ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2303/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 3 mai 2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, sub numărul x/2016, revizuenta S.C. A. S.R.L. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 302 din 15 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2014, solicitând, în eventualitatea admiterii cererii întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., să se dispună anularea deciziei și rejudecarea pe fond a cauzei, iar, în eventualitatea admiterii cererii întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 noul C. proc. civ., să se dispună schimbarea în parte a deciziei, cu consecința admiterii cererii formulate, iar, în subsidiar, reducerea cuantumului total al penalităților de întârziere.

În drept, revizuenta a invocat art. 509 alin. (1) pct. 1 și 8 C. proc. civ.

Prin Decizia civilă nr. 1872 A din 14 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă s-a respins excepția tardivității cererii de revizuire, invocată de intimata S.C. B. S.R.L.; s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L..

Împotriva acestei decizii revizuenta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 12 ianuarie 2017, sub nr. x/2016.

Obiectul recursului dedus judecății a privit doar soluția dată cererii de revizuire pe temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 533 din 27 februarie 2018, instanța supremă, în temeiul art. 497 C. proc. civ. raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., a admis recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar C. S.P.R.L., împotriva deciziei civile nr. 1872 A din 14 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

A casat în parte decizia atacată și a trimis cauza aceleiași instanțe, spre o nouă judecată în ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. a menținut restul dispozițiilor.

După casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2016*.

Raportat la decizia de casare nr. x din 27.02.2018, cu aplicarea directă a disp. art. 501 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., Curtea de Apel București a analizat cererea de revizuire întemeiată pe disp. art. 508 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin raportare la Decizia civilă nr. 302 din 15.02.2016.

Prin Decizia civilă nr. 1534 din 10 septembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L., cu sediul procesual ales la Cabinet de avocat D., din București, B-dul x, nr. 7, împotriva Deciziei civile nr. 302 din 15.02.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L., cu sediul în București, Piața Alba Iulia, nr. 6, ca neîntemeiată.

Împotriva Deciziei civile nr. 1534 din 10 septembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă revizuenta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, indicând motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.

Recurenta-revizuentă a criticat decizia atacată pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de revizuire.

În motivarea recursului a arătat că, prin pronunțarea Deciziei civile nr. 302 din 15 februarie 2016, a fost încălcată puterea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 10631 din 24 august 2015 dată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dosarul nr. x/2014, aspect care atrage admiterea cererii de revizuire pe temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și anularea Deciziei civile nr. 302 din 15 februarie 2016.

Recurenta-revizuientă a motivat că prin Sentința civilă nr. 10631 din 24 august 2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, definitivă la data când a fost invocată, în faza procesuală a apelului, s-a statuat, cu putere de lucru judecat, momentul finalizării lucrărilor la obiectivul E. București de către recurenta-revizuentă, calitatea lucrărilor, precum și faptul că după finalizarea lucrărilor, acestea au fost întrebuințate necorespunzător de către beneficiarul intimat care a depozitat țevi, materiale dar și utilaje la locație.

După expunerea parcursului procesual al cauzei, referitor la autoritatea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 10631 din 24 august 2015, dată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr. x/2014, încălcată prin pronunțarea Deciziei definitive nr. 302 din 15 februarie 2016, recurenta-revizuentă a motivat următoarele:

Instanța de revizuire nu a invocat faptul că nu ar exista elemente de contradictorialitate între cele două hotărâri definitive cu relevanță în cauză, ci faptul că în speță nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză, iar textul de lege este aplicabil numai când se invocă autoritatea de lucru judecat ca excepție, iar nu ca prezumție, fapt pentru care motivul de revizuie nu ar fi fondat.

Recurenta a apreciat că, începând cu momentul rămânerii definitive a sentinței invocate în cauză, aceasta a dobândit putere de lucru judecat, fiind prezumată a exprima adevărul, motiv pentru care nu trebuie să fie contrazisă de orice altă hotărâre ulterior survenită. Aspectul că a invocat respectiva hotărâre în faza procesuală a apelului, în dosarul nr. x/2014, nu are importanță, instanța de control judiciar fiind obligată să ia act de cele statuate în mod definitiv, fără a dispune printr-o nouă hotărâre cu caracter definitiv contrar sentinței invocate, în acest sens fiind prevederile art. 432 C. proc. civ.

Recurenta a mai arătat că instanța de control judiciar nu era îndrituită să renunțe la analizarea motivului de schimbare a sentinței, în condițiile în care legiuitorul a statuat că nu se poate renunța la excepție, deoarece caracterul de ordine publică este cel care impune verificarea acestei excepții, chiar din oficiu, și, dacă este cazul, cu înrăutățirea situației părții în calea de atac, iar instanța de revizuire era obligată să sancționeze modul nelegal în care instanța de control judiciar a dispus asupra cauzei.

Recurenta a redat în continuare aspecte din jurisprudență sub aspectul statuărilor privind efectul pozitiv al puterii de lucru judecat și, raportat la prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., a susținut că soluția pronunțată de instanța de revizuire este nelegală.

