ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2021/2019

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 24 octombrie 2016 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2016, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Brăila prin Consiliul Județean Brăila a chemat în judecată pe pârâta A. S.A., solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 978.163,38 RON reprezentând garanția de bună execuție nr. GI/37260 din 17.01.2012, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1350 C. civ. și art. 194 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 2729 din 4 iulie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Brăila prin Consiliul Județean Brăila a declarat apel, care, prin deciziei civile nr. 153A din 29 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat.

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ JUDEȚUL BRĂILA PRIN CONSILIUL JUDEȚEAN BRĂILA a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 153A din 29 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

În argumentarea cererii de recurs, susține, în esență, că, instanța de apel, în mod greșit, a respins apelul formulat de reclamantă, având în vedere că, în considerentele hotărârii, s-a reținut aceeași motivare ca a instanței de fond, cu aceeași interpretare greșită a unor reguli de drept, aplicabile prezentei cauze.

Astfel, consideră instanța de apel, în pronunțarea hotărârii a apreciat, în mod eronat, prevederile Publicației 758 a Camerei de Comerț Internațional de la Paris, în sensul că acestea prevăd un anumit formalism al cererii de plată în cazul scrisorii de garanție de bună execuție.

Aceasta întrucât, în Publicația 758 a Camerei de Comerț Internațională de la Paris nu se prevede obligația, potrivit căreia cererea de plată trebuie să respecte un anumit "formalism", cum în mod greșit a reținut instanța de apel, ci singura condiție pentru valabilitatea acesteia este să indice nerespectarea obligațiilor contractuale pentru care s-a constituit garanția.

Totodată, apreciază recurenta, instanța de apel, a pronunțat decizia recurată, cu aplicarea greșită a normelor de drept material, având în vedere că, potrivit art. 2321 C. civ., scrisoarea de garanție nu reprezintă un instrument independent de contract, așa cum a reținut aceasta, ci un angajament al emitentului, la solicitarea ordonatorului, în considerarea unui raport obligațional preexistent, în prezenta cauză acest raport fiind identificat prin contractul de lucrări nr. x/2011.

În conformitate cu art. 9 alin. (9).1 din contractul de lucrări nr. x/2011:

"Executantul se obligă să constituie garanția de bună execuție a contractului în cuantum de 10% din valoarea fără TVA a contractului, respectiv suma de 978.163,38 RON pentru o perioada de 50 luni și 14 zile de la data constituirii.

Garanția de bună execuție se constituie prin scrisoarea de garanție bancară de bună execuție.

Prelungirea termenului de execuție a contractului, prin act adițional, atrage în mod corespunzător prelungirea perioadei de valabilitate a garanției de bună execuție."

Din interpretarea prevederilor legislației în vigoare, care reglementează scrisoarea de garanție bancară și a definiției acesteia, respectiv a caracterelor juridice, rezultă în mod evident, că instanța de apel, în mod eronat, a constatat a fi legalăși temeinică hotărârea pronunțată de Tribunalul București, potrivit căreia recurenta nu a formulat o cererea de plată care să respecte un anumit formalism.

Contrar celor reținute de instanța de apel, prevederile Publicației 758 a Camerei de Comerț Internațional de la Paris prevăd că banca nu poate refuza plata decât în cazul în care se constată o fraudă sau un abuz din partea beneficiarului.

Precizează că S.C. B. S.R.L. București nu înțelege nici la acest moment să își îndeplinească obligațiile contractuale, în sensul de a preda Cartea Tehnică a imobilului, necesară la recepționarea lucrării și finalizarea acesteia.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimata-pârâtă A. S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului.

Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 19 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului întocmit în cauză.

Prin încheierea din 20 septembrie 2019, constatându-se că recursul reclamantei este admisibil în principiu și că sunt întrunite dispozițiile art. 493 alin. (7) Cod procedurăcivilă, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului declarat de reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ JUDEȚUL BRĂILA PRIN CONSILIUL JUDEȚEAN BRĂILA, la 8 noiembrie 2019, cu citarea părților.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, ținând cont și de apărările formulate de intimata-pârâtă prin întâmpinare, constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ JUDEȚUL BRĂILA PRIN CONSILIUL JUDEȚEAN BRĂILA nu este fondat, pentru considerentele care urmează:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate de recurenta-reclamantă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ JUDEȚUL BRĂILA PRIN CONSILIUL JUDEȚEAN BRĂILA, casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, însă, în cauza de față, acest motiv de recurs nu-și găsește incidența pentru considerentele care urmează.

