Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ
admis

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84399)

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84399) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Aplicarea legii penale în timp. Infracțiune continuă Cuprins pe materii : Drept penal. Partea generală. Aplicarea legii penale în timp. Infracțiunea continuă. Pedeapsa Indice alfabetic : Drept penal - infracțiunea continuă - legi succesive - pedeapsă C. pen ., art . 10 În cazul în care în timpul duratei unei infracțiuni continue se adoptă mai multe legi penale, fapta se încadrează potrivit legii în vigoare la data când activitatea infracțională s-a încheiat, iar nu potrivit legii sub imperiul căreia a început și a durat o perioadă de timp. I.C.C.J., secția penală, decizia nr . 2570 din 18 aprilie 2005 Notă: Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Puhk contra Estonia , a decis că, în cazul infracțiunilor continue sau continuate, dacă în prima perioadă a săvârșirii faptelor acestea nu au fost incriminate, fapta se încadrează potrivit legii de incriminare, dar se ține seama numai de actele comise după incriminare, nu și de cele anterioare.

Prin sentința penală nr . 124 din 6 octombrie 2004, Tribunalul Sălaj a condamnat pe inculpatul R.S., cetățean străin, între altele, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută în art . 7 din Legea nr . 39/2003. Instanța a reținut că, în anii 2002 și 2003, inculpatul a făcut parte dintr-un grup infracțional organizat, care a înlesnit migrația ilegală în spațiul Schengen a persoanelor ce nu îndeplineau condițiile pentru intrarea în mod legal în acest spațiu european, în principal prin trecerea frauduloasă a frontierei dintre Ungaria și Austria a unor cetățeni din Republica Moldova și țările arabe, contra unor sume de bani. Prin decizia penală nr . 343 din 13 decembrie 2004, Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat de inculpat și a desființat hotărârea atacată sub aspectul încadrării juridice dată faptelor pe care a schimbat-o din prevederile art . 7 din Legea nr . 39/2003 în cele ale art . 3 din O.U.G.

nr . 112/2001 aprobată prin Legea nr . 252/2002 și l-a condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare. În motivarea soluției, instanța de apel a reținut că participarea inculpatului la grupul infracțional organizat având ca obiect traficul de migranți a avut loc și în cursul anului 2002, dată la care nu era în vigoare Legea nr . 39/2003, așa încât infracțiunea săvârșită intră sub incidența art . 3 din O.U.G. nr . 112/2001 care, la acea dată, incrimina fapta. Pe de altă parte, art . 2 alin. (1) din O.U.G. nr . 112/2001 încriminează fapta cetățeanului român sau persoanei fără cetățenie; or, inculpatul era cetățean moldovean și, ca atare, infracțiunea comisă de el corespunde elementelor constitutive ale art . 2 alin. (2) din O.U.G.

nr . 112/2001. Recursul declarat de procuror este fondat. Din datele cauzei rezultă că instanța de apel a făcut o greșită încadrare juridică uneia din faptele comise de inculpat. Este de necontestat, în raport cu probatoriul administrat, că inculpatul, împreună cu alte persoane, a făcut parte dintr-un grup infracțional organizat care a înlesnit migrația ilegală în spațiul Schengen a persoanelor ce nu îndeplineau condițiile pentru intrarea legală în acest spațiu.

Acest grup organizat a acționat în perioada 2002-2003, fiecare membru al lui executând propriile atribuții ce constau în racolarea cetățenilor moldoveni sau arabi ce doreau să migreze ilegal, organizarea cazării și a transportului pe teritoriul românesc sau maghiar, călăuzirea lor în scopul evitării autorităților maghiare și a patrulelor de poliție, până au ajuns în Austria sau în Italia . Necontestat este și faptul că activitatea infracțională desfășurată de acest grup s-a încheiat la sfârșitul anului 2003, când au fost arestați unii dintre participanți.

Or, inculpatul a desfășurat o activitate infracțională comisivă continuă care s-a epuizat atunci când a încetat activitatea grupului, și prin aceasta și a inculpatului, respectiv în decembrie 2003. Pornind de la calificarea corectă a acestei activități ca fiind o infracțiune comisivă continuă și având în vedere momentul la care aceasta a luat sfârșit, instanțele trebuiau să facă o corectă aplicare a legii penale în timp. În conformitate cu principiul activității legii penale prevăzut în art . 10 C. pen ., legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite în timpul cât ea se află în vigoare.

Aceasta înseamnă că activitatea infracțională continuă de aderare și sprijinire a unui grup organizat desfășurată de inculpat începând din anul 2002, a continuat și s-a încheiat în decembrie 2003, sub imperiul Legii nr . 39/2003, publicată la 29 ianuarie 2003 și intrată în vigoare la 1 martie 2003. Potrivit art . 7 din această lege, inițierea, constituirea unui grup infracțional organizat, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi. Ca atare, fapta inculpatului de a adera și sprijini grupul infracțional organizat prin coordonarea grupurilor de cetățeni moldoveni, racolarea lor, călăuzirea și transportarea în teritoriul românesc și maghiar, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art . 7 din Legea nr . 39/2003, și nu pe cele ale art . 3 din O.U.G.

nr . 112/2001, modificată prin Legea nr . 252/2002, care prevedea o pedeapsă de la 3 la 10 ani, cum greșit a reținut instanța de apel. În consecință, recursul declarat de procuror a fost admis, s-a casat decizia atacată și s-a schimbat încadrarea juridică a faptei potrivit considerentelor ce preced, dispunându-se condamnarea inculpatului la 5 ani închisoare.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84078)
în art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. este necesar ca făptuitorii să acționeze împreună în aceleași condiții de loc și timp, fiindcă numai astfel fapta prezintă o periculozitate sporită, întrucât făptuitorii se ajută reciproc. Pornind de la
ÎCCJ 2004-02-16
0,92
ÎCCJ, Decizia nr. 74/2004
t o hotărâre contrară legii, supusă cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 teza I, corespunzător motivului prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 1 C. proc. pen., invocat de procurorul general. Pe de altă parte, potrivit
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85028)
Cetățean străin. Săvârșirea unei infracțiuni. Prescripția răspunderii penale. Consecințe asupra măsurii interdicției de intrare în România. O.U.G. nr.194/2002, art. 8, art. 101 și art. 102 În temeiul art. 101 din O.U.G. nr. 194/2002, republ
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 780/2009
care în cursul anului 2003 a folosit un pașaport maghiar fals în scopul trecerii frauduloase a frontierei unui stat străin întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 291 C. pen.; pentru care a fost condamnat la un
ÎCCJ 2014-10-02
0,91
ÎCCJ, decizie (scj.ro #156033)
art. 2 alin. (1) din O. U. G. nr. 112/2001, fapta cetățeanului român sau a persoanei fără cetățenie domiciliate pe teritoriul României, care racolează, îndrumă sau călăuzește una ori mai multe persoane în scopul trecerii frauduloase a front
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă