ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1043/2017

Decizia nr. 1043/2017

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la 01.08.2012, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pe pârâta SC B. SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.351.757,50 lei (inclusiv TVA) în cuantum actualizat, reprezentând contravaloarea lucrărilor suplimentare executate în baza contractului de subantrepriză nr. 56 din 15 februarie 2010 încheiat între părți. În motivarea cererii s-a arătat că reclamanta a executat lucrările la obiectivul „Piste de încercări auto Titu” în conformitate cu planurile și detaliile din proiectul de execuție, efectuând lucrări suplimentare pe care pârâta le-a recunoscut însă nu și-a îndeplinit obligația de a întocmi în scris formalitățile legate de executarea acestora, în scopul de a se sustrage de la plata acestora.

Prin sentința nr. 458 din 18 noiembrie 2016, Tribunalul Argeș a admis cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta SC B. SA la plata către reclamantă a sumei de 1.351.757,50 lei (inclusiv TVA) ce urmează a fi actualizată în raport cu indicele de inflație până la data plății efective a debitului, reprezentând lucrări suplimentare și la plata sumei de 22.129,08 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și onorariu expert.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut în esență următoarele:

Pârâta a recunoscut că nu a existat efectiv un proiect de detalii de execuție, dar existau liste de cantități întocmite de comun acord cu reclamanta, în același sens fiind și concluziile raportului de expertiză în specialitatea construcții întocmit de expertul C. S-a ajuns astfel la concluzia existenței unui preț determinabil al lucrărilor executate de reclamantă, iar nu a unuia invariabil. Părțile au recunoscut, de asemenea. plata de către pârâtă a celor menționate în mod expres prin contractul de subantrepriză nr. 56 din 15 februarie 2010 și cu privire la care s-au încheiat situații de lucrări, s-au emis facturi fiscale și s-au întocmit procese-verbale de recepție la terminarea lucrărilor, însușite de acestea prin semnare și ștampilare. Realitatea lucrărilor suplimentare este confirmată prin raportul de expertiză în specialitatea construcții întocmit de expertul C., expert care s-a deplasat la fața locului și a identificat lucrările executate în mod efectiv de către reclamantă. Valoarea lucrărilor suplimentare executate de către subantreprenor este de 2.889.841 lei.

Având în vedere concluziile raportului de expertiză în specialitatea contabilitate și împrejurarea că din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta a efectuat aceste lucrări suplimentare, reclamanta este îndreptățită să primească contravaloarea acestora, conform art. 1413 și art. 969 vechiul C. civ. în cuantum actualizat, pentru a acoperi devalorizarea monedei naționale.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC B. SA care a arătat că instanța a aplicat greșit legea reținând că în cauză nu sunt aplicabile art. 1484 vechiul C. civ., iar pe de altă parte, instanța a stabilit greșit situația de fapt, reținând că s-a dovedit existența lucrărilor suplimentare.

Prin decizia nr. 183 din 21 februarie 2017, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția tardivității apelului și a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC B. SA împotriva sentinței civile nr. 458 din 18 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut în esență următoarele:

Excepția tardivității apelului a fost respinsă reținându-se că sentința a fost comunicată la 27.12.2016, iar apelul a fost declarat la 10.01.2017, deci în termenul legal prevăzut de C. proc. civ.

Curtea a reținut că părțile au precizat expres că valoarea lucrării se va stabili la data executării contractului: „valoarea finală va fi dată de suma situațiilor de lucrări confirmate de antreprenor, în raport de stadiul lucrării efectiv executate de subantreprenor și acceptate de antreprenor” (art. 4).

În speță, lucrările suplimentare solicitate de reclamantă constau în executarea unor operații materiale care nu au fost prevăzute în proiect deși trebuia să fie prevăzute și care sunt necesare pentru realizarea obiectului contractului: piste de lucru, piste oraș, etc. De asemenea, lucrări suplimentare sunt și cantitatea de muncă și materiale necesare pentru realizarea operațiilor arătate.

Lucrările suplimentare executate în temeiul unei comenzi noi ale beneficiarului sunt de asemenea întemeiate pe același temei, aceste lucrări fiind considerate de părți ca fiind o modificare a obiectului contractului, mai precis o suplimentare a obiectului arătat.

Pârâta a recepționat lucrarea executată de reclamantă și deci a recepționat și lucrările suplimentare în următoarele forme: operații necesare pentru realizarea lucrării care trebuia să fie prevăzute în proiect și au fost omise; cantități mai mari de manoperă și materiale necesare executării. Toți experții au constatat că beneficiarul a recunoscut lucrările noi comandate de acesta, executate de reclamant.

În realitate, apelanta a încălcat propria obligație prevăzută în art. 7, pct. 7.3 și pct. 7.4, potrivit căruia antreprenorul este obligat „să urmărească prin responsabilul tehnic de șantier execuția lucrărilor” și respectiv „să reglementeze prin note de comandă suplimentară lucrările care nu au fost cuprinse în contract”.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC B. SA, criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Decizia este nelegală, fiind pronunțată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 1142 și 1413 alin. (2) C. civ. (1864) care prevăd că lipsa determinării prețului antreprizei ca element esențial al contractului sinalagmatic lovește actul cu nulitatea.

În cererea de chemare în judecată nu s-a menționat în mod concret care ar fi lucrările efectuate în mod suplimentar și prețul convenit de părți pentru fiecare dintre aceste lucrări. Așa fiind, în cauză nu au fost respectate dispozițiile prevăzute de art. 1169 C. civ. Expertiza efectuată trebuia să confirme faptul că lucrările pretins efectuate în mod suplimentar, chiar au fost efectuate de către reclamantă.

Potrivit art. 1412 și 1413 alin. (2) C. civ., este antrepriză luarea săvârșirii unei lucrări drept un preț determinat, fie că materialele sunt ale celui pentru care lucrarea se execută, fie că sunt aduse de executant.

Pârâta nu a formulat note de comandă privind eventualele lucrări suplimentare, iar societatea A. SA nu a comunicat nicio situație de lucrări pentru pretinsele lucrări suplimentare pe care le-ar fi efectuat.

Cauza cererii de chemare în judecată a reprezentat-o contractul, or în condițiile în care pentru lucrările pretins a fi fost executate suplimentar nu există contract, dar mai ales nu există un preț determinat, reclamanta nu își poate fundamenta pretenția sa pe contractul de subantrepriză nr. 56 din 15 februarie 2010, ci pe baza altor temeiuri de drept material.

Sunt invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și se solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului și pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată.

Intimata A. SA a depus concluzii scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Critica privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 1412 și 1413 alin. (2) C. civ. (1864) nu poate fi primită.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.351.757,50 lei (inclusiv TVA) în cuantum actualizat, reprezentând contravaloarea lucrărilor suplimentare executate în baza contractului nr. 56 din 15 februarie 2010 încheiat între părți.

Așadar, raporturile dintre părți sunt reglementate de contractul încheiat, contract care este legea părților.

În speță, părțile nu au stabilit potrivit art. 4 din contract un preț forfetar, fix, invariabil, ci doar o valoare estimativă a lucrărilor, fiind o prețuire provizorie, care poate fi modificată prin adăugirea de lucrări suplimentare.

S-a reținut în mod corect faptul că există un preț determinabil al lucrărilor executate de reclamantă și nicidecum un preț invariabil.

Executarea acestor lucrări suplimentare de către reclamantă a fost recunoscută, cel puțin în parte, de către pârâtă, prin emiterea adresei nr. 65 din 29 noiembrie 2011, prin care a solicitat plata de către beneficiarul lucrării, SC D. SRL a sumei de 2.994.217,48 lei, cu titlu de lucrări suplimentare efectuate în temeiul contractului de antrepriză.

Așadar, raporturile dintre părți s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile contractului nr. 56/2010, astfel că acesta este temeiul pretențiilor reclamantei.

În cauză s-a dovedit existența lucrărilor executate de reclamantă, precum și valoarea acestora. Instanța de apel a stabilit în mod corect situația de fapt, iar partea care nu și-a respectat obligațiile ce-i reveneau din contract este tocmai recurenta pârâtă. Aceasta avea obligația de a urmări prin responsabilul tehnic de șantier execuția lucrărilor și de asemenea, să reglementeze prin note de comandă suplimentară lucrările care nu au fost cuprinse în contract.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece nu a fost pronunțată o hotărâre lipsită de temei legal și nici cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC B. SA Pitești împotriva deciziei nr. 183 din 21 februarie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2017.