ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2903/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii deduse judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 14.06.2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat a se dispune măsura declarării ca indezirabil, pe o perioadă de 15 ani, pentru rațiuni de securitate națională, a numitului A.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4830 din 20 iunie 2018, a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 86 alin. (4) și (5) din O.U.G. nr. 194/2002 și a dispus sesizarea Curții Constituționale cu această excepție.

A admis sesizarea formulată de reclamantul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și a declarat ca indezirabil pe o perioadă de 15 ani pe pârâtul A.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, pârâtul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și, în principal, a se constata nulă sentința atacată, pentru nerespectarea prevederilor art. 86 alin. (4) fraza a doua din O.G. nr. 194/2002 coroborat cu art. 175 alin. (1) C. proc. civ., cu consecința casării în parte cu trimitere spre rejudecare.

În subsidiar, a solicitat a se constata nulă sentința recurată, judecata având loc în camera de consiliu potrivit art. 86 alin. (4) din O.U.G. nr. 194/2002 care contravin dispozițiilor art. 20 din Constituția României și ale art. 8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu consecința casării în parte a hotărârii cu trimitere spre rejudecare.

În al doilea subsidiar, a mai solicitat a se constata nulă hotărârea recurată, fiindu-i încălcat dreptul la apărare și prin respingerea cererii sale de a i se asigura timpul necesar pentru accesul la documentele clasificate în vederea exercitării depline a dreptului la apărare.

În motivarea opțiunii sale procesuale recurentul reclamant susține sub aspectul incidenței art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. că, în cuprinsul sentinței atacate nu se regăsește mențiunea îndeplinirii de către instanța de judecată a obligației prevăzute de art. 86 din O.G. nr. 194/2002, respectiv de a aduce la cunoștință reclamantului faptele care stau la baza sesizării.

Se consideră că această cerință procedurală este diferită și distinctă de prevederile art. 201 alin. (1) C. proc. civ. privitoare la comunicarea cererii de chemare în judecată întrucât reluarea unei asemenea dispoziții procedurale în O.G. nr. 194/2002 ar fi fost redundantă.

Intenția legiuitorului a fost, susține reclamantul, ca, pe lângă comunicarea sesizării formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, care nu conține nici fel de detalii faptice cu privire la care să se poată construi o apărare în cunoștință c cauză, să impună - în limitele păstrării secretului - ca instanța de judecată să facă verbal în ședință intimatului o expunere a împrejurărilor faptice imputate.

În opinia reclamantului este caz de nulitatea condiționată conform art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

În acest context se susține că a administrat probatorii pe aspecte atât cât le-a putut ghici, fără a avea posibilitate să cunoască faptele care au stat la baza sesizării, vătămarea gravă - prin atingerea dreptului la apărare - fiind evidentă și de neînlăturat decât prin desființarea actului procedură, reluarea judecății la fond, cu respectarea principiului judecății echitabile.

Se mai susține incidența art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și prin aceea că judecarea cererii sale a avut loc în camera de consiliu, contrar prevederilor Declarației Universale a Drepturilor Omului și Cartei Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, instrumente normative care conform art. 20 din Constituția României se aplica cu prioritate, și care consacră regula de procedură de judecare a cauzelor în ședință publică.

De aceea, reclamantul a înțeles să invoce excepția de neconstituționalitate a art. 86 alin. (4) al O.G. nr. 194/2002.

Soluționarea cauzei în camera de consiliu atrage nulitatea hotărârii atacate, întrucât vătămarea nu poate fi înlăturată altfel, impunându-se casarea cu consecința trimiterii cauzei Curții de Apel spre rejudecare în ședință publică.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se susține că la soluționarea cererii de amânare instanța a uzat de motive străine de natura cauzei, întrucât această cerere nu viza lipsa de apărare. Cererea de amânare era întemeiată procedural pe prevederile Regulamentului privind accesul judecătorilor, procurorilor și magistraților asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție la informații clasificate secrete de stat și secrete de serviciu, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 140 din 6 februarie 2014. Mai precis, art. 11 din același regulament prevede că documentele clasificate pot fi accesibile personalului instanțelor sau, după caz, al parchetelor, părților, apărătorilor acestora, experților, interpreților, potrivit procedurii reglementate de Legea nr. 182/2002, H.G. nr. 585/2002, respectiv H.G. nr. 781/2002 privind protecția informațiilor secrete de serviciu și numai dacă dețin certificate de securitate pentru acces la informații clasificate sau autorizație de acces, corespunzător clasei, respectiv nivelului de secretizare al fiecăruia dintre documentele volumului corespunzător și dacă argumentează principiul necesității de a cunoaște.

