ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3153/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea în contencios administrativ și fiscal înregistrată la data de 21 iulie 2015 pe rolul Curții de apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat, reclamantul Municipiul Odorheiu Secuiesc a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, anularea Deciziei nr. 159 din 12.06.2015 emisă de instituția pârâtă, comunicata reclamantului la data de 19.06.215, obligarea pârâtei la plata sumelor considerate neeligibile prin Informarea nr. x din 18.02.2015, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința nr. 121 pronunțată în data de 28 octombrie 2016, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată și precizată de reclamantul Municipiul Odorheiul Secuiesc, în contradictoriu cu pârâta Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a anulat în parte Decizia nr. 159 din 12.06.2015, respectiv a anulat pct. I și II din capitolul "Soluționarea contestației", prin care s-a respins contestația administrativă ce vizează pct. 1 și pct. 2 al notei de neconformitate nr. x din 27.01.2015 (fapta de a nu fi publicat/menționat în cadrul Invitației de Participare toate criteriile de calificare din fișa de date a achiziției și fapta de a impune cerințe minime de calificare nelegale, restrictive.)

Prin aceeași sentință a menținut în rest Decizia 159 din 12.06.2015, a respins ca neîntemeiată acțiunea precizată reclamantei având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumelor considerate neeligibile prin Informarea nr. x din 18.02.2015, respectiv de anulare a Deciziilor nr. 176 din 25.06.2015, nr. 242 din 18.08.2015, nr. 273/2015 și de obligare a pârâtei la plata sumelor reținute cu titlu de corecție în cuantum de 25%, aplicate prin Informarea nr. x din 17.04.2015 (pentru cererea de rambursare nr. 2), y din4.08.2015 (pentru cererea de rambursare nr. 4) și z din 2015 (pentru cererea de rambursare nr. 3) și a respins cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au declarat recurs reclamantul Municipiul Odorheiul Secuiesc și pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. au solicitat admiterea recursurilor și casarea în parte a hotărârii recurate.

Acțiunea în contencios administrativ a fost admisă doar în parte, respectiv în ceea ce privește punctul unu și doi din capitolul salut soluționarea contestației, prin care s-a respins contestația administrativă ce viza punctul unu și punctul doi al notei de neconformitate nr. x din 27 ianuarie 2015, iar restul Deciziei nr. 159/2015 a fost menținut.

În ceea ce privește cea de-a treia abatere consemnată la punctul trei al notei de conformitate - ajustare a prețului contractului -, prima instanța a considerat că nu s-a justificat cu nimic modificarea față de fișa de date a achiziției, încălcate fiind prevederile art. 97 alin. (5) din H.G. nr. 925/2006, respectiv alin. (3) al aceluiași articol care impune menționarea în documentația de atribuire a posibilității de ajustare a prețului. Instanța de judecată a apreciat că referirea generică la posibilitatea ajustării contractului fără indicarea în concret a formulei de calcul ar reprezenta o încălcare a dispozițiilor H.G. nr. 925/2006 și totodată o neregulă ce intră sub incidența prevederilor O.U.G. nr. 66/2011. S-a mai apreciat că încălcarea dispozițiilor art. 97 din respectiva hotărâre de Guvern a produs efecte juridice viitoare determinând încheierea de acte adiționale și modificări ale prețului inclus ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011. Din această perspectivă, instanța, în mod eronat, a reținut că abaterea de la legalitate, deși săvârșită sub imperiul O.G. nr. 79/2003, a avut efecte viitoare supuse O.U.G. nr. 66/2011, constatând că prin sancționarea aceste nereguli nu s-a încălcat principiul neretroactivității legii.

Consideră că prima instanță nu a luat în considerare motivele invocate de municipiul Odorheiul Secuiesc în privința punctului trei al notei de neconformitate.

Astfel, trebuie avut în vedere că la obiectivele de investiții în curs de realizare suma restantă se actualizează pe baza indicilor prețurilor de consum lunari, comunicați de Institutul Național de Statistică, conform noii metodologii normele metodologice din 8 iulie 2005, aprobate prin Ordinul nr. 980/2005, privind criteriile de evaluare și selecție a obiectivelor de investiții publice. conform ar.t 97 alin. 4B din H.G. nr. 925/2006, atunci când durata de aplicare a procedurii de atribuire se prelungește, în mod neprevăzut, peste perioada preconizată inițial și din motive care exclud orice culpă a ofertantului/contractantului este posibilă ajustarea prețului. În cauză, valoarea contractului a fost actualizată pe baza indicilor prețurilor de consum în măsura strict necesară pentru acoperirea creșterii costurilor pe baza cărora s-a fundamentat prețul contractului.

Cele trei acte adiționale au asigurat numai continuitatea contractului. Valoarea neexecutata a contractului, adică suma de 1.289.604,69 RON a rămas neschimbată, iar după aplicarea coeficienților s-a ajuns la valoarea rezultantă de executat de 1.658.173,71 RON.

Conform prevederilor Legii nr. 273/2006 și a H.G. nr. 28/2008, anexa 4 punctul a, privind metodologia devizului general, devizul general întocmit la faza de proiectare - studiu de fezabilitate/documentație de avizare a lucrărilor de intervenție se actualizează prin grija beneficiarului ori de câte ori este necesar.

Nefiind specificat în formula de ajustare, autoritatea contractantă a folosit ca bază legală Ordinul nr. 34/1998 al MAPT, potrivit cu care situațiile de plată pentru lucrările de construcții montaj real executate, se actualizează prin aplicarea la valoarea totală a acestora a unui coeficient de actualizare.

Luând în considerare textele legale indicate, prețul contractului a fost actualizat prin acte adiționale pe baza normei metodologice din 13 aprilie MINOS 98, iar datorită faptului că a fost în imposibilitate de a prevedea modalitatea de asigurare a fondurilor nu a precizat în documentația de atribuire și în contractul care urma să fie încheiat, informații/clauze specifice în acest sens.

În considerentele hotărârii atacate, instanța de fond a apreciat, în mod eronat, că s-a încălcat principiul neretroactivității legii - în sensul Deciziei nr. 66/2015 a Curții Constituționale a României - prin aplicarea de sancțiuni administrative în temeiul O.U.G. nr. 66/2011, pentru nereguli săvârșite și epuizată sub imperiul O.U.G. nr. 79/2013, respectiv pentru fapta reclamantei de a nu fi publicat/menționat în cadrul invitației de participare toate criteriile de calificare din fișa de date a achiziției, precum și fapta de a impune cerințe minime de calificare nelegale, restrictive, în condițiile în care nu pot fi identificate, în concret, efecte juridice viitoare ale situației create prin săvârșirea acelor nereguli.

Instanța de fond a considerat în mod eronat că aceste nereguli s-au epuizat la momentul săvârșirii, nefiind susceptibile de a produce efecte juridice viitoare pentru a îndeplinii condiția aplicării corecțiilor financiare stabilite prin H.G. nr. 519/2014.

Rezultă fără putință de tăgadă că, incidența în speță a Deciziei nr. 66/2015 a Curții Constituționale poate fi stabilită doar în urma analizării acesteia comparativ cu hotărârea CJUE din 26 mai 2016 pronunțată în cauzele conexate C - 260/14 și C - 261/14 .

Conform Curții Constituționale, calificarea în reguli și stabilirea creanțelor bugetare trebuie să se facă prin raportare la dispozițiile O.G. nr. 79/2003, însă diferit de această interpretare hotărârea CJUE din 26 mai 2016 prevede că este abatere orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al comunităților sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele comunităților, fie prin cheltuieli nejustificate.

Se poate observa că între interpretarea dată de către Curtea Constituțională a României și Curtea de Justiție a Uniunii Europene există o diferență majoră cu privire la noțiunea de neregulă: dacă pentru Curtea Constituțională neregulă se definește conform art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003, în sensul de abaterile care prejudiciază bugetul general al Comunității Europene și/sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și bugetele din care vine cofinanțarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită, pentru Curtea de Justiție a Uniunii Europene, neregula se definește ca o abatere care are sau ar putea avea ca efect prejudicierea.

