cererii nr. 31094/02
înaintate de Aleksandra Pavlovna ZABELINA
împotriva Ucrainei
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a cincea secție), întrunită pe 15 ianuarie 2008 într-o cameră compusă din:
Peer Lorenzen,
președinte,
Snejana Botoucharova,
Karel Jungwiert,
Volodymyr Butkevych,
Margarita Tsatsa-Nikolovska,
Rait Maruste,
Mark Villiger,
judecători,
și Claudia Westerdiek,
grefiera secției,
Având în vedere cererea menționată mai sus, înaintată pe 24 iulie 2002,
Având în vedere hotărârea Curții de a se prevala de art. 29 § 3 al Convenției și de a examina în mod cumulativ admisibilitatea și fondul cauzei,
Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și răspunsurile prezentate în replica de reclamantul,
După deliberare, dispune următoarea hotărâre:
Reclamanta, doamna Aleksandra Pavlovna Zabelina, este o cetățeană ucraineană, născută în 1922 și rezidentă la Sumy. Ea este reprezentată în fața Curții de dl. Zabelin, soțul ei.
Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează.
Reclamanta s-a mutat în 1958 într-un apartament care aparținea Fondului de locuințe municipal. În 1981, Consiliul municipal al Lebedinului (denumit în continuare „Consiliul") a calificat apartamentul drept neîngrijit și a înscris-o pe o listă de așteptare pentru apartament.
În 1992, reclamanta a devenit proprietara apartamentului.
În 1995, inginerul biroului de exploatare a anunțat-o pe reclamantă despre necesitatea efectuării unor lucrări în apartamentul ei. Între 1995 și 1999, reclamanta, invocând statutul ei de veterană de război, a adresat autorităților publice cereri privind efectuarea acestor lucrări pe gratis. Toate cererile ei au fost respinse, printre altele, din cauza lipsei de fonduri.
În noiembrie 1999, reclamanta a chemat Consiliul în fața tribunalului de prim grad al Lebedinului (denumit în continuare „tribunalul") cu scopul de a-l obliga să efectueze lucrările pe gratis în apartamentul ei, cât și cu scopul de a obține reparația pentru prejudiciul moral cauzat de refuzul constant al efectuării lor.
Pe 15 martie 2000, reprezentantul reclamantei a formulat o cerere de expertizare pentru a evalua lucrările de reparație, care a fost admisă de tribunal.
Pe 29 martie 2000, raportul de expertizare a fost întocmit. Cu toate acestea, reprezentantul reclamantei a cerut, pe 26 aprilie 2000, o nouă expertizare.
Printr-o hotărâre din 26 aprilie 2000, tribunalul a acordat o nouă expertizare pe cheltuiala reclamantei. În plus, a suspendat procedura până la finalizarea expertizării.
Printr-o scrisoare din 5 decembrie 2000, societatea de expertizare a anunțat tribunalul că reprezentantul reclamantei refuza evaluarea localului invocând lipsa banilor.
Printr-o hotărâre din 6 decembrie 2000, tribunalul a pus cheltuielile de expertizare în seama comitetului executiv al Consilului.
Printr-o hotărâre din 25 decembrie 2000, tribunalul a respins ca nefondate cererile reprezentantului reclamantei privind recuzarea judecătorului care se ocupa de caz.
Din zece ședințe fixate între 1 martie și 26 noiembrie 2001, cinci nu au avut loc sau au fost amânate la cererea reprezentantului reclamantei. În plus, pe 10 octombrie 2001, tribunalul a examinat și respins cererea reclamantei privind recuzarea judecătorului și schimbarea tribunalului competent.
Între martie și mai 2002, tribunalul a redactat trei notificări de expertizare.
În iunie 2002, raportul de expertizare a fost remis tribunalului. Acest raport a confirmat starea de degradare a apartamentului reclamantei și l-a calificat drept nefolosibil. Acesta s-a referit mai întâi la starea generală proastă a casei, construită în 1917: umiditatea considerabilă a pereților și lipsa ventilării pivniței, mucegai și fungi pe scândurile de lemn din pivniță; grinzile de susținere putrezite la 20 mm adâncime și infectate cu insecte xilofage. Privind apartamentul, raportul a menționat, în special, vârstnicimea ferestrelor și a pragurilor lor, vârstnicimea podelei de lemn în colțuri și ruperea orizontalității podelei cauzată de tasarea fundațiilor casei.
