ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.01.2017

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 43/2017

HOTĂRÂRE
18.01.2017
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 43/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 08.10.2014 sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. a solicitat instanței să dispună rezoluțiunea contractelor de agenție nr. x/23.10.2010, nr. x/23.12.2010 și obligarea pârâtei la plata sumei de 516.000 RON echivalentul a 120.000 euro, formată din suma de 258.000 RON, echivalentul sumei de 60.000 euro, reprezentând contravaloarea unei indemnizații calculate conform dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 509/2002, pentru denunțarea nelegală în mod unilateral a contractelor de agenție, suma de 43.000 RON, echivalentul a 10.000 euro, reprezentând contravaloarea drepturilor care se cuveneau reclamantei ca urmare a calificării la concursul BIG 25 organizat de pârâtă și suma de 215.000 RON, echivalentul sumei de 50.000 euro, reprezentând contravaloarea premiului de fidelitate ce se cuvenea abordat pentru ambele contracte de agenție, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3929/25.06.2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat apel, iar prin decizia nr. 128/A din 25 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost anulat ca netimbrat apelul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L., care a fost obligată să plătească intimatei-pârâte S.C. B. S.R.L. cheltuieli de judecată, în cuantum de 3.920,16 RON.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

În argumentarea cererii de recurs recurenta susține, în esență, că hotărârea instanței de apel este nelegală, având în vedere că hotărârea pronunțată cuprinde motive contradictorii și este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 44 din O.U.G. nr. 80/2013, raportat la art. 41 alin. (1) și alin. (3) din același text.

Intimata S.C. B. S.R.L. București a depus la data de 03.05.2016 întâmpinare, prin care a arătat că recursul este inadmisibil, potrivit dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, cât și art. 483 C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a deciziei atacate.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 14 septembrie 2016 a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 30 septembrie 2016, recurenta depunând la data de 13.10.2016, punct de vedere la raport susținând admisibilitatea în principiu a recursului formulat în cauză.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. București, pentru următoarele considerente:

Prezentul litigiu are ca obiect acțiunea prin care reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanței să dispună rezoluțiunea contractelor de agenție nr. x/23.10.2010, nr. x/23.12.2010 și obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 516.000 RON, echivalentul a 120.000 euro.

Art. XVIII din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 62/2015 prevede:

"(1) Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016".

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

În speță, obiectul acțiunii îl constituie pretenții în cuantum de 120.000 euro (respectiv 516.000 RON la un curs de 4,3 RON), fiind vorba de o acțiune evaluabilă în bani care se încadrează în textul de lege anterior evocat.

Astfel, acțiunea pendinte este o acțiune de natura celei enumerate la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., fiind o acțiune evaluabilă în bani, dar cu o valoare inferioară pragului de 1.000.000 RON, menționat de art. VIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, aplicabil, procesul fiind început la 8 octombrie 2014, deci, după data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, se constată că decizia pronunțată de Curtea de Apel București nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului.

Prin urmare, hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțare, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac, consacrat de art. 457 C. proc. civ.

În dispozitivul deciziei recurate s-a menționat "Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare…"

Conform dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", iar potrivit alin. (2), "mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege."

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine.

Este de necontestat că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Prin urmare, în raport de conținutul dispozițiilor legale menționate, calea de atac a recursului exercitată de reclamanta S.C. A. S.R.L. este inadmisibilă, decizia pronunțată de Curtea de Apel București fiind definitivă, în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., nesusceptibilă de a fi atacată pe calea recursului.

În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. București.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. București împotriva deciziei nr. 128/A din 25 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-02-02
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 187/2017
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/16.04.2014, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A.
ÎCCJ 2017-04-13
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 737/2017
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a Civilă la data de 19.05.2015 sub nr. x/2015, reclamanta A., în contradictoriu c
ÎCCJ 2018-09-26
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3717/2018
la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 838/14.03.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2016, a fost respinsă cererea principală ca neîntemeiată. A fost admisă cererea reconvenț
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5142/2018
Asupra cererii de recurs de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la 28 decembrie 2012, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții B. S.R.L., C., D., E., F. și G.
ÎCCJ 2017-11-22
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1750/2017
B. S.R.L., prin administrator judiciar D. și E.. A fost schimbată în parte sentința atacată în sensul că: a fost admisă în parte acțiunea reconvențională formulată de reclamanta-pârâtă S.C. B. S.R.L. și s-a dispus rezilierea contractului de
Sursă