STRASBURG 17 ianuarie 2008 DEFINITIVF 17/04/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din Christos Rozaki președinte, Peer Lorenzen, Nina Vajić, Snejana Bototarova, Vladimiro Zagrebelsky, Elisabeth Steiner, Khanlar Hajiyev, judecători, și Søren Nielsen grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 11 decembrie 2007, a adoptat hotărârea adoptată la această dată de procedură. La originea cauzei se află o cerere (n 7115/01) îndreptată împotriva Republicii Italiene și din care o resortisantă a acestui stat, M Adelia de Pascala ( Curtea a hotărât că privarea de bunuri a recurentei nu este conformă cu principiul preeminenței dreptului și a încălcat art. 1 din Protocolul nr 1 (De Pascale c. Italia, nr 7115/01, § 74, 13 octombrie 2005). Pe baza articolului 41 din Convenție, recurenta solicita, cu titlu de prejudiciu material, o sumă corespunzătoare diferenței dintre valoarea terenului în litigiu la momentul ocupației sale și suma pe care ar obține-o în urma procedurii în fața instanțelor naționale, indexare și dobândă suplimentară. În ceea ce privește aplicarea articolului 41 din convenție care nu se află în stare de funcționare, Curtea l-a rezervat și a invitat guvernul și recurenta să îi prezinte în scris, în termen de trei luni, observațiile lor cu privire la această chestiune și, în special, să îi dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge (ibidem, punctul 82 și punctul 3 din acord). În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Recurenta solicită o sumă corespunzătoare valorii pe care terenul în litigiu o avea la momentul începerii ocupației (noiembrie 1981), deduce din indemnizația acordată de Tribunalul din Napoli, plus indexare și dobânzi; aceasta își bazează pretențiile pe calculele efectuate de expertul din oficiu în procedura națională (punctul 18-21 din hotărârea din acțiunea principală). Recurenta nu solicită nicio sumă pentru prejudiciul moral. Guvernul contestă fundamentul pretențiilor recurentei și observă că aceasta nu poate revendica o sumă corespunzătoare valorii terenului. Indemnizația acordată la nivel național ar reprezenta o compensație echitabilă și suficientă. În acest fel, Curtea nu ar trebui să acorde o satisfacție echitabilă care să conducă la îmbogățirea nejustificată a reclamantei; pe de altă parte, guvernul nu contestă estimările expertului din oficiu în procedura națională. 10. Curtea amintește că o hotărâre de constatare a unei încălcări antrenează obligația statului pârât de a pune capăt încălcării și de a șterge consecințele acesteia astfel încât să se restabilească cât mai mult posibil situația anterioară acesteia (Iatridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], nr 31107/96, § 32, CEDO 2000-XI). 11. Statele contractante care sunt părți la un caz sunt, în principiu, libere să aleagă mijloacele pe care le vor folosi pentru a se conforma unei hotărâri care constată o încălcare. Această putere de apreciere în ceea ce privește modalitățile de executare a unei hotărâri reflectă libertatea de alegere cu care este însoțită obligația primordială impusă de Convenție statelor contractante: asigurarea respectării drepturilor și libertăților garantate (art. 1). În cazul în care natura încălcării permite o restitutio in integrum Dacă, în schimb, legislația națională nu permite sau permite ca în mod impecabil să se șteargă consecințele încălcării, art. 41 împuternicește Curtea să acorde, dacă este cazul, părții vătămate satisfacția pe care o consideră adecvată (Brumărescu c. România (satisfacere echitabilă) [GC], nr 28342/95, § 20, CEDO 2000-I). 12. În hotărârea sa din acțiunea principală, Curtea a afirmat că interferența în litigiu nu îndeplinește condiția de legalitate [§ 74 din hotărârea din acțiunea principală]. În prezenta cauză a fost ilegalitatea intrinsecă a controlului pe teren, care a stat la baza încălcării constatate din perspectiva articolului 1 din Protocolul nr. Curtea amintește că caracterul ilicit al acestei depresiuni se repercutează prin forța lucrurilor asupra criteriilor care trebuie utilizate pentru a determina repararea datorată de statul pârât, consecințele financiare ale unei subordonări legale care nu pot fi asimilate celor ale unei depresiuni ilicite (fostul rege al