ÎCCJ, decizie (scj.ro #81789)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81789) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Contravaloarea îmbunătățirilor efectuate
de chiriaș. Data nașterii dreptului material la acțiune.
Cuprins pe materii :
Drept civil.
Prescripția.
Index alfabetic :
prescripție
-
locațiune
-
evacuare
-
contravaloare
îmbunătățiri
Decretul
nr.167/1958, art. 1, art. 7
Notă :
Instanțele au avut în vedere dispozițiile legale ale Decretului nr.
167/1958, astfel cum erau în vigoare la data formulării cererii de chemare
în judecată. Actul a fost abrogat de Legea nr. 71/2011 la data de 1
octombrie 2011 [art. 230 lit. p)]. Dispozițiile referitoare la începutul
prescripției extinctive se regăsesc în actuala reglementare în
cuprinsul art. 2523 din Noul Cod Civil.
Întrucât
premisa aplicării efectului sancționator al prescripției
constă tocmai în existența posibilității de a acționa
pentru ocrotirea unui drept sau pentru realizarea unui interes legitim, regula
generală privind începutul prescripției extinctive având ca obiect
dreptul material la acțiune este aceea că prescripția începe
să curgă la data nașterii dreptului la acțiune, regulă
reglementată prin art. 7 alin. (1) din Decretul nr.167/1958. Data
nașterii dreptului la acțiune este data la care dreptul subiectiv
este încălcat, negat ori contestat.
În
aplicarea acestor reguli, prescripția dreptului la acțiune prin care
chiriașul solicită plata contravalorii îmbunătățirilor
aduse spațiului pe care l-a deținut cu acest titlu, începe să
curgă din momentul în care locatarul și-a manifestat intenția de
a înceta locațiunea, prin formularea cererii în evacuare.
Secția I civilă, decizia nr.7673 din 13
decembrie 2012
Prin cererea
înregistrată la data de 11.04.2005 pe rolul Judecătoriei Medgidia,
reclamanta SC M.C.P. SA a chemat în judecată pe pârâta SC F.M.E. SRL
și a solicitat ca, pe calea ordonanței președințiale,
să se dispună evacuarea pârâtei din spațiul comercial restaurant
N. - în suprafață de 380 mp - situat în Medgidia.
Pârâta a formulat cerere
reconvențională, prin care a solicitat instanței să
constate existența unui drept de creanță egal cu valoarea
îmbunătățirilor aduse spațiului comercial și să
dispună instituirea unui drept de retenție în favoarea pârâtei
până la plata integrală a sumei aferente.
Prin sentința
civilă nr.977/2005, Judecătoria Medgidia a declinat competența
de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.
La termenul de
judecată din data de 31.08.2005, reclamanta a solicitat judecarea cauzei
în baza dispozițiilor de drept comun.
Prin sentința
civilă nr.7606/COM/2006, Tribunalul Constanța a admis cererea
principală formulată de reclamantă, astfel cum a fost
modificată, și a dispus evacuarea pârâtei din spațiul comercial,
situat în Medgidia. A respins în tot, ca nefondată, cererea reconvențională
formulată de pârâtă.
Împotriva sentinței
menționate a declarat apel pârâta.
Prin decizia
comercială nr.20/COM/2010, Curtea de Apel Constanța, Secția
comercială, maritimă și fluvială, de contencios
administrativ și fiscal a respins, ca nefondat, apelul declarat.
Pârâta a declarat recurs
împotriva acestei hotărârii, iar prin decizia civilă nr. 858/2011,
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat, a
casat decizia Curții de Apel Constanța și a trimis cauza spre
rejudecare aceleiași instanțe.
Rejudecând cauza, prin
decizia civilă nr. 154/COM din 11.11.2011, Curtea de Apel Constanța,
Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a
admis apelul declarat de pârâta SC F.M.E. SRL împotriva sentinței Tribunalului
Constanța și a schimbat în tot sentința apelată, în sensul
că a admis în parte cererea reconvențională. A constatat în
favoarea apelantei un drept de creanță în cuantum de 84.897 lei,
reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse spațiului
comercial pe care l-a deținut în chirie și a respins cererea de
evacuare a reclamantei și cererea de instituire a unui drept de
retenție asupra imobilului ca fiind lipsite de obiect.
Instanța de apel a
avut în vedere următoarele considerente:
Reclamanta a învestit
instanța de judecată la data de 11.04.2005 cu cererea sa de evacuare
a pârâtei SC F.M.E. SRL din spațiul comercial situat în Medgidia,
pentru lipsa titlului locativ.
La data de 13.04.2005 a
fost înregistrată cererea reconvențională a pârâtei, prin care
aceasta a solicitat să se constate un drept de creanță
reprezentat de contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului
spațiu comercial de către locatar, instituirea unui drept de
retenție asupra imobilului până la plata integrală a
contravalorii îmbunătățirilor recunoscute de reclamantă
prin proces verbal, precum și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor
de judecată.
Instanța de apel a
constatat că, la momentul închiderii dezbaterilor în apel după
casare, evacuarea apelantei SC F.M.E. SRL din spațiul comercial s-a
realizat, fiind depus la dosar procesul verbal de executare întocmit la data de
28.10.2010 de BEJ S.N.
Curtea de apel a
constatat că, față de aducerea la îndeplinire a titlului
executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 7606/COM/2006 a
Tribunalului Constanța, la momentul soluționării apelului,
cererea principală de chemare în judecată a rămas fără
obiect, evacuarea fiind deja realizată.
În
interdependență cu această evacuare din spațiul litigios se
află și cererea apelantei de instituire a unui drept de
retenție, drept ce nu mai poate fi ocrotit prin intervenția
instanței de judecată, cât timp titularul său a
părăsit spațiul asupra căruia solicitase instituirea
retenției.
S-a mai reținut
că, prin decizia nr. 858/2011, Înalta Curte de Casație și
Justiție a stabilit că procesul verbal încheiat la data de 21.07.2000
„probează dincolo de orice dubiu existența acordului proprietarului
de la acel moment al spațiului în litigiu cu privire la efectuarea
lucrărilor în cauză și respectiv la modul lor de compensare”,
că acest proces verbal „este opozabil intimatei SC M.C.P. SA, în calitate
de succesoare cu titlu particular și produce efecte juridice”,
recomandându-se instanței de apel să efectueze un supliment la
raportul de expertiză în vederea stabilirii la momentul actual a valorii
de circulație a îmbunătățirilor aduse imobilului în
litigiu.
Apelanta a deținut
spațiul comercial în virtutea contractului de închiriere încheiat în anul
1996 cu SC H. SA, iar după divizarea locatarului, a fost încheiat un nou
contract cu succesorul cu titlu particular al lui SC H. SA, intimata
reclamantă SC M.C.P. SRL.
Prescripția
dreptului la acțiune pentru sumele solicitate drept contravaloare a
îmbunătățirilor aduse unui spațiu comercial începe să
curgă de la momentul în care cel care deține posesia spațiului
este chemat în judecată pentru evacuare, pentru că abia în acel
moment el este ținut să se apere, în scopul obținerii pe cale
judecătorească a drepturilor sale, până la acel moment
necontestate.
Anterior expirării
contractului de închiriere din anul 1996 încheiat cu SC H. SA, locatarul SC
F.M.E. SRL a solicitat acordul locatorului pentru efectuarea unor
investiții asupra imobilului închiriat, constând în înlocuirea
tâmplăriei de lemn cu tâmplărie de aluminiu, repararea magaziei din
spatele restaurantului și refacerea acoperișului restaurantului cu
plăci de azbociment. Ulterior solicitării acestui acord, a fost
încheiat un nou contract de închiriere cu SC H. SA, înregistrat în
evidențele proprietarului sub nr. 28xx/1996, pe o durată de 5 ani, în
interiorul căruia au fost efectuate îmbunătățirile pentru
care SC F.M.E. SRL a solicitat acordul și care au fost inventariate prin
procesul verbal din 21.07.2000.