În continuare, recurenta a susținut că, deși în considerentele Sentinței civile nr. 10631 din 24 august 2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr. x/2014 se statuează, cu autoritate de lucru judecat, aspectul că nu poate fi reținută nicio culpă pentru executarea cu întârziere a lucrărilor, învederându-se instanței de apel această dispoziție judiciară, definitivă, care făcea dovada suplimentară a culpei societății intimate, instanța de control judiciar nu a răspuns acestor motive de schimbare a sentinței date în cauză, fapt care se impunea a fi sancționat de către instanța de revizuire conform art. 509 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ.

Începând cu momentul rămânerii definitive a sentinței invocate în cauză, aceasta a dobândit putere de lucru judecat, fiind prezumată a exprima adevărul, motiv pentru care nu putea să fie contrazisă de orice altă hotărâre ulterior survenită.

Pe cale de consecință, raportat la aspectul că recurenta-revizuentă a invocat respectiva hotărâre în faza procesuală a apelului, în dosarul nr. x/2014, instanța de control judiciar era obligată să ia act de aspectele cu privire la care se statuase în mod definitiv, fără a dispune printr-o nouă hotărâre cu caracter definitiv, în mod contrar sentinței invocate, iar instanța de revizuire era obligată să sancționeze cu nulitatea hotărârea astfel pronunțată în mod nelegal de către instanța de apel.

Deși a arătat că o instanță de judecată a statuat în mod definitiv cu privire la aspectul că lucrările erau finalizate încă din data de 6 noiembrie 2013, conform procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, încheiat cu subantreprenorul F. S.R.L., instanța de control judiciar nu a avut în vedere la soluționarea cauzei aceste critici.

A precizat recurenta că în considerentele sentinței civile indicate mai sus, s-au stabilit în mod definitiv anumite aspecte ce ar fi trebuit să fie avute în vedere la soluționarea cauzei, instanța fiind legată de aceste "chestiuni" care au fost deja stabilite într-un alt proces.

În acest context recurenta a susținut că a formulat apărări privitoare la existenta acestei hotărâri definitive în cauză care genera obligativitatea instanței de a verifica motivul indicat ce ar fi putut conduce la constatarea netemeiniciei cererii conexe prin care intimata a solicitat angajarea răspunderii, însă instanța de control judiciar nu a statuat cu privire la aceste susțineri, iar instanța de revizuire a apreciat în mod vădit greșit că relevantă ar fi data pronunțării sentințelor în cele două cauze și nu data pronunțării deciziei supuse revizuirii.

Întrucât în relația dintre părți, prezumția puterii de lucru judecat are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să se pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior.

Mai mult, raportat la prevederile art. 432 C. proc. civ. recurenta a arătat că instanța de control judiciar nu era îndrituită să renunțe la analizarea motivului de schimbare a sentinței, în condițiile în care chiar legiuitorul a statuat că nu se poate renunța la excepție, deoarece caracterul de ordine publică este cel care impune verificarea acestei excepții chiar din oficiu și chiar, dacă este cazul, cu înrăutățirea situației părții în calea de atac.

Consideră că instanța de apel, în mod nelegal, nu a supus controlului judiciar și aceste apărări care se constituiau în motive de schimbare a sentinței date în cauză, iar instanța de revizuire, în mod vădit nelegal, a statuat că relevantă ar fi data pronunțării celor două sentințe în cauză și nu data judecării apelului în dosarul nr. x/2014 care a generat Decizia nr. 302 din 15 februarie 2016, aspect care atrage contrarietatea celor două hotărâri pronunțate și, pe cale de consecință, nulitatea deciziei astfel dată și necesitatea pronunțării unei noi hotărâri, cu respectarea garanțiilor procesuale instituite de lege.

În drept, a invocat art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., art. 510 alin. (2) raportat la art. 513 alin. (5) și (6) C. proc. civ., art. 488 pct. 7 C. proc. civ.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 21 martie 2019 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților, față de care niciuna dintre acestea nu a depus punct de vedere.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei calității de reprezentant legal a administratorului G., soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit înscrisurilor dosarului și sistemului de evidență informatizată a instanțelor se constată că împotriva recurentei-revizuente S.C. A. S.R.L. a fost deschisă procedura insolvenței.

Astfel, prin încheierea pronunțată la 14.12.2016, în dosarul nr. x/2016, Tribunalul București, secția a VII-a Civilă a dispus, printre altele, în temeiul art. 145 alin. (1) raportat la art. 71 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, intrarea în faliment prin procedura simplificată a debitorului S.C. A. S.R.L.; totodată, a dispus în temeiul art. 85 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 ridicarea dreptului de administrare al debitorului, dizolvarea societății debitoare, fiind numit lichidator judiciar provizoriu C. SPRL; prin încheierea din 30.01.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul București, secția a VII-a Civilă, în temeiul disp. art. 57 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 a dispus înlocuirea lichidatorului judiciar C. SPRL cu H. SPRL; a dispus încetarea atribuțiilor lichidatorului judiciar C. SPRL; totodată, a dispus emiterea adresei către noul lichidator judiciar și către lichidatorul judiciar anterior; ulterior, prin încheierea din 10.07.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul București, secția a VII-a Civilă a dispus, printre altele, în baza art. 57 alin. (14) din Legea nr. 85/2014 desemnarea I. SPRL. în calitate de lichidator judiciar provizoriu și încetarea atribuțiilor H. SPRL derivând din calitatea de lichidator judiciar al debitorului.

