ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1379/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, obligarea acestuia să-i comunice răspuns la cererile adresate la 26.01.2016 și 12.05.2016.

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 258 din 3 noiembrie 2016, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, obligând pârâtul să-i comunice acesteia răspuns la cererile transmise la 26.01.2016 și 12.05.2016.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate excepția tardivității recursului invocată din oficiu.

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, hotărârea prin care s-a soluționat acțiunea în contencios poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Potrivit art. 182 alin. (1) din C. proc. civ., "Termenul care se socotește pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlinește la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură".

În cauză, se constată că sentința atacată a fost comunicată recurentului-pârât la data de 16 noiembrie 2016, iar recursul a fost declarat la data de 6 decembrie 2016, așadar cu depășirea termenului legal, absolut și imperativ prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 182 alin. (2) din C. proc. civ., ultima zi de declarare a căii de atac fiind 5 decembrie 2016.

Punctul de vedere exprimat de recurentul-pârât în combaterea excepției tardivității nu poate fi primit, având în vedere că Awb-ul prezentat nu face dovada expedierii în termenul prevăzut de lege a recursului declarat în cauză, în conținutul actului nefiind identificat numărul dosarului al cărui obiect formează prezenta cale de atac sau vreun alt element din care să reiasă că este vorba despre transmiterea prezentei cereri de recurs.

Prin urmare, recurentul a exercitat calea de atac după împlinirea termenului legal și nu a dovedit că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate.

Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, întrucât se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

Așadar, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca tardiv formulat, aplicând sancțiunea juridică a decăderii, reglementată de art. 185 alin. (1) din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva Sentinței nr. 258 din 3 noiembrie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 martie 2019.

GGC - NN