Decizia nr. 201/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1342/2015 a Tribunalului București

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III a civilă, sub nr. x/2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B. și cu intervenientul Primăria B., obligarea pârâtului B. la plata sumei de 220.000 RON reprezentând contravaloarea sporului de valoare adus apartamentului situat în București, str. x, mansardă, în suprafață utilă de 65,39 mp, urmare a efectuării cheltuielilor necesare și utile; constatarea unui drept de retenție asupra apartamentului în discuție până la data achitării despăgubirilor și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin Sentința nr. 1342 din 16 noiembrie 2015, Tribunalul București, secția a III a civilă, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B.; a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 23.560 RON, reprezentând contravaloarea sporului de valoare adus apartamentului situat în mun. București, str. x, mansardă, sector 1; a constatat un drept de retenție în favoarea reclamantului asupra apartamentului situat în București, str. x, mansardă, compus din două camere și dependințe, care a făcut obiectul Contractului de închiriere nr. x din 19 iulie 1999 încheiat între Primăria B. și reclamant, până la plata, de către pârât reclamantului, a sumei de 23.560 RON; a respins acțiunea formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Primăria B., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă și a obligat pârâtul B. la plata, către reclamant, a sumei de 2.900 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin Decizia nr. 99/A din 29 ianuarie 2019 Curtea de Apel București, secția a III a civilă, și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul pârâtului B. împotriva sentinței; a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 5128 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor de îmbunătățiri necesare și utile, în condițiile dispozițiilor art. 48 din Legea nr. 10/2001, efectuate asupra apartamentului în litigiu; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate; a obligat intimatul reclamant la plata sumei de 3100 de RON, către apelantul pârât, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel; a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimatul reclamant.

Calea de atac exercitată Împotriva deciziei Curții de Apel București a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul A., formulând următoarele critici de nelegalitate: - În mod greșit instanța de apel a fixat cuantumul despăgubirilor prin raportare la momentul soluționării căii de atac a apelului, deși în mod corect acest cuantum este dat de momentul soluționării în fond a cererii de chemare în judecată. Aceasta întrucât momentul de la care pârâtul este în întârziere și datorează despăgubire, potrivit art. 1088 alin. (2) din vechiul C. civ., este acela al introducerii cererii de chemare în judecată. Împrejurarea că procesul s-a prelungit ca urmare a căii de atac declarate de pârât nu este imputabil reclamantului cu motivarea că s-a folosit de îmbunătățiri, întrucât pârâtul putea să achite valoarea despăgubirilor stabilită de instanța de fond și să intre în folosința apartamentului. Neprocedând astfel și formulând o cale de atac, cu consecința prelungirii procesului și amânarea intrării în folosința apartamentului, s-a generat o culpă în sarcina pârâtului și, pe cale de consecință, aflându-se în întârziere (întrucât, prin admiterea cererii de chemare în judecată, pârâtul se găsește în întârziere) acesta trebuie să suporte riscul uzurii îmbunătățirilor. Soluția instanței de apel nesocotește dispozițiile cu valoare de principiu ale art. 1088 alin. (2) C. civ. prin aceea că a fixat despăgubirea raportat la momentul pronunțării deciziei din apel, prin omologarea gradelor de uzură calculate de expert C. și D., cu consecința diminuării despăgubirii cuvenite și determinată în raport de gradele de uzură calculate de expert E., cele mai apropiate în timp față de momentul punerii în întârzierea pârâtului, debitor al restituirii contravalorii acestor despăgubiri. - În mod greșit instanța de apel a fixat cuantumul îmbunătățirilor de la grupul sanitar și holul comun la jumătate, pe motiv că este spațiu comun. Art. 48 din Legea nr. 10/2001, indicat ca temei al acțiunii, nu condiționează acordarea despăgubirilor de cota de folosință din imobil, în acest sens instanța de apel procedând la o partajare a cheltuielilor de natură să încalce principiul ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus. Recurentul susține că, dacă un alt locatar ar fi pretins cota din cheltuielile realizate la imobil, atunci ar fi trebuit să introducă acțiune și să participe la procedură. Numitul F., o persoană care a locuit în trecut în mansarda imobilului, dar care a fost evacuat de AFI, nu are nici probitatea și nici căderea de a discuta despre îmbunătățirile aduse spațiului. Consideră că și aceste îmbunătățiri au fost înjumătățite nejustificat din punct de vedere al aplicării art. 48 din Legea nr. 10/2001. - În mod greșit instanța de apel a apreciat asupra competenței tehnice a experților C. și D., de a emite opinii tehnice legate de structura de rezistență. Omologând concluziile d-nei expert C. referitoare la aspectul dacă șapa slab armată din camera nr. 3 și camera nr. 4 poate agrava situația imobilului în caz de seism și statuând în sensul diminuării contravalorii despăgubirilor pentru aceste îmbunătățiri, instanța de apel nu a verificat dacă d-na expert deține sau nu specializarea necesară analizării structurilor de rezistență. Neprocedând astfel, instanța de apel a încălcat dispozițiile O.G. nr. 2/2000 și a pronunțat o hotărâre nelegală cu privire la omologarea unor astfel de concluzii, situație care privește și pe expertul D.. Consideră că instanța trebuia să ceară relații la Biroul Local de Expertize tehnice de pe lângă Tribunalul București pentru a verifica dacă acești experți dețin specialitatea de ingineri structuriști și au competențele legale de a face astfel de constatări ori dacă specializarea de inginer construcții este necesară și suficientă pentru a răspunde și problemelor legate de structura de rezistență a clădirii. - În mod greșit instanța de apel a aplicat art. 48 din Legea nr. 10/2001, întrucât nu a verificat forța juridică a Normativelor de specialitate date de Buletinul Tehnic de prețuri în mica construcție și reparații în construcții (autori G. și H.), care dispunea în sensul unei actualizări a contravalorii îmbunătățirilor și cu procentul de 30% reprezentând cheltuieli indirecte. Față de opiniile contradictorii ale experților, instanța de apel trebuia să emită adrese către Biroul Local de Expertiză Tehnică și Contabilă prin care să ceară lămuriri dacă publicațiile tehnice din domeniul tehnic al construcțiilor (așa cum este Buletinul de expertiză tehnică nr. 126, editat de Corpul Experților Tehnici din România) au valoare normativă în domeniu. Neprocedând astfel, instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 48 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, ce impun ca evaluarea să se facă la valoarea actualizată a cheltuielilor (or, a actualiza înseamnă a adăuga unei cheltuieli toate componentele actuale așa cum sunt și cheltuielile indirecte de 30%).

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin Încheierea din 4 decembrie 2019 completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționare la data de 29 ianuarie 2020. Nu s-au formulat puncte de vedere la raport.

Apărările formulate în cauză La data de 24 iunie 2019, în termen legal, intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare, învederând următoarele: Recursul este nul, întrucât nu se încadrează în motivele expres reglementate de art. 488 C. proc. civ., ci deduce judecății simple nemulțumiri legate de soluția pronunțată și de modalitatea în care instanța de apel a analizat probele administrate; Recursul este nefondat, întrucât, în mod corect calculul despăgubirilor s-a realizat prin raportare la data efectuării expertizei, iar nu la data introducerii acțiunii, ca urmare a efectuării unei noi expertize în apel; Aplicarea procentului de 50% pentru îmbunătățirile aduse spațiilor comune este complet justificată și încadrabilă în art. 48 din Legea nr. 10/2001, o soluție contrară conducând la un câștig nejustificat pentru recurentul-reclamant; Competența experților reprezintă o chestiune de fapt, iar nu de drept, prin care, în realitate, se încearcă discreditarea calităților profesionale ale acestora și o deturnare de la adevăratele motive, care nu au nicio legătură cu pregătirea profesională a acestora; Instanța de apel a procedat la o corectă aplicare a art. 48 din Legea nr. 10/2001, iar susținerile recurentului sub acest aspect sunt nefondate și contradictorii, întrucât deși a declarat că nu mai are obiecțiuni la cel de-al doilea raport întocmit în apel, afirmă că instanța ar fi trebuit să înlăture acest raport și să țină cont de raportul