ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 344/2017

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 392/2016 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. x/2012, s-a admis cererea formulată de reclamantul A., s-a constatat retragerea sa din S.C. B. S.R.L. Sibiu prin acordul asociaților. S-a dispus prin aceeași sentință anularea art. 2 din Hotărârea AGA S.C. B. S.R.L. din data de 6 decembrie 2012 și s-au stabilit în același timp drepturile bănești cuvenite reclamantului prin retragerea din societatea pârâtă, la cuantumul de 330.054 RON, cu plata dobânzii legale aferente începând cu data retragerii din societate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta S.C. B. S.R.L. Sibiu.

Prin decizia nr. 484/2016 din 27 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, a fost respins apelul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. Sibiu împotriva sentinței nr. 392/2016 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2012.

Instanța a reținut că art. 2 din Hotărârea AGA din 6 decembrie 2012, prin care societatea pârâtă răspunde cererii de retragere din societate a reclamantului din data de 31 octombrie 2012 și de stabilire a contravalorii acțiunilor deținute reprezintă o ofertă ce diferă esențial de solicitarea reclamantului asociat care a invocat în mod expres prin cerere că dorește o sumă de bani în schimbul părților sociale, a cărui cuantum să fie stabilit în conformitate cu legea, respectiv în modalitatea de calcul prevăzută de OMEP nr. 1376 din 17 septembrie 2001.

În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) din actul constitutiv al societății, stabilirea datoriilor reciproce între asociatul care se retrage și societate se face pe baza unui bilanț aprobat de adunarea generală, potrivit reglementărilor în vigoare.

Această formulare expresă și precisă a cererii reclamantului nu putea fi înțeleasă de către societate în sensul că putea fi în mod esențial modificată, respectiv de la o sumă de bani calculată potrivit unor prevederi legale și convenționale la o propunere de compensare cu terenuri.

Deși, este adevărat că, în principiu, orice înțelegere poate fi precedată de o negociere, cu oferte și contraoferte, asemenea demersuri se fac cu bună-credință, sens în care se impune a fi făcute în mod serios și constructiv. O contraofertă esențial diferită se prezumă ca fiind neconstructivă, de natură a întrerupe lanțul negocierilor și de a nu ajunge astfel la o înțelegere, ca finalitate a negocierii.

O atare atitudine este contrară bunei-credințe, astfel cum aceasta este reglementată ca directivă de comportament în viața juridică prin textul art. 970 alin. (1) din vechiul C. civ., aplicabil în cauză, culpabilă ca atare, context în care în mod justificat a fost anulată de către prima instanță. Un comportament onest, în conformitate cu exigențele acestor prevederi legale ar fi impus în sarcina societății pârâte, înainte de orice demers, un acord de principiu al reclamantului pentru o contraofertă esențial diferită iar în caz de refuz să fie abandonată iar nu continuată prin adoptarea hotărârii a cărei anulare s-a solicitat.

Caracterul culpabil al comportamentului pârâtei în adoptarea hotărârii în discuție, este de natură a produce consecințe inclusiv asupra momentului de la care pârâta datorează dobânzile la care a fost obligată la suma datorată, respectiv de la data retragerii din societate.

Cât privește conținutul concret al capătului de cerere privind stabilirea drepturilor cuvenite reclamantului asociat, respectiv dacă acesta a solicitat doar stabilirea ori și plata acestora, din simplul fapt că acesta solicită plata de dobânzi legale pentru plata cu întârziere a unei sume de bani, rezultă că a înțeles să solicite nu numai stabilirea drepturilor ci și plata acestora de către societate. Împotriva acestei decizii a formulat recurs S.C. B. S.R.L.

Înalta Curte, la termenul de judecată din 1 martie 2017 a invocat din oficiu inadmisibilitatea căii de atac a recursului.

Înalta Curte, analizând această excepție cu prioritate, în temeiul art. 137 C. proc. civ., o va admite pentru considerentele ce succed.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat retragerea sa din societatea pârâtă.

Conform art. 226 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 privind societățile, în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se realizează acordul unanim, asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a tribunalului, supusă numai apelului.

Așadar, recurentul a învestit instanța cu o cerere de recurs împotriva unei hotărâri care nu este supusă recursului, o astfel de hotărâre fiind irevocabilă conform art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ. care precizează că sunt hotărâri irevocabile orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate, exercitarea drepturilor procedurale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege. Aceleași dispoziții legale exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în alte condiții decât cele statuate prin legea procesuală.

În raport de principiul consacrat prin textul de lege mai sus evocat, admisibilitatea unei căi de atac, și pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând neîndeplinite condițiile de admisibilitate ale cererii în raport de art. 299 C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 484/2016 din 27 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2017.