ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 327/2019

HOTĂRÂRE

21.02.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 327/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia la data de 02.05.2018, sub număr de Dosar nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor, în solidar, la plata către el a sumei totale de 8.130 RON, compusă din prejudiciu material în valoare de 3.130 RON și daune morale în valoare de 5.000 RON. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtelor la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar, reprezentând onorariu avocațial în cuantum de 1.500 RON, conform documentelor justificative anexate prezentei.

În drept, s-au invocat prevederile O.G. nr. 21/1992, precum și celelalte dispoziții legale la care a făcut referire în cuprinsul acțiunii.

La data de 01.10.2018, reclamantul a depus precizare de acțiune și răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că înțelege să renunțe la pretențiile formulate împotriva pârâtei B. S.R.L, în temeiul art. 406 C. proc. civ. și își menține pretențiile, în cuantumul și pentru motivele arătate în cererea introductivă, față de pârâta C. S.R.L.

Instanta a pus în discuția parților excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Sinaia cu ocazia verificării competenței sale și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții.

Din actele și lucrările dosarului instanța a constatat următoarele:

Cu referire la excepția de necompetentă teritorială a Judecătoriei Sinaia, excepție invocata din oficiu de către instanța, deoarece cererea în materie de societăți se face conform art. 119 din C. proc. civ. sunt de competența exclusivă a instanței în circumscripția căreia societatea își are sediul principal

După cum se poate observa, domiciliul, sediul principal al pârâtei S.C. C. S.R.L este în Brașov, jud. Brașov.

Conform art. 113 pct. 9 din C. proc. civ. este competentă instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o astfel de faptă, și aici sediul unde s-a produs prejudiciul este tot în Brașov, Calea x, jud. Brașov, locul unde s-au făcut reparațiile .

Potrivit art. 131 alin. (1) și art. 132 alin. (1) și alin. (3) din C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate încheierea are caracter interlocutoriu.

Când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent. Dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent.

Potrivit prevederilor O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor art. 16 alin. (1) din această ordonanță se prevede că:

"Consumatorul poate solicita plata unor despăgubiri, potrivit clauzelor contractuale sau dispozițiilor legale, în cazul remedierii ori al înlocuirii produselor sau serviciilor necorespunzătoare.

(2) Soluționarea solicitării plății pentru prejudicii morale sau daune conexe remedierii ori înlocuirii produselor sau serviciilor necorespunzătoare cerute de consumatori sau de operatorii economici este de competența instanței judecătorești competente ori a organismului de mediere competent."

După cum se poate observa intre reclamantul A. și pârâta S.C. C. S.R.L nu s-a încheiat nici un contract comercial, în speță nu se cere plata unor despăgubiri, potrivit clauzelor contractuale sau dispozițiilor legale, în cazul remedierii ori al înlocuirii produselor sau serviciilor necorespunzătoare, ci se cer plata daunelor materiale în cuantum de 3130 și a daunelor morale în cuantum de 5.000 RON, deoarece din cauza faptei ilicite societății pârâte S.C. C. S.R.L., a înregistrat un prejudiciu material de 2.000 de RON, lipsa contravalorii folosinței vehiculului timp de 45 de zile .

Pentru aceste considerente, Judecătoria Sinaia prin Sentința civilă nr. 774 din 11 octombrie 2018 a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de către instanță din oficiu.

A declinat competența de soluționare a prezentei cereri precizate având ca obiect pretenții civile privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Brașov.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov sub nr. x/2015.

Primind acțiunea, Judecătoria Brașov, la termenul de judecată din data de 23.01.2019 a pus în discuție lămurirea materiei în care a fost formulată prezenta acțiune în despăgubiri, având în vedere că din motivele de fapt și de drept pe care a fost întemeiată acțiunea de față fac referire la încălcarea obligațiilor instituite prin O.G. nr. 21/1992, ce reglementează protecția consumatorilor, iar din considerentele sentinței de declinare a competenței, în invocarea excepției din oficiu, rezultă contradicții între evocarea de prevederi legale legate obligații reglementate și drepturi corelative la despăgubiri potrivit O.G. nr. 21/1992, în materia protecției consumatorului, și cu toate acestea în stabilirea competenței teritoriale exclusive se au în vedere art. 119 C. proc. civ., apreciindu-se că este un litigiu în materie de societate, dar și unul în materia răspunderii civile delictuale, deoarece nu există încheiat un contract pentru a fi în discuție o răspundere contractuală pentru nerespectarea clauzelor contractuale, sens în care s-a invocat și art. 113 pct. 9 C. proc. civ.