întocmit de expert E. pe criteriul că este mai apropiat de momentul introducerii acțiunii, deși legea nu prevede o astfel de preferabilitate; Referitor la Buletinul de prețuri utilizat de experții judiciari, sunt cuantificate cheltuielile directe și separat recapitulația, care conține cheltuieli indirecte, profitul și TVA-ul în funcție de necesitate. Este evident că recapitulația se adresează exclusiv întreprinderilor mici și mijlocii care au asemenea cheltuieli, iar în cazul de față lucrările au fost realizate în regie proprie, fără facturi sau documente justificative, categoria cheltuielilor indirecte neputând fi pusă în discuție. Întâmpinarea a fost comunicată la data de 2 iulie 2019, iar termenul pentru formularea răspunsului la întâmpinare a expirat la data de 15 iulie 2019. La data de 12 iulie 2019, în termen legal, recurentul-reclamant A. a formulat răspuns la întâmpinare, învederând că solicită respingerea excepției nulității recursului, calea de atac fiind întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și motivată ca atare. Referitor la momentul la care se stabilește valoarea despăgubirilor, arată că instanța de apel a procedat la o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1088 alin. (2) din vechiul C. civ. prin aceea că a evaluat îmbunătățirile raportat la momentul judecării apelului, în loc de data judecății în fond; Referitor la cuantumul îmbunătățirilor de la grupul sanitar și holul comun, contrar dispozițiilor art. 48 din Legea nr. 10/2001, instanța de apel a efectuat un partaj al cheltuielilor, încălcând principiul ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus; Referitor la lipsa de competență a experților C. și D., de a emite opinii tehnice legate de structura de rezistență, această problemă a fost ridicată încă din momentul în care instanța de apel a preluat obiectivele la expertiză propuse de pârât, iar sub acest aspect instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 10 și 11 ale O.G. nr. 2/2011; Referitor la greșita aplicarea a art. 48 din Legea nr. 10/2001 prin raportare la Normele de specialitate date de "Buletinul Tehnic de prețuri în mica construcție și reparații în construcții"- autori G. și H., la dosar se regăsesc obiecțiunile reclamantului, instanța de apel rămânând în pronunțare atât asupra acestora, cât și asupra fondului cauzei. Instanța de apel era datoare să emită adrese către Biroul Local de Expertiză Tehnică și Contabilă, prin care să ceară lămuriri dacă publicațiile tehnice din domeniul tehnic al construcțiilor au valoare normativă în domeniu. Neprocedând astfel, a încălcat dispozițiile art. 48 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Este fără nicio legătură cu natura litigiului ori cu conținutul raportului juridic litigios norma art. 1088 alin. (2) din vechiul C. civ., a cărei greșită interpretare și aplicare de către instanța de apel a fost criticată de reclamant, cu referire la luarea în considerare, în evaluarea îmbunătățirilor necesare și utile, a gradului de uzură al acestora de la data evaluării lor în etapa soluționării cauzei în apel. În primul rând, art. 1088 din vechiul C. civ. constituia norma de drept comun în materia răspunderii contractuale aplicabilă obligațiilor care aveau ca obiect o sumă de bani, stabilind întinderea daunelor - interese pentru neexecutare care puteau fi solicitate de creditor (evaluarea legală a acestora la nivelul dobânzii legale) și condițiile acordării acestora. Or, litigiul dedus judecății în prezenta cauză, fără nicio legătură cu ideea de răspundere contractuală, nu este decât unul menit să regleze raporturile dintre chiriașul la stat și fostul proprietar căruia i-a fost restituit imobilul în proprietate, în condițiile reglementate prin dispozițiile art. 48 din Legea nr. 10/2001, republicată. Nicio legătură nu ar putea fi, deci, stabilită între norma de drept material care guvernează prezentul litigiu (art. 48 din Legea nr. 10/2001, republicată) și reglementarea cuprinsă în art. 1088 alin. (2) C. civ. ori, cu atât mai puțin, între punerea în întârziere a debitorului unei obligații bănești, născută pe tărâmul raporturilor contractuale, și gradul de uzură al îmbunătățirilor necesare și utile realizate de chiriaș, astfel cum prevede norma art. 48 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Împrejurarea că prin hotărârea judecătorească de primă instanță s-au creat între părți raporturi juridice obligaționale creditor-debitor care poartă asupra unei sume de bani, nu face incidente în