Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.01.2013
respins

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
17.01.2013
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală petiționarul A.F. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 1927/104/2011 al Curții de Apel Craiova, motivând că la această instanță nu va avea loc o judecată dreaptă și imparțială, datorită împrejurărilor cauzei și dușmăniilor locale. În concret, petiționarul A.F., în motivarea cererii sale de strămutare, prezintă ca motive concrete de strămutare următoarele: Frații săi au avut ca nași de botez pe exprocurorul Parchetului Olt, B.G., precum și pe judecători de la instanțele locale din raza Curții de Apel Craiova.

De asemenea, procurorul de caz I.E., subordonat anterior al nașului său de botez B.G., cât și datorită faptului că tatăl petiționarului a refuzat să-i remită cu titlu gratuit mai multe seturi de anvelope auto, a avut o atitudine dușmănoasă și subiectivă în cursul efectuării urmăririi penale și i-a amenințat deseori că se va ocupa de condamnarea lor. De asemenea, pe plan local s-au efectuat campanii locale intense, în presă și TV, denigratoare în care tatăl petiționarului a fost prezentat alături de președintele statului în campania electorală din toamna anului 2008, motiv pentru care judecătorii sunt influențați în desfășurarea activităților judiciare actuale ce au loc la Curtea de Apel Craiova.

În apel a fost efectuată și depusă la dosar expertiză tehnică auto extrajudiciară, înregistrări video ce atestă în mod indubitabil temeinicia alibiului invocat în permanență în cauză, în sensul că la momentul săvârșirii tentativei de omor petiționarul se afla în altă localitate, respectiv, în municipiul Slatina, iar acuzarea sa și a tatălui său s-a datorat în primul moment dușmăniei avute cu victima și tatăl acesteia, care erau cercetate separat pentru infracțiuni similare împotriva membrilor familiei petiționarului de către Parchetul Olt. A arătat că datorită campaniilor de presă denigratoare la adresa tatălui său și a declarațiilor de presă făcute de aparținătorii și de partea vătămată, precum și față de interesului presei pentru cauza de față, nu va avea parte de o judecată imparțială.

Potrivit art. 57 C. proc. pen. au fost solicitate informații de la Tribunalul Sălaj. Din informarea transmisă de la Ministerul Justiției rezultă că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova nr. 307/P/2011 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A.S., în stare de arest preventiv, alături de alți doi inculpați A.F. și A.F.A., pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor calificat, preăzute de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174-175 lit. c) și i) C. pen., ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzute de art. 321 alin. (1) și (2) C. pen., instigarea la mărturie mincinoasă, neurmată de executare, prevăzută de art. 25 raportat la art. 260 cu aplicarea art. 29 alin. (1) C. pen., și portul cuțitului fără drept, în locuri și împrejurări în care s-ar putea primejdui viața ori integritatea corporală a persoanelor, prevăzute de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. La data de 24 martie 2011, cauza penală a fost preluată și înregistrată în evidența secției de urmărire penală. În cauză s-au fixat termene succesive, următorul termen de judecată fiind fixat la data de 5 februarie 2013. Examinând cererea formulată în raport de motivele invocate, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad, în cazul în care, imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii ori când una dintre părți are o rudă sau afin până la gradul patru inclusiv printre judecători sau procurori, asistenții judiciari sau grefierii instanței. În cauză, nici una dintre cerințele art. 55 alin. (1) C. proc. pen. nu sunt întrunite. În cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea instanței trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparțial, dar și din perspectiva celui interesat.

La acest control, instanța investită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte pot pune în discuție imparțialitatea judecătorului și justifică temerea celui interesat. Curtea Europeană a hotărât că, în privința imparțialității obiective a judecătorului, aparențele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudența instanței europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor. În cazul de față, Curtea, în raport de prevederile art. 55 alin. (2) C. proc. pen. și de datele expuse, apreciază că temerile petentului nu sunt justificate. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petiționarul A.F. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 1927/104/2011 al Curții de Apel Craiova. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 ianuarie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-04-25
0,94
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, petiționarul A.S. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce for
ÎCCJ 2011-04-04
0,93
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14 februarie 2011, petiționarul A.S. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 1075/109/2008 al Curții de
ÎCCJ 2012-03-19
0,93
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24 octombrie 2011, petentul S.P.P.D. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formea
ÎCCJ 2013-02-20
0,93
ÎCCJ, Secția penală
ți ori nevinovați. Totodată, petiționarul a arătat că procurorul C.A.B., care a efectuat ancheta în Dosarul nr. 10/P/2008 al Biroul Teritorial Gorj din cadrul D.N.A., dosar prin care a fost trimis în judecată în cauza a cărei strămutare o s
ÎCCJ 2025-02-25
0,93
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cauzei pena le de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, la data de 13 februarie 2025, petentul A a solicitat străm
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă