ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 263/2020
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 263/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra recursului de față
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă la data de 26 martie 2015, sub numărul x/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele B., în calitate de lichidator judiciar al Societății Comerciale Stații de Spălare Vagoane de Marfă de Uz General "C.F.R. - S.S.V.M." S.A. și C. S.R.L., solicitând instanței:
- să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru o serie de imobile;
- să dispună rectificarea cărților funciare a imobilelor, din proprietarul tabular C. S.R.L., în proprietarul de fapt, respectiv Societate Comercială Stații de Spălare Vagoane de Marfă de Uz General CFR SSV S.A., devenit proprietar conform sentinței nr. 4783 din 24 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a Comercială în dosarul nr. x/2009, rămasă definitivă și irevocabilă, precum și
- să se constate că aceste imobile au fost dobândite libere de sarcini, conform actului de adjudecare, și să se dispună înscrierea dreptului de proprietate pe numele reclamantei asupra imobilelor la O.C.P.I.
Prin încheierea din data de 11 ianuarie 2016, secția a VII-a civilă a Tribunalului București a admis excepția necompetenței funcționale a judecătorului sindic și a trimis cauza spre competentă soluționare secției a VI-a Civile a Tribunalului București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 19 ianuarie 2016, sub nr. x/2015*.
Prin încheierea din data de 9 mai 2016, secția a VI-a civilă a Tribunalului București a admis excepția necompetenței funcționale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a VII-a Civile a Tribunalului București.
De asemenea, a constatat ivit conflict negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel București, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Prin sentința civilă nr. 229 din 24 august 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, competența de soluționare a cauzei a fost stabilită în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.
Prin sentința nr. 8055 din 19 decembrie 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor B., în calitate de lichidator judiciar al Societății Comerciale Stații de Spălare Vagoane de Marfă de Uz General "C.F.R. - S.S.V.M." S.A., și C. S.R.L., ca neîntemeiată.
A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
Împotriva deciziei anterior menționate a formulat apel reclamanta A..
Prin decizia civilă nr. 705/A din 28 martie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 8055 din 19 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte B., în calitate de lichidator judiciar al Societății Comerciale Stații de Spălare Vagoane de Marfă de Uz General "C.F.R. - S.S.V.M." S.A. și C. S.R.L.
A anulat, în parte, sentința apelată și rejudecând:
A admis excepția lipsei calității procesuale de folosință a pârâtei C. S.R.L. și, drept consecință, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă, pentru lipsa capacității procesuale de folosință.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
La data de 9 ianuarie 2019 (data plicului poștal - dosar recurs), recurenta-reclamantă A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 705/A din 28 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 18 ianuarie 2019.
Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.
În argumentarea motivelor de casare subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat, în legătură cu modul de soluționare de către instanțe a primului capăt de cerere al acțiunii introductive, greșita interpretare a naturii juridice a actului de adjudecare.
A susținut că adjudecarea nu este altceva decât o operațiune de vânzare-cumpărare forțată, prin licitație publică, iar acțiunea privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare nu a apărut ca urmare a adoptării Legii nr. 247/2005, ci anterior acestei legi.
A precizat că termenul de "antecontract", folosit de legiuitor, nu este echivalent cu cel de promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, ci cuprinde în sfera de reglementare și ceea ce statuase practica anterioară Legii nr. 247/2005, sens în care s-a referit la deciziile nr. 765/1993, 2239/1993 și 1237/1993 pronunțate de Curtea Supremă de Justiție, în care s-a statuat că "admisibilitatea unei astfel de acțiuni este condiționată de existenta unui înscris din care să rezulte obligația de înstrăinare și modalitățile de plată a prețului".
A menționat că actul de adjudecare cuprinde, în mod indubitabil, intenția de înstrăinare a imobilului la care se referă, precum și modalitatea de plată a prețului, astfel că îndeplinește condițiile pentru a justifica acțiunea formulată de recurenta-reclamantă.
A precizat, totodată, că este greșită interpretarea instanțelor, în sensul că doar antecontractul este susceptibil de aplicarea dispozițiilor art. 1073-1077 din C. civ. din 1864, deoarece textul art. 1077 nu vorbește despre obligațiile născute din contracte/antecontracte, ci despre efectele obligațiilor, în general, iar în speță, obligația de a face s-a născut în temeiul legii, respectiv în temeiul art. 120 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, care prevede:
"Lichidatorul va încheia contracte de vânzare-cumpărare".