În contractul de
închiriere încheiat anterior divizării SC H. SA, nu era
prevăzută o clauză referitoare la păstrarea
îmbunătățirilor efectuate de chiriaș de către locator,
fără nici o despăgubire din partea proprietarului fondului,
astfel cum s-a inserat, ulterior, la art. 9, iar îmbunătățirile
au fost efectuate sub imperiul clauzelor contractuale stabilite între SC H. SA
și SC F.M.E. SRL.
Apelanta a beneficiat de
acordul proprietarului spațiului la momentul efectuării
îmbunătățirilor, iar succesoarea cu titlul particular a SC H. SA
era ținută să respecte drepturile și obligațiile
asumate de autoarea sa, astfel că cererea de constatare a dreptului de
creanță, reprezentând contravaloarea acestor
îmbunătățiri, este fondată.
Prin suplimentul la
raportul de expertiză tehnico imobiliară, efectuat în apel, s-a
stabilit că, la momentul actual, valoarea de circulație a
îmbunătățirilor aduse spațiului comercial în litigiu este
în cuantum de 84.897 lei, sumă ce reprezintă pentru intimata
reclamantă o îmbogățire fără justă cauză, ce
îndreptățește apelanta la admiterea cererii sale
reconvenționale sub acest aspect.
Împotriva deciziei
Curții de Apel Constanța, a declarat și motivat recurs
reclamanta, formulând următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe
prevederile art. 304 pct. 5 și 9 C.p.c.:
1.În mod greșit
instanța de apel a reținut existența acordului SC H. SA pentru
efectuarea lucrărilor de către SC F.M.E. SRL, în condițiile în
care probele administrate în cauză în cele două cicluri procesuale,
demonstrează fără nici un dubiu, că pârâta a fost
constructor de rea-credință, efectuând acele lucrări
fără acordul proprietarului și fără autorizație
de construcție.
Intimata pârâtă a
prezentat abia în recurs două adrese – din 14.03.2002 și din
20.05.2002 - înscrisuri întocmite pro causa.
Lucrările nu au fost înregistrate nici în contabilitatea proprie, nici în
cea a lui SC H. SA, deși această obligație legală este
reglementată de art.4 lit. a) din Legea nr.15/1994.
Pe de altă parte,
la data divizării SC H. SA și a predării spațiului către
SC M.C.P. SA, s-a întocmit proiectul de divizare înregistrat la Oficiul
Registrului Comerțului și vizat de judecătorul delegat la data
de 16.01.2002, iar în acest document oficial, valoarea contabilă a
imobilului este de 78.531 lei. Este evident că aceasta era valoarea
reală a clădirii, înregistrată în contabilitate la 16.01.2002,
ulterior așa-ziselor lucrări de îmbunătățiri.
Recurenta a arătat
că înțelege să conteste autenticitatea înscrisurilor prezentate
de intimata pârâtă. Astfel, adresa din 20.05.2002 a fost semnată de o
persoană care nu avea calitatea de reprezentant al societății.
În cazul în care lucrările pretinse a fi fost executate erau reale,
acestea ar fi fost aprobate de AGA prin bugetul de investiții, singura
autoritate care aprobă bugetul de venituri și cheltuieli al unei
societăți pe acțiuni, potrivit dispozițiilor art.110 din
Legea nr.31/1990.
Mai mult, chiar în
conținutul adresei din 3.11.2004, SC H. SA afirmă că
SC F.M.E. SRL nu a prezentat nici un document din care să rezulte vreo valoare
a investițiilor efectuate, situație confirmată și de
procesul-verbal al AGA din 2.04.1999.
Se mai arată
că cererea reconvențională încalcă art. 5, art. 7 lit. a)
și art. 9 din contractul de închiriere nr.4xx/2003 care are pentru
părți forță obligatorie, întocmai ca și legea,
potrivit dispozițiilor art.969 C.civ.
Proces-verbal încheiat
cu reprezentanții SC H. SA nu este semnat și nici ștampilat de
reprezentanții legali ai acestei societăți, care avea în
proprietate imobilul la acea dată. Pe de altă parte, la data
divizării SC H. SA și a înființării SC M.C.P. SA,
intimata avea posibilitatea să facă opoziție la proiectul
de divizare, în termen de 30 zile de la data publicării acestuia a
Monitorul Oficial, în conformitate cu dispozițiile art.242 și art.243
din Legea nr.31/1990.
Intimata nu a depus la
dosarul cauzei, în susținerea cererii reconvenționale, decât
niște chitanțe fiscale, care nu pot avea valoare probatorie, atâta
timp cât nu sunt însoțite de documente contabile, devize și facturi.
Pe de altă parte, în mod corect tribunalul a reținut faptul că
lucrările efectuate de SC F.M.E. SRL nu sunt utile și nu duc la
sporirea patrimoniului intimatei reclamante atâta timp cât au fost realizate
fără autorizație de construcție, încălcându-se
prevederile art.1 din Legea nr.50/1991 și cele ale art.11 și 13 din
Legea nr.10/1995 privind calitatea în construcții, în vigoare la data
efectuării construcțiilor.
Prin hotărârea dată, instanța de apel a încălcat formele
de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de
art.105 alin.(2) C.p.c. (art. 304 pct. 5 C.p.c.)
Astfel, la termenul de
judecată din data de 02.11.2011, reclamanta a reziliat contractul de
asistență juridică încheiat cu apărătorul care
asigurase serviciile juridice până în acel moment și a angajat un nou
apărător, care a solicitat amânarea judecații pentru a putea
pregăti apărarea. Instanța de apel a respins cererea de amânare
și a acordat cuvântul pe fondul cauzei, dar a amânat pronunțarea,
pentru a da posibilitatea apărătorului nou ales, să formuleze
concluzii scrise.
În aceste concluzii
scrise, apărătorul a invocat, ca o apărare de fond,
excepția prescripției dreptului material la acțiune al pârâtei
cu privire la pretențiile constând în contravaloarea lucrărilor
efectuate.
Instanța de apel,
fără sa repună cauza pe rol, pentru a pune in discuția
contradictorie a pârtilor aceasta apărare a intimatei reclamante, se
pronunță asupra excepției, pe care o respinge în mod netemeinic
și nelegal. În aceste condiții, instanța de apel a încălcat
principiile dreptului la apărare, al contradictorialității
și al oralității, a căror nerespectare atrage
sancțiunea nulității prevăzută de art.105 alin.(2)
C.p.c.
În speță, a
intervenit prescripția dreptului material la acțiune al pârâtei cu
privire la pretențiile constând în contravaloarea lucrărilor
efectuate, deoarece aceste lucrări au fost realizate de SC F.M.E. SRL în
perioada 1996 - 1997, iar procesul-verbal de recepție a acestor
construcții a fost încheiat la data de 21.07.2000. Astfel, intimata putea
să formuleze acțiune în pretenții în termen de 3 ani de la
această dată, în conformitate cu dispozițiile art.3 din Decretul
nr.167/1958.
Or, intimata pârâtă
a solicitat acest lucru, pe cale reconvențională, abia la data de
17.02.2005, cu depășirea termenului general de prescripție.
Analizând
decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs,
Înalta Curte a constatat că recursul nu este fondat, fiind respins, pentru
următoarele considerente:
Criticile cuprinse în
primul punct al motivelor de recurs vizează aspecte de netemeinicie ale
deciziei recurate, modul în care instanța de apel a stabilit situația
de fapt prin interpretarea probelor administrate.
Aceste critici nu mai
învestesc în mod legal instanța de recurs cu analiza lor, față
de natura controlului judiciar care poate fi exercitat pe calea recursului
și care nu poate viza decât aspecte de nelegalitate ale deciziei recurate.
Dispozițiile art.
304 pct. 11 C.p.c., care permiteau instanței de recurs să cenzureze
modul în care instanța de apel a interpretat probatoriul administrat în
cauză, au fost în mod expres abrogate prin art. I pct.112 din OUG
nr.138/2000.
Nu se poate considera
că simpla indicare a prevederilor art. 304 pct. 9 C.p.c., a unor
dispoziții din legi speciale ori reproducerea conținutului acestora,
transformă criticile formulate în unele de nelegalitate.
