Decizia nr. 4048/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 65/2018 a Tribunalului Vrancea

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 6 noiembrie 2017, pe rolul Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a solicitat anularea Deciziei nr. 4924 din 13.10.2017, emisă de vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, precum și suspendarea executării acestei decizii, până la soluționarea acțiunii.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 65 din 31 ianuarie 2018, Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a anulat art. 2 din Decizia vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților nr. 4924/13.10.2017 și a constatat că dobânzile cuvenite reclamantei în baza Deciziei civile nr. 496/29.06.2017 sunt în cuantum de 30.915,17 RON.

Calea de atac exercitată împotriva Sentinței civile nr. 65/31.01.2018, pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal Împotriva Sentinței civile nr. 65/31.01.2018, pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

Suspendarea judecării recursului Prin încheierea din 21 iunie 2018, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a suspendat judecarea cauzei privind recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 împotriva Sentinței civile nr. 65/31.01.2018, pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2017, având ca obiect contestație la executare, trimis în rejudecare Judecătoriei Sectorului 1 București.

Calea de atac exercitată împotriva încheierii de suspendare a judecării recursului Împotriva încheierii din 21 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre continuarea judecății. Recurenta-reclamanta a susținut că măsura suspendării judecării recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 65/31.01.2018, pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, nu este întemeiată, întrucât dezlegarea ce urmează a fi dată căii de atac nu depinde de soluția ce va fi dată în Dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Sectorului 1 București. Dosarul nr. x/2017 are ca obiect contestația la executare formulată de contestatoarea Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva executării silite pornite de recurenta-reclamantă, în temeiul Deciziei civile nr. 496 din 29 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2016 de Tribunalul Vrancea, secția I civilă. Debitoarea a contestat doar anumite acte de executare silită (somația de executare și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare) și nu Decizia emisă de Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților nr. 4924/13.10.2017. Deși contestatoarea a completat contestația la executare, această completare a fost făcută cu depășirea termenului legal de 15 zile prevăzut de lege. Recurenta-reclamantă învederează că intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu poate dispune cu privire la cuantumul sumei de executat, care va fi stabilit de executorul judecătoresc sau de un expert imparțial. Executarea silită nu se bazează pe actul administrativ contestat în prezenta cauză, ci pe o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată de Tribunalul Vrancea, cu privire la daunele moratorii cuvenite reclamantei, sub forma dobânzii legale. Pe de altă parte, Decizia emisă de Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților nr. 4924/13.10.2017 se referă la dobânda legală remuneratorie. În concluzie, executarea silită se raportează la un alt act și la un alt tip de dobânzi decât cele care fac obiectul sesizării instanței de judecată în prezenta cauză, astfel încât nu se impunea măsura suspendării judecării căii de atac.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 10.08.2018, intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente: Prin Decizia civilă nr. 496 din 29 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Tribunalul Vrancea, secția I civilă a obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să achite reclamantei A. dobânda legală aferentă sumei de 156.448,46 RON, începând cu data de 04.03.2013 până la data de 14.03.2014 și de la data de 31.12.2014 până la data de 04.03.2016 și în continuare până la data de 16.10.2016. Pentru punerea în executare a acestei hotărâri judecătorești, a fost emisă Decizia vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților nr. 4924 din 13.10.2017, în cuprinsul căreia, prin prevederile art. 2, s-a reținut că dobânda legală aferentă sumei de 156.448,46 RON, calculată conform Deciziei civile nr. 496/29.06.2017, este în cuantum de 9.986,52 RON. Recurenta-reclamantă A. a formulat contestație împotriva acestui act administrativ, ce face obiectul prezentului litigiu, invocând o serie de aspecte de nelegalitate ale Deciziei nr. 4924/13.10.2017, și anume: actul administrativ a fost emis de un organ necompetent, cu depășirea atribuțiilor legale; decizia nu este motivată; decizia cuprinde o valoare a dobânzii legale greșit calculate. Prin Sentința civilă nr. 65 din 31 ianuarie 2018, Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta A., a anulat prevederile art. 2 din Decizia vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților nr. 4924/13.10.2017 și a constatat că dobânzile cuvenite reclamantei în baza Deciziei civile nr. 496/29.06.2017 sunt în cuantum de 30.915,17 RON. Pentru a dispune în acest sens, tribunalul a avut în vedere faptul că, pentru punerea în executare a Deciziei civile nr. 496/29.06.2017, pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2016, reclamanta s-a adresat executorului judecătoresc, cererea de executare silită fiind înregistrată pe rolul Biroului Executorilor Judecătorești B. și C. sub nr. x/2017. În cadrul dosarului de executare silită s-a efectuat o expertiză specialitatea contabilitate, prin care s-a stabilit o valoare a despăgubirilor în sumă de 30.915,17 RON. Pe cale de consecință, tribunalul a reținut că prevederile art. 2 din Decizia vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților nr. 4924/13.10.2017 sunt nelegale, stabilind o valoare eronată a despăgubirilor cuvenite reclamantei. Înalta Curte reține că împotriva executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. x/2017, debitoarea Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat contestație la executare, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr. x/2017. Într-un prim ciclu procesual, prin Sentința civilă nr. 9263 din 6 decembrie 2017, Judecătoria Sectorului 1 București a admis contestația la executare, anulând executarea silită ce face obiectul dosarului de executare nr. x/2017, soluție care a fost desființată în calea de atac a apelului, prin Decizia civilă nr. 1844 din 21 mai 2018, Tribunalul București, secția a V-a civilă dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe În raport de aceste aspecte, Înalta Curte constată că obiectul contestării, în prezentul litigiu, îl reprezintă Decizia vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților nr. 4924/13.10.2017, dar, în examinarea legăturii cu litigiul ce face obiectul dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Sectorului 1 București, prezintă relevanță motivele de nelegalitate invocate prin contestație, precum și criticile invocate în recurs de intimata-pârâtă, în raport de prevederile Sentinței civile nr. 65/31.01.2018, pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Din cuprinsul sentinței indicate anterior, rezultă că Tribunalul Vrancea a avut în vedere un singur motiv de nelegalitate a actului administrativ, respectiv greșita calculare a cuantumului dobânzii legale cuvenite reclamantei, în raport de suma ce a fost stabilită prin raportul de expertiză efectuat în procedura executării silite. În mod corelativ, motivele de recurs formulate de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților sunt circumscrise acestei chestiuni, fiind prezentate critici referitoare la raportul de expertiză specialitatea contabilitate, sub aspectul modului de calcul a dobânzii legale cuvenite reclamantei, debitoarea susținând a fi corectă suma individualizată prin art. 2 al Deciziei vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților nr. 4924/13.10.2017 Pe de altă parte, analizând conținutul contestației la executare formulată de debitoarea Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ce face obiectul dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Sectorului 1 București, Înalta Curte constată că aceasta privește nu numai acte de executare punctuale, cum susține recurenta-reclamantă A., ci și cuantumul debitului executat, astfel cum a fost calculat de către executorul judecătoresc. Având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază a fi întemeiată soluția de suspendare a soluționării recursului, dispusă de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 21 iunie 2018, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Astfel, între cauza de față, având ca obiect contestarea actului administrativ reprezentat de Decizia vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților nr. 4924/13.10.2017 și cauza înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr. x/2017, având ca obiect contestație la executare, există o legătură generată de existența raportului de expertiză contabilă administrat în procedura de executare silită și care face obiectul contestației la executare. Suma despăgubirilor cuvenite recurentei-reclamante, stabilită prin raportul de expertiză, a reprezentat argumentul pe care instanța de fond și-a întemeiat soluția de anulare a Deciziei vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților nr. 4924/13.10.2017, astfel încât soluția ce se va pronunța de instanța de executare asupra legalității acestui raport influențează soluția instanței de control judiciar, învestită cu soluționarea recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 65/31.01.2018, pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Înalta Curte apreciază a fi nefondat argumentul recurentei-reclamante privitor la natura diferită a dobânzii (penalizatoare sau remuneratorie) calculate în cursul executării silite, față de cea calculată conform Deciziei vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților nr. 4924/13.10.2017, acestea fiind aspecte ce vor fi tranșate de instanța de executare, dacă au făcut obiectul învestirii prin contestația la executare, neavând relevanță în prezenta cale de atac. Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.