ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 25 din 10 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 150 din 16 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. x/2019, formulată de revizuentul A., cu motivarea că acesta nu a indicat expres cazurile de revizuire pe care se întemeiază cererea, precum și prin raportare la obiectul cauzei, în condițiile în care se solicită revizuirea unei sentințe prin care s-a respins, ca inadmisibilă, o cerere de revizuire a unei încheieri prin care a fost soluționată o plângere împotriva unei soluții de clasare întemeiată pe dispozițiile art. 340 C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuentul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2019 și repartizată aleatoriu Completului nr. 4 cu termen de judecată la data de 23 aprilie 2020, atunci când, conform dispozițiilor art. 353 alin. (10) C. proc. pen. și raportat la Ordinul nr. 71 din 3 martie 2020 și Ordinul nr. 91 din 12 martie 2020, ale Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a preschimbat termenul de judecată în data de 4 iunie 2020, având în vedere situațiile obiective relevate în conținutul Hotărârii CSM nr. 191 din 10 martie 2020.

La termenul de judecată din 4 iunie 2020, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității apelului promovat de revizuent.

Examinând cauza prin prisma excepției invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată că apelul declarat de revizuent este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 129 din Constituția României, "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești este statuată prin însăși legea fundamentală.

Astfel, din economia textului menționat rezultă însă că hotărârile judecătorești sunt supuse căilor de atac determinate de lege. Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.

Conform dispozițiilor art. 459 alin. (7) teza a II-a C. proc. pen., sentința prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilității în principiu, este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea la care se referă revizuirea.

Cum potrivit dispozițiilor art. 459 alin. (7) teza a II-a C. proc. pen., sentința prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilității în principiu, este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea la care se referă revizuirea, iar prin Sentința penală nr. 150 din 16 decembrie 2019 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori a fost respinsă, ca inadmisibilă, o altă cerere de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Încheierii penale nr. 73 din 26 octombrie 2018 a Curții de Apel Suceava (prin care, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței nr. 58/P/2018 din 5 iunie 2018 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava), Înalta Curte constată că și sentința prin care a fost respinsă noua cerere de revizuire, după analiza admisibilității în principiu (Sentința penală nr. 25 din 10 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori) nu este supusă niciunei căi de atac.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 551 pct. 1 C. proc. pen., hotărârile primei instanțe rămân definitive la data pronunțării, când hotărârea nu este supusă contestației sau apelului.

În prezenta cauză, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizată cu apelul formulată de revizuentul A. împotriva unei hotărâri definitive, respectiv Sentința penală nr. 25 din 10 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că excepția inadmisibilității apelului invocată de reprezentantul Ministerului Public este întemeiată, motiv pentru care, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 25 din 10 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, iar, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că acesta se află în culpă procesuală, îl va obliga la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 25 din 10 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 iunie 2020.

GGC - LM