De asemenea, era întemeiată procedural pe prevederile art. 7 alin. (1) al Legii nr. 182/2002, care statuează că pot avea acces la informații clasificate secrete de stat persoanele verificate în prealabil cu privire la onestitatea și profesionalismul lor, referitoare la utilizarea acestor informații, iar potrivit art. 28 din aceeași lege, accesul la informații secrete de stat este permis numai în baza unei autorizații scrise, eliberate de conducătorul persoanei juridice care deține astfel de informații, după notificarea prealabilă la Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, această autorizație fiind eliberată pe niveluri de secretizare prevăzute la art. 15 lit. f), în urma verificărilor efectuate cu acordul scris al persoanei în cauză asupra acesteia. Persoanele juridice, cu excepția celor prevăzute la art. 25 alin. (2) și (3), notifică Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat eliberarea autorizației de acces,

S-a solicitat instanței de fond să prindă în încheierea de ședință de la acea dată indicarea filelor din dosar clasificate care sunt secrete de stat și care sunt secrete de serviciu, respectiv entitatea care a dispus clasificarea, pentru a se putea adresa acesteia, în valorificarea drepturilor mai sus citate, prin formularea unei cereri în baza căreia să primească accesul la toate sau o parte dintre dovezile de care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București se servea împotriva sa în cauză.

Nevoia de a consulta aceste înscrisuri era stringentă față de împrejurarea că trebuia să-și poată exercita dreptul la apărare în mod deplin sau, măcar, cât mai informat.

Se apreciază că greșit i-a respins instanța cererea și pentru că ar fi rămas în pasivitate. În realitate, cererea de amânare pentru lipsă de apărare (singura formulată) a fost formulată și transmisă la dosar prin corespondență de avocatul angajat de reclamant în Timișoara, locul unde urma cursurile Facultății de Farmacie, ceea ce demonstrează că și-a angajat avocat anterior primului termen de judecată.

Reclamantul a presupus că respingerea cererii de amânare a fost justificată de cerința legală de soluționare a cererii în termen de 10 zile, conform art. 86 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002, motiv pentru care a invocat excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții legale, considerând că termenul în discuție este nerezonabil de scurt, pentru a-i permite să obțină acces la documentele secrete invocate împotriva sa, să le consulte și să poată face în instanță contraproba lor.

În final se formulează critic și față de împrejurarea că instanța de fond nu a ținut cont, de loc, de situația sa particulară: că sunt student, că boala sa, declanșată în anul 2014, are consecințe numai asupra sa, că din anul 2014 și până în anul 2018 nu a săvârșit acte infracționale.

Mai mult, instanța de fond nu a reținut că din ianuarie 2018, când SRI a început să-l monitorizeze și până în iunie 2018, când s-a judecat cauza, nu a pus în aplicarea nicio idee de a comite acte teroriste, nici în Tunisia, nici în România. Instanța de fond nu a ținut cont nici de situația sa medicală, nici de faptul că a reluat și respectat tratamentul medicamentos, considerând că prin măsura s-a realizat o vădită discriminare față de o persoană vulnerabilă (tinerețe; lipsa mijloacelor finaciare, starea de sănătate precară) prin modul în care s-a desfășurat judecata și prin soluția pronunțată de instanța de fond în ciuda motivării contrare instanței.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare pârâtul Inspectoratul General pentru Imigări a solicitat respingerea recursului reclamantului ca nefondat, apreciind că hotărârea atacată este legală, astfel că, în mod corect instanța de fond, analizând probatoriul administrat, a admis sesizarea formulată de Parchetul de lângă Curtea de Apel București și l-a declarat ca indezirabil pentru o perioadă de 15 ani pe cetățeanul tunisian A.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

2.1. Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul reclamantului A. este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Criticile reclamantului relative la incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. sunt neîntemeiate.

