ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 679/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea prin cererea de chemare în judecată introdusă pe inițial rolul Tribunalului Brașov la data de 15.02.2017, reclamanta S.C A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic - Organism Intermediar POSDRU (CNDIPT-OIPOSDRU) ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență având nr. x/20.04.2016 emis de pârâtă.

Prin Sentința civilă nr. 917/CA/06.06. 2017 Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială invocată de pârâtul Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic -Organism Intermediar POSDRU (CNDIPT - OIPOSDRU) și a dispus declinarea competenței de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Brașov, cu motivarea că actul a cărui anulare se solicită este emis de un organ central și privește sume nerambursabile din partea Uniunii Europene, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința civilă nr. 154 din 6 octombrie 2017, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic - Organism Intermediar POSDRU (CNDIPT - OIPOSDRU) și a anulat Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență având nr. x/20.04.2016 emis de pârâtă;

Împotriva Sentinței nr. 154 din 6 octombrie 2017 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâtul Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman - Ministerul Educației Naționale.

Un prim motiv de nelegalitate invocat în cauză a fost cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv când hotărârea dată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În argumentarea acestui motiv s-a susținut că sentința atacată este nemotivată, deoarece în considerentele acesteia nu sunt consemnate nici una dintre susținerile făcute de recurentă prin întâmpinarea depusă la dosar și nici nu sunt arătate motivele pentru care apărările formulate nu au fost luate în considerare.

Concret, s-a arătat că instanța nu a arătat motivele care stau la baza neanalizării/respingerii excepției de inadmisibilitate invocată de pârâtă prin întâmpinarea depusă la cererea introductivă de instanță.

Recurenta a susținut că art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 este textul de lege ce stabilește obiectul acțiunii în contencios administrativ fiscal promovată pe tărâmul de reglementare oferit de O.U.G. nr. 66/2011, iar acest text de lege prevede în mod expres, clar și fără dubiu că ceea ce se atacă la instanța de contencios administrativ competentă este decizia emisă în soluționarea contestației, decizie emisă de autoritatea publică învestită cu soluționarea contestație la care se referă art. 46 din O.U.G. nr. 66/2011. Cum în speță intimata reclamantă a atacat doar procesul-verbal, sentința este lovită de nulitate, prin încălcarea principiului disponibilității.

Un alt motiv de nelegalitate invocat, este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv atunci când hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Din această perspectivă, recurenta a susținut că prin Statul de plată - mai 2013, au fost compensate zilele de concediu de odihnă neefectuate, dintre care un număr de 34 zile de concediu fiind aferente anului 2011, ceea ce reprezintă o cheltuială neeligibilă.

Mai mult, recurenta apreciază că prin validarea sumelor aferente compensării zilelor de concediu neefectuat și ulterior plata acestora în cadrul proiectului, ar reprezenta o depășire a costului unitar aprobat prin bugetul proiectului, ceea ce reprezintă o încălcarea prevederilor Ghidului Solicitantului.

În acest sens, se arată că potrivit Ghidului Solicitantului "Pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții: (...) să fie în conformitate cu principiile unui management financiar riguros, având în vedere utilizarea eficientă a fondurilor și un raport optim - cost -rezultate "iar conform art. 126 din Regulamentul 966 (Euratom) privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii "(2) Costurile eligibile sunt costurile suportate efectiv de beneficiarul unui grant și care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții (...) f) sunt rezonabile, justificate și să respecte cerințele bunei gestionări financiare, în special din punctul de vedere al economiei și al eficienței".

Pe de altă parte, se precizează că instanța de fond nu a ținut cont de prevederile art. 4 din Contractul de finanțare x care stipulează faptul că "Cheltuielile angajate pe perioada de implementare a proiectului sunt eligibile în condițiile stabilite de: Hotărârea Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, cu modificările și completările ulterioare; Ordinul comun al ministrului muncii, familiei și protecției sociale și al ministrului finanțelor publice nr. 1.117/2.170/2010 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate și a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operațiunilor finanțate prin POSDRU, de Ghidul solicitantului, de prezentul contract, de instrucțiunile/deciziile AMPOSDRU, precum și de alte dispoziții legale aplicabile" dar nici de prevederile Ghidului Solicitantului Cap. 3.1.3 - Eligibilitatea cheltuielilor care prevede că "Pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții: (...) să fie în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare și cu prevederile contractului de finanțare (...)".

