includerea in prețul de livrare și recuperarea tarifului zonal aferent serviciului de transport pentru introducerea de energie electrica in rețea (TG), la nivelul aprobat prin Ordin al președintelui ANRE, in vigoare la data facturării", in conformitate cu prevederile Ordinul președintelui ANRE nr. 52/2012, art. 5 din Ordinul președintelui ANRE nr. 6/18.02.2011 și a contracte/or de vânzare cumpărare energie electrica încheiate in condițiile legii" arată: Este eronată concluzia instanței de fond în sensul că "pârâta a reținut în mod greșit că energia electrică în cantitate de 11.045 MWh, pe care reclamanta a vândut-o către S.C. E. S.A., a provenit din cantitatea de energie electrică achiziționată de reclamantă de la Compania Națională Transelectrica S.A., în realitate această cantitate de energie electrică fiind achiziționată de la SN NUCLEARELECTRICA". Instanța de fond a înlăturat concluziile expertului, care a concluzionat că în anul 2011, conform bilanțului energetic, cantitatea totală de energie electrică de 932.967 MWh produsă și introdusă în rețeaua din zona Oltenia, confirmată prin procesele-verbale lunare de citire a contoarelor, a fost facturată de CNTEE Transelectrica S.A. către intimata - reclamantă cu tariful TG=10.22 RON/kwh. Față de concluzia expertului, reiese fără echivoc că toată energia electrică a fost produsă și introdusă în rețeaua din zona Oltenia și că a fost achiziționată de la CNTEE Transelectrica S.A. și nu de la SN Nuclearelectrica, așa cum în mod eronat s-a reținut de către instanța de fond. Instanța de fond în mod eronat a reținut că "reclamanta nu trebuia să includă în prețul energiei electrice vândută SC E. S.A. un TG de 10,22 RON/MWh valabil pentru zona Oltenia, ci tariful aferent zonei Dobrogea 6G de 8,32 RON. Faptul că S.C. E. S.A. a oferit un tarif de transport a energiei electrice de 8,60 Iei/MWh, nu excludea obligația intimatei - reclamante de a recupera cheltuielile efectuate cu vânzarea energiei electrice către acest beneficiar, respectiv a tarifului zonal în vigoare la data livrării de 10,22 Iei/MWh stabilit prin Ordinul președintelui ANRE nr. 45/23.12.2010, plătit CN Transelectrica S.A., acest tarif fiind un element de cheltuială care se adaugă la prețul de vânzare a energiei electrice. Intimata - reclamantă în calitate de vânzător avea obligația de a respecta strict dispozițiile operatorului de transport și de sistem, în acest caz de a aplica tariful zonal în vigoare la data livrării, în conformitate cu prevederile Ordinului președintelui ANRE nr. 6/18.02.2011, art. 5 și art. 6 din contractele de vânzare-cumpărare energie electrică nr. 178/S/20.05.2011, nr. 179/S/20.05.2011, nr. 180/s/20.05.2011, nr. 181/S/20.05.2011 și nr. 182/S/20.05.2011. Potrivit contractelor încheiate de intimata - reclamantă pe Piața concurențială, respectiv Piața centralizată a contractelor bilaterale (PCCB), aceasta avea obligația să vândă energie în condiții de eficiență, respectiv să acopere toate cheltuielile efectuate inclusiv tarif zonal (TG), situație prevăzută și în contractele în cauză nr. 178/S/20.05.2011,nr. 179/S/20.05.2011, nr. 180/s/20.05.201I, nr. 181/S/20.05.2011, nr. 182/S/20.05.2011, potrivit cărora: - art. 4 "Prețul de contract include componenta tarifului de transport (TG) pentru introducerea energiei în rețea" - art.

"Niciuna dintre prevederile prezentului contract referitoare la obligațiile Vânzătorului de a vinde cantitățile de contract la prețul de contract nu exonerează Vânzătorul de obligația de a respecta strict dispozițiile operatorului de transport și de sistem (...) ". Față de cele de mai sus, reiese că pentru cantitatea totală de 11.045 MWh energie electrică livrată de RAAN în perioada octombrie - decembrie 2011, în prețul de livrare a acesteia a fost inclus un alt tarif zonal (TG) în sumă de 8,60 RON/MWh în condițiile în care, RAAN a achitat către Compania Națională Transelectrica S.A., tariful zonal în vigoare la data facturării de 10,22 RON/MWh, stabilit prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare a Energiei nr. 45/23.12.2010, corespunzător zonei de introducere a energiei în rețea (zona Oltenia). 