ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4793/2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1). Obiectul litigiului dedus judecății

Prin cererea inițial înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 06 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO LEX", în numele membrilor de sindicat, conform tabelului anexat, între care, și reclamantul A., au chemat în judecată pe pârâta DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța:

- să recalculeze și să acorde reclamanților salariul de funcție și sporurile la nivelul maxim al acestor drepturi acordate în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 3.364 RON pentru funcțiile de agent de poliție, respectiv, 8.819 RON pentru funcțiile de ofițeri de poliție, după caz, care cuprinde și drepturile salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive;

- obligarea pârâtei să plătească reclamanților diferența de drepturi salariale constând în diferența dintre sumele primite de reclamanți și cele rezultate în urma recalculării, începând cu data de 10.11.2015, dar nu mai mult de data angajării, și până la data salarizării efective conform recalculării, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală aferentă, până la data plății efective;

- cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul din 11 martie 2019, instanța a dispus disjungerea cererilor formulate de către unii din reclamanții din cauză și constituirea unor noi dosare, respectiv, pentru reclamantul A., cu numărul 6837/3/2019 și, în dosarul nou constituit, instanța, având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, a invocat excepția necompetenței sale teritoriale.

2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

2.1). Prin Sentința civilă nr. 1615 din 11 martie 2019, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat cauza privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, în favoarea Tribunalului Buzău, secția de contencios administrativ, spre competentă soluționare.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul București a reținut, în esență, că în cauza de față, reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "Pro Lex" a formulat acțiunea în numele și pentru membrul de sindicat A., care are domiciliul în mun. Buzău, jud. Buzău, acțiunea fiind înregistrată după intrarea în vigoare a Legii nr. 212/2018, publicate în Monitorul Oficial, Partea I nr. 658 din 30 iulie 2018.

Chiar dacă reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "Pro Lex" are sediul în mun. București, a considerat instanța, această parte nu apără un interes și un drept propriu în justiție, ci apără drepturile și interesele membrilor de sindicat, fiind un reprezentant al reclamanților - membri de sindicat, iar dispozițiile alin. (4) al art. 10 din Legea nr. 554/2004 sunt clare sub aspectul stabilirii competenței teritoriale, în sensul că acțiunea care se introduce în numele reclamantului (membru de sindicat) de orice persoană de drept public sau privat (sindicat), este de competența instanței de la domiciliul reclamantului.

2.2). La data de 17 mai 2019, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, iar prin Sentința civilă nr. 491 din 26 iunie 2019, s-a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, invocată de instanță, din oficiu; s-a declinat competenta de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "PRO LEX" și A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generala de Politie a Municipiului București, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal; s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului negativ de competență; s-a suspendat de drept judecarea cererii, până la soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, art. 109 din Legea nr. 188/1999, art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 87 din C. civ., și, totodată, instanța a avut în vedere faptul că, în Expunerea de motive a Legii nr. 212/2018, care a intrat în vigoare la 02.08.2018, în ceea ce privește modificarea alin. (3) al art. 10 din Legea nr. 554/2004, s-a menționat că se urmărește eliminarea introducerii aceleași cereri la instanțe diferite, în funcție de practica acestora, o corectă administrare a probelor, având în vedere legătura instanței cu sediile sau domiciliile părților, cât și o reducere a cheltuielilor procedurale.

În cauza de față, s-a reținut, în cererea de chemare în judecată a fost indicat sediul procesual ales, care este și sediul reclamantului Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "PRO LEX", în timp ce în tabelul anexă la acțiune au fost completate domiciliile reclamanților persoane fizice, printre care și A., care se află în mun. Buzău, jud. Buzău, soluția de declinare a competenței teritoriale fiind bazată pe această informație.

Cu toate acestea, conform Procesului-verbal de interogare a bazei de date DEPABD, din 24.06.2019, în intervalul 13.02.2012 - 18.06.2019, reclamantul A. a avut stabilită reședința în mun. București, unde este și sediul pârâtei Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, în cadrul căreia își exercită funcția publică începând cu data de 01.12.2012, conform celor comunicate de pârâtă (Dosar nr. x/2019 Tribunalul Buzău, filele x, 28).

S-a constatat, astfel, că reclamantul A., deși are domiciliul în mun. Buzău, odată cu angajarea sa în cadrul pârâtei, din anul 2012 și până la data de 18.06.2019, și-a stabilit reședința în mun. București, în timp ce învestirea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal cu acțiunea de față a avut loc în perioada de valabilitate a acestei reședințe.