În speță, litigiul dintre părți a fost generat, în principal, de modul de interpretare a clauzelor cuprinse în Scrisoarea de Garanție de bună execuție nr. GI/37260 din 17.01.2012 a cărei valabilitate a fost prelungită până la data de 14.05.2016 prin Amendamentul nr. 1/02.03.2015.

Pe parcursul întregului proces, reclamanta a contestat închiderea dosarului de către intimata - pârâtă A. S.A., susținând că prin notificările trimise și-a îndeplinit întocmai obligațiile stabilite în sarcina sa prin scrisoarea de garanție, iar Notificarea din 28.04.2016, completată la data de 09.05.2016, respectă cerințele scrisorii de garanție pentru a fi calificată drept cerere de plată.

Camera Internațională de Comerț de la Paris a emis succesiv publicații care au încercat să uniformizeze practica bancară, iar Publicația 758 din 2010 - intitulată Reguli uniforme privind garanțiile la cerere, reprezintă un document care nu abrogă pe cele anterioare (Publicațiile nr. 325 - "Regulile Uniforme pentru Garanții" și nr. 458 - "Reguli Uniforme pentru Garanțiile la Cerere"), ci le actualizează adaptându-le actualelor condiții.

Urmare a Legii nr. 287/2009 privind noul C. civ., Legea nr. 60/2012 privind aprobarea O.U.G. nr. 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009, scrisoarea de garanție este reglementată în legislația română în noul C. civ., Cartea a V-a - Despre obligații, Titlul X - Garanții personale, Capitolul III - Garanții autonome - art. 2321.

Conform alin. (1) al textului legal menționat, scrisoarea de garanție este angajamentul irevocabil și necondiționat prin care o persoană, denumită emitent, se obligă, la solicitarea unei persoane denumită ordonator, în considerarea unui raport obligațional preexistent, dar independent de acesta, să plătească o sumă de bani unei terțe persoane, denumită beneficiar în conformitate cu termenii angajamentului asumat, iar potrivit alin. (7) al aceluiași articol: dacă în textul scrisorii de garanție nu se prevede altfel, aceasta produce efecte de la data emiterii ei și își încetează de drept valabilitatea la expirarea termenului stipulat (...).

Astfel, contrar susținerilor recurentei, caracterul autonom rezultă chiar din definiția scrisorii de garanție bancară, art. 2321 C. civ. stipulând expres că aceasta este emisă:

"în considerarea unui raport obligațional preexistent, dar independent de acesta".

Scrisorile de garanție bancare la cerere impun obligativitatea de plată a băncii. Dacă o bancă primește o garanție la cerere, iar datele completate corespund cu termenii garanției, banca este obligată să o plătească beneficiarului.

Cu toate acestea, obligațiile băncii emitente se sting la expirarea scrisorii de garanție.

Astfel, în mod greșit recurenta pretinde că banca poate refuza plata doar în situația în care se constată o fraudă sau un abuz din partea beneficiarului, întrucât banca poate refuza și atunci când cererea de executare a garanției a fost formulată peste termenul de valabilitate al scrisorii de garanție.

Prin urmare, în lipsa unei cereri neechivoce de plată a garanției nr. GI/37260 din 17.01.2012, astfel cum a fost modificată prin Amendamentul nr. 1/02.03.2015, instanța de apel, în acord cu soluția pronunțată de prima instanță, a constatat în mod legal că intimata - pârâtă A. S.A. a închis dosarul ca urmare a expirării perioadei de valabilitate a scrisorii de garanție.

Este indiscutabil faptul că instanța de apel poate să-și însușească motivarea primei instanțe, dacă situația de fapt și apărările înaintea ei au rămas neschimbate, cum este cazul în speță. Aceasta întrucât efectul devolutiv al apelului nu face să dispară hotărârea apelată, ci numai dă apelantului dreptul de a repune în discuție faptele, instanța de apel fiind obligată la rândul său, în caz de reformare, să motiveze împrejurările ce au determinat-o să schimbe soluția primei instanțe, ceea ce în cauză nu s-a dispus.