2 Față de interpretarea eronată a instanței de fond privind măsura II.13 din decizie, pct. 13 - prin care s-a stabilit: " Conducerea Regiei Autonome pentru Activități Nucleare va dispune masuri și va urmări intrarea in legalitate privind " vânzarea in condiții de eficienta, a energiei electrice rezultata din procesarea cărbunelui", in conformitate cu prevederile art. 1, art. 5 din O.G. nr. 119/1999, republicata, privind controlul intern și controlul financiar preventiv, pct. 15 alin. (4) din Licența de furnizare a energiei electrice nr. 106/2000 și pct. 19, pct. 5 din Regulamentul de organizare și funcționare al RAAN nr. 8379/14.07.2011 " precizează următoarele: Instanța de fond în mod eronat și-a format convingerea raportându-se Ia concluzia expertului, concluzie total eronată, prin folosirea unor presupuse "costuri reale ale procesări". Expertul, fără temei a înlăturat constatările echipei de audit precizând că "costurile reale ale procesării conform OMFP 3055 2009 au fost puse la dispoziția expertului contabil de către RAAN, sugerând că informațiile puse la dispoziția echipei de audit la momentul controlului, ar fi fost nereale. RAAN - Sucursala C. (SRT), contrar condițiilor stabilite în licența de furnizare, a desfășurat acele tranzacții cu energie electrică, în baza unor contracte de procesare cărbune, nereglementate de Codul comercial al pieței angro, fapt confirmat și de ANRE prin adresa nr. x/2010, comunicată RAAN, prin care li se aducea la cunoștință faptul că acest tip de contract, prin care producătorul procesează o cantitate de combustibil, punând la dispoziția furnizorului, în contrapartidă, energia rezultată din procesare, nu face parte din tipurile de contracte care se încheie pe piața concurențială de energie . Instanța de fond în mod eronat a reținut că "reclamanta a obținut din procesarea cantității de 323.075 tone cărbune s-au obținui venituri și din cogenerare", deoarece determinarea veniturilor suplimentare din încasarea bonusului de cogeneraie (urmare accesării schemei de ajutor de stat privind promovarea cogenerării), nu a făcut obiectul constatării auditorilor publici externi. Potrivit concluziei expertului, care a fost reținută de instanța de fond, aceasta se bazează pe analiza activității de cogenerare și nu a tranzacțiilor cu energie pe contractele în cauză, care s-au dovedit a fi efectuate în condiții de ineficientă, contrar prevederilor Licenței de furnizare a energiei electrice nr. 106/2000, conform cărora,la pct. 15 alin. (4) "Titularul de Licență este obligat să desfășoare tranzacțiile cu energie electrică, (...) numai pe bază de contracte, respectând prevederile Codului Comercial și ale reglementărilor în vigoare aprobate de Autoritatea competentă referitoare la cadrul contractual specific". Ori, contractele de procesare cărbune energetic în cauză, nu au fost reglementate de Codul comercial al Pieței angro de energie electrica. Instanța de fond în mod eronat și-a întemeiat convingerile în baza raportului de expertiză, deoarece în raportul de expertiză contabilă, la stabilirea prețului echivalent el energiei electrice rezultate din procesarea combustibilului, a avut în vedere metodologia de calcul prevăzuta de Ordinul ANRE nr. 78/2014, act normativ care nu era în vigoare în perioada derulării contractelor în cauză, acesta a intrat în vigoare începând cu anul 2015, ulterior perioadei analizate în Raportul de control nr. x încheiat pe data de 29.05.2013. Totodată, acest Ordin aprobat de ANRE face referire la contracte semnate în urma unor licitații organizate pe Piața centralizată a contractelor bilaterale organizată de Operatorul Pieței de Energie Electrică și de Gaze Naturale "Opcom", în timp ce contractele de procesare în cauza, au fost încheiate prin negociere directă. In ceea ce privește diferența dintre costurile mari de procesare și veniturile mici obținute, în anul 2012, deși s-a recunoscut această situație și de către persoanele cărora le-au fost solicitate note de relații în timpul controlului, respectiv de Dl. F., instanța de fond a înțeles să înlăture aceste probe concludente. In concluzie, intimata - reclamantă a desfășurat tranzacții cu energie electrică, în baza unor contracte de procesare cărbune energetic (nereglementate de Codul comercial al pieței angro de energie electrică și neacceptate de ANRE în perioada analizată), în condiții de ineficientă, având consecință în nerealizarea de venituri în sumă de 4.258.818 RON, situație constată prin compararea costurilor prezentate cu veniturile realizate. 