Pornind de aici, concluzia este că deși legea nouă își produce efectele numai pentru viitor, aceasta se aplică, în lipsa unei derogări, și efectelor viitoare ale unor situații apărute sub imperiul legii vechi.

Principiile securității juridice, a precizat Curtea de Justiție a Uniunii Europene, trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecții financiare reglementate printr-un act normativ intern a intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziții în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice, cu condiția să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.

Cu alte cuvinte, conform interpretării Curții de la Luxemburg, contrar celor reținute de Curtea Constituțională, calificarea neregulii se poate face în baza O.U.G. nr. 66/2011, reținându-se că definiția neregulii din acest act normativ intern este în concordanță cu articolul. Cu alte cuvinte, conform interpretării Curții de la Luxemburg, contrar celor reținute de Curtea Constituțională, calificarea nereguli se poate face în baza O.U.G. nr. 66/2011, reținându-se că definiția nereguli din acest act normativ intern este în concordanță cu art. 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/95 al Consiliului și cu art. 2 doi pct. 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, și corecția financiară poate fi stabilită în baza O.U.G. nr. 66/2011, cu condiția să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare.

În speță, neregula a constat în acțiunea unității administrativ teritoriale municipiul Odorheiul Secuiesc de a se abate de la dispozițiile legale în materia achizițiilor publice, precum și de la prevederile contractului de finanțare, care au avut drept consecință încasarea de către beneficiar a unor sume plătite necuvenit, efectele asupra bugetului Uniunii Europene sub distant până la momentul în care prejudiciul este acoperit.

Recurentul-pârât a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a arătat că înțelege să invoce în principal excepția nulității recursului declarat de reclamant pentru nemotivare, legale iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința prin prisma motivelor invocate, precum și a normelor legale incidente în speță, Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de către Municipiul Odorheiul Secuiesc, ca nefondat, și să admită recursul declarat de către pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, cu consecința casării acesteia și respingerii cererii de chemare în judecată formulată de către reclamant, ca neîntemeiată.

În discuție este cea de-a treia abatere consemnată la pct. 3 din nota de neconformitate nr. 104.644 din 27 ianuarie 2015, în legătură cu care instanța de judecată a constatat că este legal aplicată și, în consecință, sub acest aspect, a respins acțiunea în contencios administrativ promovată de către reclamantul municipiul Odorheiul Secuiesc.

Este de necontestat că în secțiunea VIII.1 din fișa de date a achiziției autoritatea contractantă a stabilit în termeni inderogabili că prețul contractului nu se ajustează. Cu toate acestea, cu ocazia controlului efectuat, s-a stabilit că această cerință nu a fost respectată întrucât între autoritatea contractantă și executantul lucrării au fost încheiate mai multe acte adiționale în care se precizează că ajustarea prețului se produce în baza prevederilor Legii nr. 273/2006 și al Anexei 4 din Hotărârea nr. 28/2008, acte normative în vigoare la data procedurii de atribuire a contractului.

De asemenea, s-a constatat că în art. 20 din contractul de execuție lucrări x din 4 august 2008 s-a menționat că pentru lucrările executate, plățile datorate de achizitor executantului sunt cele declarate de oferta financiară anexă la contract și prețul contractului se actualizează urmând formula de ajustare convenită după un an de la semnarea contractului, dacă este cazul.

Înalta Curte constată, în acord cu opinia primei instanțe, că, pe deoparte municipiul Odorheiul Secuiesc a operat o modificare esențială în raport de fișa de date a achiziției, modificare pentru care nu a furnizat o explicație justificatoare, iar pe de altă parte că în speță nu au fost respectate prevederile art. 97 alin. (5) din H.G. nr. 925/2006, prevederi legale care se precizează în mod expres că modul de ajustare a prețului contractului de achiziție publică nu trebuie să conducă în niciun caz la alterarea rezultatului procedurii de atribuire, prin anularea sau diminuarea avantajului competitiv pe baza căruia contractantul a fost declarat câștigător în urma finalizării procedurii. În plus, cum corect s-a reținut în sentință, nu au fost respectate nici prevederile alin. (3) al articolului mai sus menționat în conformitate cu care era obligatorie menționarea în documentația de atribuire a posibilității de ajustare a prețului.