În opinia recurentei ar fi putut fi solicitate aceste cheltuieli, însă cu îndeplinirea a două condiții:

- cheltuielile cumulate cu salariul și indemnizația pentru concediul de odihnă să nu depășească costul unitar lunar stabilit în bugetul aprobat al proiectului.

- era necesară depunerea și aprobarea unui Act adițional sau a unei Notificări, conform prevederilor contractului de finanțare, în timpul perioadei de implementare a proiectului cu respectarea termenelor aferente acestora.

Se mai susține că, în ceea ce privește salariile cu personalul, proiectele realizate prin intermediul Programului Operațional Dezvoltarea Resurselor Umane, permiteau beneficiarului decontarea cheltuielilor salariale în anumite praguri valorice, stabilite în cadrul Ghidului solicitantului.

Referitor la cheltuielile serviciilor de audit aferente Contractului nr. x/27.09.2011, precizează că din verificarea documentelor justificative aferente cheltuielilor pentru derularea proiectului solicitate la rambursare în cadrul CR nr. 8, s-a constatat că intimata reclamantă, a decontat cheltuieli reprezentând servicii de audit financiar fără respectarea Contractului de servicii nr. x/27.09.2011 încheiat cu S.C. B. S.R.L.

Mai exact, în vederea desfășurării activităților de auditare financiară a cheltuielilor declarate în cadrul proiectului implementat, intimata reclamantă a încheiat cu S.C. B. S.R.L., Contractul nr. x/27.09.2011 în valoare inițială de 17.000 RON, inclusiv TVA pentru toată perioada de implementare a proiectului (până la data de 31.05.2013).

Ulterior, valoarea contractului a fost diminuată conform Actului adițional nr. x/29.11.2011, de la suma de 17.000 RON - la suma de 16.000 RON (fără TVA), respectiv 2.000 de RON (fără TVA) pentru fiecare cerere de rambursare în parte, aprobată.

Astfel, în acord cu Actul adițional nr. x/29.11.2011, reclamantei i-a fost validată și rambursată, în cadrul Cererile de rambursare nr. x, întreaga sumă de 16.000 RON, iar în final, reclamanta a suplimentat prin Actul adițional nr. x/01.07.2014, contractul de servicii de audit nr. 70/27.09.2011, la suma de 20.000 de RON (fără TVA), respectiv 2.000,00 RON (fără TVA) pentru fiecare cerere de rambursare aprobată.

Se menționează că a fost depusă Cererea de rambursare nr. x, prin care intimata reclamantă a solicitat la rambursare suma de 4.000 RON (fără TVA) în baza Facturii nr. x/01.07.2014, pentru servicii de audit, însă recurenta apreciază total eronată și lipsit de temei, motivarea instanței de fond care a arătat ca fiind lipsită de suport constatarea echipei de control în ceea ce privește constatarea ca neeligibilă a sumei de 2.000 RON aferentă facturii de servicii audit nr. 70/27.09.2017.

Precizează că reclamanta a subliniat în mod expres prin Actul adițional nr. x faptul că pentru fiecare cerere auditată și aprobată la rambursare, va achita suma de 2.000 de RON (fără TVA).

Se mai arată că atâta timp cât beneficiarul prevede o suma maximă X pentru anumite activități/servicii, ulterior acesta menționând expres defalcarea ei pentru fiecare activitate/serviciu în parte, ofițerii nu pot valida decât fiecare sumă aferentă acelei activități/serviciu, dar până la limita maximă prevăzută, așa cum a fost și în prezenta cauză, în caz contrar ajungându-se ulterior la un dezechilibru total al bugetelor din cadrul proiectelor cu finanțare europeană sau preconizărilor financiare.

Intimata reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, intitulată "Răspuns la recurs", prin care a solicitat respingerea demersului procesual al recurentului pârât.

II. Soluția instanței de recurs

Un prim argument de nelegalitate invocat se referă la incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Potrivit acestui text de lege, casarea hotărârii se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Un atare motiv de casare se justifică prin prisma faptului că în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluția adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

Prin urmare, textul legal sus evocat se referă la necesitatea arătării motivelor de fapt și de drept ce au format convingerea instanței precum și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților. Concluzionând, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă și concretă în concordanță cu probele și actele de la dosar, ea constituind astfel o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și de altfel singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar. Astfel, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, și de altfel ea se circumscrie și noțiunii de proces echitabil în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt (a se vedea hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 28.04.2005 în cauza Albina c. României și hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 15.03.2007 în cauza Gheorghe c. României).

Pe de altă parte, tot atât de adevărat este că în jurisprudența sa privind încălcările aduse art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în repetate rânduri că, în general instanțelor naționale nu le incumbă o obligație de a furniza în motivările hotărârilor lor răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părțile implicate în litigii (hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului Van de Hurk c. Olandei, și hot. Perez c. Franței).

Circumstanțiind aceste aspecte teoretice la speța dedusă judecății, se observă că, în cauză, recurenta a invocat motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 detaliat mai sus, în legătură cu faptul că instanța de fond nu a analizat excepția de inadmisibilitate invocată de pârâtul recurent pe calea întâmpinării.

Sub acest aspect, se observă că pe calea întâmpinării formulate în fața instanței de fond intimatul nu a formulat o atare apărare pe calea excepției procesuale, asupra căreia instanța să se poată pronunța în condiții de contradictorialitate.

Așadar, singura excepție procesuală invocată a fost aceea a necompetenței teritoriale a instanței, iar în cadrul întâmpinării au fost inserate doar anumite mențiuni prin care s-a adus la cunoștință instanței că a fost emisă decizia de soluționare a contestației administrative "ultimul act administrativ emis și care se atacă în contencios administrativ conform art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011", fără însă ca aceste susțineri să fie materializate într-o veritabilă excepție procesuală.

Cum instanța nu este obligată să răspundă la fiecare argument al părții, ci doar să le grupeze și să analizeze în concret substanța celor susținute, este evident că lipsa unui răspuns la această afirmație, nu poate conduce la nelegalitatea hotărârii de fond, mai ales în condițiile în care nu a fost formulată sub forma unei excepții așa cum s-a menționat mai sus.

Totodată, invocarea acestei apărări este fără substanță și de un formalism excesiv, având în vedere că, în fapt, reclamanta intimată a urmat procedura prealabilă administrativă și a solicitat autorității să-și revizuiască propriul act, simpla nemenționare în acțiune și a deciziei de soluționare a contestației, nefiind de natură să atragă inadmisibilitatea acțiunii, așa cum susține partea recurentă.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține că hotărârea primei instanțe analizează pe larg situația de fapt ce a rezultat din probele dosarului, precum și dispozițiile legale incidente, aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Astfel, împrejurarea că instanța de fond a respins unele susțineri ale reclamantei, dar a găsit că altele sunt întemeiate, nu face ca hotărârea așa cum a fost redactată să cuprindă considerente contradictorii sau străine de natura pricinii.

Un ultim argument de nelegalitate este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv atunci când instanța interpretează sau aplică greșit normele de drept material.

În primul rând, recurentul critică soluția instanței cu privire la compensarea în bani a concediilor de odihnă neefectuate din anul 2011, care, în opinia sa puteau fi compensate doar până la sfârșitul anului 2012, iar nu în 2013 așa cum a procedat beneficiarul care a decontat în acest fel cheltuieli neeligibile în cuantum de 16.024 RON.

În legătură cu acest aspect, se reține că instanța de fond, în mod legal a citat dispozițiile art. 146 din Legea nr. 53/2003 care dau dreptul angajatului să compenseze în bani concediul de odihnă neefectuat doar în cazul încetării contractului de muncă.

Cum în cauză contractele de muncă ale angajaților pentru care s-au imputat cheltuielile neeligibile au încetat în anul 2013, aspect ce nu a fost contestat, este evident că sunt lipsite de suport legislativ concluziile recurentului privind neeligibilitatea sumei de mai sus.

Nu pot fi primite susținerile recurentului în sensul că validarea sumelor aferenta compensării zilelor de concediu neefectuat și ulterior plata acestora în cadrul proiectului, ar reprezenta o depășire a costului unitar aprobat prin bugetul proiectului, ceea ce reprezintă o încălcare a prevederilor Ghidului Solicitantului.

În primul rând, o atare afirmație nu a fost efectuată nici în procesul-verbal de constatare a neregulilor și nici în decizia de soluționare a contestației, singurul motiv constatat la acel moment de autorități pentru neeligibilitatea sumei de mai sus fiind încălcarea legislației naționale, concret dispozițiile din codul muncii referitor la compensarea în bani a concediului de odihnă.

Este de principiu că nu este permisă modificarea neregulii constatate, sau completarea acesteia cu motive noi, în faza procesuală a recursului, în condițiile în care argumentele respective nu au fost utilizate pentru a contura abaterea reținută în actul de control.

Astfel, argumentul potrivit căruia compensarea zilelor de concediu neefectuat ar reprezenta o depășire a costului unitar aprobat prin bugetul proiectului nu a fost utilizat în procesul-verbal supus cenzurii în prezenta procedură și nici nu a fost dovedită o atare încălcare, motiv pentru care nu este apt să conducă la reformarea concluziilor sentinței atacate.