Potrivit art. 86 alin. (4) din O.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România "instanța de judecată aduce la cunoștință străinului faptele care stau la baza sesizării, cu respectarea prevederilor actelor normative care reglementează regimul activităților referitoare la securitatea națională și protejarea informațiilor clasificate".

Dispozițiile menționate în precedent reglementează o obligație a instanței și totodată un drept al străinului implicat în procedura declarării ca indezirabil pe teritoriul României, pentru realizarea plenară a dreptului la apărare al acestuia, obligație distinctă de cea a comunicării sesizării Parcehtului de pe lângă Curtea de Apel București referitoare la solicitarea luării acestei măsuri. Aceasta pentru că reglementarea în cauză, din punct de vedere topografic, este situată după mențiunile legale referitoare la modalitatea de judecare a unei astfel de cereri, ceea ce demonstrează că prealabil declanșării cercetării judecătorești, persoanei în cauză trebuie să-i fie aduse la cunoștință de către instanța de judecată faptele care stau la baza sesizării.

Sub aspect formal, îndeplinirea acestei obligații trebuie să reiasă din conținutul încheierii de ședință, lipsa acestei mențiuni echivalând cu neîndeplinirea obligației de aducere la cunoștință a faptelor care i se impută străinului și care sunt de natură a atrage măsura declarării sale ca indezirabil pe teritoriul României. Practicaua sentinței recurate nu conține o astfel de mențiune, ceea ce este de natură a dovedi că instanța de fond nu și-a îndeplinit obligația legală menționată în precedent.

Însă, așa cum a susținut și reclamantul, neîndeplinirea unei astfel de formalități este de natură a atrage nulitatea actului de procedură, în speță hotărârea atacată, numai dacă există o vătămare a unui drept sau interes legitim determinată de nerespectarea condițiilor legale ale actului de procedură și vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin desființarea actului de procedură, conform art. 175 alin. (1) din C. proc. civ.

În cauză, reclamantul s-a rezumat numai a clama încălcarea dreptului la apărare, fără însă a aduce argumente convingătoare a demonstra o astfel de aserțiune.

Din actele dosarului rezultă că reclamantului i s-a înmânat personal de agenții Serviciului pentru imigrări Timiș citația însoțită de un exemplar al sesizării formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, din care reiese în mod explicit faptele care i se impută acestuia și pentru care se solicită dispunerea măsurii declarării ca indezirabil.

De asemenea, luând în considerare termenul scurt de timp avut la dispoziție pentru pregătirea apărării, la cererea reclamantului i s-a acordat un nou termen de judecată, pentru a-i da posibilitatea să studieze dosarul și să formuleze apărări în cauză, concretizate prin note scrise depuse la dosarul cauzei prin avocat, al căror conținut demonstrează că reclamantul a avut cunoștință de faptele care i se impută, formulând pe această cale, cât și prin susținerile orale ale avocatului după încheierea cercetării judecătorești, apărări pertinente cu scopul demonstrării netemeiniciei faptelor imputate și a nelegalității măsurii declarării sale ca indezirabil pe teritoriul României.

Toate acestea demonstrează că dreptul de apărare al reclamantului, în toate valențele sale, i-a fost respectat, aspect ce nu este de natură a duce la invalidarea hotărârii atacate.

Referitor la celalaltă critică prin care se invocă incidența art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că în concret aspectele semnalate de reclamant vizează motive suplimentare în susținerea excepției de neconstituționalitate a art. 86 alin. (4) din O.U.G. nr. 194/2002 invocată de reclamant, cu care instanța de fond a sesizat Curtea Constituțională prin hotărârea atacată, nefiind reale critici de nelegalitate.

