ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1455/2017

Asupra recursului, a constatat următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și A., sub nr. x/20.10.2014, reclamanta Societatea B. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei Societatea C. S.R.L. la plata sumei de 2.141.238 RON, actualizată la data plății, reprezentând echivalentul prejudiciului cauzat și a beneficiului nerealizat prin neexecutarea obligațiilor contractuale ce derivă din contractul de arendă nr. x/01.05.2003. Totodată, s-a mai solicitat stabilirea în favoarea reclamantei, la încetarea la termen a contractului de arendă, a unui drept de retenție asupra imobilului, obiect al contractului, până la achitarea integrală de către pârâtă a sumei datorate.

Pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat, la primul punct, să se constate inexistența dreptului reclamantei de a solicita pretențiile din acțiunea introductivă. Totodată, pârâta a mai solicitat să se constate că furtuna din zilele de 16-17 august 2010 reprezintă un eveniment de forță majoră.

Prin sentința arbitrală nr. 8 din 11 martie 2015 pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și A. s-a admis excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune și s-a respins acțiunea arbitrală formulată de reclamanta S.C. B. S.R.L. împotriva pârâtei S.C. C. S.R.L.; s-a admis excepția inadmisibilității cererii reconvenționale și în consecință, s-a respins cererea reconvențională formulata de pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva reclamantei S.C. B. S.R.L.; au fost compensate cheltuielile de judecată.

Împotriva sentinței arbitrale nr. 8 din 11 martie 2015 a formulat acțiune în anulare reclamanta S.C. B. S.R.L., solicitând, în principal, admiterea acțiunii, anularea hotărârii arbitrale și trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului arbitral; în subsidiar a solicitat, admiterea acțiunii, anularea hotărârii arbitrale cu consecința admiterii acțiunii arbitrale formulată.

Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, prin sentința civilă nr. 23/PI din 17 septembrie 2015, a admis acțiunea în anulare formulată de reclamanta S.C. B. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva sentinței arbitrale nr. 8 din 11 martie 2015 pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și A., în dosarul nr. x/2014; a anulat în parte sentința arbitrală și a trimis spre rejudecare petitul având ca obiect beneficiul nerealizat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S.C. C. S.R.L., care a fost soluționat prin decizia nr. 1200 din 23 iunie 2016 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în sensul admiterii recursului cu consecința casării deciziei atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 11 din 7 noiembrie 2016, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a respins acțiunea în anulare a sentinței arbitrale nr. 8 din 11 martie 2015 pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera ce Comerț Industrie și A., formulată de reclamanta S.C. B. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L..

A fost obligată reclamanta la plata sumei de 4440 RON cheltuieli de judecată către pârâta S.C. C. S.R.L..

La data de 16 ianuarie 2017, recurenta-reclamantă S.C. B. S.R.L. a formulat recurs împotriva acestei sentințe, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și a solicitat admiterea acestuia astfel cum a fost formulat, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Timișoara.

În motivarea recursului întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea cuprinde motive contradictorii, în sensul că, deși instanța reține că dreptul material la acțiune s-a născut sub imperiul prevederilor legii vechi, adică a Decretului nr. 167/1958, instanța a analizat doar art. 3 din acest act normativ, omițând în mod eronat, în opinia reclamantei, să analizeze art. 12 din decret.

Criticile de nelegalitate întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 12 din Decretul nr. 167/1958 și art. 2526 și art. 2515 alin. (2) C. proc. civ.. În opinia reclamantei, aplicarea greșită a normelor de drept material derivă din modalitatea incompletă de analiză a raportului contractual de către Curtea de Apel.

La data de 21 martie 2017, intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. În plus, a susținut intimata-pârâtă că instanța de apel nu a dat dezlegări contradictorii, hotărârea recurată respectând normele de drept material aplicabile litigiului, motiv pentru care apreciază că în speță nu este incident art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

La data de 7 aprilie 2017, recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor intimatei-pârâte invocate prin întâmpinare.

Înalta Curte a stabilit în sarcina recurentei-reclamante o taxă judiciară de timbru în cuantum 200 RON, aceasta depunând la dosar dovada achitării acesteia în cuantumul datorat, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs.

Prin raportul întocmit la data de 8 mai 2017 asupra admisibilității în principiu a recursului declarat de recurenta-reclamantă S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 11 din 7 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, raportorul a apreciat că recursul nu este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 20 iunie 2017, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

La data de 12 iulie 2017, intimat-pârâtă Societatea C. S.R.L. a depus la dosar un punct de vedere asupra raportului, prin care a solicitat să fie menținute concluziile raportului și, în consecință, să fie respins recursul ca inadmisibil.

La data de 13 iulie 2017, recurenta-reclamantă S.C. B. S.R.L. a depus, de asemenea, punct de vedere asupra raportului, prin care a precizat că recursul este admisibil în principiu raportat la forma actuală a dispozițiilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ.. În consecință recurenta a învederat că hotărârea curții de apel asupra acțiunii în anulare este susceptibilă de recurs indiferent de soluția pe care o conține și indiferent de momentul pronunțării sale în raport cu data modificării textului de lege.

Înalta Curte, constituită în completul de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a respinge recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 613 C. proc. civ., în forma anterioară modificării aduse acestui text prin Legea nr. 17/2017. Aceasta întrucât, potrivit art. 24 C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, dispozițiile legii noi se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar, în procesul analizat, cererea de chemare în judecată a fost formulată la 20 octombrie 2014, deci anterior legii de modificare, Legea nr. 17/2017. În consecință, dispozițiile art. 613 C. proc. civ. vor fi analizate în litigiul pendinte din perspectiva conținutului pe care îl aveau la momentul demarării procesului.

În speță, recursul formulat de reclamantă S.C. B. S.R.L. are ca obiect o sentință cu caracter definitiv, prin care a fost respinsă acțiunea în anulare formulată de această parte împotriva sentinței civile nr. 11 din 7 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac, care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

Potrivit dispozițiilor art. 613 alin. (1) C. proc. civ., "Curtea de apel va judeca acțiunea în anulare în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanță", iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol "Admițând acțiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală …".

Prevederile art. 613 alin. (4) C. proc. civ. stabileau că "Hotărârile curții de apel, pronunțate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului".

Per a contrario, hotărârile prin care a fost respinsă acțiunea în anulare nu sunt susceptibile a fi atacate cu recurs, potrivit dispozițiilor legale evocate, în forma în vigoare la momentul formulării acțiunii introductive.

În raport cu prevederile legale evocate, se constată că sentința civilă nr. 11 din 7 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, prin care a fost respinsă acțiunea în anulare, nu este susceptibilă de exercițiul căii de atac a recursului.

Conform art. 457 C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 129 din Constituția României, părțile interesate pot exercita căile de atac, în condițiile legii procesuale.

Corespunzător acestor prevederi, legea procesual civilă stabilește hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de reformare sau retractare.

Prin urmare, admisibilitatea unei căi de atac este examinată în raport cu îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de legea procesuală.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta S.C. B. S.R.L..

În temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să oblige recurenta-reclamantă S.C. B. S.R.L. la plata către intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. a sumei de 7140 RON reprezentând cheltuieli de judecată, dovedite cu factura fiscală nr. x din 27 martie 2017 și extrasul de cont care atestă efectuarea plății, aflate la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 11 din 7 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă S.C. B. S.R.L. să achite intimatei-pârâte S.C. C. S.R.L. suma de 7140 RON cheltuieli de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2017.