cauză dispozițiile art. 1088 alin. (2) C. civ. în legătură cu care a fost invocată critica reclamantului, dispoziții care încetaseră, de altfel, a mai fi în vigoare începând cu 1 octombrie 2011, data intrării în vigoare a Noului C. civ. Separat de invocarea eronată a unei pretinse erori de judecată în aplicarea menționatei dispoziții legale, se înțelege din critica reclamantului că nemulțumirea sa e dată de luarea în calculul despăgubirilor cuvenite pentru îmbunătățirile necesare și utile aduse apartamentului, nu a gradului de uzură al acestora de la data evaluării în fața primei instanțe (expertiza E. fiind realizată în luna iunie a anului 2015), ci a gradului de uzură de la data evaluării realizată în apel (aprilie 2017 expertiza D. și anul 2018 contraexpertiza C.). Critica nu poate fi primită atâta timp cât relevantă sub acest aspect este proba științifică pe baza căreia a fost soluționat litigiul de o manieră definitivă, iar în măsura în care aceasta a fost proba cu expertiza administrată în apel, iar nu cea din primă instanță - situație regăsită în cauză tocmai ca urmare a contestării în apel a concluziilor acesteia de către pârât - era firesc și conform principiilor echității ca gradul de uzură să fie cel contemporan cu data evaluării îmbunătățirilor necesare și utile, atâta timp cât în intervalul de timp scurs între cele două momente, al judecății în primă instanță a cauzei și în apel, bunul imobil s-a aflat în folosința reclamantului. Nu poate fi imputat pârâtului ori văzut drept culpabil acesta pentru exercitarea unui drept prevăzut de lege, respectiv cel de a declara calea de atac a apelului, cu atât mai mult cu cât, la finalul judecării acesteia, calea de atac formulată s-a dovedit a fi fost și întemeiată, conducând la reformarea hotărârii de primă instanță. Imputarea neexecutării de către pârât a unei hotărâri nedefinitive, cea a primei instanțe, și a formulării căii de atac a apelului împotriva acesteia - elemente pe seama cărora reclamantul a pus consecința luării în calcul a gradului de uzură al îmbunătățirilor de la data evaluării lor în apel - nu este decât resortul negării de către reclamant a rolului clarificator al judecății înfăptuite în apel asupra aspectelor litigioase existente încă între părți la finalul soluționării cauzei în primă instanță. Pentru aceste considerente, cea dintâi critică a recursului este apreciată ca fiind nefondată. - Cât privește înjumătățirea de către instanța de apel a cuantumului îmbunătățirilor cuvenite reclamantului pentru părțile de folosință comună - holul comun și grupul sanitar -, se apreciază că soluția se justifică în norma legală a art. 48 din Legea nr. 10/2001, din cuprinsul căreia se înțelege că dreptul chiriașilor la despăgubire a fost recunoscut pentru îmbunătățirile necesare și utile realizate în limita spațiilor deținute pe baza unui contract de închiriere. Prin urmare, această soluție a instanței de apel este corectă cât timp asigură despăgubirea reclamantului pentru îmbunătățirile necesare și utile realizate de el asupra spațiilor pentru care justifică folosința (pe perioada anterioară restituirii imobilului către fostul proprietar) în baza unui contract de închiriere încheiat cu Primăria B.. Or, asupra holului comun și grupului sanitar, reclamantul a avut, potrivit contractelor sale de închiriere, doar o folosință comună. Pentru aceste motive nu va putea fi primită critica de nelegalitate susținută de recurent, care se bazează pe o interpretare gramaticală a normei art. 48 din Legea nr. 10/2001 (susținându-se că dispoziția legală în cauză nu ar condiționa acordarea despăgubirilor de cota de folosință deținută din imobil de chiriaș), cu ignorarea însă a rațiunii legii, subsumată ideii că protecția legii nu poate fi recunoscută/acordată decât unui drept legal prevăzut (în speță, cel de locațiune). Nefondată este și critica ce contestă înlăturarea de către instanța de apel, din sfera cheltuielilor necesare și utile a căror restituire a fost solicitată de reclamant, a celor făcute pentru turnarea șapei la cele două camere ale apartamentului folosit de acesta, soluție ce a fost justificată de instanță pe baza concluziilor celor două expertize administrate în apel și, în special, a opiniei expertului C. desemnată să realizeze, chiar la solicitarea reclamantului, un raport de contraexpertiză. În esență, experții în cauză au opinat că turnarea șapei slab armate peste planșeul de lemn al camerelor apartamentului nu constituie o cheltuială necesară și utilă