ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 624/2020

Deliberând asupra cauzei civile de față și văzând dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a V-a civilă, la data de 08 iulie 2015, sub nr. x/2015, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul D., să se constate nulitatea absolută a contractului de împrumut autentificat sub nr. x/29 ianuarie 2008 de BNP E. și F. pentru lipsa cauzei, cauză ilicită și imorală și, respectiv, fraudarea legii; repunerea părților în situația anterioară prin obligarea pârâtului la restituirea echivalentului în RON la data plății a sumei de 92.170 euro, încasată în mod nelegal la data de 12 iulie 2012, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/11 iulie 2012 de BNP G. și declarației autentificate sub nr. x/13 iulie 2012 de BNP G., în cadrul procedurii de executare silită declanșată împotriva reclamanților; obligarea pârâtului la achitarea dobânzii legale pentru suma de 92.170 euro - de la data de 12 iulie 2012 până la data achitării sumei, și a sumei de 1000 euro, cu titlu de daune morale; cu cheltuieli de judecată.

În drept reclamanții au invocat dispozițiile art. 194 C. proc. civ. și ale art. 966 și 968 din C. civ. de la 1864.

Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților B. și C., în ceea ce privește nulitatea absolută a contractului de împrumut, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A., în ceea ce privește restituirea sumei de 92170 euro, și excepția lipsei de interes.

Prin încheierea din data de 17 mai 2016, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților B. și C., în ceea ce privește capătul de cerere privind nulitatea contractului de împrumut, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A., în ceea ce privește restituirea sumei de 92.170 euro, și a fost respinsă excepția lipsei de interes a reclamanților în formularea cererii de chemare în judecată.

Prin Sentința civilă nr. 1206/21 octombrie 2016, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins cererea formulată de reclamanți, ca neîntemeiată, a respins cererea formulată de reclamanta A. privind restituirea sumei de 92.170 euro, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, și i-a obligat pe reclamanți la plata către pârât a sumei de 5000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate, iar pe fond admiterea acțiunii, astfel cum a fost precizată.

În drept, apelanții-reclamanți au invocat dispozițiile art. 466, 468, 470 - 471 și 480 C. proc. civ.

Intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului, ca nefondat.

Prin Decizia nr. 24A/11 ianuarie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins apelul declarat de apelanții-reclamanți A., B. și C. împotriva Sentinței civile nr. 1206/21 octombrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, ca nefondat, și i-a obligat pe apelanții-reclamanți la plata către intimatul-pârât D. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.355 RON.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, reclamanții C., B. și A., solicitând admiterea recursului și casarea hotărârii atacate, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 2 și pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la critica încadrată în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut că hotărârea recurată a fost pronunțată de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei, respectiv de un complet a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii.

Astfel, recurenții-reclamanți au precizat că, la data de 19 octombrie 2018, instanța de apel (în componența: judecător H. - președinte și judecător I.) a declarat închise dezbaterile, a dat cuvântul părților pe fondul cauzei și a rămas în pronunțare cu privire la apel.

Prin încheierea din 26 octombrie 2018, în aceeași componență, completul de judecată a decis repunerea cauzei pe rol, pentru punerea în discuție a utilității depunerii la dosar a declarației date de pârât, la data de 27 iulie 2018, în cadrul dosarului penal nr. x/2016 și s-a acordat termen la data de 11 ianuarie 2019, termen la care componența completului a fost schimbată (respectiv: judecător J. - președinte și judecător K.). Acest nou complet a rămas în pronunțare asupra cauzei și a respins apelul.

Sub acest aspect, recurenții-reclamanți au arătat că la dosarul cauzei nu există niciun document legat de schimbarea componenței completului de judecată, sens în care apreciază că judecarea apelului a fost viciată de faptul că decizia atacată a fost pronunțată de un alt complet decât cel care a încuviințat și administrat întregul probatoriu în cauză.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut că hotărârea atacată este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 1576 din C. civ. de la 1864, referitoare la contractul de împrumut, în sensul că în mod greșit instanța de apel a apreciat că pârâtul D. a împrumutat suma de 170.000 euro, deși condițiile legale pentru existența unui contract de împrumut nu sunt întrunite.

