ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 26/2017

Decizia nr. 26/2017 Asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, sub nr. x/118/2012, reclamanta SC A. SRL a solicitat obligarea pârâtului B. Mangalia, prin primar, la plata sumei de 1.613.221 de lei plus T.V.A., precum și a pârâtului C. Mangalia la plata sumei de 1.738.138 de lei plus T.V.A., ambii pârâți urmând a fi obligați și la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea cererii, r eclamanta relevă că a încheiat cu B. Mangalia contractele de achiziție publică din 12 decembrie 2006 și din 12 decembrie 2006, având ca obiect executarea de către reclamantă (în calitate de executant), a unor case sociale în Zona Morii-Mangalia, lot 43-44 și 45-46; aceeași societate a prestat servicii și în beneficiul autorității contractante C. Mangalia, potrivit convențiilor de execuție lucrări din 10 noiembrie 2006, din 11 decembrie 2007 și din 11 decembrie 2007; operațiunile juridice au vizat sistematizarea pe verticală Dobrogea II, străzile 19+P20+21+22+23+24 (pentru primul contract), lucrări de infrastructură cartier de locuințe Dobrogea I - canalizare menajeră (pentru cel de al doilea) și lucrări de infrastructură cartier de locuințe Dobrogea - alimentare cu apă, parțial (pentru a treia convenție); în timpul executării lucrărilor contractate, la comanda verbală a funcționarilor publici, reclamanta a executat și alte lucrări menite a conferi funcționalitate acelor contracte; în egală măsură, reclamanta a prestat și servicii care nu erau în legătură directă cu cele contractate sau suplimentare acestora; Existența lucrărilor a fost confirmată de către pârâți în cadrul unui alt litigiu, finalizat prin sentința civilă nr. 442 din 6 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. x/118/2011;

procesul respectiv avea ca obiect obligarea acelorași pârâți la plata sumei totale de 3.351.363 de lei, cauza juridică a acțiunii fiind reprezentată de faptul licit al îmbogățirii fără just temei.

Autoritatea judiciară a respins acțiunea formulată de către reclamanta SC A. SRL, statuând cu puterea lucrului judecat, că relațiile dintre părți se situează pe tărâm contractual, conform art. 969 C. civ., actele fiind încheiate în formă simplificată, prin comandă urmată de executare; individualizarea și evaluarea lucrărilor prestate în beneficiul pârâților s-au realizat în baza unui raport de expertiză întocmit de către expertul judiciar - inginer Boteanu Magdalena, la ale cărui concluzii părțile au achiesat; valorile stabilite de expert erau de 98.904 lei (pentru lucrările suplimentare la contractul din 20 decembrie 2006), 224.544 de lei și 324.062 de lei (lucrări suplimentare aferente contractului din 10 noiembrie 2006), 1.090.632 de lei (lucrări suplimentare contractului din 12 decembrie 2006) și 30.965 de lei (suplimentar contractului din 12 decembrie 2006); în drept au fost invocate prevederile art. 969 - 970 C. civ.

De asemenea, la termenul din 24 februarie 2012, s-a luat act de transmiterea calității procesuale active de la reclamanta SC A. SRL către cesionarele dreptului litigios SC D. SRL și SC E. SRL, la același termen, apărătorul ales al reclamantelor precizând că pretențiile patrimoniale sunt întemeiate pe dreptul comun în materie comercială și a obligațiilor civile, iar nu pe cele speciale ale O.U.G. nr. 34/2006, neexistând contracte semnate de achiziție publică pentru lucrările a căror valoare se solicită. Pe baza concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară, reclamantele și-au majorat câtimea obiectului cererii la 1.935.734 de lei cu T.V.A., în contradictoriu cu pârâtul C. Mangalia și la 1.664.381 de lei cu T.V.A., în contradictoriu cu B. Mangalia.

Prin sentința civilă nr. 2006 din 11 iunie 2014, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, a respins, ca neîntemeiate, excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. Mangalia și prescripției dreptului la acțiune; a respins ca nefondată, acțiunea formulată de către reclamantele SC D. SRL și SC E. SRL, în contradictoriu cu pârâții B. Mangalia, prin primar, și C. Mangalia, astfel cum a fost majorată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat în ceea ce privește lipsa legitimării procesuale pasive a pârâtului C. Mangalia, că există identitate între persoana chemată în judecată și persoana împotriva căreia se solicită realizarea dreptului, astfel încât excepția a fost respinsă ca neîntemeiată, existența raporturilor obligaționale formând obiect al dezlegării în fond a pricinii.

În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune, instanța a considerat, în raport de depozițiile martorilor citați, că nu se poate reține că termenul de prescripție al dreptului la acțiune pentru creanțele a căror realizare se solicită în prezentul litigiu s-a împlinit anterior promovării acțiunii, la 10 iulie 2012, astfel încât excepția a fost respinsă, ca neîntemeiată. Pe fondul cauzei, instanța a reținut că SC A. SRL, în calitate de executant, a încheiat cu B. Mangalia (achizitor), contractele de execuție lucrări din 12 decembrie 2006 și din 21 decembrie 2006, având ca obiect construirea unor locuințe sociale în zona străzii x, loturile 43-44 și 45-46; ambele convenții au clauze identice, termenul de execuție fiind de 10 luni.

Prin art. 26 din contract a fost stabilită identitatea delegaților părților - F. pentru achizitor și G. - pentru executant, art. 30 permițând modificarea convenției doar prin act adițional; prin actul adițional din 30 iulie 2007 la contractul din 2006 și actul adițional din 15 octombrie 2007 la contractul din 2006, termenul de execuție a lucrărilor a fost prelungit la 16 luni de la semnarea actului inițial. Aceeași societate a perfectat cu C. Mangalia convențiile de execuție lucrări din 10 noiembrie 2006, din 11 decembrie 2007 și din 11 decembrie 2007; operațiunile juridice au vizat sistematizarea pe verticală Dobrogea II, străzile 19+P20+21+22+23+24 (pentru primul contract), lucrări de infrastructură cartier de locuințe Dobrogea I - canalizare menajeră (pentru cel de al doilea) și lucrări de infrastructură cartier de locuințe Dobrogea - alimentare cu apă, parțial (pentru a treia convenție).

În conformitate cu dispozițiile art. 24.2 și 24.3 din contract, în situația în care apăreau circumstanțe care nu puteau fi prevăzute la data încheierii contractului și care conduceau la modificarea esențială a clauzelor, astfel încât îndeplinirea contractului să fie contrară interesului public, beneficiarul este în drept să denunțe unilateral contractul, executantul fiind în drept să pretindă numai plata pentru partea din contract îndeplinită, inclusiv materialele achiziționate.

Recepția lucrărilor efectuate în baza contractului din 2007 s-a realizat la 7 aprilie 2008 și 17 decembrie 2007, în baza proceselor-verbale aflate la dosarul cauzei, iar terminarea lucrărilor asumate prin contractul din 2006 a fost confirmată prin procesul-verbal de recepție datat 10 noiembrie 2007, în timp ce recepția lucrărilor ce formau obiect al contractului din 2007 s-a efectuat la 18 și 19 decembrie 2007. A mai reținut instanța că toate aceste operațiuni juridice, încheiate de către instituții finanțate din bani publici, sunt guvernate exclusiv prin dispozițiile speciale, derogatorii de la dreptul comun în materia răspunderii civile contractuale, ale O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii.

Actul normativ definește contractul de achiziție publică, stabilind domeniul de aplicare al actului normativ, sfera activităților care pot forma obiect al convenției, procedura de licitație și de atribuire a contractelor și calitatea părților cocontractante; art. 122 lit. i) și j) conferă autorității contractante dreptul de a aplica procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare numai în anumite cazuri. În baza art. 297 din O.U.G. nr. 34/2006, în măsura în care prezenta ordonanță de urgență nu prevede altfel, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun. Prin urmare, recurgerea la dreptul comun din materia răspunderii civile contractuale era posibilă numai în măsura în care actul normativ special privind achizițiile publice nu conținea prevederi contrarii și nu devin incidente.

Astfel, toate serviciile descrise de către cesionarii dreptului litigios ca fiind lucrări prestate în favoarea pârâților B. Mangalia și C. Mangalia se înscriu în sfera de aplicabilitate a O.U.G. nr. 34/2006 (art. 4 alin. (1) în referire la diviziunea 45 clasele 45.21, 45.23, 45.25 și 45.45 din anexa nr. 1). De asemenea, a susține că instituțiile publice pot fi angajate în raporturi contractuale de drept privat, prin încheierea, în formă simplificată, a unor acte civile, pe baza ofertei de a contracta, urmată de executare, echivalează cu eludarea unor dispoziții legale imperative, instituite tocmai în scopul prevenirii cheltuirii fondurilor publice împotriva interesului general, fiind astfel înfrânte principiile instituite prin art. 2 din O.U.G.

nr. 34/2006. Chiar îmbrățișând punctul de vedere al societăților reclamante, cesionare ale dreptului litigios, conform căruia operațiunea juridică a luat naștere în mod valabil, prin simpla comandă verbală a reprezentanților legali ai pârâților, urmată de executarea benevolă din partea reclamantei cedente, lipsesc orice dovezi privind realitatea ofertelor de a contracta și orice elemente ale operațiunilor juridice. Mai mult, nu au fost identificate persoanele de la care ar fi emanat comenzile verbale, calitatea acestora în cadrul autorităților administrației publice locale - de reprezentant convențional sau legal; astfel, dacă emitenții ofertelor de a contracta reprezentau unitatea administrativ-teritorială și serviciul specializat de gospodărire locală în baza unui mandat civil, împuternicirea trebuia depusă la dosar de către persoana interesată, pentru verificarea limitelor mandatului din perspectiva voinței mandantului.

Astfel, lipsind orice elemente și probe legate de persoana și calitatea autorului ofertei de a contracta, nu s-a putut reține cu temei că inițiativa contractuală aparține tocmai pârâților din prezenta cauză ori unor terți. Atât raportul de expertiză întocmit de către expert H. cât și documentele pe baza cărora aceasta și-a fundamentat opinia profesională, întocmite în cursul anului 2011, au caracter indirect și sunt lipsite de concludență pentru existența și realitatea serviciilor efectiv prestate de reclamanta SC A. SRL, în măsura în care toate actele legate de individualizarea și cuantificarea lucrărilor s-au realizat pe baza indicațiilor oferite exclusiv de către reprezentanții societății reclamante.

În aceste condiții, instanța a reținut că toate criteriile de stabilire a existenței lucrărilor și de evaluare a acestora pleacă de la aceeași premisă greșită a faptului că singurul în măsură să individualizeze lucrările este chiar constructorul reclamant; practic, procedând în această manieră, acesta și-a preconstituit probe pentru un viitor litigiu, dictând comisiei înființate cu acest scop întinderea și locul lucrărilor, fără ca afirmațiile sale să poată fi în mod obiectiv verificate. Efectul pozitiv al puterii de lucru judecat presupune că dezlegarea dată de instanța judecătorească într-un alt litigiu, referitoare la aceeași chestiune de drept nu va putea fi contrazisă de judecata de față, astfel că ea se impune ca o chestiune prejudicială deja dezlegată în cadrul unui proces subsecvent.

Din acest punct de vedere, faptul că în cuprinsul considerentelor sentinței civile nr. 442 din 6 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. x/118/2011, s-a statuat că relațiile dintre părți se situează pe tărâm contractual, reclamanta având la îndemână acțiuni contractuale, nu poate fi valorificată decât în contextul folosirii acestor aprecieri drept argument pentru aprecierea caracterului subsidiar al acțiunii întemeiate pe faptul licit al îmbogățirii fără justă cauză; în lipsa unei legale învestiri, autoritatea judiciară a statuat că reclamanta avea la îndemână o acțiune principală în realizarea dreptului, fără a se pronunța asupra temeiniciei unei atare acțiuni în răspundere civilă contractuală.

Împotriva acestei soluții a declarat apel reclamanta SC I. SRL - succesoarea reclamantei SC A. SRL - susținând că aceasta este netemeinică, întrucât din probele administrate rezultă că lucrările, a căror contravaloare, se solicită au fost executate. Pârâții B. Mangalia, prin primar, și C. Mangalia au formulat cerere de aderare la apelul formulat de SC D. SRL și SC E. SRL, prin care se tinde la respingerea cererii de chemare în judecată, în principal, pentru intervenirea prescripției dreptului material la acțiune și, în subsidiar, ca nefondată. Prin Decizia civilă nr. 688 din 17 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de reclamanta SC I. SRL și de pârâții B. Mangalia, prin primar, și C. Mangalia împotriva sentinței civile nr. 2006 din 11 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul Constanța, în Dosarul nr. x/118/2012.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut cu privire la apelul reclamantei SC I. SRL că în mod corect, prima instanță a stabilit că pretențiile reclamantei în legătură cu lucrări suplimentare executate nu pot fi acordate, întrucât între părți nu s-a încheiat un acord în acest sens sub imperiul O.U.G. nr. 34/2006. În ceea ce privește cererea de aderare la apel formulată de pârâții B. Mangalia, prin primar, și C. Mangalia, instanța de apel a apreciat că este nefondată, întrucât excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost în mod corect respinsă, deoarece din probele administrate a rezultat că lucrările a căror contravaloare s-a solicitat, nu fuseseră finalizate cu trei ani anterior promovării acțiunii, iar aspectele legate de fondul cauzei au fost soluționate legal, în sensul respingerii pretențiilor reclamantei.

Referitor la invocarea în apărare a retractului litigios, instanța de apel a reținut că aceasta este nefondată, întrucât actul juridic care a vizat contractul de concesiune autentificat din 15 aprilie 2015 la B.N.P., J. este încheiat sub imperiul N.C.C., iar acesta nu mai reglementează această situație. Împotriva acestei decizii, în termen legal, atât reclamanta SC I. SRL cât și pârâții B. Mangalia, prin primar, și C. Mangalia au declarat recurs. Recursul reclamantei SC I. SRL a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., cu referire la art. 312 alin. (3) din același cod, solicitându-se admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, în subsidiar, modificarea deciziei atacate, iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii astfel cum a fost modificată și precizată.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta-reclamantă apreciază că în cauză se impune administrarea unor probe noi, de natura suplimentului la raportul de expertiză sau înscrisuri noi, față de faptul recunoscut de către instanță și anume că toate lucrările de construcție, inclusiv cele suplimentare au fost efectuate. Față de această situație și având în vedere natura lucrărilor suplimentare, recurenta consideră că în cauză trebuia să se aplice, așa cum a reținut instanța, dispozițiile art. 121-122 din O.U.G. nr. 34/2006, în sensul că lucrările suplimentare, trebuiau cel puțin comensurate la nivelul de 2,4 din valoarea lucrărilor, ori acest aspect nu a fost avut în vedere de către instanța de judecată, iar din această perspectivă se impune completarea probatoriului la nivelul efectuării unui supliment la raportul de expertiză.

În ceea ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta apreciază că i nstanța, în mod greșit a interpretat actul dedus judecății, schimbând natura ori înțelesul lămurit al relațiilor dintre părți. Aceasta deoarece, din cuprinsul raportului de expertiză rezultă că lucrările de utilitate publică au caracter imprevizibil și au devenit necesare pentru realizarea obiectivelor din contractual inițial, iar acest caracter este urmarea disfuncționalitățiilor din cadrul Primăriei B. Constanța, situația fiind generată de către pârâte, întrucât inițierea contractului de achiziție revine achizitorului și nu executantului. Referitor la critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenta consideră că h otărârea este dată fără temei legal sau cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, întrucât nu au fost avute în vedere dispozițiile art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, ce definesc construcția, în vigoare la momentul contractării, dispozițiile art. 25 si urm. din același act normativ, în sensul că autoritatea contractantă are obligația de a stabili datele privind regulile de estimare a contractelor, în cauză reținându-se de către instanța de apel incidența dispozițiilor art. 121-122 din O.U.G. nr. 34/2006. De asemenea, recurenta-reclamantă susține că aceste dispoziții legale, stabilesc rolul activ al autorității contractante de a solicita să reconfirme rezultatul negocierilor, prin depunerea unei oferte finale, în speță, autoritatea contractantă a înțeles să nu mai solicite confirmarea de ofertă, apreciind că oferta inițială, este suficientă.

Prin urmare, reclamanta nu avea dreptul să aducă modificări ofertei inițiale, aspect susținut și dovedit, în sensul că prețul, criteriul economic a rămas nemodificat, în raport cu oferta inițială, pentru contractele în discuție. Mai mult, dispozițiile contractuale obligă executantul să respecte dispozițiile beneficiarului, iar dacă apar costuri suplimentare ca urmare a acestor dispoziții ele vor fi suportate de către beneficiar. Recursul pârâților B. Mangalia, prin primar, și C. Mangalia a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., solicitându-se admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, în subsidiar, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii cererii de aderare la apel și schimbarea sentinței primei instanțe în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, în principal, pentru admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune și, în subsidiar ca nefondată.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenții-pârâți apreciază că instanța de apel a soluționat greșit excepția inadmisibilității/prematurității cererii de chemare în judecată, întrucât simpla invitație la conciliere, neurmată de îndeplinirea cerințelor prevăzute de lege nu poate avea valoarea juridică stabilită de către instanța de apel, având în vedere că nu există la dosarul cauzei procesul-verbal de conciliere, astfel cum prevede art. 720 1 alin. (5) C. proc. civ., iar instanța nu putea fi sesizată valabil fără îndeplinirea acestei proceduri, sub sancțiunea respingerii acțiunii ca prematur introdusă. Cu privire la transmisiunea calității procesuale, recurenții consideră că i nstanța de apel nu s-a pronunțat în niciun mod cu privire la celelalte susțineri în legătură cu operațiunile de transmisiune a calității procesuale active în cauză, sens în care se impune sub acest aspect casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

În speță, prețul contractelor de cesiune de drepturi litigioase este un preț fictiv și neserios, contractele fiind încheiate prin fraudă la lege, întrucât prețul este neachitat efectiv; cauza contractelor de cesiune este ilicită, iar acțiunea este imprescriptibilă. Referitor la retractul litigios, pârâtele apreciază că s oluția dată de instanța de apel cu privire la acest aspect nu este corectă, întrucât au opus în apărare, retractul litigios față de contractul de cesiune de drepturi litigioase, în contra SC I. SRL, în speță, fiind incidente dispozițiile V.C.C., chiar dacă părțile au menționat în contractul de cesiune de drept litigios că sunt aplicabile dispozițiile N.C.C.

Mai susțin recurenții, că în cauză se impune casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare având în vedere nemotivarea instanței cu privire la obiecțiunile formulate la expertiza dispusă în cauză, întrucât instanța s-a limitat în a stabili că criticile aduse expertizei nu sunt utile soluționării cauzei, iar acest argument echivalează cu o nemotivare concretă și completă, contrar jurisprudenței Înaltei Curți sau Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Referitor la raportul de expertiză întocmit de expert Bescuca Dumitru, recurenții apreciază că acesta este nul absolut, aspect asupra căruia instanța de apel nu s-a pronunțat în niciun mod, întrucât lucrarea de specialitate a fost realizată de o persoană care nu are calificarea profesională adecvată, raportat cu natura lucrărilor edilitare analizate.

Tot în același context, se susține nelegala convocare a B. Mangalia la inspecția și la realizarea măsurătorilor rețelelor de apă și canalizare în lotizarea cartier Dobrogea I, ce au avut loc în data de 09 aprilie 2014. În ceea ce privește soluția dată cu privire la excepția prescripției este incorectă, întrucât atât prima instanță cât și instanța de apel au respins în mod greșit excepția prescripției dreptului material la acțiune. Cu privire la fondul cauzei, recurenții consideră că î n raport cu dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006 - aplicabile speței - instanța trebuie să verifice dacă există încheiat un act adițional la contractul părților, întrucât reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe „contract” și, dacă acesta există, fie doar „negotium”, în ce măsură acesta își produce efectele și nu este lovit de ineficacitate prin raportare la dispozițiile art. 122 din O.G.

nr. 34/2006. În această situație, reclamanta nu se poate prevala de „existența” unui act adițional la contractele de achiziții deja existente, întrucât, pe de o parte, nu l-a probat și, pe de altă parte acest contract ar fi lovit de nulitate în accepțiunea O.U.G. nr. 34/2006. Astfel, pentru a putea vorbi despre existența unui contract în materia achizițiilor publice, trebuie avut în vedere, în mod obligatoriu existența unui înscris - atât ad probationem cât și ad validitatem, condiția formei fiind obligatorie în materia O.U.G. nr. 34/2006, î ntrucât numai un contract valabil încheiat va putea da naștere la obligații în sarcina ambelor părți.

Analiz ând decizia recurată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul reclamantei SC I. SRL și recursul pârâților B. Mangalia, prin primar, și C. Mangalia sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Recursul reclamantei SC I. SRL. În cuprinsul memoriului de recurs, recurenta-reclamantă susține că în cauză se impune completarea probatoriului la nivelul efectuării unui supliment la raportul de expertiză, față de faptul recunoscut de instanță și anume că toate lucrările de construcție, inclusiv cele suplimentare au fost efectuate și că acestea trebuiau cel puțin comensurate la nivelul de 2,4 din valoarea lucrărilor, ori acest aspect nu a fost avut în vedere de către instanța de judecată.

Această susținere nu poate fi primită, având în vedere că cele două instanțe, în mod corect au stabilit că pretențiile reclamantei în legătură cu lucrările suplimentare executate nu pot fi acordate, întrucât între părți nu s-a încheiat un acord în acest sens, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 34/2006. De asemenea, în cauză nu rezultă că pârâții au fost de acord cu executarea unor lucrări suplimentare fără a avea măcar un preț de pornire și nici nu au avut inițiativa efectuării lucrărilor suplimentare, prin lansarea comenzilor de către reprezentanții lor, iar constatarea expertului privind valoarea lucrărilor suplimentare putea fi valorificată numai dacă se reținea existența convenției părților în legătură cu lucrările suplimentare, în conformitate cu prevederile O.U.G.

nr. 34/2006. Susținerea întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., prin care recurenta apreciază că instanța, în mod greșit a interpretat actul dedus judecății, schimbând natura ori înțelesul lămurit al relațiilor dintre părți, se constată că este nefondată, întrucât această critică nu a fost concret explicitată în dezvoltarea recursului, astfel că nu poate fi reținută ca fondată, dispozițiile evocate sancționând denaturarea sau schimbarea înțelesului unei convenții, or, sub acest aspect soluția instanței de apel este dată cu respectarea cadrului și limitelor procesuale. Referitor la această susținere, Înalta Curte apreciază că este nefondată, având în vedere că instanțele au interpretat în mod corect contractele de execuție lucrări încheiate între părți, în funcție de clauzele pe care acestea le cuprind.

Or, se constată că instanța de apel, analizând contractele din 12 decembrie 2006 și din 21 decembrie 2006, având ca obiect construirea unor locuințe sociale în zona străzii x, loturile 43-44 și 45-46, în baza probatoriului administrat, a reținut în mod corect că între părți au fost încheiate contracte de execuție lucrări, iar nu un alt tip de contracte, astfel că nu se poate aprecia ca fondată critica reclamantei subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. În ceea ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta consideră că h otărârea este dată fără temei legal, întrucât nu au fost avute în vedere dispozițiile care definesc construcția, respectiv art. 4 alin. (2) din O.U.G.

nr. 34/2006, în vigoare la momentul contractării, dispozițiile art. 25 și urm. din același act normativ, în sensul că autoritatea contractantă are obligația de a stabili datele privind regulile de estimare a contractelor, în cauză reținându-se de către instanța de apel incidența dispozițiilor art. 121-122 din O.U.G. nr. 34/2006, care stabilesc rolul activ al autorității contractante de a solicita reconfirmarea rezultatului negocierilor, prin depunerea unei oferte finale. Această critică este nefondată, având în vedere că t erminarea lucrărilor asumate prin contractele încheiate și recepția lucrărilor acestora sunt operațiuni juridice, încheiate de către instituții finanțate din bani publici, fiind guvernate exclusiv prin dispozițiile speciale, derogatorii de la dreptul comun în materia răspunderii civile contractuale, ale O.U.G.

nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii. Tot în același context, se reține că actul normativ definește contractul de achiziție publică, stabilind domeniul de aplicare al actului normativ, sfera activităților care pot forma obiect al convenției, procedura de licitație și de atribuire a contractelor și calitatea părților cocontractante, art. 122 lit. i) și j) conferind autorității contractante dreptul de a aplica procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare numai în anumite cazuri. Aceste aspecte, atestă faptul că toate serviciile descrise de către cesionarii dreptului litigios ca fiind lucrări prestate în favoarea pârâților B. Mangalia și C. Mangalia se înscriu în sfera de aplicabilitate a dispozițiilor O.U.G.

nr. 34/2006. Recursul pârâților B. Mangalia, prin primar, și C. Mangalia. Critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., vizează soluția greșită dată de instanța de apel excepției inadmisibilității/prematurității cererii de chemare în judecată, de asemenea cu privire la transmisiunea calității procesuale, recurenții consideră că instanța de apel nu s-a pronunțat pe acest aspect, iar în ceea ce privește retractul litigios, pârâtele apreciază că soluția nu este corectă și că se impune casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare având în vedere nemotivarea instanței cu privire la obiecțiunile formulate la expertiza dispusă în cauză. Înalta Curte, apreciază ca nefondată critica formulată în legătură cu soluția dată de instanța de apel excepției neîndeplinirii procedurii prealabile a concilierii directe, motivat de următoarele argumente: Din interpretarea teleologică a prevederilor art. 720 1 C. proc.

civ., introduse prin art. 1 pct. 224 din O.U.G. nr. 138/2008, rezultă scopul normei legale, respectiv acela de a degreva instanțele de judecată prin încercarea soluționării amiabile a diferendelor dintre comercianți anterior sesizării instanței și cel de a asigura celeritatea soluționării litigiilor ce nu au putut fi evitate, prin cunoașterea de către pârâți, anterior sesizării instanței, a pretențiilor reclamanților, „temeiul lor legal și toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea”. Î n speță, se reține că scopul urmărit de legiuitor, prin edictarea prevederilor art. 720 1 C. proc. civ. a fost realizat prin depunerea dovezilor efectuării concilierii prealabile, respectiv a corespondenței purtate între reclamantă și pârâți legată de sumele restante la plată, anterior sesizării instanței.

De altfel, se reține că în mod corect a reținut instanța de apel că scopul procedurii prealabile a fost atins, întrucât din înscrisurile depuse la prima instanță, rezultă că reclamanta anterior promovării acțiunii, a invitat cele două pârâte să-și exprime punctul de vedere în legătură cu contravaloarea lucrărilor efectuate suplimentar contractelor din 2006 și din 2007, menționate în Dosarul nr. x/1185/2011 al Tribunalului Constanța. Din această perspectivă, nu se poate reține susținerea pârâtelor, care se prevalează de neîndeplinirea de către reclamantă a procedurii prealabile prevăzute de art. 720 1 C. proc. civ. anterior promovării acțiunii, în condițiile în care aceasta a îndeplinit procedura cu respectarea tuturor aspectelor formale prevăzute de norma precitată.

Referitor la transmisiunea calității procesuale active în cauză, se constată că instanța de apel a reținut în mod corect că aceasta a operat în baza contractelor de cesiune drepturi litigioase de la SC A. SRL către SC D. SRL și SC E. SRL - contractul autentificat din 2012 la B.N.P., K. și apoi către SC I. SRL - contractul autentificat din 2015 la B.N.P., J. În această situație, în mod corect s-a apreciat că, în speță a operat transmisiunea calității procesuale de la reclamanta inițială la actuala reclamantă SC I. SRL. Cu privire la soluția dată de instanță retractului litigios, Înalta Curte apreciază că soluția pronunțată în cauză este corectă, actul juridic care a vizat contractul de concesiune autentificat din 15 aprilie 2015 la B.N.P., J. este încheiat sub imperiul N.C.C., iar acesta nu mai reglementează această situație.

De asemenea, dacă actul juridic față de care se invocă retractul litigios ar fi fost întocmit sub imperiul V.C.C., acesta era interzis în raport cu dispozițiile art. 45 C. com. Referitor la solicitarea pârâtelor privind i mpunerea casării hotărârii cu trimitere spre rejudecare având în vedere nemotivarea instanței cu privire la obiecțiunile formulate la expertiza dispusă în cauză, se constată că această critică nu poate fi primită, întrucât argumentarea motivelor indicate se referă la administrarea probelor de către instanța de apel, la raportul de expertiză efectuat în cauză, aspecte ce vizează chestiuni de netemeinicie ce privesc fondul cauzei și nicidecum motive de nelegalitate. Observând considerentele deciziei criticate se constată că aceasta cuprinde motivele pe care se sprijină în sensul că a răspuns criticilor care au fost formulate în cadrul controlului de netemeinicie și nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac.

Astfel, sub acest aspect nu poate fi reținută nelegalitatea întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât argumentele recurentelor care vizează probele dosarului nu conduc la concluzia evocată, constând în faptul că, „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină” și prin urmare, critica nu va fi reținută. În ceea ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentele apreciază că soluția dată cu privire la excepția prescripției este incorectă, întrucât atât prima instanță cât și instanța de apel au respins în mod greșit excepția prescripției dreptului material la acțiune. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greșită a legii.

Niciuna din cele două ipoteze nu a fost argumentată corect. Astfel, această susținere a pârâtelor este eronată, având în vedere că excepția prescripției a fost unită cu fondul la termenul din 2 octombrie 2013, fiind necesară administrarea de probe, comune cu cele aferente judecării fondului litigiului, iar în raport cu probele administrate, respectiv depozițiile martorilor, nu s-a putut reține că termenul de prescripție al dreptului la acțiune pentru creanțele a căror realizare se solicită în prezentul litigiu s-a împlinit anterior promovării acțiunii, la 10 iulie 2012, sens în care aceasta a fost în mod corect respinsă. Cu privire la fondul cauzei, recurenții consideră că î n raport cu dispozițiile O.U.G.

nr. 34/2006 - aplicabile speței - instanța trebuia să verifice dacă există încheiat un act adițional la contractul părților, iar acest aspect se constată că a fost avut în vedere de prima instanță, întrucât aceasta a stabilit în mod corect că pretențiile reclamantei în legătură cu lucrări suplimentare executate nu au putut fi acordate, întrucât între părți nu s-a încheiat un acord în acest sens sub imperiul O.U.G. nr. 34/2006, iar pe de altă parte, reclamanta nu-și putea invoca propria culpă, nerespectarea condițiilor contractelor de achiziție publică privind efectuarea unor lucrări suplimentare în lipsa unor acte adiționale. Din această perspectivă, se constată că modul de redactare al deciziei și reanalizarea probelor administrate la fond și completate în apel demonstrează preocuparea instanței de a stabili dacă soluția este fundamentată pe probe și pe dispozițiile legale aplicabile speței.

Altfel spus, situația de fapt stabilită de instanța de apel, constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele recurentelor nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluției adoptate. În cazul de față, motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală. Așa fiind, se constată că, instanța de apel a analizat și a răspuns tuturor criticilor formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte, va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC I. SRL și de pârâții B. Mangalia, prin primar, și C. Mangalia împotriva Deciziei civile nr. 688 din 17 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC I. SRL și de pârâții B. Mangalia - prin primar și C. Mangalia împotriva Deciziei civile nr. 688 din 17 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 201 7 .