3 Față de interpretarea eronată a instanței de fond privind măsura II.14 din decizie, pct. 14 - potrivit căreia" Conducerea Regiei Autonome pentru Activități Nucleare va dispune masuri și va urmări intrarea in legalitate privind,,inventarierea stocului de cărbune, calcularea și aprobarea perisabilitatilor legale", in conformitate cu prevederile OMFP nr. 2861/2009, pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, art. 1, art. 2, art. 11, Anexa 1, poziția 59 din H.G. nr. 831/27.05.2004, pentru aprobarea Normelor privind limitele admisibile de perisabilitate la mărfuri in procesul de comercializare și art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/31 august 1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv", arată următoarele: Urmare a inventarierii stocului de cărbune la 31.12.2011, conform Procesului-verbal de inventariere înregistrat sub nr. x, comisia de inventariere a constatat o diferență în minus de 91.406,56 tone cărbune, între stocul scriptic de 693.215,56 tone și stocul faptic de 601.809 tone. În evidența contabilă, pe cheltuieli (în contul 601.01.1.04 "Cheltuieli cu materiile prime perisabilități cărbune"), a fost înregistrată și contravaloarea cantității de 68.055 tone cărbune constatată ca minus la inventariere (calculată ca diferență între 91.406,56 tone cărbune constatate lipsă și 23.351,56 tone -perisabilități maxime admise), în valoare de 2.080.043 RON, situație reținută în mod corect de către instanța de fond. Instanța de fond în mod eronat a reținut că minusul de inventar de 243.667,85 tone cărbune a fost stabilit în mod greșit de echipa de audit, cantitatea corectă fiind cea stabilită prin expertiza efectuata în cauză, . Instanța de fond în mod corect a reținut că reclamanta nu a produs probe din care să rezulte că a stabilit cauza producerii minusului în inventarul stocului de cărbune, însă, deși minusurile la inventar au fost constatate chiar de către comisiile din cadrul intimatei - reclamante, instanța de fond își însușește concluzia din raportul de expertiză în lipsa oricărui temei. In concluzie, solicită admiterea recursului. 1.4. Apărările intimatei Intimata Curtea de Conturi a României, prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. 2. Procedura de soluționare a recursului 2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 4. decembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Prin încheierea din 26 februarie 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului. 2. Argumente de fapt și de drept relevante Reclamanta Regia Autonomă pentru Activități Nucleare prin administrator judiciar A. SPRL a suspus controlului de legalitate a instanței de contencios administrativ încheierea nr. 99/10.09.2013 emisă de către pârâta Curtea de Conturi a României și anularea partiala a Deciziei nr. 21/01.07.2013 în ceea ce priveste măsurile 1, 5, 12, 13, 14, 15 . Prima instanță a admis în parte contestatia formulata de către reclamanta dispunând anularea în parte a încheierii nr. 99/10.09.2013 și anularea în parte a Deciziei nr. 21/01.07.2013 în ceea ce privește constatările de la pct. 3 și măsura dispusă la pct. II.5 pentru întreaga sumă de 22187 RON, în ceea ce privește constatările de la pct. 13 și măsura dispusă la pct. II.13 pentru întreaga sumă de 4258818 RON, în ceea ce privește constatările de la pct. 14 și măsura dispusă la pct. II.14 pentru suma de 10972042,66 RON aferentă anului 2012. 2. Analiza recursului Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată în raport de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este fondat, iar recursul reclamantei nu este nefondat, pentru considerentele ce se vor prezenta în continuare. Examinând recursul reclamantei, se reține: 1. Cu referire la constatarile de la pct. 2, cat și masura dispusa la pct. I.1 din Decizia in litigiu prima instanță a reținut că sunt legale, iar criticile formulate de către reclamanta sunt nefondate. În fapt s-a retinut că, in perioada ianuarie 2011 - decembrie 2012, reclamanta, în condițiile în care începând cu luna iulie 2010 era interzis prin lege, a achiziționat mobilier și aparatură birotică, fără bază legală, pentru care au fost efectuate plăți estimate la suma de 117.461 RON. S-a stabilit prin decizia atacată că, in speță, conducerea RAAN sa dispună măsuri pentru extinderea verificărilor(atât la nivel central cât și la nivelul sucursalelor), asupra tuturor achizițiilor de bunuri efectuate în perioada 2011-2012, în vederea identificării și a altor cazuri de achiziții efectuate fără bază legală (interzise prin lege, respectiv de mobilier, aparatura birotică, autoturisme), a stabilirii "răspunderii disciplinare, materiale sau penale a persoanelor vinovate "în conformitate cu prevederile art. VII din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 55/2010, pentru înlăturarea abaterii prezentate la pct. 2 din Decizie. Rclamanta