Totodată, recurenții-reclamanți au învederat că instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 56 din Constituția României, în sensul în care fiecare cetățean este obligat sa achite taxele și impozitele stabilite conform dispozițiilor legale.

Or, neexistând un contract de împrumut, pârâtul D. s-a sustras de la achitarea taxelor și impozitelor aferente profitului obținut, în sumă de 92.170 euro, acesta fiind motivul pentru care părțile au încheiat contractul, la propunerea pârâtului.

Prin urmare, făcând abstracție de discuția legată de existența sau inexistența cauzei, prin contractul de împrumut s-a urmărit evitarea achitării de către D. a impozitelor către stat (obligație stabilită la art. 56 din Constituția României), aspecte care se circumscriu unei cauze ilicite și imorale și a fraudării legilor fiscale și reprezintă motive de nulitate absolută a actului juridic civil.

De asemenea, au arătat recurenții-reclamanți, instanța de apel a pronunțat o decizie care încalcă în mod flagrant prevederile legale în materie cu privire la conținutul și condițiile de valabilitate ale hotărârii judecătorești.

Astfel, au susținut recurenții-reclamanți, deși au dezvoltat pe larg mai multe motive de apel, în cuprinsul deciziei pronunțate de instanța de apel nu se regăsește o analiză largă și completă a tuturor motivelor.

În concluzie, lipsa analizei motivelor pentru care au fost înlăturate cererile și argumentațiile părților lipsește hotărârea de mențiunile obligatorii și imperative prevăzute de art. 425 și art. 482 C. proc. civ.

Intimatul-pârât D. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și obligarea recurenților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 22 ianuarie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B. și C. împotriva Deciziei nr. 24A/11 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, și a stabilit termen de judecată în ședință publică, la data de 4 martie 2020, cu citarea părților.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce succed:

Prin primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut că decizia atacată cu recurs a fost pronunțată de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu, complet a cărui compunere a fost modificată cu încălcarea legii.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere "dacă hotărârea a fost pronunțată de un alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii".

Recurenții-reclamanți au invocat, în principal, teza a doua a acestui motiv de recurs, susținând că modificarea compunerii completului de judecată nu a fost una justificată, în condițiile legii.

Aceștia au criticat și împrejurarea că schimbarea judecătorilor care au pronunțat decizia care face obiectul controlului judiciar a survenit după administrarea probatoriului administrat în cauză, ceea ar fi avut drept consecință faptul că înscrisul a cărui depunere a constituit motivul repunerii cauzei pe rol de către completul inițial învestit nu a fost valorificat sub aspect probator.

Din perspectiva motivului de recurs invocat, Înalta Curte reține că în faza procesuală a apelului, dosarul a fost repartizat aleatoriu, la data de 16 aprilie 2018, Completului nr. 16A constituit la secția a IV-a civilă a Curții de Apel București.

Primul termen de judecată a fost stabilit la data de 19 octombrie 2018, completul de judecată fiind compus din judecătorii H. și I..

La acest termen a fost încuviințată cererea de administrare a probei cu înscrisuri și s-a acordat cuvântul în dezbaterea apelului, cauza fiind reținută spre soluționare.

Având nevoie de timp pentru a delibera, completul de judecată a amânat pronunțarea la data de 26 octombrie 2018, dată la care a dispus repunerea cauzei pe rol pentru a se pune în discuția părților necesitatea depunerii la dosar a declarației din dosarul penal nr. x/2016, fiind acordat termen de judecată la data de 11 ianuarie 2019, Completul C16 A, cu citarea părților.

La termenul de judecată acordat completul de judecată a fost compus din judecătorii K. și J., fiind reluate dezbaterile asupra fondului.

Înalta Curte reține astfel că judecătorii care au pronunțat decizia recurată au participat la dezbaterea apelului, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 2 teza I C. proc. civ., din această perspectivă fiind irelevant dacă declarația dată de intimatul-pârât în dosarul penal nr. x/2016 a fost sau nu apreciată de instanța de apel ca fiind concludentă în cauză.

În ceea ce privește teza a II-a a motivului de recurs examinat, Înalta Curte reține că nu orice modificare intervenită în privința completului de judecată sau a componenței acestuia este susceptibilă să determine casarea hotărârii, ci numai cele care nu au o justificare legală, respectiv au fost efectuate cu încălcarea legii, situații care nu se regăsesc în speță.

Astfel, Înalta Curte reține că, potrivit Regulamentului de organizare interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările ulterioare - (Regulamentul), completurile de judecată sunt stabilite anual prin hotărâre a colegiului de conducere al instanței iar cauzele se repartizează aleatoriu o singură dată, ca regulă, în sistem informatizat prin programul ECRIS.

Este real că la constituirea completurilor de judecată trebuie să se urmărească păstrarea continuității însă această regulă nu este una cu caracter absolut, fiind posibile modificări în condiții obiective.

De asemenea, este de menționat că păstrarea continuității completului de judecată este asociată în primul rând formațiunii de judecată constituite la nivelul fiecărei instanțe/secții, iar nu în sensul participării, în toate cazurile, a acelorași judecători.

În acest sens sunt, de exemplu, dispozițiile art. 111 alin. (5) din Regulament, care prevăd că repunerea pe rol a cauzei după suspendare, pentru continuarea judecății, pentru perimare sau pentru pronunțarea hotărârii ca urmare a încheierii acordului de mediere, se va realiza de completul inițial învestit cu soluționarea cauzei, chiar dacă între timp și-a schimbat compunerea, care reprezintă un argument că, într-o asemenea situație, continuitatea completului de judecată legal învestit se raportează la formațiunea de judecată.

Există însă și situații în care Regulamentul prevede expres că anumite cereri se soluționează de completul care a pronunțat hotărârea, în sensul că este necesar să participe la judecată chiar judecătorii care au făcut parte din complet, cu precizarea că "în cazul completelor colegiale, judecătorii care au pronunțat hotărârea se vor reuni chiar dacă nu mai fac parte, împreună, din același complet".

În acest sens sunt dispozițiile art. 111 alin. (6) din Regulament, care vizează însă cereri în legătură cu dosare soluționate [cererile de îndreptare a erorilor materiale, cererile de completare sau lămurire a hotărârii, care se soluționează de completul care a pronunțat hotărârea a cărei îndreptare ori lămurire se solicită; contestațiile la executare prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen. și de art. 712 alin. (2) din C. proc. civ.].

Prin urmare, împrejurarea că după repunerea cauzei pe rol, completul de apel nr. 16A a avut o altă compunere nu constituie un motiv de nelegalitate a deciziei atacate cu recurs în condițiile în care potrivit Hotărârii nr. 368 din 12 decembrie 2018 a Colegiului de conducere al Curții de Apel București și planificărilor aprobate pentru anul 2019, pentru formațiunea de judecată identificată drept Completul nr. 16 A au fost desemnați judecătorii K. și J..

Cu referire la susținerile recurenților-reclamanți privitoare la împrejurările care pot fi subsumate unor motive care să justifice schimbarea compunerii completului de judecată, Înalta Curte reține că din planificarea ședințelor de judecată depusă ca probă în recurs rezultă că, începând cu luna ianuarie 2019, doamna judecător H. nu mai regăsește în componența vreunui complet de judecată al secției a IV-a civile a Curții de Apel București, ceea ce conduce la concluzia că a intervenit o cauză obiectivă de efectuare a modificării compunerii completului nr. 16 A.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu pot fi primite criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Examinând, în continuare, criticile prin care s-a susținut că decizia atacată a fost dată cu încălcarea, respectiv cu aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte reține că, formal, recurenții-reclamanți au invocat dispozițiile art. 1576 din C. civ. de la 1864, în vigoare la data încheierii contractului de împrumut autentificat sub nr. x/29 ianuarie 2008 de BNP E. și F., care dispun în sensul că: "împrumutul este un contract prin care una din părți dă celeilalte oarecare câtime de lucruri, cu îndatorire pentru dânsa de-a restitui tot atâtea lucruri, de aceeași specie și calitate".