În speță, recursul pendinte a fost formulat de S.C. A. S.R.L., prin administrator G., cererea de recurs purtând semnătura și ștampila avocatului D..

Trebuie subliniat că prin C. proc. civ., legiuitorul a instituit procedura de filtrare a recursurilor cu scopul impunerii părților unor exigențe în declararea recursurilor, exigențe care privesc printre altele și cerințe de formă.

Înalta Curte reține că raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a constatat că recursul nu îndeplinește condițiile de formă stabilite sub sancțiunea nulității, a fost comunicat recurentei la adresa indicată chiar de către aceasta în cuprinsul cererii de recurs, ocazie cu care i s-a pus în vedere că are posibilitatea formulării unui punct de vedere la raport.

Potrivit art. 80 alin. (1) C. proc. civ., părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin reprezentant. Reprezentarea poate fi legală sau convențională, iar dispozițiile art. 82 alin. (1) din același cod prevăd că atunci când instanța constată lipsa dovezii calității de reprezentant a celui care a acționat în numele părții, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor, iar dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată.

În conformitate cu art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs trebuie atașată împuternicirea avocațială sau, după caz, delegația consilierului juridic, iar alin. (3) statuează, printre altele, că mențiunile prevăzute la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității, dispozițiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) și ale art. 87 alin. (2) rămânând aplicabile.

Totodată, se reține că în conformitate cu art. 54 din Legea insolvenței nr. 85/2014, mandatul administratorilor statutari încetează de la data ridicării dreptului de administrare sau de la data desemnării administratorului special și că legea insolvenței stabilește, prin art. 56, 58 și 64, principalele atribuții ale administratorului special, ale administratorului judiciar și ale lichidatorului judiciar, iar din coroborarea acestor dispoziții legale rezultă că, în afara cadrului restrâns al procedurii de insolvență, acțiunile în justiție pot fi promovate doar de către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, aceștia având legitimare procesuală în astfel de demersuri. Dispozițiile art. 56 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, prevăd că: "După ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, care îi conduce și activitatea de afaceri, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele acționarilor/asociaților/membrilor."

Prin urmare, după ridicarea dreptului de administrare, mandatul administratorilor statutari încetează, iar administratorul special poate formula doar contestații reglementate de Legea nr. 85/2014 și poate participa, în calitate de reprezentant al asociaților, la judecarea acțiunilor prevăzute la art. 117 și art. 122 din Legea nr. 85/2014.

Așadar, cu excepția unor situații speciale, circumscrise Legii nr. 85/2014, nu reiese că legiuitorul să fi vrut să dea putere de reprezentare legală judiciară administratorului special, pentru ca el să poată mandata un reprezentant convențional.

Având în vedere că exercitarea oricărui aspect al acțiunii civile poate fi făcută, în condițiile legii, de parte prin reprezentant legal sau de un reprezentant convențional al acesteia, se cuvine a fi subliniat că societatea recurentă se află sub imperiul reglementării speciale a Legii nr. 85/2014 (faliment prin procedura simplificată), iar calitatea de reprezentant legal al societății aparține doar lichidatorului judiciar.

Conform art. 64 din legea nr. 85/2014, lichidatorul judiciar apare ca fiind reprezentantul legal judiciar al debitorului în insolvență în cereri introduse în afara procedurii ce se desfășoară în fața judecătorului sindic.

Se observă că la dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel București se află împuternicirea dată de A. S.R.L. prin administrator special G. d-lui avocat D. (avocatul semnatar al cererii de recurs pendinte) în sensul de a reprezenta/asista clientul în fața Curții de Apel București.

Așa fiind, față de dispozițiile legale arătate și, în condițiile în care, prin încheierea pronunțată la 14.12.2016, în dosarul nr. x/2016, Tribunalul București, secția a VII-a Civilă a dispus intrarea în faliment prin procedura simplificată a recurentei-revizuente A. S.R.L., ridicarea dreptului de administrare al debitoarei, dizolvarea societății debitoare și numirea lichidatorului judiciar, societatea nu poate fi reprezentată decât prin lichidatorul judiciar, or recursul este formulat de un avocat mandatat de administratorul special și nu de către persoana care are calitatea de reprezentant legal al societății recurente.

În considerarea celor ce preced, având în vedere că recursul nu este formulat de lichidatorul judiciar și că, din înscrisurile dosarului, nu rezultă că acesta și-a însușit prezentul demers judiciar și că a confirmat mandatul acordat de administratorul special, reținând că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte, va anula recursul conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei civile nr. 1534 din 10 septembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă pentru lipsa calității de reprezentant legal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 decembrie 2019.

GGC - MM