recurentă critică hotărârea primei instanțe prin prisma aplicării dispozițiilor art. 24 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2009, sens în care a arătat că nu a avut loc încălcarea acestei norme juridice întrucât, fiind achiziționate scaune pentru dotarea sălii de instruire și protecție a muncii pentru secția Căi Ferate Uzinale și pentru camerele de comandă a instalațiilor, nu sunt îndeplinite condițiile stabilite de ipoteza normei, și anume: - Achiziția mobilierului și aparaturii birotice; - Această achiziție să se facă în scopul dotării spațiilor cu destinație de birouri. Criticile recurentei reclamante sunt nefondate. Instanța de fond a reținut în mod corect că sunt neconcludente apărările în sensul că distrugătorul de documente tip IDEA 410 a fost achizitionat din surse proprii și se afla amplasat intr-un spatiu separat de birouri, iar in ceea ce priveste cele patru frigidere, că acestea au fost achizitionate pentru asigurarea necesarului de apa rece, ca măsură obligatorie pentru angajator in scopul protectiei personalului in perioadele de căldura excesivă, iar in ceea ce priveste cele 3 dulapuri metalice, că achizitia acestora s-a realizat din surse proprii. Potrivit art. 24 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2009, interdictia vizeaza achizitia, preluarea in leasing sau inchirierea de mobilier și aparatură birotica, precum și obiecte de inventar de natura acestora, în scopul dotării spațiilor cu destinația de birou. Interdictia impusa prin art. 24 din O.U.G. nr. 34/2009, a fost mentinuta prin art. VI din O.U.G. nr. 55/2010 și art. II din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 44/2011 . Recurenta reclamantă nu a formulat critici concludente față de cele reținute de prima instanță, conform cărora distrugătorul de documente tip IDEA 410, se incadreaza in subgrupa 3.2 "Aparatură birotică", clasa 3.2.1 din Anexa nr. 1 din Catalogul privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, aprobat prin H.G. nr. 2139/2004, iar cele patru frigidere și cele trei dulapuri metalice se incadreaza in subgrupa 3.1 "Mobilier", clasa 3.1.5, respectiv clasa 3.1.1 din aceeasi anexa, iar scopul acestora a fost dotarea spatiilor cu destinatia de birou, prin spatiu cu destinatia de birou intelegandu-se orice spatiu care este afectat in fapt desfasurarii activitatilor specifice obiectului de activitate al autoritatilor și institutiilor publice, astfel incat nu prezinta importanta locul amplasarii acestor bunuri, importanta fiind destinatia acestor bunuri . De asemenea, recurenta reclamantă nu combate argumentat considerentul reținut de prima instanță, potrivit căruia, din coroborarea art. 21 cu art. 24 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2009, interdicția achiziționării de mobilier și aparatura birotica operează indiferent daca veniturile din care s-a efectuat achiziția sunt proprii sau bugetare, singurele excepții admise fiind cele de la alin. (3) și alin. (4) ale art. 24 din O.U.G. nr. 34/2009, excepții in care reclamanta nu se încadrează. 2 In ceea ce privește măsura dispusa la pct. II. 12 din Decizia atacată prima instanță a reținut că sunt legale dispozițiile privind perceperea și recuperarea penalităților de întârziere in suma de 208.682,04 RON, pentru neexecutarea lucrărilor la termenul contractual de la executant, iar criticile formulate de către reclamanta sunt nefondate. S-a reținut ca RAAN și Sucursala C. au încheiat cu S.C. G. S.R.L. contractul de lucrari nr. 503/L/15.11.2011, având ca obiect,, Instalație dozare combustibil alternativ", in valoare de 2.311.650 RON (fara TVA) și termen de executie 5 luni. Termenul de execuție a declalat până la data de 23.05.2012 prin actul aditional nr. x, inregistrat sub nr. x iar prin actul adițional nr. x, înregistrat sub nr. x drepturile și obligațiile executantului S.C. G. S.R.L. s-au transferat către S.C. H. S.R.L. In baza acestui contract au fost acceptate la plata facturi in suma totala de 2.596.422,93 RON (nr. 100265/23.12.2011 și nr. 71/29.03.2013), iar termenul de finalizare a lucrărilor nu a fost respectat, pana la data controlului, lucrarile nu au fost executate in totalitate. In timpul controlului reclamanta a înregistrat in evidenta contabila, cu Nota de contabilitate nr. 17/15.05.2013, penalități contractuale in suma de 208.682,04 RON. Recurenta reclamantă a susținut că pârâta ar fi trebuit să țină seama de perioada în care execuția contractului a fost sistată la solicitarea Sucursalei C. din lipsă de fonduri (adresa