ÎCCJ, Decizia nr. 60/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia nr. 636 din 21 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A., în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., împotriva Deciziei nr. 57/A din 11 ianuarie 2019 a Tribunalului Cluj, secția civilă, pentru considerentele arătate în continuare.

Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile judecătorești să fie pronunțate în dosare diferite; să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat.

În cauza dedusă judecății, revizuenta a solicitat anularea Deciziei nr. 57/A/11.01.2019 a Tribunalului Cluj, secția civilă, susținând că aceasta este potrivnică Sentinței civile nr. 82/23.11.2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Prin Decizia nr. 57/A/11.01.2019 a Tribunalului Cluj, secția civilă, s-a soluționat apelul declarat de B., C. și A. împotriva Sentinței civile nr. 2057/20.03.2018 a Judecătoriei Cluj Napoca, prin care s-a respins contestația la executare formulată de apelanți.

Prin hotărârea invocată ca pretins potrivnică, respectiv Sentința civilă nr. 82/23.11.2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, s-a soluționat conflictul de competență ivit între două secții ale Tribunalului Cluj, în legătură cu soluționarea apelului declarat împotriva Deciziei nr. 57/A/11.01.2019 a Tribunalului Cluj, secția civilă.

Hotărârile invocate ca fiind contradictorii sunt date în aceeași cauză, astfel că nu sunt întrunite condițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1 a declarat recurs revizuenta A., în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., invocând motivele prevăzute de ar. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 din C. proc. civ.

2.1. Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

Instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât, în considerentele deciziei atacate, a reținut că una dintre condițiile de admisibilitate rezidă în faptul că hotărârile potrivnice trebuie să fi fost pronunțate în dosare diferite, fiind adăugată astfel o condiție suplimentară pentru admisibilitatea revizuirii.

Din economia dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., rezultă că trebuie întrunite numai două condiții de admisibilitate, și anume: hotărârea ce se cere a fi revizuită să evoce fondul, condiție îndeplinită în speță, fiind vorba de o decizie dată în apel, și să încalce autoritatea de lucru judecat a altei hotărâri, condiție îndeplinită în speță, întrucât regulatorul de competență nu este supus niciunei căi de atac.

2.2. Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În raport cu dispozițiile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., chiar dacă, de regulă, două hotărâri definitive potrivnice se presupune că sunt pronunțate în dosare diferite, legiuitorul nu prevede această limitare când reglementează motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Situația din speță este atipică, întrucât în același dosar există două hotărâri care se bucură de autoritate de lucru judecat, și anume: Sentința nr. 82/2018 a Curții de Apel Cluj, prin care a fost pronunțat regulatorul de competență și care, prin considerente, statuează asupra naturii civile a titlului în baza căruia s-a realizat executarea silită, și Decizia civilă nr. 57/A/2019 a Tribunalului Cluj, învestit cu soluționarea cauzei prin regulatorul de competență, care a ignorat autoritatea de lucru judecat a considerentelor Sentinței nr. 82/2018, în sensul că nu a reținut caracterul civil al creanței ce a format obiectul executării silite.

Având în vedere aceste considerente, analiza cererii de revizuire se impunea a se face inclusiv din perspectiva considerentelor hotărârilor menționate, aceasta cu atât mai mult cu cât în revizuire s-a insistat asupra acestui aspect.

2.3. Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În raport cu dispozițiile art. 425 din C. proc. civ., hotărârea recurată nu este motivată, întrucât instanța de revizuire nu a reținut și nici nu a înlăturat susținerile referitoare la autoritatea de lucru judecat a considerentelor Sentinței nr. 82/2018 și nu a explicat convingător raționamentul juridic care stă la baza soluției pronunțate.

În continuare, sunt reiterate argumentele din cererea de revizuire cu referire la caracterul potrivnic al hotărârilor ce au format obiectul cererii respective. În esență, se arată că natura titlului executoriu este esențială în soluționarea litigiului, întrucât regimul juridic este diferit, în sensul că termenul de prescripție în cazul creanței civile este de 3 ani, iar în cazul creanței fiscale este de 5 ani.