Ca urmare a acestui raport, pe 26 iulie 2002, reclamanta a reevaluat în sus valoarea prejudiciului moral presupus suferit și a cerut reparația prejudiciului material.
Din trei ședințe care au avut loc între 8 august și 14 noiembrie 2002, una a fost amânată ca urmare a examinării cererii de recuzare a judecătorului formulate de reprezentantul reclamantei și cealaltă din cauza bolii procurorului care a intervenit în caz la cererea reprezentantului reclamantei.
Pe parcursul anului 2003, tribunalul a fixat unsprezece ședințe din care patru au fost amânate ca urmare a examinării cererilor de recuzare a judecătorului redactate de reprezentantul reclamantei, respinse prin hotărârile din 4 aprilie, 16 aprilie, 15 august 2003 și 10 octombrie 2003. De asemenea, patru ședințe au fost amânate din cauza neprezentării experților, procurorului sau reprezentantului reclamantei.
Pe 12 ianuarie 2004, tribunalul a admis cererea reprezentantului de a efectua o expertizare medicală. Pe 20 iulie 2004, raportul de expertizare a fost remis tribunalului.
Din cinci ședințe fixate între 10 septembrie și 16 august 2004, două au fost amânate din cauza neprezentării părților.
Prin sentința din 2 septembrie 2004, tribunalul din Lebedin a admis parțial cererile reclamantei și i-a acordat, în special, suma de 600 UAH ca titlu de reparație pentru prejudiciul moral. La determinarea valorii prejudiciului moral, tribunalul a ținut seama, pe de o parte, de starea de degradare a apartamentului care cu incontestabilitate avea nevoie de lucrări de renovare cu prioritate, la care, conform tribunalului, reclamanta avea dreptul în virtutea statutului ei de veterană de război, și imposibilitatea pentru reclamantă de a efectua ea însăși lucrările având în vedere starea ei de sănătate și inactivitatea durabilă a Consilului municipal. Pe de altă parte, tribunalul a ținut seama și de faptul că fondurile municipale alocate pentru lucrări de renovare au fost versate celor care aveau dreptul conform listei de prioritate preestablite și că, de altfel, reclamanta beneficiase deja în 1999 de lucrări curente de întreținere.
Tribunalul de prim grad a ordonat de asemenea Consilului să reglementeze, la următoarea sesiune, chestiunea efectuării lucrărilor în apartamentul reclamantei. Cu toate acestea, a respins cererea reclamantei de a stabili în ședință volumul lucrărilor și termenul lor.
Prin hotărârea din 15 noiembrie 2004, Curtea de Apel din Sumy, subliniind că părțile nu au contestat faptul că apartamentul reclamantei avea nevoie de lucrări de renovare, a confirmat sentința menționată.
Pe 10 decembrie 2004, reclamanta a depus recursul în caseație. Printr-o hotărâre din 13 septembrie 2006, Curtea Supremă a Ucrainei a respins recursul.
Invocând art. 1 al Convenției, reclamanta se plânge că Statul pârât nu i-a garantat exercitarea drepturilor și libertăților definite în titlul I al Convenției.
Invocând art. 3 al Convenției, reclamanta afirmă că în absența lucrărilor de reparație era forțată să locuiască într-un apartament care nu era conform normelor de siguranță și igienă, ceea ce a condus la deteriorarea stării ei de sănătate.
Invocând articolele 6 §1 și 17 ale Convenției, reclamanta susține că cauza ei nu a fost judecată echitabil într-un termen rezonabil.
Reclamanta se consideră victimă a unei încălcări a dreptului ei la o cale de atac eficace garantată de art. 13 al Convenției.
Invocând art. 14 al Convenției, reclamanta se plânge de refuzul tribunalului de prim grad al Lebedinului de a-i preda copiile verbale ale ședințelor traduse în limba rusă.
Invocând art. 34 al Convenției, reclamanta se plânge că tribunalul de prim grad al Lebedinului nu a furnizat toate documentele necesare pentru a completa cererea ei.
Invocând art. 1 al Protocolului 1, se plânge că refuzul constant de a efectua lucrări de reparație a condus la deteriorarea apartamentului ei.
1.
Reclamanta se plânge că durata procedurii nu corespunde cerinței „termenului rezonabil" așa cum este prevăzut de art. 6 § 1 al Convenției.