SRT 1564/21.05.2012) și reluată la solicitarea Sucursalei C. la 10.12.2012 (adresa SRT 3918), întrucât în această perioadă executantul nu se afla în culpă pentru neexecutarea contractului. Această apărare a reclamantei a fost considerată nefondată de către prima instanță, întrucât adresa de sistare a lucrărilor la care se face referire a fost emisă cu doua zile înainte de expirarea termenului de execuție a lucrărilor, dată la care mare parte a lucrărilor trebuia sa fie executate, însă in cauza nu rezulta ca executantul, pana la emiterea adresei nr. x/2012, executase lucrările in aceasta proporție, neexistând înscrisuri privind situația lucrărilor executate și nici proces-verbal de recepție parțială. Având în vedere că reclamanta nu combate argumentat constatările primei instanțe, în sensul că reclamanta nu și-a dovedit afirmația conform căreia neexecutarea lucrărilor s-a datorat propriei sale culpe, prin lipsa fondurilor, observând și faptul că părțile nu au încheiat acte adiționale care să confirme starea de fapt afirmată, instanța de control judiciar împărtășește cele reținute de prima instanță cu privire la legalitatea măsurii privind obligația reclamantei de a percepe penalitati pentru lucrările de construcții neexecutate în termenul contractual. 3 In ceea ce privește măsura dispusa la pct. II. 15 din Decizie, prima instanță a reținut că este legală, iar criticile formulate de către reclamanta sunt nefondate. S-a reținut că reclamanta a încălcat dispozițiile art. 5 lit. a), b), c), d), art. 9 și art. 10 din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, întrucât, fără a deține aprobările prevăzute de aceste reglementări, din stocurile avute în depozit în baza unor contracte de depozit și prestări servicii încheiate cu ANRSPS, în perioada ianuarie 2011- martie 2012, din cantitatea de păcura primita in depozit a utilizat cantitatea de 14500,31 tone aparținând rezervei de stat, iar din cantitatea de cărbune a utilizat cantitatea de 301897, 39 tone aparținând rezervei de stat. In baza acestor constatări, prin masura dispusa la pct. II. 15, parata a dispus ca in speta Conducerea RAAN sa ia masuri și sa urmăreasca respectarea conditiilor privind,, scoaterea de produse (pacura și carbune) din rezerva de stat", in conformitate cu art. 5 lit. a), b), c), d) din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat. Prima instanță, față de apărările reclamantei, prin care a invocat dificultatile financiare întâmpinate, a amintit că, potrivit clauzelor inserate la art. 7 din contractele încheiate, in calitate de depozitar, aceasta nu ar fi putut utiliza păcura și cărbunele care consituiau rezerva de stat fără permisiunea deponentului ANRSPS, indiferent de motivele invocate. De asemenea, prima instanță a reținut că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a-d) din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, prevăd situațiile, condițiile și aprobările necesare in care produsele pot fi scoase din rezerva de stat, in toate situațiile prevăzând ca este necesara aprobarea Guvernului, a Primului-Ministru sau a ANRSPS, dispoziții pe care reclamanta nu le-a respectat, utilizând păcura și cărbunele din rezerva de stat fara aceste aprobări. Având în vedere că recurenta reclamantă nu a formulat critici concludente față de considerentele primei instanțe, instanța de control judiciar nu poate identifica nici un motiv de nelegalitate față de măsurile stabilite de pârâtă cu referire la respectarea reglementărilor privind scoaterea bunurilor din rezerva de stat. 4 In ceea ce privește măsura dispusa la pct. II. 14 din Decizia nr. 21/01.07.2013 emisa de către parata, prima instanță a reținut că este nelegala doar pentru suma de 10.972.042,66 RON aferentă anului 2012, reprezentând contravaloarea cantității de 22.6394,96 tone stabilită greșit de către parata. Decizia in litigiu a fost apreciată legală in ceea ce priveste minusul in inventar peste limita maxima legala admisa de lege pentru 68.055,00 tone in valoare de 2080043 RON aferent anului 2011 și 17.272,89 tone in valoare de 785.743,76 RON aferent anului 2012. Organele de control au reținut ca reclamanta nu a respectat prev. art. 1, art. 2, art. 11, Anexa 1, poziția 59 din H.G. nr. 831/27.05.2004, întrucât a înregistrat minusuri la inventarierea stocului de cărbune peste limitele de perisabilități legale acceptate, respectiv 68.055 tone cărbune la 31.12.2011 și 243.667,85 tone cărbune la data de 31.12.2012, pentru care nu au fost stabilite cauzele producerii lor. Aceste