ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1433/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să îi comunice informațiile publice pe care le-a solicitat prin cererea din data de 07.12.2018, respectiv următoarele: să i se comunice programul de prezență la serviciu al doamnei asistente A. pentru luna august 2016, programul de prezență la serviciu al doamnei doctor B. și al la doamnei doctor C. în luna august 2016.

Prin sentința 489 din data de 07.05.2019, Tribunalul Dâmbovița a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, procedând la interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. b) și c) din Legea nr. 544/2001, apreciind că informațiile solicitate nu sunt informații de interes public, întrucât nu se referă la activitatea unei autorități publice sau instituții publice, fiind documente care țin de organizarea activității interne a spitalului.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 22 octombrie 2019, în cadrul dosarului cu numărul de mai sus, reclamantul D., a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 lit. a) și b) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2001 față de dispozițiile art. 31 din Constituția României.

Prin încheierea din 10 decembrie 2019 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de reclamantul D., în contradictoriu cu pârâtul E.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul D., arătând că deși în aparență prevederile art. 2 lit. a) și b) și ale art. 4 (1) din Legea nr. 544/2001, care nu se completează, cu prevederile C. proc. pen., nu ar trebui sa pună nici un fel de probleme în practica instanțelor de judecată în privința corelării prevederilor acestora cu prevederile art. 31 din Constituția României, în realitate cererile formulate în temeiul Legii 544/2001 sunt soluționate ca și când aceasta ar fi o a doua Lege 554/2004 care este cunoscut ca doar aceasta, se completează, cu C. proc. civ. deoarece la art. 28 se dispune explicit: "Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de autoritate dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte, precum și cu procedura reglementată de prezenta lege. Compatibilitatea aplicării unor norme ale C. proc. civ. se stabilește de instanță, cu prilejul soluționării excepțiilor."

Recurentul-reclamantă arată că în Legea nr. 544/2001 nu există o asemenea dispoziție ceea ce înseamnă că aceasta nu se completează, cu dispozițiile C. proc. civ.. Adjectivul nehotărât orice și pronumele nehotărât oricărei, cărora un simplu jandarm le-a dat semnificația de "toate" și "toți" pentru judecători reprezintă în fapt o justificare a îngrădirii accesului cetățenilor la informația publică.

Astfel, consideră recurentul-reclamant, că admiterea unei plângeri formulate în temeiul art. 22 din Legea nr. 544/2001 devine pentru un cetățean o adevărata loterie în motivările de respingere ale sentințelor nefăcându-se niciodată, o trimitere la adjectivul nehotărât "orice" autoritate și informație și pronumele nehotărât "oricărei" persoane. Prin chiar încheierea, din data de 10.12.2019 instanța i-a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 lit. a) și b) și ale art. 4 (1) din Legea nr. 544/2001 și astfel i-a fost îngrădit dreptul la obținerea de informații publice de la o autoritate publică.

Învederează că neexistând nici o altă posibilitate de punere în acord a prevederilor dispozițiilor legale din Legea nr. 544/2001 cu prevederile art. 31 din Constituția României singura modalitate este aceea de a aprecia că având legătură cu cauza examinarea neconstituționalității adjectivului nehotărât "orice" din Legea nr. 544/2001 prin raportare la semnificația aceluiași adjectiv nehotărârt "orice" din art. 31 din Constituția României. Pentru a facilita evidenta legătură cu cauza a excepției de neconstituționalitate invocată redă textul prevederilor legale cu privire la care a invocat excepția de neconstituționalitate, precum și cele ale art. 31 din Constituția României.

Astfel, consideră că art. 2 lit. a) și b) și ale art. 4 (1) din Legea nr. 544/2001 sunt neconstituționale deoarece sunt în contradicție cu prevederile art. 31 din Constituția României. Deși art. 2 lit. a) și b) din Legea nr. 544/2001 conțin în textul lor adjectivul nehotărât orice referitor la înțelesul de autoritate și informație publică, respectiv art. 4(l) din aceeași Lege 544/2001, conține pronumele nehotărât oricărei persoane, acestea lipsesc în fapt pe un cetățean solicitant al unei informații de interes public, de accesul efectiv la informația publică la care ar trebui sa aibă un acces neîngrădit conform art. 31 din Constituția României.

Intimatul-pârât E. a formulat întâmpinare prin care a solicitat în principal respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar, respingerea acestuia ca neîntemeiat, urmând a fi menținută ca legală și temeinică soluția primei instanțe.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Analizând încheierea atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, în ceea ce privește respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 lit. a) și b) și ale art. 4 (1) din Legea nr. 544/2001 față de dispozițiile art. 31 din Constituția României prin raportare la dispozițiile art. 24 din Constituție și la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte reține că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ, respectiv:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) dispozițiile criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului civil, prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

În ceea ce privește primele trei condiții prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 anterior menționate, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite. Astfel, excepția a fost invocată de recurentul- reclamant în cadrul unui dosar aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, are în vedere neconstituționalitatea unei dispoziții legale în vigoare, iar textul criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Însă, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Prioritar examinării în concret a acestei condiții, se impun anumite considerații generale asupra excepției de neconstituționalitate.

Aceasta constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legi, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României. Potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția ridicată. În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv, pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale și care sunt implicațiile declarării neconstituționalității acestor dispoziții asupra finalizării cauzei.

În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de către recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat instanța de fond că nu sunt îndeplinite toate cerințele legale pentru sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de recurentul-reclamant, reținându-se că excepția de neconstituționalitate invocată este inadmisibilă, întrucât prin raportare la motivarea acesteia, se tinde la interpretarea normelor legale art. 2 lit. a) și b) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2001 pornind de la situația de fapt reținută de către instanța de fond și la informațiile solicitate în concret a-i fi comunicate de către autoritatea publică.

Înalta Curte reține că remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nefiind folosit în scopul și finalitatea sa, atributul interpretării normelor juridice revenindu-i instanței de judecată învestită cu soluționarea cauzei și nu a instanței de contencios constituțional, în mod corect a fost respins ca inadmisibil.

De altfel, Înalta Curte observă că autorul excepției nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci susține, în realitate, aspecte care țin de temeinicia interpretării de către instanțele de judecată, pe care le-a sesizat cu plângeri formulate în temeiul Legii nr. 544/2001, a acestor dispoziții legale.

Or, controlul de constituționalitate semnifică verificarea conformității prevederilor legale criticate cu normele și principiile fundamentale invocate, în limita unor critici ce vizează evidențierea unui raport de contrarietate dintre acestea, iar nu interpretarea sau modificarea ori completarea textelor legale.

Prin urmare, și din aceste considerente excepția de neconstituționalitate invocată apare ca inadmisibilă.

Constatând că încheierea recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant D. împotriva încheierii din data de 10 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 martie 2020.

GGC - GV