La fel de importante sunt și prevederile alin. (4) din același text legal în care se precizează în mod categoric că ajustarea în concret a prețului contractului de achiziție publică trebuie să se producă, pe cât posibil, înainte de inițierea procedurii care va fi aplicată, iar autoritatea contractantă are obligația să precizeze informații/clauze speciale privind modul concret de ajustare a prețului contractului de achiziție publică, mențiuni obligatorii atât în documentația de atribuire cât și în contract. Se precizează în termeni categorici în cuprinsul aceluiași alineat că lipsa unor astfel de informații/clauze determină inaplicabilitatea prevederilor legale referitoare la posibilitatea de ajustare a prețului contractului de achiziție publică.

Este adevărat că, în favoarea sa, reclamanta invocă dispozițiile art. 20 din contractul de finanțare de execuție lucrări nr. x din 4 august 2008, însă formula utilizată, în termeni vagi, nu acoperă ipoteza descrisă în art. 97 alin. (4) din H.G. numărul 925/2006, lipsind atât prezentarea modalității concrete de ajustare a prețului contractului de achiziție publică, cât și informațiile/clauzele speciale în legătură cu respectiva modalitate de ajustare a prețului, ceea ce, potrivit acestui text legal, face ca art. 20 din contractul de execuție de lucrări să fie inoperant. Explicația oferită de reclamantă cu privire la lipsa informațiilor/clauzelor speciale referitoare la ajustarea prețului, nu poate fi primită, având în vedere că sursa de asigurarea fondurilor bugetare, respectiv cunoașterea modalităților prin care aceste fonduri sunt asigurate, la momentul invocat de către reclamant, nu influențează în nici un fel existența/inexistența abaterii/neregulii financiare pe care organele de control au reținut-o în sarcina Municipiului Odorheiu Secuiesc.

Referirea generică la posibilitatea ajustării prețului, cuprinse în art. 20 din contractul de execuție de lucrări, fără indicarea în concret a formulei de calcul, reprezintă fără îndoială o nerespectare a prevederilor imperative ale art. 97 alin. (4) din hotărârea de guvern mai sus menționată. Cât privește efectul neregulii reținute în sarcina reclamantului, Înalta Curte, în consonanță cu judecătorul fondului, apreciază ca acesta s-a produs inclusiv după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, în condițiile în care reclamantul a încheiat acte adiționale cu executantul lucrării și după intrarea în vigoare a ordonanței de urgență în discuție, prin care a convenit asupra ajustării prețului.

Înalta Curte constată că primă instanță a interpretat eronat normele de drept material referitoare la principiul neretroactivității legii, în raport de prevederile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011.

Art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, act normativ care a stat la baza controlului și a întocmirii procesului-verbal contestat prevede următoarele:

"Activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare care sunt în desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se finalizează și se valorifică cu aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 79/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările și completările ulterioare".

Textul legal precitat permite interpretarea per a contrario, conform căreia O.U.G. nr. 66/2011 se aplică pentru activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare care nu sunt în desfășurare la data intrării acesteia în vigoare, chiar dacă neregulile respective au fost săvârșite sub imperiul Ordonanței Guvernului nr. 79/2003, așa cum este cazul în speță. Și pentru acest motiv, dar și pentru că O.U.G. nr. 66/2011 permite aplicarea normelor de drept substanțial din cuprinsul acesteia unor nereguli în perioada în care era în vigoare O.G. nr. 79/2003, prin Decizia nr. 66 din 26 februarie 2015, Curtea Constituțională a României a declarat neconstituțional art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011.

Prima instanță a pronunțat hotărârea atacată, în ceea ce privește punctele unu și doi din Decizia nr. 159 din 12 iunie 2015, prin care s-a respins contestația administrativă ce vizează punctele 1 și 2 din nota de neconformitate nr. x din 27 ianuarie 2015, cu ignorarea jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene în materie, în care s-a statuat cu valoare de principiu că reglementarea nouă se aplică efectelor viitoare ale unei situații apărute sub reglementarea veche. În speță, reglementarea nouă o reprezintă O.U.G. nr. 66/2011, iar reglementarea veche este O.G. nr. 79/2003.