constatări ale pârâtei au avut la bază Procesul-verbal de inventariere întocmit de reclamantă sub nr. x/20.01.2012, prin care s-a stabilit că între stocul scriptic de 693.215,56 tone și stocul faptic de 601.809 tone, există o diferență în minus de 91.406,56 tone cărbune, și în conform căruia în evidența contabilă a reclamantei a fost înregistrată pe cheltuieli (în contul 601.01.1.04 "Cheltuieli cu materiile prime - perisabilități cărbune"), contravaloarea cantității de 68.055 tone cărbune (91.406,56 tone cărbune constatat lipsă - 23.351,56 tone - perisabilități maxime admise), în valoare de 2.080.043 RON. Așadar, pentru anul 2012, s-a constatat o diferență în minus de 243.667,85 tone cărbune, peste limitele legale acceptate, conform celor cinci procese-verbale de inventariere întocmite de comisiile de inventariere constituie de reclamantă. De asemenea, în evidența contabilă a fost evidențiat în debitul contului 473 "decontări din operații în curs de clarificare", un minus de inventar în sumă de 11.757.786,42 RON, aferent cantității de 243.667,85 tone cărbune (153.675,77 tone + 30.855,30 tone + 14.889,99 tone + 26.973,90 tone + 17.272,89 tone). Având în vedere că până la data controlului nu au fost stabilite cauzele care au condus la înregistrarea minusului de inventar în sumă de 11.757.786,42 RON, aferent cantității de 243.667,85 tone cărbune, prin Decizia in litigiu, respectiv prin masura dispusa la pct. II. 14, parata a dispus ca in speta Conducerea RAAN sa ia masuri și sa urmărească intrarea în legalitate privind,, inventarierea stocului de cărbune, calcularea și aprobarea perisabilităților legale", in conformitate cu OMFP nr. 2861/2009, art. 1, art. 2, art. 11, Anexa 1, pozitia 59 din H.G. nr. 831/27.05.2004. Prima instanță, pentru a anula în parte măsura dispusă a reținut că potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză în anul 2012 minusul de inventar a depășit cu 17.272,89 tone, in valoare de 785.743,76 RON, limita maxima de perisabilitate admisa de lege, deci cantitățile stabilite de pârâtă nu sunt corecte. Prima instanță și-a însușit și apărările reclamantei, în sensul că aceste minusuri de la inventariere sunt estimative, reprezintă consecința modului în care se calculează diferența dintre stocul scriptic și cel faptic. Astfel, stocul scriptic se realizează prin înregistrarea cumulativă a intrărilor de cărbune, care sunt măsurate prin mijloace tehnice și consemnat în documente de recepție, din care se scad consumurile pe baza de bonuri de consum, deci consumurile nu se determină prin mijloace tehnice ci prin calcule estimative, însă în final stocul faptic se determină prin măsurare topometrică. De asemenea, prima instanță a reținut că reclamanta nu a produs probe din care sa rezulte ca a stabilit cauza producerii minusului in inventarul stocului de carbune, din actele cauzei nerezultând respectarea dispozițiilor legale privind determinarea perisabilităților, nefiind determinate perisabilitatile datorate cauzelor naturale, in sensul art. 1 din H.G. nr. 831/2004, și pierderile datorate normelor de consum tehnologic, precum și cele produse prin neglijență, sustrageri și cele produse din alte cauze imputabile persoanelor vinovate sau cele determinate de cauze de forță majoră, in sensul art. 2 din H.G. nr. 831/2004, ce nu constituie perisabilitati. Trebuie amintit că în cursul judecării recursului s-a depus la dosarul cauzei Referatul cu propunere de clasare și Ordonanța din data de 30.03.2017 întocmite în dosarul nr. x a Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, prin care s-a dispus clasarea cauzei privind săvârșirea infracțiunilor de abuz în sericiu, prev. și ped. de art. 297 alin. (1) C. pen., și gestiune frauduloasă, prev. de art. 242 alin. (1) și (2) C. pen. Înalta Curte apreciază că sub aspectul legalității măsurii dispuse de pârâtă nu prezintă relevanță concluziile organelor de cercetare penală, având în vedere faptul că plângerea penală a fost formulată de către administratorul judiciar al reclamantei tocmai pentru a pune în executare măsura dispusă sub aspectul stabilirii cauzelor producerii minusurilor de gestiune. De asemenea, instanța de control judiciar apreciază că în acest context important este nu cantitatea stabilită de expert și însușită de primă instanță fără o analiză critică, ci cantitatea pe care recurenta reclamantă însăși a înregistrat-o în evidențele sale contabile, întrucât în raport de această cantitate trebuia stabilit dacă minusurile respective, indiferent dacă respectă