Totodată, recurenta susține că Decizia civilă nr. 57/A/2019 a Tribunalului Cluj, secția civilă, în urma stabilirii competenței acesteia prin Sentința civilă nr. 82/2018, este nelegală, întrucât încalcă autoritatea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 82/2018 sub aspectul considerentelor referitoare la natura juridică a titlului executoriu.

II. Derularea procedurii judiciare în recurs

În cauză, se aplică procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., întrucât: (i) prin art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 - care a intrat în vigoare la data de 21 decembrie 2018 - a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ. din 2010, care reglementează procedura de filtrare a recursului de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție; (ii) conform art. 24 din C. proc. civ. din 2010, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare" (iii) prezentul dosar a fost început la 3 noiembrie 2017, astfel că îi sunt aplicabile dispozițiile de procedură anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a concluzionat în sensul că: (i) în situația în care recurenta nu-și va îndeplini obligația de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON, datorată conform art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, completul de filtru are posibilitatea de a anula recursul, în temeiul art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac; (ii) în măsura în care recurenta va face dovada achitării taxei judiciare de timbru, recursul este admisibil în principiu, situație în care, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., completul de filtru urmează să pronunțe, fără citarea părților, o încheiere de admitere în principiu a recursului și să fixeze termen de judecată pe fond, cu citarea părților.

Prin încheierea din 21 ianuarie 2020, completul de filtru a dispus comunicarea raportului, acesta fiind comunicat părților, conform dovezilor de comunicare atașate la dosarul cauzei.

Părțile nu au depus punct de vedere asupra raportului.

Recurenta a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 de RON.

Prin încheierea din 16 martie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond a recursului în ședință publică la 18 mai 2020, cu citarea părților.

III. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând recursul prin prisma criticilor formulate în susținerea motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Cu titlu prealabil, în ceea ce privește admisibilitatea revizuirii formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor menționate, se poate cere revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul, atunci când "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Intenția legiuitorului în edictarea acestei norme a fost, pe de o parte, de a interzice reluarea acelorași judecăți, dar și de a accelera cursul justiției, câtă vreme într-un proces ulterior partea se poate prevala de ceea ce a statuat o primă instanță, chiar dacă a făcut-o pe cale incidentală, toate acestea prin conservarea autorității lucrului deja judecat, aspectele litigioase deja tranșate nemaiputând fi contestate și puse în discuție în raporturile dintre aceleași părți.

Art. 431 din C. proc. civ. dă expresie modalității în care se produc efectele lucrului judecat și consacră cele două forme de manifestare a acestuia, respectiv, efectul negativ sau extinctiv, care presupune că o acțiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio) și cel pozitiv, conform căruia o soluție dată raporturilor deduse judecății nu poate fi contrazisă printr-o altă hotărâre, indiferent că soluția s-ar regăsi în dispozitiv sau în considerente cu valoare decizională, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părți (res iudicata pro veritate habetur).

În ceea ce privește efectul extinctiv al autorității de lucru judecat, care vine să preîntâmpine contrazicerile între dispozitivele hotărârilor judecătorești, reglementarea face referire la tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză).

În privința efectului pozitiv, acesta este reglementat prin dispozițiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. ("oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă").

Prin urmare, fundamentul motivului de revizuire reglementat de prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. îl reprezintă instituția autorității de lucru judecat.

Prin critica subsumată motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., recurenta susține că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât a adăugat la dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin instituirea condiției nereglementate de lege ca hotărârile potrivnice să fie pronunțate în dosare diferite.

Este adevărat că art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu prevede expres faptul că hotărârile potențial potrivnice este necesar să fie pronunțate în litigii diferite în cazul cărora să se verifice identitatea de cauză, obiect și părți.

Însă, această cerință de admisibilitate a revizuirii derivă din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 și art. 431 din C. proc. civ.

Art. 431 din C. proc. civ. dispune în sensul că:

"Art. 431 - (1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.

(2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă."

Or, analizând coroborat dispozițiile menționate, instanța de revizuire, în limitele competenței conferite puterii judecătorești, de interpretare și aplicare a legii în cauza dedusă judecății, a reținut întemeiat că hotărârile potențial potrivnice trebuie să fie pronunțate în cauze diferite, iar nu în unul și același litigiu, așa cum este cazul în dosarul de față.

Rațiunea acestei cerințe de admisibilitate rezidă în faptul că, subsumat motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de revizuire nu examinează legalitatea ori temeinicia hotărârilor potențial potrivnice în opinia revizuentului pentru a decide care este cea corectă, întrucât scopul acestui motiv de revizuire nu este cel al corectării unor eventuale greșeli de judecată, ci de a asigura respectarea autorității de lucru judecat.

În consecință, se reține că, prin decelarea acestei cerințe de admisibilitate a revizuirii formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, ci a efectuat o activitate de interpretare și aplicare a dispozițiilor incidente cauzei deduse judecății, astfel că nu este întemeiat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

Pentru aceleași argumente nu pot fi primite nici criticile subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de revizuire reținând în mod corect că, din interpretarea coroborată a art. 509 alin. (1) pct. 8, art. 430 și art. 431 din C. proc. civ., hotărârile potrivnice trebuie să fie pronunțate în litigii diferite, ca una dintre cerințele de admisibilitate a revizuiri pentru hotărâri potrivnice.

Sub acest aspect, se cuvine a fi reiterat faptul că revizuirea pentru hotărâri potrivnice nu conferă instanței de revizuire competența de a examina considerentele hotărârilor pronunțate în unul și același litigiu, în stadii procesuale diferite - cum este, în speță, regulatorul de competență și hotărârea pronunțată în apel - considerente care îl nemulțumesc pe revizuent prin invocata lipsă de convergență în privința naturii juridice a creanței în litigiu.

În realitate, prin criticile formulate, recurenta-revizuentă tinde la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, sub aspectul naturii juridice a creanței în litigiu, ceea ce ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea revizuirii să nu presupună o nouă judecată a cauzei.

Sub acest aspect, Înalta Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reținut, cu referire la cererea de revizuire, că "în conformitate cu jurisprudența sa constantă, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 §1 trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care consacră, printre altele, preeminența dreptului ca parte a moștenirii comune a părților contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Brumărescu, citată mai sus, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat (...). O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial și obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)".

Criticile formulate în susținerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. sunt neîntemeiate, întrucât, în condițiile în care a reținut neîndeplinirea cerinței de admisibilitate ca hotărârile potrivnice în opinia revizuentei să fie pronunțate în dosare diferite, în mod corect instanța de revizuire nu a mai procedat la analiza în concret a susținerilor din revizuire referitoare la lipsa de convergență invocată cu privire la considerentele asupra naturii juridice a creanței în litigiu.

Pentru aceleași rațiuni nu pot forma obiectul analizei nici în prezentul recurs argumentele reluate de recurentă cu privire la chestiunea de drept menționată.

Nu pot fi primite nici criticile vizând încălcarea art. 425 din C. proc. civ., întrucât hotărârea recurată satisface cerințele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în cuprinsul acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumentele fiind prezentate într-o manieră concisă și clară în raport cu circumstanțele cauzei și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății.

Motivarea clară și accesibilă a instanței răspunde și exigențelor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care obligă tribunalele să-și motiveze deciziile dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument, întinderea obligației de motivare putând să varieze în funcție de natura deciziei și trebuind analizată în lumina circumstanțelor fiecărei spețe (Hotărârea din 9 decembrie 1994, în cauza Ruiz Torja contra Spaniei, Hotărârea din 28 iulie 2005, în cauza Albina contra României).

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a doua din C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul dedus judecății în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 636 din 21 martie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 mai 2020.

GGC - GV