Greciei și alte c. Grecia [GC] (satisfacere echitabilă), n 25701/94, § 75, 28 noiembrie 2002 Scordino c. Italia (n [GC], n 36813/97, § 250, CEDO 2006 Compensația care urmează să fie stabilită în speță ar trebui, prin urmare, să reflecte ideea unei eliminări totale a consecințelor intervenției în litigiu 13. Curtea constată că, în speță, recurenta s-a limitat la a solicita valoarea pe care terenul o avea la momentul începerii ocupației, plus indexare și dobânzi. În aceste circumstanțe, Curtea acordă recurentei o sumă corespunzătoare diferenței dintre valoarea terenului în noiembrie 1981 și indemnizația acordată de instanța națională, plus indexare și dobânzi. 14. Curtea acordă 300 000 EUR, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit pe această sumă. Costuri și cheltuieli de judecată 15. Recurenta solicită rambursarea cheltuielilor suportate în cadrul procedurii la Strasbourg, fără a prezenta totuși documentele necesare. 16. Guvernul nu a formulat observații cu privire la acest aspect. 17. În conformitate cu jurisprudența stabilită a Curții, alocarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În plus, cheltuielile de judecată nu pot fi recuperate decât în măsura în care se referă la încălcarea constatată (a se vedea, de exemplu, Beyeler c. Italia (satisfacție echitabilă) [GC], n 33202/96, § 27, 28 mai 2002 Sahin c. Germania [GC], 30943/96, § 105, CEDO 2003 VIII). 18. În lipsa unor dovezi, Curtea consideră că recurenta nu are dreptul la nicio sumă din acest șef. Interese moratoriu 19. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, afirmă că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 300 000 EUR (trei sute de mii EUR) pentru daune materiale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 17 ianuarie 2008 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Christos Rozakis Modulul Președinte
PREMIÈRE SECTION
DE PASCALE c. ITALIE
(Requête n
o
71175/01)
ARRÊT
(Satisfaction équitable)
17 janvier 2008
17/04/2008
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire de Pascale c. Italie,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant en une chambre composée de
:
Christos Rozaki
s,
président,
Peer Lorenzen,
Nina Vajić,
Snejana Botoucharova,
Vladimiro Zagrebelsky,
Elisabeth Steiner,
Khanlar Hajiyev,
juges,
et de Søren Nielsen
,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 11 décembre 2007,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
71175/01) dirigée contre la République italienne et dont une ressortissante de cet Etat, M
me
Adelia de Pascale («
la requérante
»), a saisi la Cour le 21 avril 2001 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Par un arrêt du 13 octobre 2005 («
l'arrêt au principal
»), la Cour a jugé que la privation des biens de la requérante n'était pas conforme au principe de prééminence du droit et avait enfreint l'article 1 du Protocole n
o
1 (
De Pascale c. Italie
, n
o
71175/01, §
74, 13 octobre 2005).
3.
En s'appuyant sur l'article 41 de la Convention, la requérante réclamait au titre du préjudice matériel une somme correspondant à la différence entre la valeur du terrain litigieux à l'époque de son occupation et la somme qu'elle obtiendrait à l'issue de la procédure devant les juridictions nationales, indexation et intérêts en sus.
4.
La question de l'application de l'article 41 de la Convention ne se trouvant pas en état, la Cour l'a réservée et a invité le Gouvernement et la requérante à lui soumettre par écrit, dans les trois mois, leurs observations sur ladite question et notamment à lui donner connaissance de tout accord auquel ils pourraient aboutir (
ibidem
, § 82 et point 3 du dispositif).
5.
Le Gouvernement a déposé des observations.
6.
Aux termes de l
'
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
7.
La requérante sollicite une somme correspondant à la valeur que le terrain litigieux avait au moment du début de l'occupation (novembre
1981), déduction faite de l'indemnité que le tribunal de Naples lui a accordée, plus indexation et intérêts. Elle fonde ses prétentions sur les calculs effectués par l'expert commis d'office dans la procédure nationale (paragraphes 18-21 de l'arrêt au principal).
8.
La requérante ne demande aucune somme au titre du préjudice moral.
9.