sau nu limitele admisibile de perisabilitate, pot fi considerate perisabilități în temeiul art. 1 din H.G. nr. 831/2004. Cu alte cuvinte, ceea ce era important prin prisma stabilirii legalității măsurii stabilite conducerii, era necesitatea efectuării demersurilor pentru a lămuri dacă minusurile de inventar au fost produse prin neglijență, sustrageri sau din alte cauze imputabile persoanelor vinovate sau cele determinate de cauze de forță majoră, cauze care potrivit art. 2 din actul normativ menționat fac ca respectivele minusuri să nu constituie perisabilități și să nu poată fi înregistrate în evidențele contabile cu acest titlu. Trebuie menționat că nu este contestat faptul că respectivele minusuri de inventar au fost înregistrate la categoria cheltuielilor nedeductibile fiscal. Având în vedere aceste considerente, instanța de control judiciar nu poate reține motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Cu rereferire la recursul pârâtei 1 In ceea ce priveste masura dispusa la pct. II. 5 din Decizia atacată, prima instanță a stabilit că este nelegala și urmeaza a fi anulată pentru întreaga suma de 22.187 RON. Parata a reținut ca reclamanta, pentru energia electrică (11.045 MWh) livrată în anul 2011, în baza contractelor de vânzare-cumpărare nr. x, nr. 179/S/20.05.2011, nr. 180/S/20.05.2011, nr. 181/S/20.05.2011 și nr. 182/S/20.05.2011, a încălcat prevederile Legii nr. 13/2007 a energiei electrice, ale Ordinului Președintelui ANRE nr. 45/2010, Ordinului Președintelui ANRE nr. 6/2011 în condițiile în care a achitat către Compania Națională Transelectrica S.A., tariful zonal în vigoare la data facturării de 10,22 RON/MWh, nu a facturat și recuperat integral acest tarif, respectiv în prețul de vânzare a energiei electrice nu a fost inclus tariful zonal aferent serviciului de transport pentru introducerea de energie electrică în rețea (TG) de 10,22 RON/MWh, în vigoare la data facturării, ci un tarif zonal (TG) mai mic, de 8,60 RON/MWh stabilit la data încheierii contractelor. Prima instanță a apreciat că parata a reținut greșit că energia electrica in cantitate de 11.045 MWh pe care reclamanta a vândut-o către S.C. E. S.A., a provenit din cantitatea de energie electrica achiziționată de la Compania Națională Transelectrica S.A., in realitate aceasta cantitate de energie electrica fiind achiziționată de la S.N. NUCLEARELECTRICA. Prin urmare a conchis că nu trebuia sa includă in prețul energiei electrice vândută S.C. E. S.A. un TG de 10,22 RON/MWh valabil pentru zona Oltenia, ci tariful aferent zonei Dobrogea 6G de 8,32 RON. Înalta Curte, achiesând la criticile recurentei pârâte, observă că prima instanță în mod greșit a conchis că reclamanta nu a încălcat prevederile Legii nr. 13/2007 a energiei electrice, ale Ordinului Președintelui ANRE nr. 45/2010, Ordinului Președintelui ANRE nr. 6/2011, ca o consecință a înlăturării atât concluziile expertului tehnic cât și a înscrisurilor care dovedeau contrariul. Astfel, prima instanță nu a indicat niciun argument care că combată constatările expertului tehnic, care confirmau cele efectuate de organele de control, potrivit cărora, conform bilanțului energetic, cantitatea totală de energie electrică a fost produsă și introdusă în rețeaua din Oltenia, fiind achiziționată de la CNTEE Transelectrica S.A., fapt confirmat prin procesele-verbale de citire a contoarelor. 2 In ceea ce privește măsura dispusa la pct. II. 13 din Decizia nr. 21/01.07.2013 emisa de către parata, prima instanță a reținut că este nelegală dispunând anularea acesteia pentru întreaga suma de 4.258.818 RON . Prin constatările de la pct. 13 din Decizia in litigiu, parata a reținut ca reclamanta nu a realizat venituri în sumă de 4.258.818 RON, ca urmare a vânzării energiei electrice la preturi situate sub costurile înregistrate. RAAN - Sucursala C. (SRT), contrar condițiilor stabilite în licența de furnizare, a desfășurat tranzacții cu energie electrică, în condiții de ineficientă, respectiv în baza contractelor de procesare cărbune energetic (nereglementate de Codul comercial al pieței angro de energie electrică), a vândut titularilor de contracte de procesare, cantitatea de 261.667 MWh energie electrică rezultată din procesare, la prețuri situate sub costurile înregistrate pentru procesarea cărbunelui, având consecință în nerealizarea de venituri în sumă de 4.258.818 RON, după cum urmează: In baza contractului de procesare cărbune nr. 343/S/29.09.2009, încheiat cu S.C. I. S.R.L., RAAN - Sucursala C., a vândut cantitatea