„Orice persoană are dreptul ca cauza ei să fie judecată (...) într-un termen rezonabil, de un tribunal (...), care va hotărî (...) asupra contestațiilor privind drepturile și obligațiile ei de caracter civil (...)"
Guvernul se opune acestei teze.
Curtea constată că procedura a început în noiembrie 1999 și s-a încheiat pe 13 septembrie 2006. Prin urmare, a durat șase ani și zece luni pentru trei instanțe.
Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază conform circumstanțelor cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența ei, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și comportamentul autorităților competente, cât și importanța litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [Marea Cameră], nr. 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII).
Curtea consideră că cauza nu prezenta prin natura ei o mare complexitate. Într-adevăr, era vorba despre pronunțarea asupra dreptului și asupra necesității lucrărilor de reparație în apartamentul reclamantei.
În ceea ce privește comportamentul reclamantei, sau mai degrabă al reprezentantului ei, Curtea constată că acesta a formulat trei cereri de expertizare și a adus, în iulie 2002, o modificare la cererea inițială. De altfel, ședințele au fost amânate în mai multe rânduri pentru a fi judecate cererile de recuzare ale acestuia. Chiar dacă nu se poate reproșa reprezentantului reclamantei că a folosit diferitele posibilități procedurale care i se deschideau conform dreptului intern, un asemenea comportament constituie un element obiectiv, neimputabil Statului pârât, care trebuie luat în considerare la evaluarea duratei procedurii; numai lentori imputabile autorităților judiciare competente pot duce la constatarea unei depășiri a termenului rezonabil contrară Convenției (Varipati c. Grecia, nr. 38459/97, § 26, 26 octombrie 1999).
Cât privește atitudinea autorităților naționale, Curtea constată de la început că tribunalul de prim grad a fixat în mod regulat ședințele și a prestat ajutor pentru a accelera elaborarea rapoartelor de expertizare. Dacă tribunalul de prim grad și-a pronunțat hotărârea abia patru ani și zece luni mai târziu, trebuie constatat faptul că s-au ținut mai multe ședințe între timp și că a fost necesar să se judece recuzarea judecătorului. De altfel, Curtea constată că analiza juridică dezvoltată în sentința din 2 septembrie 2004 a fost apoi confirmată în întregime de Curtea de Apel din Sumy, ceea ce demonstrează, în opinia Curții, eficacitatea justiției în caz.
Curtea reamintește în acest sens că art. 6 al Convenției prescrie celeritate procedurilor judiciare, dar consacră de asemenea principiul, mai general, al unei bune administrări a justiției. În circumstanțele cauzei, comportamentul autorităților se dovedește, după opinia Curții, compatibil cu echilibrul de menținut între diferitele aspecte ale acestei cerințe fundamentale, chiar dacă durata examinării recursului în caseație i se pare relativ lungă.
Rezultă că acest motiv este evident nefondat și trebuie respins în aplicarea articolelor 35 §§ 3 și 4 ale Convenției.
2.
Reclamanta se plânge, sub aspect de articol 13 al Convenției, de absența în dreptul intern a căilor de atac eficace capabile să remedieze durata excesivă a procedurii.
Curtea reamintește că art. 13 al Convenției garantează existența în dreptul intern a unei căi de atac care să permită invocarea drepturilor și libertăților Convenției așa cum pot fi ele consacrate în aceasta. Cu toate acestea, pentru ca art. 13 să se aplice unui motiv de plângere, acesta trebuie să poată fi considerat apărabil (a se vedea Conka c. Belgia, nr. 51564/99, §§ 75-76, 5 februarie 2002).
În caz, Curtea tocmai a concluzionat că motivul de plângere tras din art. 6 § 1 al Convenției este evident nefondat. Motiv principal de plângere al reclamantei neputând fi considerat apărabil, art. 13 nu se aplică.
Rezultă că acest motiv este incompatibil ratione materiae cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 § 3 și trebuie respins în aplicarea articolului 35 § 4.
3.
Reclamanta se plânge, sub aspect de articol 3 al Convenției și articol 1 al Protocolului nr. 1, că refuzul constant de a efectua lucrări de reparație a apartamentului ei a condus la deteriorarea lui, cât și a stării ei de sănătate. Se plânge de asemenea, sub aspect de articolele 14 și 34 ale Convenției, de refuzul tribunalului de prim grad de a-i furniza copiile verbale ale ședințelor traduse în limba rusă și documentele relevante cererii ei la Curte. Se plânge de asemenea de o încălcare a articolului 17 al Convenției.
