ÎCCJ, decizie (scj.ro #81744)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81744) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Imobil cumpărat prin chitanță sub semnătură privată
și preluat de Stat prin decret de expropriere. Menționarea numelui
petentului în actul de preluare. Dovada calității de persoană
îndreptățită.
Cuprins pe materii :
Drept
civil. Drepturi reale. Drept de proprietate.
Index alfabetic :
drept de
proprietate
-
înscris sub semnătură privată
Legea nr. 10/2001, art. 24
Regulile probațiunii în materia
restituirii proprietăților preluate
abuziv de către stat cunosc
derogări de la dreptul comun, prin
dispozițiile
art. 24 din Legea nr. 10/2001 instituindu-se așa - numita
prezumție de
proprietate care vizează și întinderea dreptului în favoarea celor care apar
menționați în „actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura
preluării".
Coroborând această prezumție de proprietate
cu înscrisul sub semnătură privată, care nu valorează în sine, titlu translativ
de proprietate, rezultă că s-a făcut dovada
dreptului
de proprietate și astfel, a îndreptățirii reclamantului la
acordarea de măsuri reparatorii în condițiile
Legii nr. 10/2001.
Secția I civilă, decizia nr. 2022 din 21 martie 2012
Reclamantul R.
C. a solicitat
în contradictoriu cu Primarul General al
Municipiului București anularea
dispoziției nr.11646/2009
emisă de Primăria municipiului București, restituirea în natură
a
suprafeței de 642 m.p. teren intravilan,
situat în București și obligarea acestuia la emiterea unei decizii care
să cuprindă despăgubiri la valoarea actuală de
circulație pentru casa
compusă din două camere și dependințe, demolată.
În motivarea cererii,
a arătat că a devenit
proprietarul imobilului menționat în anul 1960,
când în baza unui
act sub semnătură privată, l-a cumpărat de la I.I. contra
sumei de
3.000 lei. În anul 1973, de la el au fost
expropriate, în baza Decretului
Consiliului de Stat nr.
304/1973, suprafața de 642 m.p teren și construcția; reclamantul a predat
imobilul statului, astfel cum
rezultă din
procesul - verbal de predare - primire din 1 august 1973.
Cu nerespectarea art. 24 din Legea nr.
10/2001, ce instituie
prezumția de proprietate în favoarea celui de la care s-au
preluat imobilele, prin dispoziția atacată, reclamantului i-a fost respinsă
notificarea.
Prin sentința civilă nr. 1590 din 22
octombrie 2010, Tribunalul
București, Secția a III-a civilă a admis în
parte contestația, în sensul
că
a dispus anularea dispoziției nr. 11646/2009 și a obligat
intimata la restituirea în natură a
terenului în suprafață de 582 m.p.,
situat în București.
Totodată, intimata a fost obligată la emiterea
unei dispoziții
motivate cu propunerea de acordare de despăgubiri în
condițiile
Titlului VII al Legii nr.
247/2005, în limita sumei de 59.283 lei,
reprezentând contravaloarea construcției parțial demolate.
T
ribunalul a reținut că înscrisul sub semnătură privată intitulat
„chitanță" face dovada calității de
proprietar
a reclamantului asupra imobilului din litigiu, câtă vreme
dreptul a fost
confirmat prin Decretul de expropriere nr. 304/1973,
prin care se atestă exproprierea terenului în suprafață de 642 m.p. și a
casei, de la proprietarii R.C. și
R.G.
Aceeași situație de fapt, a rezultat și din deciziile nr. 803/
1973 și nr. 1602/1973 ale fostului Consiliu
Popular
al Municipiului București, de trecere în proprietatea statului a
terenului și de aprobare a demolării construcției.
De asemenea, s-a reținut că potrivit
raportului de expertiză
topografică întocmit, o suprafață de 582
m.p. teren este liberă și că pe
acest
teren se află locuința edificată de fiul contestatorului R.P.,
în anul
1992, cât și clădirea anexă rămasă nedemolată, din fostul imobil expropriat în
anul 1973.
Conform planului de rețele subterane, depus de Primăria
municipiului București, pe terenul notificat a existat o rețea de
telefonie subterană ce deservea baza sportivă
RATB, dar în prezent
aceasta este dezafectată.
S-a concluzionat că sunt incidente
dispozițiile art. 24 din
Legea nr. 10/2001, care instituie o
prezumție de proprietate în folosul
persoanei
de la care s-a făcut preluarea abuzivă la stat.
Față de împrejurarea că suprafața de 582 m.p. teren este liberă
de construcții, s-a reținut incidența
dispozițiilor art. 10 și art. 11 din Legea
nr. 10/2001, care permit restituirea bunului în natură.
Pentru construcția demolată s-a apreciat că în cauză devin
incidente dispozițiile Titlului VII ale Legii nr.
247/2005.
Împotriva sentinței a declarat apel
Municipiul București prin
Primarul General,
care a
susținut netemeinicia și nelegalitatea acesteia sub aspectul greșitei aprecieri
a calității de persoană îndreptățită a contestatorului la măsuri reparatorii în
baza Legii
nr. 10/2001, în condițiile în
care acesta nu a făcut dovada calității de
proprietar al imobilului
expropriat.
Prin decizia civilă nr. 348/A din 29.03.2011, Curtea de Apel
București, Secția a IV-a civilă a respins ca
apelul ca nefondat.
Instanța de apel a constatat corecta
stabilire a situației de fapt de către tribunal, în sensul că reclamantul
a
intrat în detenția suprafeței de
630 mp teren, situat în București,
în
baza unui act sub semnătură privată încheiat în
anul 1960 (cu numitul I.I.), teren pe care a edificat o construcție.
Ulterior, în anul 1973, prin Decretul nr.
304/1973, s-a expropriat
de la reclamant, considerat proprietar, întreg imobilul, în
vederea realizării unor lucrări de utilitate publică.
Construcțiile au fost parțial demolate, iar terenul nu a fost folosit
în scopul exproprierii, așa încât contestatorul și
fiul său au rămas în
posesia acestuia.
Din terenul expropriat, poate fi restituită
în natură doar suprafața
de 582 m.p teren, identificată prin anexa
la raportul de expertiză. Pe
acest teren se află
parte din clădirea veche nedemolată și o clădire
edificată de fiul
reclamantului în anul 1992.
Instanța de apel a constatat că, potrivit
art. 24 alin.(1) din Legea
nr. 10/2001, în
absența unor probe contrare, existența și, după caz,
întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea
recunoscută în
actul normativ sau de autoritate prin care
s-a dispus măsura preluării
abuzive sau s-a pus
în executare măsura preluării abuzive.
Or, așa cum a reținut tribunalul, deși contestatorul nu poate
proba cu un înscris translativ de proprietate
dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului din litigiu, totuși,
acesta figurează înscris
în actul normativ de expropriere, cât și în
actul de autoritate al organului administrativ local, ca proprietar al
terenului și al construcției.
Ca urmare, în cauză devin incidente dispozițiile art. 24
alin.(2)
din Legea nr. 10/2001 referitoare
la prezumția de proprietate care
operează în favoarea reclamantului.
Referitor la cel de-al doilea motiv de apel, vizând greșita
restituire în natură, instanța a reținut
caracterul
nefondat
al criticii,
în condițiile în care, din probele administrate a
rezultat
că suprafața de 582 m.p. teren este liberă, în sensul că nu a fost utilizată
conform scopului exproprierii și nu este afectată de
servituți legale sau de alte amenajări de utilitate publică.
În acest mod, instanța a făcut corect aplicarea prevederilor
art.
11 alin.(2) din Legea nr. 10/2001,
potrivit
cărora în cazul în care
construcțiile
expropriate au fost demolate parțial sau total, dar nu s-au
executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea,
terenul liber se
restituie în natură, cu construcțiile
rămase, iar pentru construcțiile
demolate,
măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Decizia a fost atacată cu recurs de către
Municipiul București
prin Primar, care a susținut următoarele critici:
Așa cum rezultă din dispozițiile art.
21 - 23 din Legea nr. 10/2001,
notificarea trebuie însoțită de actele
doveditoare ale dreptului de
proprietate
precum și, în cazul moștenitorilor foștilor proprietari, de
acte
doveditoare privind calitatea de moștenitor.
Reclamantul nu a probat calitatea de persoană îndreptățită,
întrucât înscrisul sub semnătură privată intitulat „chitanță" nu
constituie titlu de proprietate.
De altfel, proba contrară prezumției de
proprietate rezultă chiar din situația juridică transmisă de către Primăria
sectorului 3, conform
căreia reclamantul a figurat în evidențele
fiscale cu teren în suprafață
de 300 mp, construit
și neconstruit, așa încât cel puțin până la limita
acestei suprafețe nu s-a făcut dovada dreptului de
proprietate.
În cauză, nu s-au făcut nici dovezi în sensul
că reclamantul nu
ar fi primit despăgubiri conform art. 5
din Legea nr. 10/2001.
în drept,
au fost invocate dispoz. art. 304 pct. 9
C.pr.civ.
Intimatul-reclamant, prin întâmpinare,
a
invocat excepția inadmisibilității
declarării recursului (pentru că Municipiul București prin Primarul
General nu ar fi fost parte în etapele procesuale
anterioare), excepția nulității recursului pentru neîncadrarea în cazurile de
casare expres
prevăzute de art. 304 C.proc.civ. și excepția lipsei
calității
de reprezentant a directorului
executiv.
Examinând cu prioritate aspectele de ordin
formal
invocate de către intimatul-reclamant, s-a
constatat că acestea sunt neîntemeiate.