deoarece încarcă ineficient și nejustificat planșeul din lemn cu greutatea sa, nefiind ancorată în zidărie. În plus, potrivit contraexpertizei (probă încuviințată la solicitarea reclamantului), caracterul inutil al acestui element constructiv e relevat de pardoseala aleasă ca finisaj pentru cele două camere, respectiv parchetul laminat, care nu presupunea turnarea anterioară a șapei de ciment (aceasta, în opoziție cu șapa aferentă grupului sanitar nou creat, considerată o cheltuială necesară și utilă prin aceea că oferă suport pardoselii de gresie). Soluția astfel justificată, a fost criticată de reclamant ca fiind nelegală întrucât cu nesocotirea dispozițiilor O.G. nr. 2/2000 instanța de apel a însărcinat cu întocmirea expertizelor experți ce nu dețineau competențele tehnice necesare emiterii de opinii asupra structurii de rezistență a clădirii, iar apoi le-a validat concluziile (aceștia având competențe de ingineri construcții, iar nu de ingineri structuriști). Critica nu poate fi primită în condițiile în care, așa cum rezultă din considerentele deciziei atacate, ce evocă concluziile expertizelor administrate în apel, pe subiectul șapei (de altfel, menționată ca fiind slab armată și în expertiza E., administrată în fața primei instanțe), și, cu precădere, pe acelea ale raportului de contraexpertiză, înlăturarea costurilor realizării acesteia a avut în primul rând în vedere argumentul caracterului inutil și nenecesar al elementului constructiv în discuție prin raportare la pardoseala aleasă ca finisaj - parchet laminat și doar în mod secundar faptul că, prin supraîncărcarea pe care o aduce planșeului de lemn, șapa ar afecta structura de rezistență a clădirii. Se observă că, prin comparație cu șapa turnată peste planșeul camerelor, cea pe suprafața căreia a fost amenajat grupul sanitar nou, grevat de asemenea de o încărcătură neprevăzută în structura inițială a clădirii, a fost considerată o cheltuială necesară și utilă prin raportare la pardoseala aleasă pentru baie, respectiv gresia. Or, caracterul necesar și util al îmbunătățirilor efectuate de chiriaș este condiția legală a recunoașterii dreptului acestuia la despăgubire în condițiile art. 48 din Legea nr. 10/2001, iar acest caracter este apreciat de experți, a căror părere este cenzurată de instanța de judecată. Așa s-a întâmplat și în cazul șapei aferentă celor două camere, instanța de apel reținând argumentat motivele pentru care a apreciat ca fiind obiectivă și corect fundamentată părerea expertului C., părere care a fost subordonată condiției legale a caracterului necesar și util al îmbunătățirilor iar nu argumentelor ce țin de structura de rezistență a construcției. Competențele tehnice de inginer în construcții civile și industriale, pe care au avut-o toți experții desemnați în cauză în vederea întocmirii rapoartelor de expertiză era necesară și suficientă cât să răspundă obiectivelor expertizelor, agreate de altfel și de către reclamant. În sfârșit, se apreciază că îndestulător de clar și lămuritor și-a motivat instanța de apel, pe baza părerilor emise în același sens de experții desemnați în apel, neincluderea în valoarea despăgubirilor solicitate de reclamant, a cheltuielilor indirecte (generate costurile personalului implicat în realizarea lucrărilor, costurile de protecția muncii, etc.), reținând că actualizarea cu valoarea de 30% nu se justifică de vreme ce, incontestabil a rezultat că toate lucrările de îmbunătățiri au fost realizate de reclamant în regie proprie. Or, această statuare a instanței de apel - argumentată și prin aceea că, independent de menționarea acestui tip de cheltuieli în Buletinul Tehnic utilizat de experți, nu se cuvin acordate chiriașului cheltuieli pe care în mod real acesta nu le-a suportat - nu a fost în niciun fel combătută de reclamant, care s-a mărginit să susțină critica sa privitoare la aplicarea greșită a art. 48 din Legea nr. 10/2001 prin aceea că instanța de apel nu ar fi verificat forța juridică a Normativelor de specialitate date de Buletinul Tehnic de prețuri în mica construcție și reparații în construcții. Pentru aceste motive, Înalta Curte, apreciind că recursul declarat este nefondat, îl va respinge în consecință, iar în baza dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., ca parte căzută în pretenții, va obliga pe recurent la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2380 RON către intimat, constând în onorariu de avocat a cărui plată a fost dovedită cu ordinul depus la dosarului de recurs.