Curtea constată că, ținând seama de totalitatea elementelor în posesia ei, și în măsura în care este competentă să se cunoască de alegațiile formulate, nu constată nici o aparență de încălcare a articolelor menționate.
Rezultă că această parte a cererii este evident nefondat, în sensul articolului 35 § 3 al Convenției, și trebuie respinsă, în aplicarea articolului 35 § 4 al Convenției.
În consecință, se impune încetarea aplicării articolului 29 § 3 al Convenției și declararea cererii inadmisibile.
Din aceste considerente, Curtea, cu unanimitate,
Declară
cererea inadmisibilă.
Claudia Westerdiek
Peer Lorenzen
Grefiera
Președinte
Nota
Aproximativ 90 euro
de la requête n
o
31094/02
présentée par Aleksandra Pavlovna ZABELINA
contre l’Ukraine
La Cour européenne des Droits de l’Homme (cinquième section), siégeant le 15 janvier 2008 en une chambre composée de
:
Peer Lorenzen,
président,
Snejana Botoucharova,
Karel Jungwiert,
Volodymyr Butkevych,
Margarita Tsatsa-Nikolovska,
Rait Maruste,
Mark Villiger,
juges,
et de Claudia Westerdiek,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 24 juillet 2002,
Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, M
me
Aleksandra Pavlovna Zabelina, est une ressortissante ukrainienne, née en 1922 et résidant à Sumy. Elle est représentée devant la Cour par M.
Zabelin, son époux.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
La requérante emménagea en 1958 dans un appartement appartenant au Fonds de logement municipal. En 1981, qualifiant l’appartement de non-aménagé, le Conseil municipal de Lebedyn (ci-après «
le Conseil
») inscrivit la requérante sur une liste d’attente d’appartement.
En 1992, la requérante devint propriétaire de l’appartement.
En 1995, l’ingénieur du bureau d’exploitation informa la requérante sur la nécessité d’effectuer certains travaux dans son appartement. Entre 1995 et 1999, la requérante, faisant valoir son statut d’ancienne combattante, adressa aux autorités publiques une demande de réalisation des travaux à titre gratuit. Toutes ses demandes furent rejetées pour, entre autre, manque de fonds.
En novembre 1999, la requérante assigna le Conseil devant le tribunal de première instance de Lebedyn (ci-après «
le tribunal») en vue de le contraindre à effectuer les travaux à titre gratuit dans son appartement, ainsi qu’en vue d’obtenir une réparation du préjudice moral causé par le refus constant de les effectuer.
Le 15 mars 2000, le représentant de la requérante formula une demande d’expertise afin d’évaluer les travaux de réparation qui fut accueilli par le tribunal.
Le 29 mars 2000, le rapport d’expertise fut dressé. Toutefois, le représentant de la requérante demanda, le 26 avril 2000, une nouvelle expertise.
Par une décision du 26 avril 2000, le tribunal accorda une nouvelle expertise aux frais de la demanderesse. Par ailleurs, il suspendit la procédure jusqu’à la fin de l’expertise.
Par une lettre du 5 décembre 2000, la société experte informa le tribunal que le représentant de la requérante refusait l’évaluation des lieux arguant d’un manque d’argent.
Par une décision du 6 décembre 2000, le tribunal mit les frais d’expertise à la charge du comité exécutif du Conseil.
Par une décision des 25 décembre 2000, le tribunal rejeta comme mal fondées, la demande du représentant de la requérante relative à la récusation du juge chargé de l’affaire.
Des dix audiences fixées entre le 1
er
mars et 26 novembre 2001, cinq n’ont pas eu lieu ou étaient reportées à la demande du représentant de la requérante. Par ailleurs, le 10 octobre 2001, le tribunal examina et rejeta la demande de la requérante relative à la récusation du juge et au changement de tribunal compétent.
Entre mars et mai 2002, le tribunal rédigea trois rappels d’expertise.
En juin 2002, le rapport d’expertise fut remit au tribunal. Ce rapport confirma l’état de délabrement de l’appartement de la requérante et le qualifia de non
‑
utilisable. Tout d’abord, il se référa au mauvais état général de la maison, construite en 1917
: l’humidité importante des murs et le manque de ventilation de la cave, la moisissure et les champignons sur les planches en bois dans la cave
; les poutres de soutènement pourries à 20 mm en profondeur et infectées par des perce-bois. Quant à l’appartement, le rapport fit état, notamment, de vétusté des fenêtres et de leurs rebords, de vétusté du sol en bois dans les coins et de rupture de l’horizontalité du sol causée par l’affaissement des fondations de la maison
.
Suite à ce rapport, le 26 juillet 2002, la requérante réévalua à la hausse le montant du préjudice moral prétendument subi et demanda la réparation du préjudice matériel.
Des trois audiences qui eurent lieu entre le 8 août et 14 novembre 2002, l’une fut reportée suite à l’examen de la demande en récusation de la juge formulée par le représentant de la requérante et l’autre suite à la maladie du procureur intervenu dans l’affaire à la demande du représentant de la requérante.
Durant l’année 2003, le tribunal fixa onze audiences dont quatre furent reportées suite à l’examen de la demande en récusation de la juge rédigées par le représentant de la requérante, rejetées par les décisions du 4 avril, du 16 avril, du 15 août 2003 et du 10 octobre 2003. Par ailleurs, quatre audiences furent reportées pour non-comparution des experts, du procureur ou du représentant de la requérante.
Le 12 janvier 2004, le tribunal accueillit la demande du représentant d’effectuer une expertise médicale. Le 20 juillet 2004, le rapport d’expertise fut remis au tribunal.
Des cinq audiences fixées entre le 10 septembre et le 16 août 2004, deux furent reportées pour non-comparution des parties.
Par un jugement du 2 septembre 2004, le tribunal de Lebedyn accueillit partiellement les demandes de la requérante et lui alloua, notamment, un montant de 600 UAH
[1]
au titre de dommage moral. Lors de la détermination du montant du préjudice moral, le tribunal prit en compte, d’une part, l’état de délabrement de l’appartement qui avait incontestablement besoin de travaux de rénovation à titre prioritaire, auxquels, selon les tribunaux, la requérante avait droit en vertu de son statut d’ancien combattant, et l’impossibilité pour la requérante de réaliser elle-même les travaux étant donné son état sa santé
et la durable inactivité du Conseil municipal. D’autre part, les tribunaux ont également tenu compte de ce que les fonds municipaux réservés aux travaux de rénovation ont été versés à ceux qui y avaient droit selon la liste prioritaire préétablie et que, par ailleurs, la requérante avait déjà bénéficié, en 1999, de travaux courants d’entretien.
Le tribunal de première instance ordonna également au Conseil de régler, lors de la prochaine session, la question de la réalisation des travaux dans l’appartement de la requérante. Cependant, il rejeta la demande de la requérante d’établir, en audience, le volume des travaux et leur délai.
Par un arrêt du 15 novembre 2004, la Cour d’appel de Sumy, en soulignant que les parties ne contestèrent pas le fait que l’appartement de la requérante avait besoin de travaux de rénovation, confirma le jugement précité.
Le 10 décembre 2004, la requérante se pourvut en cassation. Par une décision du 13 septembre 2006, la Cour Suprême de l’Ukraine rejeta le pourvoi.
Invoquant l’article 1 de la Convention, la requérante se plaint de ce que la Haute Partie ne lui a pas garanti la réalisation des droits et libertés définis au titre I de la Convention.
Invoquant l’article 3 de la Convention, la requérante affirme qu’en l’absence des travaux de réparation elle était contrainte de demeurer dans un appartement qui n’était pas conforme aux normes de sécurité et d’hygiène ce qui a conduit à la détérioration de son état de santé.
Invoquant les articles 6 §1 et 17 de la Convention, la requérante allègue que sa cause n’a pas été entendue équitablement dans un délai raisonnable.
La requérante s’estime victime d’une violation de son droit à un recours effectif garanti par l’article 13 de la Convention.
Invoquant l’article 14 de la Convention, la requérante se plaint du refus du tribunal de première instance de Lebedyn de lui remettre les copies des procès-verbaux des audiences traduits en russe.
Invoquant l’article 34 de la Convention, la requérante se plaint de ce que le tribunal de première instance de Lebedyn n’a pas fourni toutes les pièces nécessaires pour compléter sa requête.
Invoquant l’article 1 du Protocole 1, elle se plaint de ce que le refus constant d’effectuer les travaux de réparation a conduit à la détérioration de son appartement.