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenții au arătat, în esență, că suma de 170.000 euro nu a fost remisă de intimatul-pârât recurentei-reclamante A., expunând ample critici de netemeinicie, privitoare la interpretarea probelor administrate în cauză; distinct de împrejurarea că stabilirea situației de fapt și interpretarea probelor exced controlului de legalitate în recurs, Înalta Curte reține și împrejurarea că recurenții-reclamanți au reiterat propriile susțineri privitoare la natura raporturilor juridice stabilite între părți, fără a combate argumentele pe baza cărora instanța de apel a respins apelul.

În ceea ce privește susținerile privitoare la lipsa cauzei contractului de împrumut autentificat sub nr. x/29 ianuarie 2008 de BNP E. și F., Înalta Curte constată că acestea au ca fundament exclusiv inexistența contractului de împrumut.

Or, în condițiile în care instanța de apel, ca și prima instanță, au reținut existența contractului de împrumut și întinderea dreptului de creanță al intimatului-pârât pe baza mai multor acte autentice, care se bucură de prezumția de autenticitate și de validitate, prezumție ce nu a fost răsturnată, nu pot fi valorizate în recurs drept critici de nelegalitate susținerile privitoare la inexistența cauzei contractului de împrumut, deoarece acestea tind în realitate la repunerea în discuție a situației de fapt reținute de instanțele de fond pe baza interpretării probelor administrate.

Sub un alt aspect, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 967 alin. (2) din C. civ. de la 1864 instituie o prezumție de valabilitate a cauzei pe care, prin criticile formulate, recurenții-reclamanți nu au combătut-o.

În ceea ce privește criticile prin care s-a susținut ignorarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 56 din Constituție, privitoare la obligația cetățenilor de achitare a taxelor și impozitelor stabilite conform dispozițiilor legale, Înalta Curte reține că nu pot fi primite, având în vedere că regula stabilită prin actul normativ constituțional are un caracter general. Încălcarea acestei reguli presupune, în concret, identificarea sursei generatoare a obligației în legislația cu caracter fiscal.

Recurenții-reclamanți au susținut în cauză, în justificarea motivelor de nulitate a contractului de împrumut, inclusiv o fraudare a legislației fiscale, din perspectiva naturii juridice a raporturilor juridice existente între părți, însă cum susținerile acestora în sensul încheierii unui contract de asociere în participațiune pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar nu au fost primite de instanțele de fond, nu se poate aprecia că legalitatea deciziei supuse controlului judiciar ar fi afectată de încălcarea dispozițiilor art. 56 din Constituție.

Cu referire la susținerile recurenților-reclamanți în sensul că instanța de apel ar fi încălcat dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 482 din același act normativ, întrucât în cuprinsul deciziei recurate "nu se regăsește o analiză largă și completă a tuturor motivelor de apel", Înalta Curte reține că, de principiu, o asemenea critică poate fi examinată prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sub rezerva indicării în concret de către partea care exercită calea de atac a criticilor care nu au fost analizate de instanța de apel.

Cum în cauză decizia supusă controlului judiciar cuprinde motivele pe care se întemeiază, iar recurenții-reclamanți nu au formulat veritabile critici de nelegalitate sub aspectul nemotivării hotărârii, Înalta Curte reține că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Pentru motivele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți C., B. și A. împotriva Deciziei civile nr. 24A/11 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondat.

În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., îi va obliga pe recurenții-reclamanți C., B. și A. la plata către intimatul-pârât D. a sumei de 5593 RON, reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, conform chitanțelor nr. x/22 aprilie 2019 și nr. x/23 aprilie 2019, emise de Cabinetul Individual de Avocatură L., aflate la filele nr. x și 105 din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți C., B. și A. împotriva Deciziei civile nr. 24A/11 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondat.

Obligă pe recurenții-reclamanți C., B. și A. la plata către intimatul D. a sumei de 5593 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 martie 2020.

GGC - GV