ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1224/2017

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 188/21.06.2016, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondată acțiunea în anulare formulată de S.C. A. S.A. împotriva sentinței arbitrale nr. 148/17.12.2015, pronunțată de Curtea de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în contradictoriu cu Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Satu Mare, prin Consiliul Județean Satu Mare.

Împotriva acestei sentințe, S.C. A. S.A. a declarat recurs, solicitând casarea sa și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel.

În motivare, a reiterat istoricul litigiului și argumentele dezvoltate prin acțiunea în anulare și a susținut că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, străine de natura cauzei; a fost invocat, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Concretizând, a arătat că în hotărârea atacată s-a reținut că nu ar fi prezentat niciun argument care să conducă la constatarea relei-credințe a pârâtei.

Astfel, a susținut că, deși potrivit art. 5.1. din contractul de lucrări și proiectare încheiat de părți s-a stabilit ordinea de prioritate a documentelor contractului, condițiile contractuale speciale suplimentare prevalând celor generale, pârâta a invocat cu rea-credință dispozițiile art. 20.6 din condițiile contractuale generale, potrivit cărora soluționarea oricăror dispute între părți se va face conform Regulamentului de Arbitrare al Camerei Internaționale de Comerț, cu sediul în Paris.

Or, potrivit art. 5.1. din contract, prevalează condițiile contractuale speciale suplimentare, care derogă de la cele generale, statuând la art. 14 că disputele dintre părți se soluționează pe cale contencioasă de instanța în a cărei rază teritorială își are sediul beneficiarul.

A mai arătat recurenta că în mod greșit a reținut curtea de apel că și în cazul în care poziția procesuală a pârâtei ar fi una eronată, această împrejurare nu poate constitui o dovadă per se a relei-credințe, fiind logic ca fiecare parte să dea prevalență probatoriilor pe care le consideră mai relevante.

În opinia recurentei, în realitate, nu este vorba de probatorii mai relevante, ci de promovarea tezei false, potrivit căreia ar fi incidente prevederile art. 20.6 din condițiile contractuale generale, înlăturându-se astfel, nelegal, incidența în cauză a condițiilor contractuale speciale suplimentare.

În acest context, a susținut că această conduită procesuală, prin care pârâta a încălcat atât propriile interese legale, cât și pe cele ale cetățenilor Județului Satu Mare, tergiversând timp de 4 ani clarificarea conflictului, nu poate fi considerată a fi una de bună-credință.

Subsumat aceluiași motiv de recurs, recurenta a susținut că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei, prin care s-a încercat justificarea ideii că nici tribunalul arbitral nu a fost de rea-credință.

În acest sens, a arătat că președintele tribunalului arbitral a lăsat-o să creadă că jurisprudența evocată la termenul din 17.11.2015 este concludentă și de natură să îi justifice competența și, tot cu rea-credință, s-a abținut să aducă în discuția părților existența singurei opinii doctrinare pertinente, conform căreia "în lipsa unei precizări explicite în conținutul clauzei compromisorii, mențiunea referitoare la Regulamentul de Arbitraj al Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă CCI Paris nu implică și alegerea competenței acestei curți de arbitraj, ci doar alegerea, pur și simplu, a regulilor sale de procedură, pe care tribunalul arbitral competent să soluționeze eventualele litigii le va aplica în organizarea și desfășurarea procesului arbitral."

În final, a subliniat că președintele tribunalului arbitral a încălcat principiul contradictorialității și i-a blocat accesul la un proces echitabil.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

La data de 02.05.2017, intimatul a formulat punct de vedere la raport, prin care a solicitat respingerea ca inadmisibil a recursului.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în noul C. proc. civ., în art. 457.

Recursul are ca obiect sentința civilă nr. 188/21.06.2016, prin care Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondată acțiunea în anulare formulată de S.C. A. S.A. împotriva sentinței arbitrale nr. 148/17.12.2015, pronunțată de Curtea de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în contradictoriu cu Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Satu Mare, prin Consiliul Județean Satu Mare.

Potrivit art. 608 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare, pentru unul din motivele prevăzute la lit. a) - i) ale aceluiași alineat.

Conform art. 613 alin. (3) C. proc. civ., admițând acțiunea în anulare, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală și va trimite cauza spre judecată instanței competente să o soluționeze, potrivit legii sau spre rejudecare tribunalului arbitral, după caz, iar potrivit alin. (4) al aceluiași articol, în forma în vigoare la data inițierii procesului, "hotărârile curții de apel, pronunțate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului".

Din interpretarea textelor de lege mai sus evocate, rezultă că hotărârile curții de apel, prin care a fost respinsă acțiunea în anulare, sunt definitive.

Textul art. 613 alin. (4) C. proc. civ. a fost modificat prin art. I pct. 1

1

din O.U.G. nr. 1/2016, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 17/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196/21.03.2017, în sensul că "hotărârea curții de apel prin care se soluționează acțiunea în anulare este supusă recursului."

Însă potrivit art. 24 C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, așa încât Înalta Curte constată că în speță sunt incidente dispozițiile art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data inițierii procesului, care nu deschideau calea de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătorești prin care a fost respinsă acțiunea în anulare.

Așa fiind, deși sentința recurată poartă în dispozitiv mențiunea "cu recurs în 30 de zile de la comunicare", față de prevederile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", aceasta nu este supusă recursului, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 188/21.06.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 septembrie 2017.