Este de remarcat totuși că, art. 86 alin. (4) din O.U.G. nr. 194/2002 privind Regimul străinilor în România instituie o derogare de la regula publicității ședinței de judecată, consacrată de art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 127 din Constituție, art. 17 C. proc. civ., stabilind că sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București privind luarea măsurii declarării ca indezirabil a unui străin se judecă în camera de consiliu, cu citarea părților.

Acest text legal nu a fost eliminat din fondul normativ, fiind încă în vigoare, așa încât în mod legal a procedat instanța de fond la judecarea cauzei în camera de consiliu și la pronunțarea hotărârii în ședință publică

În ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat.

În susținerea acestui motiv de casare reclamantul recurent a susținut că în mod greșit instanța de fond și-a întemeiat respingerea cererii de amânare pe dispozițiile art. 222 C. proc. civ., în condițiile în care nu a solicitat amânarea cauzei pentru angajare avocat, ci pentru a solicita și obține accesul la dovezile clasificate ca secret de stat aflate la Compartimentul Informații Clasificate al Curții de Apel București, de care se prevalează în susținerea sesizării Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, pentru a-și pregăti apărarea.

Conform art. 222 C. proc. civ. "Amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părții interesate, numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei."

Prin termenul generic de "lipsă de apărare" textul legal menționat în precedent nu se înțelege numai situația neangajării unui apărător, cum încearcă a acredita reclamantul recurent, ci și imposibilitatea de prezentare a apărătorului deja angajat sau de studiere a dosarului de către acesta în intervalul dintre momentul angajării și termenul de judecată.

Condițiile cerute de lege pentru încuviințarea acestei cereri sunt caracterul excepțional al acesteia, temeinicia motivelor vizând lipsa de apărare și absența culpei părții sau reprezentantului ei în generarea acestei situații.

Or, la cererea reclamantului, întemeiată pe necesitatea de a da posibilitatea acestuia ca prin avocat ales să studieze dosarul și să formuleze apărări, instanța de fond prin încheierea de ședință din 18 iunie 2018 a dispus amânarea cauzei, este adevărat că pentru un termen scurt, însă fără ca reclamantul prin reprezentantul său convențional să facă vreun demers în sensul consultării documentației secrete aflată la Compartimentul Informații Clasificate al Curții de Apel București sau cel puțin a dosarului instanței.

Formularea unei cereri similare, la următorul termen de judecată, în condițiile arătate, configurează elementele unui abuz de drept procesual, reținut în mod corect de instanța de fond și sancționat ca atare, prin respingerea celei de a doua cereri de amânare pentru lipsă de apărare, temeiurile care au stat la baza acestei dispoziții fiind, în consecință, corect reținute.

Reclamantul a mai formulat succinte critici referitoare la legalitatea măsurii declarării sale ca indezirabil, considerând că instanța de fond nu a ținut cont de situația personală a reclamantului respectiv că este student, că suferă de afecțiuni psihice din anul 2014, fiind sub tratament corespunzător și că din 2014 până în prezent nu a săvârșit fapte infracționale.

În această privință este de menționat că potrivit art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, în funcție de calitatea probelor administrate, instanța poate să respingă sau sau să admită sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, atunci când constată că străinul a desfășurat, desfășoară ori există indicii temeinice că intenționează să desfășoare activități de natură să pună în pericol securitatea națională sau ordinea publică, cu consecința declarării ca indezirabil a acestuia pe o anumită perioadă.

Circumstanțele personale ale străinului, de genul celor indicate de recurentul reclamant, nu pot conduce la aplicarea unei sancțiunii mai ușoare sau la atenuarea măsurii aplicabile, pentru că pe de o parte legiuitorul a prevăzut o singură măsură în cazul îndeplinirii condițiilor din ipoteza normei juridice aplicabile, iar pe de altă parte individualizarea acesteia este determinată numai de potențialul de pericol pe care străinul îl prezintă pentru securitatea națională sau ordinea publică.

Așa fiind, se constată că în cauză nu s-au conturat motivele de nelegalitate invocate de către recurentul-reclamant în calea de atac de atac a recursului, constatare ce justifică concluzia că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 4830 din 20 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 4830 din 20 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 septembrie 2018.