ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 179/2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 22 februarie 2016 sub nr. x/2016 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne - Departamentul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General pentru Situații de Urgenta, Inspectoratul pentru Situații de Urgenta "Dealul Spirii" București - Ilfov, Grupul de Intervenție nr. 3, Detașamentul de Pompieri "Chimiștilor", a solicitat instanței obligarea pârâților la plata contravalorii drepturilor bănești pentru munca prestată în zilele de sâmbătă și duminică și sărbători legale, si anume a sporului de 100% pentru munca prestată în aceste zile așa cum sunt "prevăzute în legea specială, pentru perioada 01 ianuarie 2013 - prezent și în continuare, pe toata durata existentei contractului de muncă; obligarea pârâților la plata contravalorii orelor suplimentare prestate si acordării repausului săptămânal începând cu data de 01 ianuarie 20l3 - prezent, și în continuare pe toată durata existenței contractului de muncă; obligarea pârâților la plata contravalorii sporului pentru orele prestate cu serviciul de noapte, începând cu 01 ianuarie 2013 - prezent, și în continuare pentru toată durata existenței contractului de muncă, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1719 din 28 februarie 2018, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne - Departamentul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General pentru Situații de Urgenta, Inspectoratul pentru Situații de Urgenta "Dealul Spirii" București - Ilfov, Grupul de Intervenție nr. 3, Detașamentul de Pompieri "Chimiștilor".

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat apel.

La termenul din 31 ianuarie 2019, apelantul A. a formulat oral cerere de recuzare a președintelui completului de judecată - d-na judecător B., iar la termenul din 7 februarie 2019, a depus în scris cererea de recuzare invocând faptul că în dosarul nr. x/2016, unde acesta era parte, completul de la Curtea de Apel București, din care făcea parte și d-na judecător B. a dispus reducerea în mod nejustificat a cheltuielilor de judecată ce îi reveneau.

În drept, petentul A. și-a întemeiat cererea de recuzare pe dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

Prin încheierea din 7 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale s-a respins ca neîntemeiată cererea de recuzare formulată de petentul A..

Împotriva acestei încheieri, recurentul A. a declarat recurs.

Prin cererea de recurs, recurentul a solicitat admiterea recursului și schimbarea încheierii atacate astfel cum a formulat în scris. Recursul nu a fost încadrat în drept, însă prin răspunsul la întâmpinările intimaților, recurentul a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4-6, 8 C. proc. civ.

În argumentarea memoriului de recurs, recurentul susține că din încheierea de ședință din 7 februarie 2019, se poate observa că nu s-a specificat care este obiectul dosarului anterior, respectiv acordarea concediului paternal, acesta fiind elementul principal al examinării imparțialității sau a lipsei acesteia din dosarul curent și anterior, iar nu în sens generalist, respectiv respectarea anumitor drepturi.

Or, aspectele sesizate din procesul ce a format obiectul dosarului nr. x/2016 privind acordarea concediului paternal, sunt cele în care nu i-a fost acordat un drept fundamental și pentru care a fost obligat la cheltuieli de judecată, iar în urma procesului, acest drept elementar i-a fost acordat după mai bine de 18 luni și nu după o luna, așa cum se specifică în lege, făcând ca acordarea acestuia la finalul procesului să nu aibă nicio utilitate.

În opinia sa, reducerea cheltuielilor de judecată, nu poate fi decât o sancțiune dată celui abuzat și o încurajare a părții de rea-credință, de a nu respecta legea.

În acest context, recurentul susține că un drept constituțional, acela în care cel care încalcă legea plătește toate daunele, este unul eronat interpretat și greu de anticipat în speranța unei stări naturale de bine pentru viitor.

Pornind de la acest lucru, recurentul arată că se poate observa că nu plângerea făcută de acesta la Inspecția Judiciară este elementul principal de examinare al cererii de recuzare, ci această rezoluție de clasare a plângerii făcute și soluționată într-un termen nelegal, nu poate fi invocată de d-na judecător B., pentru a prezuma o anumită legalitate a deciziei în dosarul anterior.

Prin întâmpinările, depuse la 16 mai 2019 de intimații Inspectoratul pentru Situații de Urgenta "Dealul Spirii" al Municipiului București - Ilfov și de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică.

Prin răspunsul la întâmpinările intimaților, depus la 18 iunie 2019, recurentul a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4-6, 8 C. proc. civ. și a solicitat înlăturarea susținerilor intimaților ca fiind nefondate.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost efectuat și comunicat părților, care au fost invitate să depună puncte de vedere.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a formulat punct de vedere prin care a arătat că achiesează la concluziile raportului.

Analizând recursul din perspectiva art. 53 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul are ca obiect încheierea din 7 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, într-un litigiu de muncă.

Verificând evidența informatizată a instanței în sistemul Ecris, se constată că prin încheierea din 13 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a suspendat, în temeiul art. 64 alin. (4) C. proc. civ., judecata apelului declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1719 din 28 februarie 2018, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, până la soluționarea căii de atac exercitate împotriva încheierii de respingerea ca inadmisibilă a cererii de intervenție accesorie.

În acest context, se reține că apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1719 din 28 februarie 2018, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale nu a fost soluționat la data promovării prezentei căi de atac.

Potrivit art. 53 alin. (1) C. proc. civ. "încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri."

Conform art. 53 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., "când instanța de recurs constată că recuzarea a fost greșit respinsă, ea va casa hotărârea, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel sau, atunci când calea de atac a apelului este suprimată, la prima instanță".

Din coroborarea dispozițiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ., cu prevederile alin. (3) teza a ll-a ale aceluiași articol menționat, rezultă că împotriva încheierii prin care s-a respins recuzarea se poate face recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii prin care s-a soluționat cauza, în ipoteza în care această din urmă hotărâre este definitivă, iar nu în termen de 5 zile de când a fost comunicată încheierea recurată, textele legale invocate folosind sintagmele "hotărârea prin care s-a soluționat cauza", "trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel sau (...) la prima instanță", ceea ce înseamnă că încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare a unui judecător sau a membrilor completului care participă la judecarea unui apel va putea fi atacată cu recurs numai după soluționarea cauzei respective și pronunțarea unei hotărâri definitive, în înțelesul art. 634 C. proc. civ.

În speță, se constată că, la data declarării recursului împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare a completului însărcinat cu judecarea apelului, respectiv data de 26 februarie 2019, cauza în care s-a pronunțat această încheiere nu fusese soluționată pe fond. Așadar, judecarea apelului nu era finalizată, iar ceea ce s-a atacat cu recurs este o încheiere intermediară, prin care s-a respins o cerere de recuzare a completului însărcinat cu judecarea apelului, ceea ce înseamnă că recursul declarat împotriva unei încheieri prin care s-a respins cererea de recuzare, înainte de soluționarea cauzei în fond, este prematur formulat.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) și în raport cu dispozițiile art. 53 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca prematur formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca prematur, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 07 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimații DETAȘAMENTUL DE POMPIERI "CHIMISTILOR", GRUPUL DE INTERVENTIE NR. 3, INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ, INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ "DEALUL SPIRII" BUCUREȘTI-ILFOV și MINISTERUL AFACERILOR INTERNE-DEPARTAMENTUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2020.