SUFJA v. ALBANIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
SUFJA v. ALBANIA (CtEDO, 2008)
17 ianuarie 2008 CUARTA SECȚIUNE Cerere nr. 41670/04 de Ali SUFJA împotriva Albaniei depusă la 16 noiembrie 2004 și cererea nr. 2469/05 de Shkelqim SUFJA împotriva Albaniei depusă la 16 noiembrie 2004 DECLARAREA FACTELOR Reclamanții, dl Ali Sufja și dl Shkelqim Sufja, frați, sunt resortisanți albanezi născuți în 1970 și respectiv în 1969. Dl Ali Sufja, („primul reclamant”) trăiește în Lezha, Albania, și dl Shkelqim Sufja, („al doilea reclamant”) este în prezent condamnat la închisoare în Albania. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dna F. Mavilla, un avocat practicant în Bologna, Italia. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Contextul arestării reclamanților La 21 ianuarie 2003, judecătorul de investigare din Bologna a ordonat arestarea reclamanților pentru acuzații de trafic internațional de droguri și le-a impus măsura de precauție (curtelari greșite ) a detenției în închisoare în așteptarea procesului. La 25 februarie 2003, reclamanții au fost arestați în Albania în conformitate cu un mandat de arestare italian. La 28 februarie 2003, Curtea de District Lezha a validat arestarea reclamanților și a hotărât măsurile de precauție de detenție în așteptarea procesului în conformitate cu mandatul de arestare italian. La 21 martie 2003 și 28 Mai 2003, Curtea de Apel Shkodra și, respectiv, Curtea Supremă au susținut decizia Curții de District cu privire la legalitatea arestării și deținerii anterioare. La 26 martie 2003, autoritățile italiene au solicitat extrădarea reclamanților în Italia. Deoarece nu era posibil să le extradeze, întrucât erau cetățeni albanezi, autoritățile albaneze au inițiat proceduri penale împotriva acestora cu aceleași acuzații. La 16 iunie 2003, după apelul primului reclamant, Curtea de District din Bologna, în calitate de autoritate competentă pentru a decide asupra măsurilor care afectează libertatea persoanelor („cortea della libertà e del riesam”), a susținut eliberarea sa din închisoare în așteptarea procesului. La 18 iulie 2003, Ministerul Italian de Justiție a retras cererea de extradiție în Italia. La 28 iulie 2003 și 3 octombrie 2003, Ambasada Italiană din Albania a informat Ministerul Justiției din Albania printr-o notă verbală cu privire la retragerea cererii lor de „extradiție sau, în mod alternativ, inițierea procedurilor penale împotriva lui”. Autoritățile albaneze nu au eliberat reclamantul, care a fost reținut în conformitate cu ordinul judecătorului italian. La 16 februarie 2004, Curtea de District din Bologna a renunțat la acuzațiile împotriva primului reclamant din cauza faptului că nu a comis o presupusă infracțiune („per never commesso il fatto“). La o dată neespecificată, primul reclamant a depus o cerere la Curtea de District Lezha, cerând să fie eliberată în funcție de noile circumstanțe. La o dată neespecificată, judecătorul a solicitat Biroului Procurorului să confirme autenticitatea hotărârilor instanței italiene. La 1 martie 2004, Oficiul Procurorului Albanez a confirmat Curtea de District Lezha că autoritățile italiene au luat de fapt aceste decizii. La 4 martie 2004, având în vedere decizia Curții de District din Bologna din 16 Iunie 2003 și nerespectarea biroului procurorului Lezha de a prezenta orice dovezi care ar fi putut justifica detenția reclamantului, Curtea de District Lezha l-a eliberat în așteptarea procesului. Curtea internă a condiționat eliberarea reclamantului cu privire la raportarea sa către o secție de poliție. Primul reclamant nu a făcut apel la instanțele albaneze care au contestat legalitatea detenției sale între 26 iunie 2003 și 1 martie 2004. La 3 octombrie 2005, Curtea de District Tirana Assize a achitat reclamantul acuzațiilor împotriva acestuia. La 18 august 2004, având în vedere faptul că procurorul nu a ordonat în termenul necesar inițierea procedurii penale împotriva celui de-al doilea reclamant, judecătorul investigator din Bologna a ordonat eliberarea sa în cursul procesului, pe baza articolului 303 din CCP italiană, care stabilește perioadele maxime permise de detenție în așteptarea procesului. La 