În speță, Înalta Curte va da eficiență principiului priorității dreptului Uniunii Europene, luând în considerare că prin hotărârea Curții de Justiție de la Luxemburg, din 26 mai 2016, pronunțată în cauzele conexe C-260/14 și C-261/14 s-a statuat, printre altele că: "principiile securității juridice și protecției încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opune aplicării de către un stat membru a unor corecții financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsa încălcare a unor dispoziții în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice, cu condiția să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, care trebuie să țină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale.

Înalta Curte constată că ipoteza avută în vedere de Curtea de la Luxemburg se verifică și în speța de față în condițiile în care prin derularea contractului cu ofertantul câștigător au fost conferite efecte viitoare acestei situații juridice, din moment ce în discuție este vorba despre recuperarea unor sume încasate necuvenit, prejudiciul bugetului Uniunii Europene ființând și după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011.

În acest context, sunt corecte susținerile recurentului-pârât în ceea ce privește noțiunea de neregulă, cu luarea în considerare în cadrul acestei noțiuni a potențialității prejudiciului cauzat bugetului Uniunii Europene.

Astfel, concluzia corectă este că pentru reținerea unei nereguli în sensul prevederilor legale examinate în cuprinsul sentinței nu este necesar a se demonstra că s-a produs un prejudiciu efectiv în bugetul Uniunii Europene, ci doar unul potențial, Înalta Curte observă că potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2.988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene, potrivit cărora "constituie abatere orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar, ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităților sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităților, fie prin cheltuieli nejustificate", precum și a prevederilor art. 2 pct. 7 din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999, potrivit cărora «neregularitate» înseamnă orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general.

Regulamentele sunt obligatorii și se aplică direct și imediat, potrivit dispozițiilor art. 288 paragraf 2 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, menționate și anterior, care prevăd că "Regulamentul are aplicabilitate generală. Acesta este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în fiecare stat membru", astfel că autoritățile naționale sunt obligate să asigure aplicarea acestora.

Mai mult, Curtea de Justiție a Comunității Europene a stabilit în jurisprudența sa, în mod constant, că producerea unor nereguli, abateri sau fraude, produce un prejudiciu bugetului UE, iar statele membre au obligația de a solicita de la beneficiar restituirea fondurilor utilizate necorespunzător, regula fiind ca orice abatere să conducă la retragerea avantajului obținut nejustificat (Hotărârea din 15 septembrie 2005, Irlanda împotriva Comisiei Comunităților Europene C-199/03), orice exercitare de către statul membru în cauză a unei competențe de apreciere privind oportunitatea solicitării sau nesolicitării restituirii fondurilor comunitare acordate în mod necorespunzător sau ilegal fiind incompatibilă cu obligația impusă de art. 23 alin. (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 4253/88 autorităților administrative, de recuperare a fondurilor plătite în mod necorespunzător sau ilegal, acesta stabilind o obligație pentru statele membre, fără a fi necesară o abilitare prevăzută de dreptul național, de recuperare a fondurilor pierdute ca urmare a unui abuz sau a unei neglijențe (Hotărârea din 13 martie 2008, Vereniging Naționaal Overlegorgaan Sociale Werkvoorziening și alții, C 383/06-C 385/06, Hotărârea din 21 decembrie 2011, Chambre de commerce et d'industrie de l'Indre, C 465/10).

În raport de cele ce preced, în conformitate cu prevederile art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de către reclamantul Odorheiul Secuiesc, ca nefondat, să admită recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și, în consecință, să caseze sentința atacată și, rejudecând, se respingă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Odorheiul Secuiesc împotriva Sentinței nr. 121 din 28 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice împotriva Sentinței nr. 121 din 28 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând cauza:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Odorheiul Secuiesc, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 iunie 2019.

GGC - MM