1.
La requérante se plaint de ce que la durée de la procédure ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention.
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
La Cour note que la procédure a débuté en novembre 1999 et s’est terminée le 13 septembre 2006. Elle a donc duré six ans et dix mois pour trois instances.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
La Cour estime que l’affaire ne revêtait point par sa nature une grande complexité. En effet, il s’agissait de statuer sur le droit et sur la nécessité des travaux de réparation dans l’appartement de la requérante.
En ce qui concerne le comportement de la requérante, ou plutôt de son représentant, la Cour constate que celui-ci a formulé trois demandes d’expertises et apporté, en juillet 2002, une modification à la demande initiale. Par ailleurs, les audiences ont été reportées à maintes reprises afin qu’il soit statué sur ses demandes en récusation. Même si on ne saurait reprocher au représentant de la requérante d’avoir fait usage de diverses possibilités procédurales que lui ouvrait le droit interne, un tel comportement constitue un élément objectif, non imputable à l’Etat défendeur, lequel est à
prendre en compte lors de l’évaluation de la durée de la procédure
; seules les lenteurs imputables aux autorités judiciaires compétentes peuvent amener à constater un dépassement du délai raisonnable contraire à la Convention (
Varipati c. Grèce,
no 38459/97, § 26, 26 octobre 1999).
Pour ce qui est de l’attitude des autorités nationales, la Cour note d’emblée que le tribunal de première instance a régulièrement fixé les audiences et a apporté son concours afin de faire accélérer l’élaboration des rapports d’expertise. Si le tribunal de première instance n’a rendu son arrêt que quatre ans et dix mois plus tard, force est de constater qu’il a tenu plusieurs audiences entre-temps et qu’il a fallu décider sur la récusation de la juge. Par ailleurs, la Cour note que l’analyse juridique développée dans le jugement du 2 septembre 2004, a été ensuite confirmé en son intégralité par la Cour d’appel de Sumy, ce qui témoigne, aux yeux de la Cour, de l’efficacité de la justice en l’espèce.
La Cour rappelle à cet égard que l’article 6 de la Convention prescrit la célérité des procédures judiciaires, mais il consacre aussi le principe, plus général, d’une bonne administration de la justice. Dans les circonstances de la cause, le comportement des autorités se révèle, selon la Cour, compatible avec l’équilibre à ménager entre divers aspects de cette exigence fondamentale, même si la durée de l’examen du pourvoi en cassation lui parait relativement longue.
Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
2.
La requérante se plaint, sous l’angle de l’article 13 de la Convention, d’une absence en droit interne de recours effectifs susceptibles de palier à la durée excessive de la procédure.
La Cour rappelle que l’article
13 de la Convention garantit l’existence en droit interne d’un recours permettant de se prévaloir des droits et libertés de la Convention tels qu’ils peuvent s’y trouver consacrés. Cependant, pour que l’article
13 trouve à s’appliquer à un grief, il faut que celui-ci puisse passer pour défendable (voir
Conka c. Belgique
, no
51564/99, §§
75-76, 5
février
2002).
En l’espèce, la Cour vient de conclure que le grief tiré de l’article 6 § 1 de la Convention est manifestement mal fondé. Le grief principal de la requérante ne pouvant pas être considéré comme défendable, l’article
13 ne trouve pas à s’appliquer.
Il s’ensuit que ce grief est incompatible
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention au sens de l’article 35
§
3 et doit être rejeté en application de l’article
35
§
4.
3.
La requérante se plaint, sous l’angle de l’article 3 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n
o
1, de ce que le refus constant d’effectuer les travaux de réparation de son appartement a conduit à la détérioration de celui-ci, ainsi que de son état de santé. Elle se plaint également, sous l’angle de l’article 14 et 34 de la Convention, de ce que le tribunal de première instance a refusé de lui fournir les copies des procès-verbaux traduites en russe et les documents pertinents à sa requête devant la Cour. Elle se plaint également d’une violation de l’article 17 de la Convention.
La Cour constate que, compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, elle ne relève aucune apparence de violation des articles susmentionnés.
Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée, au sens de l’article 35 § 3 de la Convention, et doit être rejetée, en application de l’article 35 § 4 de la Convention.
En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article
29
§
3 de la Convention et déclarer la requête irrecevable.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Claudia Westerdiek
Peer Lorenzen
Greffière
Président
[1]
.
90 euros environ