Apelul, prin efectul său devolutiv, repunând în discuție chestiunea judecată la prima instanță, a permis instanței de control judiciar să concluzioneze că, în speță, reclamantă nu a solicitat plata în cadrul garanției, ci blocarea garanției de bună execuție motivat de neexecutarea contractului de lucrări, solicitarea intimatei în sensul determinării obiectului cererii fiind în acord cu prevederile legale.

Scrisoarea de garanție este supusă Regulilor Uniforme pentru Garanții la Cerere, Publicația 758 a Camerei de Comerț Internațional de la Paris, iar potrivit art. 2 din URDG cererea de plată reprezintă un document semnat de către beneficiar prin care se cerere plata în cadrul unei garanții; cererea de plată conformă reprezintă cererea de plată care întrunește cerințele unei prezentări conforme, iar prezentarea conformă este o prezentare care este în concordanță cu termenii și condițiile garanției și cu regulile URDG în măsura în care sunt în concordanță cu acei termeni și condiții și cu standardele internaționale de practică privind garanțiile la cerere.

În speță, în cuprinsul scrisorii de garanție s-a menționat în mod expres că solicitarea/cererea de plată trebuie să includă semnăturile care angajează legal Unitatea Administrativ Teritorială Județul Brăila, situație în care, s-au solicitat relații suplimentare referitoare la semnatarul Notificării.

În atare situație, s-a constatat că Notificarea din 28.04.2016 emisă de reclamanta nu respectă conținutul scrisorii de garanție și Regulile Uniforme pentru Garanții la Cerere, Publicația 758 a Camerei de Comerț Internațional de la Paris pentru a putea fi calificată drept o cerere de plată conformă.

Notificarea transmisă intimatei la 09.05.2016 nu a putut fi calificată drept o cerere de plată conformă, de vreme ce s-a solicitat reducerea valorii garanției de bună execuție de la suma de 978.163,38 RON până la suma de 293.449 motivat de faptul că nu a fost realizată recepția lucrărilor și nu a fost încheiat procesul-verbal de recepție.

De altfel, recurenta nu se poate prevala de faptul că Publicația 758 a Camerei de Comerț Internațional de la Paris nu prevede existența unui formalism al cererii de plată a garanției, în condițiile în care în speță nu a existat o cerere de plată, dat fiind că solicitarea de blocare a garanției de bună execuție, precum și notificarea privind reducerea valorii garanției de bună execuție nu pot echivala cu o cerere efectivă de plată.

De asemenea, formularea unei cereri neconforme cu privire la care se solicită explicații suplimentare nu prelungește perioada de valabilitate a scrisorii, aspect reținut corect și de instanța de apel.

Așa fiind, sunt lipsite de relevanță susținerile recurentei vizând stadiul lucrărilor, iar invocarea prevederilor contractului încheiat între recurentă și executantul lucrărilor nu-și găsesc justificarea, întrucât, în virtutea caracterului autonom al scrisorii de garanție, valabilitatea acesteia nu este determinată de modul și de stadiul de executare al lucrărilor, iar termenul până la care banca își asumă angajamentul de plată este specificat chiar în cadrul scrisorii de garanție.

În acest context, s-a reținut cu justețe că reclamanta confundă garanția de bună execuție (în sensul de negotium) cu scrisoarea de garanție (în sensul de instrumentum), întrucât, potrivit art. 2321 C. civ., scrisoarea de garanție este un instrument independent de contractul de lucrări încheiat între reclamantă și executantul lucrărilor ce fac obiectul contractului nr. x/2011, iar valabilitatea scrisorii de garanție încetează la data expirării termenului stipulat în cuprinsul acesteia.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și invocat de recurentă, instanța de apel dând o corectă eficiență prevederilor art. 2321 C. civ., respectiv Regulilor Uniforme pentru Garanții la Cerere, Publicația 758 a Camerei de Comerț Internațional de la Paris, aplicabile cauzei, decizia atacată fiind la adăpost de orice critică, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ JUDEȚUL BRĂILA prin CONSILIUL JUDEȚEAN BRĂILA împotriva deciziei civile nr. 153A din 29 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ JUDEȚUL BRĂILA PRIN CONSILIUL JUDEȚEAN BRĂILA împotriva deciziei civile nr. 153A din 29 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2019.