Le Gouvernement conteste le fondement des prétentions de la requérante et observe que celle-ci ne peut pas revendiquer une somme correspondant à la valeur du terrain. L'indemnité accordée au plan national représenterait une indemnisation équitable et suffisante. De telle sorte, la Cour ne devrait pas accorder une satisfaction équitable entraînant un enrichissement indu de la requérante. Par ailleurs, le Gouvernement ne conteste pas les estimations de l'expert commis d'office dans la procédure nationale.
10.
La Cour rappelle qu'un arrêt constatant une violation entraîne pour l'Etat défendeur l'obligation de mettre un terme à la violation et d'en effacer les conséquences de manière à rétablir autant que faire se peut la situation antérieure à celle-ci (
Iatridis c. Grèce
(satisfaction équitable) [GC], n
o
11.
Les Etats contractants parties à une affaire sont en principe libres de choisir les moyens dont ils useront pour se conformer à un arrêt constatant une violation. Ce pouvoir d'appréciation quant aux modalités d'exécution d'un arrêt traduit la liberté de choix dont est assortie l'obligation primordiale imposée par la Convention aux Etats contractants : assurer le respect des droits et libertés garantis (article 1). Si la nature de la violation permet une
restitutio in integrum
, il incombe à l'Etat défendeur de la réaliser, la Cour n'ayant ni la compétence ni la possibilité pratique de l'accomplir elle-même. Si, en revanche, le droit national ne permet pas ou ne permet qu'imparfaitement d'effacer les conséquences de la violation, l'article 41 habilite la Cour à accorder, s'il y a lieu, à la partie lésée la satisfaction qui lui semble appropriée (
Brumărescu c. Roumanie
(satisfaction équitable) [GC], n
o
12.
Dans son arrêt au principal, la Cour a dit que l'ingérence litigieuse ne satisfaisait pas à la condition de légalité (§ 74 de l'arrêt au principal). Dans la présente affaire c'est l'illégalité intrinsèque de la mainmise sur le terrain, qui a été à l'origine de la violation constatée sous l'angle de l'article 1 du Protocole n
o
1.
La Cour rappelle que le caractère illicite de pareille dépossession se répercute par la force des choses sur les critères à employer pour déterminer la réparation due par l'Etat défendeur, les conséquences financières d'une mainmise licite ne pouvant être assimilées à celles d'une dépossession illicite (
Ex-roi de Grèce et autres c. Grèce
[GC]
(satisfaction équitable), n
o
25701/94, §
75, 28
novembre 2002
;
Scordino
c. Italie (n
o
1)
[GC], n
o
36813/97, §
‑
).
L'indemnisation à fixer en l'espèce devrait dès lors refléter l'idée d'un effacement total des conséquences de l'ingérence litigieuse.
13.
La Cour note qu'en l'espèce, la requérante s'est bornée à demander la valeur que le terrain avait à l'époque du début de l'occupation, plus indexation et intérêts. Dans ces circonstances, la Cour accorde à la requérante une somme correspondant à la différence entre la valeur du terrain en novembre 1981 et l'indemnité accordée par le tribunal national, plus indexation et intérêts.
14.
Statuant en équité, la Cour accorde 300 000
EUR, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt sur cette somme.
B.
Frais et dépens
15.
La requérante demande le remboursement des frais encourus dans la procédure à Strasbourg, sans toutefois produire les justificatifs nécessaires.
16.
Le Gouvernement n'a pas formulé d'observations sur ce point.
17.
Selon la jurisprudence établie de la Cour, l'allocation des frais et dépens au titre de l'article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En outre, les frais de justice ne sont recouvrables que dans la mesure où ils se rapportent à la violation constatée (voir, par exemple,
Beyeler c. Italie
(satisfaction équitable) [GC], n
o
33202/96, § 27, 28 mai 2002
;
Sahin c. Allemagne
[GC],
n
o
‑
18.
En l'absence de justificatifs, la Cour estime que la requérante n'a droit à aucune somme de ce chef.
C.
Intérêts moratoires
19.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Dit
a)
que l
'
Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44
§
2 de la Convention, 300
000 EUR (trois cent mille euros) pour dommage matériel, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
2.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 17 janvier 2008 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Søren
Nielsen
Christos
Rozakis
Greffier
Président