În privința soluțiilor pronunțate cu referire la capătul de cerere referitor la constatarea că imobilele ce fac obiectul actului de adjudecare sunt dobândite libere de sarcini, a susținut că instanțele de fond și de apel au ignorat prevederile art. 53 din Legea nr. 85/2006:
"Bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidator, în exercițiul atribuțiilor sale prevăzute de prezenta lege, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garanții reale mobiliare sau drepturi de retenție, de orice fel, ori măsuri asigurătorii, inclusiv măsurile asigurătorii instituite în cursul procesului penal".
În privința capătului de cerere privind rectificarea Cărții funciare, a învederat că instanța de apel nu a avut în vedere faptul că acesta viza înlocuirea proprietarului tabular C. S.R.L. cu proprietarul de fapt, respectiv Stația de Spălare Vagoane de Marfă de Uz General "C.F.R. - S.S.V.M." S.A., ca efect al sentinței comerciale nr. 4783 din data de 24 aprilei 2010 pronunțate în dosarul nr. x/2009 de către Tribunalul București, irevocabilă.
A arătat că instanțele de fond și de apel nu au aplicat dispozițiile art. 908 alin. (1) pct. 1 din noul C. civ.:
"Orice persoană interesată poate cere rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii dacă:
înscrierea sau încheierea nu este valabilă ori actul în temeiul căruia a fost efectuată înscrierea a fost desființat, în condițiile legii, pentru cauze ori motive anterioare sau concomitente încheierii ori, după caz, emiterii lui".
În acest sens, a susținut că actul de vânzare cumpărare intervenit între proprietarul tabular, C. S.R.L. și proprietarul de fapt, Stația de Spălare Vagoane de Marfă de Uz General "C.F.R. - S.S.V.M." S.A a fost desființat, definitiv și irevocabil, prin sentința anterior menționată.
Intimatele-pârâte nu au formulat întâmpinare.
În cauză a fost întocmit, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., raportul asupra admisibilității recursului declarat de recurenta-reclamantă, în cuprinsul căruia s-a apreciat că recursul este admisibil în principiu și declarat în termen, dar nu a fost achitată taxa de timbru judiciar în valoare de 3591 RON.
S-a mai apreciat că motivele invocate nu permit exercitarea controlului de legalitate din perspectiva art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Potrivit dispozițiilor instanței cuprinse în încheierea de ședință din data de 4 octombrie 2019, raportul asupra admisibilității recursului a fost comunicat părților din proces, cărora li s-a pus în vedere să formuleze, în scris, un punct de vedere asupra acestuia, în termen de 10 zile de la comunicare.
Prin rezoluția de primire din 18 ianuarie 2019, în sarcina recurentei-reclamante A. a fost stabilită obligația de a achita o taxă judiciară de timbru de 3591 RON, conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.
La termenul din data de 31 ianuarie 2020, acordat pentru analizarea admisibilității în principiu a recursului în completul de filtru, constatând că recursul formulat de către recurenta-reclamantă nu a fost timbrat, deși aceasta a fost înștiințată cu privire la obligația de a achita taxa judiciară de timbru de 3591 RON, Înalta Curte a invocat, din oficiu și a rămas în pronunțare asupra excepției de netimbrare a recursului, ce urmează a fi analizată cu prioritate față de restul aspectelor invocate prin cererea de recurs.
Excepția de netimbrare va fi admisă și recursul va fi anulat, ca netimbrat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxele fiind datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice.
Alineatul 1 al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.
Conform dispozițiilor art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege.
În conformitate cu dispozițiile art. 197 C. proc. civ., "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată în condițiile legii".
În cauză se constată că cererea formulată de recurenta-reclamantă A., având ca obiect recurs declarat împotriva împotriva deciziei civile nr. 705/A din 28 martie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, nu a fost timbrată anticipat.
Se mai constată că, până la acest termen, recurenta-reclamantă nu s-a conformat dispoziției instanței de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 3591 RON.
Reținând că, în speță nu operează nicio scutire legală de la obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor legale mai sus redate și să dispună anularea, ca netimbrată, a recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 705/A din 28 martie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2020.