ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 182/2017

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 18.12.2012, modificată la 21.10.2013 și precizată la 24.03.2014, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Cabinetul Avocat "B." prin avocat titular B., Cabinet Avocat C. și Cabinet Avocat D. solicitând obligarea lor la plata sumei de 2.640.000 RON (600.000 de euro), cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudiciu cauzat de incompetența lipsa de diligență, conștiinciozitate și probitate profesională a acestora.

La data de 28.03.2014 pârâții au formulat întâmpinări prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Cabinetului de Avocatură C. și a Cabinetului de Avocatură D., excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a mandatarului E., excepția neîndeplinirii procedurii de informare și excepția prescripției dreptului la acțiune.

Prin cerere reconvențională pârâtul Cabinetul de Avocatură B. a solicitat obligarea în solidar a reclamantei, a mandatarului E. și a numiților F. și G. la plata sumei de 6.600 RON reprezentând onorariu de avocat stabilit conform contractelor de asistență juridică nr. 59/17.09.2006 și 64/16.10.2006, precum și la plata sumei de 2000 RON cheltuieli de deplasare pentru susținerea procesului nr. 12682/3/2006 aflat pe rolul Tribunalului București, cu acordarea de despăgubiri de la A. și E. pentru daunele morale aduse onoarei și reputației sale.

La termenul de judecată din 15.06.2015, pârâtul a renunțat la judecata cererii reconvenționale.

Prin sentința civilă nr. 73 din 12.06.2016, Tribunalul Teleorman a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Cabinet Avocat C. și Cabinet Avocat D., invocată de pârâtul Cabinet Avocat B.; a respins acțiunea față de pârâții Cabinet Avocat C. și Cabinet Avocat D. ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Totodată, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta A. prin mandatar E., împotriva pârâtului Cabinet de Avocat B..

Prima instanță a reținut că la data de 16.10.2006, între avocatul B. și reclamanții A., E., H., I., J., K. s-a încheiat contractul de asistență juridică nr. 64 privind reprezentarea pârâților în fața Tribunalului București, secția VIII A conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2006; cauză ce a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului.

În considerentele sentinței s-au expus modul și munca prestată de pârâți - avocați în pregătirea apărărilor formulate pentru reclamantă în cadrul evocatului dosar.

În raport de activitatea și munca prestată de pârâți în calitate de apărători ai reclamantei, instanța de fond a constatat, în esență, îndeplinirea de către avocat a obligațiilor asumate prin contractul de asistență juridică încheiat, precum și faptul că obligația asumată de avocat este o obligație de diligență și nu de rezultat, nefiind ținut să procure creditorului rezultatul promis, în baza mandatului încredințat.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul că greșit a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Cabinetelor de Avocatură C. și D. și nu au fost luate în considerare toate înscrisurile din dosarele nr. x/2007 al Tribunalului București și nr. 12682/3/2006 al aceleiași instanțe.

Prin decizia civilă nr. 580 A din 09 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă s-a respins ca tardiv formulat apelul declarat de reclamantă.

Astfel, hotărârea primei instanțe, sentința civilă nr. 73 din 12.02.2016 a Tribunalului Teleorman, secția Civilă, a fost comunicată reclamantei personal și prin mandatar la data de 20.04.2016, iar apelul a fost declarat de reclamantă prin mandatar E. la data de 16.05.2016, astfel cum rezultă din ștampila poștei aplicată pe plicul aflat la dosarul cauzei.

Instanța de apel a avut în vedere dispozițiile vechiul C. proc. civ. în considerarea faptului că cererea de chemare în judecată a fost intentată la data de 18.12.2012, anterior intrării în vigoare a Noului C. proc. civ., la 15.02.2013.

În raport de dispozițiile art. 284 alin. (1) C. proc. civ. 1865, instanța de apel a constatat că apelul reclamantei a fost declarat peste termenul prevăzut de lege, astfel ultima zi a termenului care ar fi putut declara apelul era la 6.05.2016.

Indicarea în cuprinsul dispozitivului sentinței atacate a unui alt termen de declarare a apelului este irelevantă, întrucât reclamanta a beneficiat de asistență juridică, așa încât nu poate invoca valabil necunoașterea legii.

Împotriva deciziei pronunțate în apel, reclamanta a declarat recurs.

În susținerea recursului, reclamanta a arătat că în mod greșit i-a fost respins apelul ca tardiv declarat întrucât nici ea și nici mandatarul său nu au cunoștințe juridice, iar în dispozitivul sentinței tribunalului era menționat "cu apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii".

În opinia recurentei, decizia recurată este nelegală și netemeinică întrucât judecătorul primei instanțe este în culpă deoarece a menționat că hotărârea pronunțată poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile în loc de 15 zile de la comunicarea sentinței tribunalului.

Recurenta mai învederează că, instanța de fond i-a respins, în mod nejustificat, proba solicitată de audiere a martorului L., deși în cauză se impunea audierea acestuia - conform listei cu probatorii depusă - constituind un aspect esențial în judecata cauzei.

În drept, recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte apreciază nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi solicitată potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Conform dispozițiilor art. 284 C. proc. civ.:

"Termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel."

Rezultă, așadar, că, potrivit acestui text de lege, apelul poate fi declarat în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, sancțiunea în caz de depășire a acestuia, ca termen imperativ, fiind decăderea din dreptul de a se soluționa pe fond apelul.

Art. 103 C. proc. civ. dispune la alin. (1) că: "neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei".

Trebuie subliniat faptul că, în cauză s-a stabilit în mod corect incidența vechiul C. proc. civ. dat fiind că art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. a statuat că, "dispozițiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare", respectiv 15 februarie 2013, iar în prezenta speță, demersul judiciar a fost inițiat la data de 18.12.2012.

Susținerile recurentei privind culpa judecătorului fondului, care a menționat în dispozitivul sentinței tribunalului termenul de apel de 30 de zile de la comunicare, nu sunt întemeiate, întrucât termenul de declarare a căii de atac este prevăzut expres de lege, iar necunoașterea legii, nu poate fi reținut față de principiul de drept "nimeni nu poate invoca în apărarea sa necunoașterea legii".

Sub aspectul susținerilor recurentei cu privire la mențiunea în dispozitivul sentinței tribunalului a termenului de 30 de zile, în loc de 15 zile de la comunicarea hotărârii, trebuie reamintit că potrivit art. 129 C. proc. civ., părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, precum și obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1) din același cod și să-și probeze pretențiile și apărările.

Prin urmare, instanța de apel a constatat corect că hotărârea primei instanțe a fost comunicată apelanților la data de 20.04.2016, așa cum rezultă din dovezile de primire și procesul-verbal de predare din dosarul de fond aflate la filele x, iar apelul a fost declarat de reclamantă prin mandatar E. la data de 16.05.2016, conform ștampilei aplicate pe plicul prin care a fost expediat apelul aflat la dosar apel. Conform art. 284 C. proc. civ., declararea apelului s-a realizat după expirarea celor 15 zile prevăzute în mod imperativ de textul de lege sus-enunțat, termenul de apel fiind calculat pe zile libere conform art. 101 alin. (1) C. proc. civ.

Susținerile recurentei referitoare la respingerea probei privind audierea martorului L. vor fi respinse întrucât acestea vizează aspecte de netemeinicie și nu au relevanță în cadrul recursului de față.

În consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. prin mandatar E. împotriva deciziei civile nr. 580 A din 09 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. prin mandatar E. împotriva deciziei civile nr. 580 A din 09 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 02 februarie 2017.