A mai susținut recurentul că instanța de fond nu a ținut cont de prevederile art. 4 din Contractul de finanțare x care stipulează faptul că:

"Pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții: (...) să fie în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare și cu prevederile contractului de finanțare (...)".

Însă, recurentul nu indică în concret care ar fi prevederile legale încălcate, în condițiile în care prima instanță a motivat pe larg de ce au fost respectate dispozițiile din codul muncii care permiteau în cauza pendinte compensarea în bani a concediului de odihnă.

Enumerarea unor principii din Ghidul solicitantului și a unor principii generale de eligibilitate nu pot conduce la reformarea hotărârii, fără a se indica detaliat textul de lege și modalitatea în care acesta a fost nesocotit.

Dintr-o altă perspectivă, s-a imputat instanței de fond nelegala soluționare a abaterii constând în neeligibilitatea cheltuielilor aferente serviciilor de audit ce decurg din Contractul nr. x/27.09.2011.

Se observă că neregula imputată intimatei reclamante a fost aceea că a decontat cheltuieli reprezentând servicii de audit financiar fără respectarea Contractului de servicii nr. x/27.09.2011 încheiat cu S.C. B. S.R.L. În opinia recurentei atâta timp cât beneficiarul prevede o suma maximă X pentru anumite activități/servicii, ulterior acesta menționând expres defalcarea ei pentru fiecare activitate/serviciu în parte, ofițerii nu pot valida decât fiecare sumă aferentă acelei activități/serviciu, dar până la limita maximă prevăzută.

Așa cum a stabilit și instanța de fond și astfel cum rezultă și din înscrisurile doveditoare depuse la dosarul cauzei, valoarea contractului de audit financiar a fost stabilită inițial la suma de 17.000 de RON (art. 5 din Contract) și modificată ulterior (conform art. 13.2) la suma de 16.000 RON,respectiv 20.000 de RON prin Actele adiționale nr. x/29.11.2011 și respectiv nr. 2/01.07.2014 .

Potrivit art. 5.2 din Actele adiționale s-a stabilit de către părțile semnatare că "plățile datorate pentru prestațiile efectuate se vor face în sumă de 2000 de RON, pentru fiecare cerere aprobată, orice diferență până la concurența sumei de 16.000 RON, respectiv 20.000 RON urmând a se achita la final".

Așadar, în mod legal a stabilit recurenta că suma statuată de părțile contractante a fost de 2000 RON pentru fiecare cerere de rambursare aprobată, în total fiind doar 9 cereri de rambursare. Însă ceea ce a ignorat autoritatea de control a fost voința internă a părților la momentul încheierii contractului și prețul final al acestuia.

Nu este firesc a fi interpretate clauzele unui contract decât în acord cu voința părților ce rezultă din clauzele acestuia. În fapt, este evident că prețul final al contractului a fost în sumă de 20.000 RON, așa cum s-a decontat de către reclamantă, iar defalcarea prețului în sumă de 2.000 RON pentru fiecare cerere de rambursare aprobată nu a fost decât o modalitate de executare a contractului.

Acest aspect rezultă cu puterea evidenței din sintagma "orice diferență până la concurența sumei de 20.000 RON urmând a se achita la final" menționată în ultimul act adițional, precum și din împrejurarea că intimata reclamantă a achitat cocontractantului său întregul preț al contractului așa cum rezultă din facturile și chitanțele aflate la filele x.

Cum achitarea prețului nu a fost contestată de recurent, iar prețul final reprezintă voința părților confirmată de clauzele contractuale, ce au fost respectate întocmai, iar prețul de mai sus nu depășește limitele finanțării așa cum au fost aprobate, este evident că stabilirea ca neeligibilă a sumei de 2.000 RON aferentă contractului de mai sus, nu are justificare.

Cum afirmațiile recurentului nu sunt apte să formeze convingerea instanței de control judiciar în sensul că hotărârea atacată este nelegală, așa cum s-a argumentat mai sus, urmează a se constata că prezentul recurs este nefondat.

Raportat la toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că prezentul recurs este nefondat, motiv pentru care în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 544/2004 și disp. art. 497 C. proc. civ., va dispune respingerea acestuia, cu consecința menținerii sentinței pronunțate de instanța de fond ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman - Ministerul Educației Naționale împotriva Sentinței nr. 154 din 6 octombrie 2017 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 februarie 2020.

GGC - NN