Astfel, Primarul General a stat în proces
nu în nume propriu, ci
în calitate de reprezentant al unității
administrativ-teritoriale, așa încât
nu se
poate susține că Municipiul București nu a figurat ca parte în
proces, acesta fiind de altfel cel care a exercitat
apelul în cauză. De
aceea, susținerea inadmisibilității căii de
atac, dedusă în aprecierea
reclamantului-intimat,
din lipsa calității procesuale a recurentului, este
nejustificată.
În mod asemănător, este neîntemeiată excepția vizând lipsa
calității de reprezentant a celui care semnează
recursul (sub motiv că
semnătura nu
ar aparține directorului instituției). Aceasta, întrucât
reprezentantul convențional poate, la rândul lui,
să dea mandat pentru
exercițiul căii
de atac altei persoane. Cât timp acest mandat nu a fost
contestat ci dimpotrivă, confirmat de către
mandant, el este valabil și
valorează legală învestire a instanței.
În ce privește susținerea neîncadrării
criticilor în dispoz. art. 304
C.pr.civ., aceasta
este de asemenea, fără suport, întrucât dezvoltarea
argumentelor
care vizează greșita aplicare a normelor de drept material la speță, permite
încadrarea în prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Trecându-se la analiza pe fond a criticilor formulate, s-a
constatat însă caracterul nefondat al acestora,
potrivit următoarelor
considerente:
Contrar susținerii recurentului, în cauză s-a făcut dovada
dreptului de proprietate și astfel, a îndreptățirii reclamantului la
acordarea de măsuri reparatorii în condițiile
Legii nr. 10/2001.
Astfel, deși chitanța sub semnătură privată încheiată de
reclamant în anul 1960 cu numitul I.I., pentru
suprafața de 630
mp, nu valorează în
sine, titlu translativ de proprietate, acest înscris
trebuie coroborat cu mențiunile existente în
anexa Decretului de
expropriere nr.
304/1973 (conform căreia de la R.C. a fost
preluată suprafața de 642
mp).
Regulile probațiunii în materia
restituirii proprietăților preluate
abuziv de către stat cunosc
derogări de la dreptul comun, prin
dispozițiile
art. 24 din Legea nr. 10/2001 instituindu-se așa - numita
prezumție de
proprietate care vizează și întinderea dreptului în favoarea celor care apar
menționați în „actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura
preluării".
Coroborând această prezumție de proprietate
cu înscrisul sub semnătură privată din anul 1960, instanțele de fond au
concluzionat corect că s-a făcut dovada îndreptățirii la măsuri reparatorii
pentru
suprafața pretinsă (din care, potrivit expertizei, 582 mp se
află în
deținerea autorității locale, astfel
încât restituirea în natură s-a făcut în
limita acestei suprafețe).
Este neîntemeiată susținerea recurentului
conform căreia ar fi
făcut dovada contrară prezumției de proprietate
întrucât
dintr-o adresă a Primăriei sector 3 - Direcția venituri - impozite și taxe
locale, R.C. figura impus în anul 1964, cu un teren construit și neconstruit în
suprafață de 300 mp.
în conținutul aceleiași
adrese se face mențiunea că în anul 1973
s-a expropriat de la reclamant
imobilul compus dintr-un corp de clădire și teren în suprafață de 642 mp,
împrejurarea că nu a fost
declarată spre
impozitare întreaga suprafață neputând avea consecința juridică pretinsă de
recurent [a răsturnării prezumției de proprietate, în
sensul art. 24
alin.(1) din Legea nr. 10/2001].
În plus, suprafața de teren, cu întinderea arătată de către
reclamant, a fost identificată de expert, prin reconstituirea amplasamentului
fostului imobil.
Ca atare, criticile formulate în legătură
cu nedovedirea calității
de persoană îndreptățită în limitele
stabilite de instanțele fondului au
caracter nefondat.
În ce privește susținerea că actele doveditoare nu
ar fi fost
atașate notificării și astfel, ar
fi fost nesocotite dispozițiile art. 21 - 23 din
Legea nr. 10/2001, aceasta este neîntemeiată
întrucât nesocotește rolul
procedurii jurisdicționale la care a
apelat reclamantul și care
presupune o
administrare nemijlocită a probatoriului, indiferent de
probele
administrate în faza procedurii prealabile.
Referirea la dispozițiile art. 5 din Legea nr. 10/2001 este
total lipsită de pertinență, raportat la datele speței.
Astfel, textul menționat vizează situația
persoanelor care nu sunt
îndreptățite la măsuri reparatorii deoarece au primit
despăgubiri
potrivit acordurilor
internaționale încheiate de România privind
reglementarea problemelor
financiare în suspensie.
Or, situația reclamantului nu are nicio legătură cu textul
menționat, aspectul fiind relevat în recurs cu
ignorarea conținutului
dosarului și a soluțiilor instanțelor anterioare.
Față de toate aceste considerente, criticile au fost găsite
nefondate, recursul fiind respins în consecință.