Decizia nr. 2588/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 621/2016 a Tribunalului Constanța

Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată la data de 20 noiembrie 2015, pe rolul Tribunalului Constanța reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Navală Română, a solicitat anularea următoarelor acte emise de pârâtă: Raportul de inspecție din 2 noiembrie 2015, Ordinul de reținere din data de 2 noiembrie 2015 pentru nava B. și Adresa nr. x din 10 noiembrie 2015 referitoare la respingerea contestației administrative. Prin Sentința civilă nr. 621 din 15 martie 2016, Tribunalul Constanța a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31 martie 2016, sub nr. x/2015.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 86 CA din 19 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Navală Română, ca inadmisibilă.

Cererea de recurs Împotriva Sentinței civile nr. 86 CA din 19 mai 2016 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., prin care solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Apărările intimatei Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare.

Cererea de renunțare la judecată La data de 19 februarie 2019 recurenta - reclamantă A. a formulat, în temeiul art. 406 alin. (1) și (5) C. proc. civ., o cerere de renunțare la judecata cauzei ce face obiectul prezentului dosar. II. Cu privire la cererea de renunțare la judecată Examinând cererea de renunțare la judecată, se constată că aceasta a fost comunicată părții adverse, care prin înscrisul depus la data de 10 mai 2019 a solicitat să se ia act de cererea recurentei-reclamante de renunțare la judecată. Înalta Curte reține că manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al reclamanților, care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ. Având în vedere dispozițiile art. 406 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora se poate renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă, dar și pe cele ale art. 22 alin. (6) C. proc. civ., care impun judecătorului să se pronunțe asupra a tot ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, precum și dispozițiile art. 406 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora, atunci când renunțarea se face în căile extraordinare de atac, instanța va dispune și anularea în tot sau în parte a hotărârii, Înalta Curte va lua act de cererea recurentei-reclamante privind renunțare la judecata cauzei ce formează obiectul prezentului dosar și va anula sentința pronunțată în primă instanță.