Cerințele art. 302
1
C.p.c.
trebuie interpretate în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei
argumentări juridice a nelegalității invocate, atât prin
indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit
aplicate de instanță, cât și prin precizarea eventualelor
greșeli săvârșite de instanță în legătură cu
aceste dispoziții legale.
Motivele de recurs întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 5 C.p.c. nu
sunt fondate.
La termenul de
judecată din data de 02.11.2011, avocatul care acorda asistență
juridică intimatei-reclamante, a solicitat amânarea cauzei pentru studiul
dosarului.
Curtea de apel a respins
această cerere, față de prevederile art. 156 alin.(1) C.p.c.
și, în condițiile alin. (2) al aceluiași articol, a amânat
pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise.
Prin concluziile scrise
formulate, reclamanta a invocat excepția prescripției dreptului
material la acțiune în ceea ce privește pretențiile formulate de
pârâtă pe calea cererii reconvenționale.
Instanța de apel a
răspuns acestei excepții prin considerentele deciziei
pronunțate.
Recurenta susține
că soluționarea excepției prin considerentele hotărârii,
fără repunerea pe rol a cauzei pentru a se pune în discuția
părților această excepție, reprezintă o încălcare
a principiilor dreptului la apărare, al contradictorialității
și al oralității, a căror nerespectare atrage
sancțiunea nulității prevăzută de art.105 alin.(2)
C.p.c. și casarea deciziei în condițiile art. 304 pct. 5 C.p.c.
Este adevărat
că modul de soluționare al excepției încalcă
principiile enunțate și este de natură să producă
recurentei o vătămare în sensul art. 105 C.p.c. Însă, nulitatea
nefiind una expresă, astfel încât să fie aplicabile prevederile art.
105 alin. (2) C.p.c., partea care invocă nulitatea va trebui să
dovedească atât vătămarea, cât și faptul că ea nu
poate fi înlăturată decât prin anularea actului procedural.
Înalta Curte a apreciat
că, atâta timp cât prin considerentele deciziei recurate, instanța de
apel a analizat prescripția conform susținerilor reclamantei cuprinse
în concluziile scrise, a avut în vedere toate argumentele aduse de parte în
sprijinul excepției formulate, iar soluția pronunțată în
privința acestei excepții este, pentru considerentele ce vor fi
expuse în continuare, corectă, nu există o vătămare în
măsură să atragă casarea hotărârii pronunțate de
curtea de apel.
Potrivit art. 1 alin.
(1) din Decretul nr.167/1958: „Dreptul la acțiune având un obiect
patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în
termenul stabilit de lege”. Termenul de prescripție extinctivă,
aplicabil raporturilor civile obligaționale este instituit de art. 3 alin.
1 din același act normativ: „Termenul prescripției este de 3 ani”.
Întrucât premisa
aplicării efectului sancționator al prescripției constă
tocmai în existența posibilității de a acționa pentru
ocrotirea unui drept sau pentru realizarea unui interes legitim, regula
generală privind începutul prescripției extinctive având ca obiect
dreptul material la acțiune este aceea că prescripția începe
să curgă la data nașterii dreptului la acțiune.
Această regulă este reglementată prin art. 7 alin. (1) din
Decretul 167/1958: „Prescripția începe să curgă de la data când
se naște dreptul la acțiune”.
Data nașterii
dreptului la acțiune este data la care dreptul subiectiv este
încălcat, negat ori contestat.
În aplicarea acestor
reguli, prescripția dreptului la acțiune prin care pârâta a solicitat
plata contravalorii îmbunătățirilor aduse spațiului pe care
l-a deținut cu titlu de chiriaș, începe să curgă din
momentul în care locatarul și-a manifestat intenția de a înceta
locațiunea, prin formularea cererii în evacuare.
Prin urmare, în mod
corect instanța de apel a respins excepția prescripției
dreptului la acțiune în ceea ce privește pretențiile formulate
de pârâră pe calea cererii reconvenționale.