28 septembrie 2004, reprezentantul reclamantului a solicitat autorităților italiene să informeze autoritățile albaneze cu privire la decizia din 18 august 2004, deoarece el a fost încă deținut în Albania în conformitate cu mandatul judecătorului italian. La 6 octombrie 2004, Ministerul Italian al Justiției a informat reprezentantul reclamantului că a transmis decizia din 18 august 2004 autorităților albaneze, fără să precizeze când. La 3 octombrie 2005, Curtea de district Tirana Assize, reclasificarea acuzațiilor împotriva reclamanților, a declarat al doilea reclamant vinovat de organizația și direcția organizațiilor criminale implicate în traficul internațional de droguri și a condamnat-o la 12 ani de închisoare. Curtea nu a făcut nicio trimitere la hotărârea instanței din Bologna din 18 august 2004 în ceea ce privește cel de-al doilea reclamant. Al doilea reclamant nu a informat Registrul dacă a depus apeluri cu instanța internă competentă împotriva deciziei care a condus la condamnarea sa și asupra validității deținerii sale între 18 august 2004 și 3 octombrie 2005. Codul de procedură penală, după cum urmează, în părțile relevante se menționează: art. 246 Execuția de ordine de detenție (...) La fiecare două luni de la executarea unei ordine de detenție, procurorul furnizează informații instanței care au eliberat această pronunțare. Informațiile sunt prezentate în scris și conțin informații cu privire la statutul procedurii, la interogarea inculpatului și a altor persoane, precum și la un rezumat al informațiilor primite și au copii atașați de documente în dosar. În cazul în care mandatele de procedură, judecătorul poate revoca sau înlocui ordinul. art. 260 Revocare și înlocuirea ordinilor de detenție 1. Ordinele de detenție sunt revocate imediat atunci când se dovedește că motivele de aplicare sunt lipsite. (...) 4. Cererea procurorului sau a inculpatului pentru revocarea sau înlocuirea unei ordine de detenție este auzită de instanță în termen de cinci zile de la depunerea acestuia. Atunci când mandatul de procedură, instanța poate decide, de asemenea, ex officio în timpul admiterii de probă anterioară sau în timpul procesului. art. 491 Respingerea cererilor de extrădare (1) Nu se poate prevedea extradiție: (...) (g) atunci când persoana a cărei extradare este solicitată este un cetățean albanez și nu există nici un acord care să prevadă altfel; (...) art. 494 Privare temporară de libertate 1. La cererea autorităților unei alte țări, prezentată de Ministrul Justiției prin intermediul procurorului în instanța competentă, Curtea poate impune în mod temporar privarea de libertate înainte de sosirea cererii de extrădare. 2. Măsurile pot fi impuse atunci când: (a) autoritatea străină a declarat că persoana a fost supusă unei măsuri de restricție a libertății sale personale sau a unei condamnare la închisoare și că va prezenta o cerere de extrădare; ... 6. Privarea libertății se revocă în cazul în care solicitarea de extrădare și documentele închise nu ajung la Ministerul Justiției în termen de treizeci de zile de la notificare . COMPLAINTE Respectând art. 5 §§ 1, 3 și 4 din Convenție, reclamanții s-au plâns de ilegalitatea deținerii lor de către autoritățile albaneze, împreună cu imposibilitatea pentru acestea de a contesta în mod eficient raționalitatea lungii deținerii preventive. Reclamanții au fost privați de libertate în perioadele cuprinse între 28 iulie 2003 și 4 martie 2004 (primul reclamant) și între 18 august 2004 și 3 octombrie 2005 (al doilea reclamant) în încălcarea articolului 5 § 1 din Convenție? (2) Nerespectarea procurorului în raportarea periodică către instanță în conformitate cu o procedură prevăzută de lege (art. 246 din Codul de Procedință Penală) constituie o încălcare a articolului 1 în ceea ce privește detenția reclamanților? 3. Autoritățile nu au eliberat reclamanții în conformitate cu legea (art. 494 din Codul de Procedință Penală) în urma hotărârilor judecătorului italian care ordonă eliberarea reclamanților constituie o încălcare a articolului 5 § 1? 4. Reclamanții au eliminat măsurile interne în ceea ce privește plângerile lor în temeiul articolului 5 § 1 din Convenție?