ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.02.2019

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 406/2019

HOTĂRÂRE
27.02.2019
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 406/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 27 februarie 2018, pronunțată în camera de consiliu de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2015, a fost respinsă ca nefondată cererea de recuzare formulată de petenta A. în Dosarul nr. x/2015.

Petenta A. a declarat recurs împotriva acestei decizii.

A fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din 3.10.2018, comunicarea acestuia părților, pentru a depune puncte de vedere.

Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 din același cod, Înalta Curte constată următoarele:

Persoana juridică își poate exercita drepturile procesuale prin reprezentatul legal sau prin reprezentant convențional.

Potrivit dispozițiilor art. 48 alin. (1) C. proc. civ., "Persoanele juridice pot fi reprezentate convențional în fața instanțelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condițiile legii".

Regulile privind reprezentarea convențională a persoanelor juridice în procesul civil se aplică și în cazul asociațiilor, societăților sau altor entități fără personalitate juridică, ce sunt constituite potrivit legii.

Recursul dedus judecății este declarat de petenta A., prin avocat, cererea nefiind însoțită de împuternicire avocațială.

Potrivit dispozițiilor art. 85 alin. (3) C. proc. civ., împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică sau juridică dată unui avocat sau consilier juridic se dovedește prin înscris, potrivit legilor de organizare și exercitare a profesiei.

Prin adresa emisă la data de 18 aprilie 2018 și comunicată recurentei la data de 24 aprilie 2018 i s-a pus în vedere acesteia, ca în termen de 10 zile, sub sancțiunea anulării cererii, să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, numele și prenumele, domiciliul sau reședința, ori după caz, sediul intimatului, împuternicirea avocatului care a semnat cererea de recurs și cererea în șase exemplare.

La data de 21 mai 2018, recurenta a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, fără a-și îndeplini restul obligațiilor mai sus arătate.

Potrivit dispozițiilor art. 87 alin. (2) C. proc. civ., "Avocatul care a reprezentat sau asistat partea la judecarea procesului poate face, chiar fără mandat, orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen și care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp și poate, de asemenea, să introducă orice cale de atac împotriva hotărârii pronunțate. În aceste cazuri, toate actele de procedură se vor îndeplini numai față de parte. Susținerea căii de atac se poate face numai în temeiul unei noi împuterniciri".

În acest sens sunt și dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, la cererea de recurs se va atașa împuternicirea avocațială sau, după caz, delegația consilierului juridic.

Raportat la textele legale mai sus enunțate, reiese obligația ca semnatarul cererii de recurs să facă dovada calității de reprezentant convențional, obligație care nu a fost îndeplinită în cauză, motiv pentru care devin incidente dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., care statuează că "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Dispozițiile art. 82 alin. (1) și ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile".

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 27 februarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Anulează recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 27 februarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 februarie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-10-08
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1680/2019
alin. (5) C. proc. civ., excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 85 alin. (3) C. proc. civ., "împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică sau persoană juridică dată unui avocat
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă
părților, respectiv principiul forței obligatorii a contractelor, instituit de art. 969 C. civ. de la 1864. Împotriva sentinței civile nr. 2723 din 3 mai 2016 a Tribunalului București, Secția a VI-a civilă au declarat apeluri reclamanții A.
ÎCCJ 2020-12-10
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2561/2020
488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.: "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", deoarece, recurenții invocă încălcarea de către instanțele de fond a unor norme
ÎCCJ 2018-12-18
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4607/2018
Publici Suceava asupra unor chestiuni de interes profesional și în legătură cu o situație specială. 2. Procedura de soluționare a recursului 2.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condi
ÎCCJ 2019-06-13
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1243/2019
. e) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic. Alin. (2) al aceluiași text de lege dispune că mențiun
Sursă