de 215.383 MWh energie electrică, rezultată din procesarea cantității a 323.075 tone cărbune. Față de costurile înregistrate cu procesarea cărbunelui de 30.799.769 RON, a obținut venituri în sumă de 27.852.053 RON, înregistrând o diferență negativă (pierdere) în sumă de 2.947.717 RON; În baza contractului de procesare cărbune nr. 294/S/03.09.2009, încheiat cu S.C. J. S.R.L., RAAN - Sucursala C., a vândut cantitatea de 12.960 MWh energie electrică, rezultată din procesarea cantității a 19.440 tone cărbune. Față de costurile înregistrate cu procesarea cărbunelui de 1.853.280 RON, a obținut venituri în sumă de 1.176.120 Iei, înregistrând o diferență negativă (pierdere) în sumă de 677.160 RON. In baza contractului de procesare cărbune nr. 302/S/08.08.2012,încheiat cu S.C. E. S.A., în anul 2012,RAAN - Sucursala C., a vândut cantitatea de 33.324 MWh energie electrică, rezultată din procesarea cantități a 49.986 tone cărbune. Față de costurile înregistrate cu procesarea cărbunelui de 4.765.332 RON, a obținut venituri în sumă de 4.131.391 RON, înregistrând o diferență negativă (pierdere)în sumă de 633.941 RON. Procedând astfel, nu au fost respectate prevederile Legii energiei electrice nr. 13/2007 actualizată, cu modificările și completările ulterioare, art. 79 alin. (4)b); Ordonanței Guvernului nr. 119/1999, republicată, privind controlul intern și controlul financiar preventiv, art. 1, art. 5; Licenței de furnizare a energiei electrice nr. 106/2000,pct. 15 alin. (4), Regulamentului de organizare și funcționarea RAAN. Pentru a reține nelegalitatea acestei măsuri, prima instanță a arătat că obiectul contractelor l-a reprezentat activitatea de procesare a cărbunelui energetic având puterea calorifica de 1.800 kcal/kg, pus la dispoziție de către beneficiarul energiei electrice procesata, fără transfer de proprietate, in contrapartida cu punerea la dispoziție, de către reclamanta a energiei electrice in banda de 20MWh, rezultate din procesare, in proporție de lMWh la 1,5 tone cărbune energetic, din cantitatea totală procesat de 323.075 tone cărbune a rezultat cantitatea de 261667 MWh energie electrica. Prima instanță a ajuns la această concluzie în temeiul concluziilor raportului de expertiză efectuat, conform cărora costul total cu procesarea cantității de 323.075 tone cărbune a fost de 36.918.381 RON(prin adunarea aritmetica a costurilor de procesare aferente fiecărui contract: 30.799.769 RON+1.853.280 RON +4.765.332 RON=36.918.381 RON). Înalta Curte reține, în acord cu susținerile recurentei pârâte, că intimata reclamantă a desfășurat acele tranzacții cu energie electrică în baza unor contracte de procesare cărbune care nu făceau parte din tipurile de contracte care se încheiau pe piața concurențială de energie, neacceptate de ANRE, precum și greșită aplicare a ordinului președintelui ANRE nr. 78/2014, care a intrat în vigoare ulterior perioadei analizate și reglementează contractele semnate în urma unor licitații organizate pe Piața centralizată a contractelor bilaterale organizată de Operatorul Pieței de energie Electrică și de Gaze Naturale "OPCOM", în timp ce contractele de procesare au fost încheiate de intimata reclamantă prin negociere directă. 3 În ceea ce privește măsura II.14 recurenta pârâtă a susținut că greșit a reținut prima instanță că pentru anul 2012 minusul de inventar de 243.667,85 tone cărbune a fost stabilit în mod greșit de către echipa de audit, cantitatea corectă fiind cea stabilită prin raportul de expertiză întocmit în cauză, fără a observa că aceste minusuri de inventar au fost constatate chiar de comisiile din cadrul intimatei reclamante. Având în vedere că analiza legalității acestei măsuri s-a efectuat cu ocazia examinării recursului reclamantei, argumentele prezentate fiind concludente și cu privire la recursul pârâtei, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune reluarea acestora. Față de cele reținute, cu referire la recursul formulat de pârâtă, Înalta Curte apreciază că hotărârea primei instanțe este dată cu greșita aplicare a normelor de drept material, ceea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 2. 3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., art. 497 C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României, va casa hotărârea atacată și, rejudecând cauza, va respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Regia Autonomă pentru Activități Nucleare în reorganizare judiciară. Totodată, va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantă.