ÎCCJ, decizie (scj.ro #83575)

Titlu executor obținut în

baza unei legi speciale. Sancțiuni pentru autoritatea administrativă

Legea nr.29/1990, art.11-16

Pentru obligarea la executarea unui titlu executor obținut în baza Legii

nr.29/1990, lege specială, ca urmare a unor raporturi

administrative  intervenite  între părți , nu poate  fi

aplicată  constrângerea  prevăzută  în codul civil, în cadrul

obligațiilor civile, întrucât  art.11-16 din lege  are

prevederi  exprese  pentru  situația  în  care

autoritatea  administrativă  nu își   îndeplinește

obligația  stabilită în titlu,  fiind  inoperante  art.1073

și art. 1075 C.civ.

(Secția  comercială,decizia nr.4553  din 11 noiembrie 2004)

Reclamanții B. A. și B. S. au chemat în judecată Consiliul

Județean Hunedoara, pentru a se dispune obligarea acestuia la efectuarea unei

cercetări prealabile, în termen de 90 zile de la rămânerea irevocabilă a

sentinței civile , pentru a se stabili dacă imobilul proprietatea reclamanților

este de utilitate publică, sub sancțiunea unor daune cominatorii și totodată,

pârâtul să fie obligat la plata despăgubirilor, reprezentând contravaloarea

prejudiciului constând în faptul că reclamanții au fost lipsiți de

posibilitatea de a edifica o construcție pe terenul în

cauză.

Pârâtul a formulat o cerere de chemare în garanție a Consiliului

Local al Municipiului Deva, care să fie obligat la plata daunelor cominatorii

și despăgubiri, deoarece acesta este în culpă, neîntocmind dosarul pentru

cercetarea prealabilă, care a avut drept consecință neexecutarea sentinței

civile  care constituie titlu.

Curtea de Apel Alba Iulia, unde cauza a venit prin declinare de la Judecătoria

Deva, prin sentința civilă nr.48/10 martie 2004, a respins acțiunea și cererea

de chemare în garanție, reținând că inițial reclamanții au sesizat Secția de

contencios administrativ a Curții de Apel Alba, împotriva aceluiași pârât, iar

prin sentința  respectivă  acesta a fost obligat să se pronunțe în

termen de 90 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, dacă imobilul

proprietatea reclamanților este de utilitate publică pentru prelungirea Bdului.

B.N.

S-a luat act de renunțarea la judecată împotriva pârâtului,

Consiliului Local al Municipiului Deva.

În speță, s-au solicitat daune cominatorii până la aducerea la îndeplinire a

celor stabilite în contenciosul administrativ, cât și despăgubiri pentru

prejudiciul cauzat.

Avându-se în vedere natura raporturilor juridice, administrative, dintre părți,

care fac inoperabile dispozițiile art.1073 și 1075 C.civ., titlul executoriu al

reclamanților fiind obținut în baza unei legi speciale, Legea nr. 29/1990, care

în art.11-16 are prevederi exprese pentru situația în care autoritatea

administrativă nu își îndeplinește obligația stabilită.

Pentru cel de al doilea capăt de cerere, s-a arătat că, eventualul prejudiciu

nu s-a produs în patrimoniul reclamanților (care au introdus acțiunea în nume

propriu) ci al unei societăți comerciale, reprezentată de reclamanți, și nu s-a

făcut nici o dovadă cum s-a ajuns la suma pretinsă, din ce se compune și care

este perioada.

Reclamanții au declarat recurs, invocând  motivul de nelegalitate prevăzut

de art.304 pct.9 C. proc. civ., susținând că, deși hotărârea irevocabilă

este pronunțată în contenciosul administrativ, nu există nici o interdicție

legală de a obliga executarea hotărârii prin plata daunelor cominatorii, chiar

dacă în art.11-16 din Legea nr. 29/1990 se prevăd măsurile de executare, astfel

că folosirea acțiunii civile întemeiată pe art.1073-1075 C. civ. a fost

în mod greșit  considerată  inadmisibilă.

Cu privire la despăgubiri, interpretarea dată de instanță, în sensul că

societatea comercială care are ca asociat unic pe reclamantă și care a fost

parte în contractul de închiriere cu chirie stabilită nu are prejudiciu, este

nelegală, deoarece profitul sau pierderea societății, se reflectă în

patrimoniul recurenților .

Recursul este nefondat.

În cauză nu sunt incidente dispozițiille art.304pct.9 C.proc.civ.pentru nici

unul din cele două capete de cerere din acțiune.

Astfel, pentru obligarea pârâtului la executarea hotărârii pronunțată în

temeiul Legii nr. 29/1990, reclamanții au dispoziții exprese prevăzute în

art.11-16, tocmai pentru că este vorba de o lege specială, care prevede

sancțiuni exprese pentru autoritatea administrativă  care

nu-și  îndeplinește  obligațiile  din  titlu.

Prin urmare executarea unei hotărâri pronunțată în baza Legii speciale nr.

29/1990, ca urmare a unor raporturi administrative intervenite între părți, nu

poate fi executată prin constrângerea prevăzută de codul civil  în

cadrul  obligațiilor  civile.

De aceea, s-au menționat sancțiuni disctincte în legea specială, și care

trebuie urmate. Sancțiunile stabilite în art.16 coroborate cu art.10 din Legea

nr.29/1990, duc la o mai mare celeritate în executarea obligației de către

autoritatea administrativă.

Cu privire la despăgubiri, reclamanții se referă mai mult la netemeinicia

hotărârii prin aprecierea greșită a probelor, motiv care nu se regăsește în

art.304 C. proc. civ., întrucât pct.11 a fost abrogat.

De menționat că instanța, făcând referire la prejudiciu, a avut în vedere, în

principal, calitatea persoanelor care au formulat acțiunea și au pretins

contravaloarea arătată, pentru a se analiza dacă sunt îndreptățiți să pretindă

sau nu vreo sumă.

Se constată că atât acțiunea  întemeiată pe Legea nr. 29/1990 cât și cea

de față au fost făcute de reclamanți, în nume personal, în legătură cu un

imobil proprietatea lor, și nu în calitatea lor de reprezentanți sau asociați

ai societății, care a încheiat contractul de închiriere pentru folosirea

spațiului comercial.

Din punct de vedere juridic, problema calității persoanelor care introduc

acțiunea nu se pune în termenii arătați în recurs, prin trimitere la

pagubă  indirectă  reflectată în pierderile societății.

Or, reclamanții în nume personal, trebuiau să dovedească că din patrimoniul lor

personal și nu social, au ieșit sume de bani, cuantumul acestora și perioada,

situație reținută de instanță ca nedovedită, motiv pentru care  recursul a

fost respins.