Conform concluziilor părților prezente, consemnate în încheierea de ședință din data de 23.01.2018, care de altfel au concluzionat în același sens și în fața instanței de la Judecătoria Sinaia, termen la care s-a pus în discuție competența teritorială din oficiu, așa cum reiese din încheierea de ședință din data de 10.10.2018, corelativ cu motivele de fapt și de drept pe care a fost întemeiată acțiunea în despăgubiri dedusă judecății în speță, se reține fără echivoc că pretențiile reclamantului își au cauza în prevederile legale invocate prin cererea de chemare în judecată ce constituie drepturi și obligații reglementate în materia protecției consumatorului prin O.G. nr. 21/1992 și nicidecum în materie de societate la care face referire art. 119 C. proc. civ., invocat în declinare și care are în vedere litigiile din raporturile juridice dintre societate și asociați, sau după caz cele dintre asociați între ei, or în speță litigiul nu privește o asemenea situație, care să atragă o competență teritorială exclusivă, cea de la sediul societății, care este parte în cauză.

Respectiv, în cazul litigiilor dintre o societate și terți (cum este și cadrul procesual din litigiul de față) nu se soluționează potrivit art. 119 C. proc. civ., ci conform regulii generale reglementată prin art. 107 C. proc. civ.

Se mai constată că prin art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se reglementează competență alternativă, respectiv se dispune că "în afară de instanțele prevăzute la art. 107 - 112, mai sunt competente (...) 8. instanța domiciliului consumatorului, (...) în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor", care în speță este Judecătoria Sinaia, prima instanță sesizată de reclamant .

Prin urmare, în considerarea celor reținute mai sus, cum normele de competență teritorială incidente în speță (art. 107 C. proc. civ. și 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. instituie o competență teritorială alternativă și de ordine privată și nu exclusivă, de ordine publică, excepția de necompetență putea fi invocată numai de către pârât și numai prin întâmpinare sub sancțiunea decăderii din drept conform art. 208 alin. (2) C. proc. civ. și cum obiectul verificării din oficiu a competenței (la care face referire art. 131 alin. (1) C. proc. civ.) îl putea constitui doar o competență reglementată prin norme de ordine publică, care însă nu sunt aplicabile în speță, instanța reține că litigiul în materia protecției consumatorului poate reveni în competența teritorială alternativă atât a instanței de la domiciliul consumatorului cât și a instanței de la sediul pârâtului.

Așadar, cum prima instanță sesizată de reclamant cu soluționarea cererii în despăgubiri întemeiată pe O.G. nr. 21/1992 a fost instanța de la domiciliul consumatorului, respectiv Judecătoria Sinaia, una dintre instanțele cărora le revine competența teritorial să judece cauza, Judecătoria Brașov se declară necompetentă teritorial în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., reținând că teritorial competența de soluționare a prezentei acțiuni în despăgubiri revine Judecătoriei Sinaia.

Pentru aceste considerente, Judecătoria Brașov, secția civilă, prin Sentința civilă nr. 515 din 30 01 2019 a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Brașov și în consecință:

A declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele S.C. C. S.R.L. și S.C. B. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Sinaia, Jud. Prahova.

A constatat ivit conflictul negativ de competență teritorială și în consecință a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție spre soluționarea conflictului.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sinaia, în temeiul art. 135 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Înalta Curte constată că cele două instanțe, Judecătoria Sinaia și Judecătoria Brașov, s-au declarat deopotrivă și reciproc necompetente teritorial, prin hotărâri fără nicio cale de atac. Competența în soluționarea conflictului aparține Înaltei Curți conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 129 alin. (1) și (2) pct. 3, C. proc. civ. "necompetența este de ordine publică sau privată. Necompetența este de ordine publică: [...] în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura."

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ. necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Acțiunea introductivă este întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 21/1992 având ca obiect obligarea pârâtelor, în solidar, la plata către el a sumei totale de 8.130 RON, compusă din prejudiciu material în valoare de 3.130 RON și daune morale în valoare de 5.000 RON.

Potrivit precizărilor efectuate de către reclamant în fața Judecătoriei Brașov cu privire la temeiul juridic al acțiunii în despăgubiri, Curtea reține că pretențiile reclamantului își au cauza în prevederile legale invocate prin cererea de chemare în judecată, ce constituie drepturi și obligații reglementate în materia protecției consumatorului prin O.G. nr. 21/1992.

În această situație devin incidente dispozițiile generale prevăzute de art. 107 C. proc. civ., și nu prevederile care reglementează raporturile juridice în materie de societate, care să atragă competența teritorială exclusivă.

Având în vedere că în cauza de față competența teritorială este una alternativă și de ordine privată, normele incidente sunt cele prevăzute de art. 107 coroborat cu art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în afară de instanțele prevăzute la art. 107 - 112, mai sunt competente (...) 8. instanța domiciliului consumatorului, (...) în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor.

Curtea reține și dispozițiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., în considerarea cărora obiectul verificării din oficiu a competenței îl putea constitui doar o competență reglementată prin norme de ordine publică, care nu sunt aplicabile în cauză.

În aceste condiții, în aplicarea dispozițiilor precitate, care reglementează competența teritorială alternativă, Înalta Curte urmează să stabilească competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sinaia, prima instanță sesizată de reclamant.

Văzând și dispozițiile art. 135 C. proc. civ.,