În aceste condiții, a apreciat că acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. a fost introdusă la instanța în a cărei circumscripție teritorială se afla domiciliul său, din punct de vedere al normelor procesual civile, la momentul învestirii, respectiv, reședința care se află în aceeași unitate administrativ- teritorială cu sediul reclamantului Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "PRO LEX" și cu domiciliul procesual ales al celorlalți reclamanți persoane fizice, membri de sindicat, cât și cu sediul pârâtei Direcția Generala de Politie a Municipiului București.

Totodată, instanța a mai apreciat că judecarea litigiului la instanța în a cărei circumscripție teritorială se află domiciliul legal al reclamantului, înscris în actul său de identitate, nu ar corespunde scopurilor adoptării Legii nr. 212/2018, menționate în Expunerea de motive, și anume, corecta administrare a probelor, față de legătura instanței cu domiciliul părții și reducerea cheltuielilor procedurale, dat fiind că reclamantul ar fi pus în situația de a se prezenta la termenele de judecată într-o altă unitate administrativ teritorială decât cea în care locuiește efectiv și în care își exercită funcția publică.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență

Analizând actele și lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) din Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte va pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente, stabilind competența soluționării acesteia în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește cadrul procesual, se constată că, obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligarea pârâtei la recalcularea și acordarea unor drepturi salariale către reclamant, acțiunea fiind formulată de Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "Pro Lex", în baza art. 28 din Legea nr. 62/2011, în numele membrului de sindicat.

Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Așadar, ulterior modificărilor aduse Legii nr. 554/2004 prin dispozițiile Legii nr. 212/2018, textul de lege prevede o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de contencios administrativ și fiscal de la domiciliul reclamantului persoană fizică, situație reținută în mod corect de ambele instanțe aflate în conflict. Problema care a generat conflictul negativ de competență privește înțelesul noțiunii de "domiciliu", în sens procedural și a diferenței juridice dintre această noțiune și aceea de "reședință", precum și a efectului pe care această distincție îl produce asupra competenței instanței de judecată.

Potrivit art. 87 din C. civ., prin domiciliu se înțelege locul unde persoana fizică declară că are locuința principală, iar reședința este locul unde persoana fizică are locuința secundară.

Deși dispozițiile art. 107 și următoarele din C. proc. civ. nu arată în mod expres ce se înțelege prin domiciliul părților, prezintă relevanță prevederile art. 155 pct. 6 din C. proc. civ., care stipulează că, prin locul citării se înțelege domiciliul persoanei fizice, iar în cazul în care aceasta nu locuiește la domiciliu, citarea se va face la reședința cunoscută ori la locul ales de aceasta.

Aplicând aceste dispoziții legale la speța de față, Înalta Curte reține că, deși noțiunile de "domiciliu" și "reședință" nu se suprapun din punct de vedere al evidenței populației, această distincție nu este relevantă în procedura civilă, unde utilizarea alternativă a celor două sintagme urmărește să asigure legalitatea procedurii de citare, respectiv, înștiințarea corespunzătoare a părților aflate în litigiu, cu privire la existența și obiectul pricinii.

Noțiunea de domiciliu, care interesează în sens procedural, se identifică cu noțiunea de domiciliu de fapt, în cazul de față cu reședința reclamantului, iar în raport de locuința statornică a părții se stabilește atât legalitatea procedurii de citare, cât și instanța competentă să soluționeze pricina.

O interpretare contrară ar conduce, în speță, la atribuirea competenței de soluționare a cauzei în favoarea unei instanțe în circumscripția căreia reclamantul nu domiciliază în fapt, aspect de natură a invalida voința legiuitorului, care, prin modificarea prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a urmărit să asigure reclamantului accesul facil la instanța de judecată aflată în circumscripția teritorială în care locuiește.

Din actele dosarului rezultă, într-adevăr, că reclamantul A. are domiciliul în Buzău, județul Buzău, însă, la momentul sesizării instanței, avea reședința în municipiul București, aceasta fiind locuința statornică, în raport de care se stabilește competența teritorială a instanței de contencios administrativ.

În acest sens, Înalta Curte amintește că art. 107 alin. (2) din C. proc. civ. constituie o consacrare expresă a regulii potrivit căreia, " (2) Instanța rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul își schimbă domiciliul sau sediul.".

Așadar, pentru stabilirea competenței teritoriale prezintă interes domiciliul sau reședința pe care partea o avea în momentul sesizării instanței, iar, schimbarea ulterioară a acesteia nu influențează competența.

În consecință, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) din C. proc. civ., văzând și dispozițiile art. 107 alin. (2) din C. proc. civ. Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Temeiul legal al soluției

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, legea contenciosului administrativ, prin raportare la cele ale art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența teritorială de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București.

Văzând și dispozițiile art. 135 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A. prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor Pro Lex și Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor Pro Lex și pe pârâta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2019.

GGC - OB