ÎCCJ, decizie (scj.ro #83575)

Titlu executor obținut în baza unei legi speciale. Sancțiuni pentru autoritatea administrativă Legea nr.29/1990, art.11-16 Pentru obligarea la executarea unui titlu executor obținut în baza Legii nr.29/1990, lege specială, ca urmare a unor raporturi administrative intervenite între părți , nu poate fi aplicată constrângerea prevăzută în codul civil, în cadrul obligațiilor civile, întrucât art.11-16 din lege are prevederi exprese pentru situația în care autoritatea administrativă nu își îndeplinește obligația stabilită în titlu, fiind inoperante art.1073 și art. 1075 C.civ.

(Secția comercială,decizia nr.4553 din 11 noiembrie 2004) Reclamanții B. A. și B. S. au chemat în judecată Consiliul Județean Hunedoara, pentru a se dispune obligarea acestuia la efectuarea unei cercetări prealabile, în termen de 90 zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței civile , pentru a se stabili dacă imobilul proprietatea reclamanților este de utilitate publică, sub sancțiunea unor daune cominatorii și totodată, pârâtul să fie obligat la plata despăgubirilor, reprezentând contravaloarea prejudiciului constând în faptul că reclamanții au fost lipsiți de posibilitatea de a edifica o construcție pe terenul în cauză. Pârâtul a formulat o cerere de chemare în garanție a Consiliului Local al Municipiului Deva, care să fie obligat la plata daunelor cominatorii și despăgubiri, deoarece acesta este în culpă, neîntocmind dosarul pentru cercetarea prealabilă, care a avut drept consecință neexecutarea sentinței civile care constituie titlu.

Curtea de Apel Alba Iulia, unde cauza a venit prin declinare de la Judecătoria Deva, prin sentința civilă nr.48/10 martie 2004, a respins acțiunea și cererea de chemare în garanție, reținând că inițial reclamanții au sesizat Secția de contencios administrativ a Curții de Apel Alba, împotriva aceluiași pârât, iar prin sentința respectivă acesta a fost obligat să se pronunțe în termen de 90 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, dacă imobilul proprietatea reclamanților este de utilitate publică pentru prelungirea Bdului. B.N. S-a luat act de renunțarea la judecată împotriva pârâtului, Consiliului Local al Municipiului Deva. În speță, s-au solicitat daune cominatorii până la aducerea la îndeplinire a celor stabilite în contenciosul administrativ, cât și despăgubiri pentru prejudiciul cauzat.

Avându-se în vedere natura raporturilor juridice, administrative, dintre părți, care fac inoperabile dispozițiile art.1073 și 1075 C.civ., titlul executoriu al reclamanților fiind obținut în baza unei legi speciale, Legea nr. 29/1990, care în art.11-16 are prevederi exprese pentru situația în care autoritatea administrativă nu își îndeplinește obligația stabilită. Pentru cel de al doilea capăt de cerere, s-a arătat că, eventualul prejudiciu nu s-a produs în patrimoniul reclamanților (care au introdus acțiunea în nume propriu) ci al unei societăți comerciale, reprezentată de reclamanți, și nu s-a făcut nici o dovadă cum s-a ajuns la suma pretinsă, din ce se compune și care este perioada. Reclamanții au declarat recurs, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 C. proc.

civ., susținând că, deși hotărârea irevocabilă este pronunțată în contenciosul administrativ, nu există nici o interdicție legală de a obliga executarea hotărârii prin plata daunelor cominatorii, chiar dacă în art.11-16 din Legea nr. 29/1990 se prevăd măsurile de executare, astfel că folosirea acțiunii civile întemeiată pe art.1073-1075 C. civ. a fost în mod greșit considerată inadmisibilă. Cu privire la despăgubiri, interpretarea dată de instanță, în sensul că societatea comercială care are ca asociat unic pe reclamantă și care a fost parte în contractul de închiriere cu chirie stabilită nu are prejudiciu, este nelegală, deoarece profitul sau pierderea societății, se reflectă în patrimoniul recurenților . Recursul este nefondat.

În cauză nu sunt incidente dispozițiille art.304pct.9 C.proc.civ.pentru nici unul din cele două capete de cerere din acțiune. Astfel, pentru obligarea pârâtului la executarea hotărârii pronunțată în temeiul Legii nr. 29/1990, reclamanții au dispoziții exprese prevăzute în art.11-16, tocmai pentru că este vorba de o lege specială, care prevede sancțiuni exprese pentru autoritatea administrativă care nu-și îndeplinește obligațiile din titlu. Prin urmare executarea unei hotărâri pronunțată în baza Legii speciale nr. 29/1990, ca urmare a unor raporturi administrative intervenite între părți, nu poate fi executată prin constrângerea prevăzută de codul civil în cadrul obligațiilor civile. De aceea, s-au menționat sancțiuni disctincte în legea specială, și care trebuie urmate.

Sancțiunile stabilite în art.16 coroborate cu art.10 din Legea nr.29/1990, duc la o mai mare celeritate în executarea obligației de către autoritatea administrativă. Cu privire la despăgubiri, reclamanții se referă mai mult la netemeinicia hotărârii prin aprecierea greșită a probelor, motiv care nu se regăsește în art.304 C. proc. civ., întrucât pct.11 a fost abrogat. De menționat că instanța, făcând referire la prejudiciu, a avut în vedere, în principal, calitatea persoanelor care au formulat acțiunea și au pretins contravaloarea arătată, pentru a se analiza dacă sunt îndreptățiți să pretindă sau nu vreo sumă. Se constată că atât acțiunea întemeiată pe Legea nr. 29/1990 cât și cea de față au fost făcute de reclamanți, în nume personal, în legătură cu un imobil proprietatea lor, și nu în calitatea lor de reprezentanți sau asociați ai societății, care a încheiat contractul de închiriere pentru folosirea spațiului comercial.

Din punct de vedere juridic, problema calității persoanelor care introduc acțiunea nu se pune în termenii arătați în recurs, prin trimitere la pagubă indirectă reflectată în pierderile societății. Or, reclamanții în nume personal, trebuiau să dovedească că din patrimoniul lor personal și nu social, au ieșit sume de bani, cuantumul acestora și perioada, situație reținută de instanță ca nedovedită, motiv pentru care recursul a fost respins.