ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.01.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 74/2020

HOTĂRÂRE
10.01.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 74/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. x/2018 reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu Agenția Națională de administrare Fiscală, suspendarea, până la pronunțarea instanței de fond a executării Ordinului nr. 1960/2018 privind modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale De Administrare Fiscală nr. 1849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat și biocombustibili, precum și aprobarea modelului și conținutului unor formulare precum și pentru modificarea Ordinului președintelui ANAF nr. 1850/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a activității de distribuție și comercializare angros de băuturi alcoolice și/sau tutun prelucrat, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare

("Ordinul nr. 1960 din 6 august 2018"), emis de președintele ANAF la data de 6 august 2018, în ceea ce privește aspectele privind interzicerea comercializării produselor energetice (benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat și biocombustibili) de către operatorii economici în sistem angro fără depozitare.

Prin Sentința civilă nr. 213 din 5 decembrie 2018, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală. A suspendat executarea Ordinului Președintelui ANAF nr. 1960/2018 privind modificarea Ordinului Președintelui ANAF nr. 1849/2016 în ceea ce privește aspectele privind interzicerea comercializării produselor energetice de către operatorii economici în sistem angro fără depozitare până la soluționarea acțiunii în anulare a aceluiași Ordin, care formează obiectul dosarului x/2018

Împotriva Sentinței civile nr. 213 din 5 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, pârâta a susținut că sentința recurată este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004. Actul a cărui suspendare se solicită se bucură de prezumția de legalitate, iar suspendarea executării actului administrativ este o măsură de excepție, ale cărei condiții nu sunt întrunite în speță.

Recurenta-pârâtă susține că deține competența legală de a impune reguli specifice privind modul de desfășurare a activității de comercializare angro a produselor energetice, inclusiv condiția deținerii unui depozit de către operatorii care distribuie și comercializează astfel de produse, în condițiile în care, art. 435 din Codul fiscal prevede că operatorii economici au obligația de a se înregistra la autoritatea competentă, cu respectarea prevederilor stabilite prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Prima instanță nu a avut în vedere că, la elaborarea ordinului contestat, a existat o situație de urgență, fiind aplicabile prevederile art. 7 alin. (13) din Legea nr. 52/2003.

Potrivit dispozițiilor art. 435 alin. (4) Codul fiscal, coroborate cu prevederile Titlului VIII "Accize și alte taxe speciale" din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, operatorii care distribuie și comercializează biocombustibili și produsele energetice prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. a) - e) din Codul fiscal, sunt obligați să se înregistreze la autoritatea vamală teritorială, iar conform Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1960/2018, înregistrarea agenților economici care intenționează să distribuie și să comercializeze în sistem angro produse energetice este condiționată de deținerea unui spațiu de depozitare corespunzător. Agenții economici care desfășurau aceste activități fără depozitare au avut la dispoziție un termen de 90 de zile, de la data intrării în vigoare a ordinului contestat, pentru a se conforma condițiilor de înregistrare prevăzute de noile prevederi, nefiind, așadar, încălcate principiile securității juridice și al așteptărilor legitime.

Recurenta-pârâtă a prezentat argumente privind oportunitatea adoptării Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1960/2018, inclusiv din perspectiva combaterii evaziunii fiscale și a învederat, contrar susținerilor reclamantei, acceptate ca atare de către instanța de fond, că reclamanta a beneficiat de un termen suficient pentru a se conforma prevederilor ordinului atacat.

De asemenea, recurenta-pârâtă a susținut că în mod greșit a reținut instanța de fond că este îndeplinită condiția pagubei iminente și că în mod greșit s-a reținut îndeplinirea cumulativă a celor două condiții în raport de înscrisurile cu care intimata a înțeles să facă dovada celor susținute.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare la dosarul instanței de recurs prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu consecința menținerii sentinței pronunțată de către instanța de fond ca fiind legală și temeinică.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de sentința recurată și de obiectul cererii deduse judecății, având în vedere modificarea legislativă survenită ulterior pronunțării sentinței recurate, constând în abrogarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1960/2018, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția lipsei de interes și apreciază că se impune respingerea recursului declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală ca lipsit de interes, pentru următoarele considerente:

Prin actul administrativ a cărui suspendare se solicită în cauză, respectiv Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1960/2018, a fost modificat Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat și biocombustibili, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare, fiind introduse condiții suplimentare de autorizare a operatorilor economici vizați de această procedură.

Înalta Curte reține că, la data de 28 decembrie 2018, în Monitorul Oficial al României nr. 1115, Partea I, a fost publicat Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3236/2018 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat și biocombustibili, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare, care, în cuprinsul art. 9 prevede:

"La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat și biocombustibili, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 474 din 24 iunie 2016, cu modificările și completările ulterioare."

La rândul său, Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3236/2018 a fost modificat prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 508/2019, publicat în Monitorul Oficial nr. 171 din 4 martie 2019, fiind abrogată Anexa nr. 1 la Ordin, care cuprindea o dispoziție similară celei contestate în prezenta speță.

În acest context legislativ, Înalta Curte constată că recursul declarat de către pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală este lipsit de interes, întrucât cererea de suspendare nu poate viza decât un act administrativ apt de a fi pus în executare, condiție care nu este îndeplinită în ipoteza în care actul atacat a fost abrogat. Deși abrogarea vizează Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1849/2016, efectele abrogării se extind, incontestabil, și asupra Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1960/2018, care are natura unui act modificator al actului normativ principal și urmează situația juridică a acestuia.

Soluția instanței de control judiciar se impune și în contextul în care instanța de contencios administrativ poate, în principiu, să analizeze pe fond legalitatea unui act administrativ și după ieșirea din vigoare a acestuia, cu condiția să fi produs efectele vătămătoare prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004. Cum în cauza de față, pretenția dedusă judecății nu este aceea de anulare a actului administrativ, ci vizează suspendarea executării ordinului atacat, ca măsură de protecție provizorie împotriva efectelor actului administrativ, presupunând, așadar, executorialitatea actului, este evidentă lipsa de interes în promovarea recursului.

Înalta Curte are în vedere și dispozițiile art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ., una dintre cele patru condiții de exercitare a acțiunii civile rezidă în justificarea unui interes. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, cu prilejul promovării acțiunii sau formulării căii de atac, și care trebuie să subziste pe tot parcursul soluționării unei cauze.

În contextul arătat, se constată că în ceea ce privește prezenta cerere de recurs, recurenta-pârâtă nu justifică un interes, respectiv un folos practic, material sau moral la care să fie îndrituit a spera în eventualitatea admiterii cererii sale de recurs, atâta timp cât Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1960/2018, a cărui suspendare se solicită în cauză, a fost abrogat.

Pentru aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes și va respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca lipsit de interes.

Admite excepția lipsei de interes.

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței nr. 213 din 5 decembrie 2018 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - MM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-11-05
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5308/2019
Ședința publică din data de 5 noiembrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul pe rolul Curții de Apel Ploiești,
ÎCCJ 2020-10-01
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4809/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios
ÎCCJ 2020-01-29
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 428/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, sec
ÎCCJ 2020-03-11
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1546/2020
Ședința publică din data de 11 martie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Plo
ÎCCJ 2019-05-09
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2421/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța la data de 07.11.2018, sub
Sursă